608 matches
-
la Proiect este refuzată. Proiectul meu este acceptat numai în măsura în care se acomodează la marele Proiect. Cine refuză - moare, este exterminat. Prostia ca încremenire în proiect este, pentru prima oară în istorie, garantată statal. Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect. Garanțiile sânt instituționale: există o instituție care veghează prostia și care sancționează orice abatere de la încremenirea în proiect: poliția politică. Există instituția propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învață, este predată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este exterminat. Prostia ca încremenire în proiect este, pentru prima oară în istorie, garantată statal. Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect. Garanțiile sânt instituționale: există o instituție care veghează prostia și care sancționează orice abatere de la încremenirea în proiect: poliția politică. Există instituția propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învață, este predată, ea cuprinde masele. Învățământul politic, generalizat, este un antrenament permanent în spațiul prostiei ca încremenire în proiect. Toată lumea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect. Garanțiile sânt instituționale: există o instituție care veghează prostia și care sancționează orice abatere de la încremenirea în proiect: poliția politică. Există instituția propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învață, este predată, ea cuprinde masele. Învățământul politic, generalizat, este un antrenament permanent în spațiul prostiei ca încremenire în proiect. Toată lumea încremenește în Proiect, deci toată lumea este prostită. Scleroza societății comuniste este totală. Se poate înțelege
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
orice abatere de la încremenirea în proiect: poliția politică. Există instituția propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învață, este predată, ea cuprinde masele. Învățământul politic, generalizat, este un antrenament permanent în spațiul prostiei ca încremenire în proiect. Toată lumea încremenește în Proiect, deci toată lumea este prostită. Scleroza societății comuniste este totală. Se poate înțelege lesne că printr-un asemenea mod de a concepe prostia sîntem foarte departe de biata prostie, inofensiva prostie, de care facem atâta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sau altul, a rămas în el, a crezut în el sau nu l-a mai putut părăsi; și celălalt, pe care primul l-a vârât cu forța în proiect și l-a dresat în numele lui. Ambii sânt produsele prostiei ca încremenire în proiect; numai că unul este prostul activ, prostul care prostește, prostul care de dragul proiectului lui este în stare să condamne, să terorizeze, să omoare; celălalt este prostul pasiv, prostul care suportă proiectul celuilalt, prostul prostit. "Omul nou" este rezultatul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
INTIM-STRĂIN DESPRE HOTAR ȘI HOTĂRÎRE LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN PROIECT A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA SA (A SE HOTĂRÎ) Frica și libertatea Nehotărârea și absența de destin Despre destin. secvența "de depășit-de atins" Maladiile de destin. Lenea, ratarea și bovarismul Prostia ca încremenire în proiect A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA A CEVA. RAPORTUL CU LUCRUL Raportul cu lucrul pe care nu eu (noi) l-am făcut. numirea. ocrotirea și distrugerea Raportul cu lucrul făcut de mine. Fabricațe și creație A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se pot spune lucrurile acestea în limbajul lui Heidegger dintr-una din paginile din Sein u. Zeit pe care le-am revizuit ieri (p. 264): "Pre-mergerea deschide existenței renunțarea la sine ca posibilitate extremă a existenței și zdrobește astfel orice încremenire în una sau alta din formele pe care existența le atinge. Prin pre-mergere Dasein-ul este ferit să recadă înapoia lui însuși sau să revină dincoace de putința-de-a-fi pe care el a înțeles-o și, astfel, "să devină prea vârstnic pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
astăzi Tratatul de ontologie al lui Noica: lumi apuse din chiar clipa nașterii lor. 28 septembrie Reiau, apropo de "cod și stil", citatul din Heidegger: "Pre-mergerea deschide existenței renunțarea la sine ca posibilitate extremă a existenței și zdrobește astfel orice încremenire în una sau alta din formele pe care existența le atinge. Prin pre-mergere, Dasein-ul este ferit să cadă înapoia lui însuși și să revină dincoace de putința-de-a-fi pe care el a înțeles-o și, astfel, "să devină prea vârstnic pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să devină prea vârstnic pentru victoriile sale". Ce e drept, în propozițiile citate există trei cuvinte care nu fac parte din cod și care apar ca "aluzii de stil" și ca înviorare (sau chiar "umanizare") a textului: zerbricht ("zdrobește"), Versteifung ("încremenire"), behϋtet sich ("se ferește"). Momentele când Heidegger iese din cod, cedând stilului, sânt rare și ele seamănă cu apariția nesperată a unei oaze într-un peisaj de extremă rigoare. Iată un asemenea exemplu (p. 310): "Prin ea, Dasein-ul se eliberează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
iarăși Nastasia Filippovna nu mai asculta: se uita la Ganea, râdea și îi striga: — Ce-i cu fața dumitale? O, Doamne, ce față ai în momentul ăsta! Râsul dură câteva clipe, iar fața lui Ganea într-adevăr era foarte descompusă: încremenirea, consternarea lui comică, lașă dispăruseră brusc: pălise îngrozitor; buzele i se schimonosiseră convulsiv: tăcut, crispat, cu ochi răi, concentrat, se uita la musafira care continua să râdă. De față mai era un observator, care, nici el, nu se descotorosise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cultura în civilizație. „Civilizațiile - spune Spengler - sunt stadiile cele mai superficiale și mai artificiale pe care le poate atinge o comunitate umană superioară. Ele reprezintă un sfârșit; ele urmează devenirea ca devenit, ca existent, urmează viața ca moarte, evoluția ca încremenire... Ele reprezintă un soroc irevocabil, dar la care se ajunge, întotdeauna, dintr-o profundă necesitate”. După Spengler, fiecare mare cultură are un ciclu vital de o mie de ani, cât au durat culturile babiloniană, indiană, greco-romană. Apărând în preajma anului 1000
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
numai formă; democrația are și ea o formă; anarhia nu mai are deloc. Spre fericirea noastră, viața nu tinde numai spre echilibru. De ar fi așa, de mult ne-am fi mumificat. Moartea este preferabilă oricărei fixări. În viața socială, încremenirea într-o formă este mai gravă decât sinuciderea. Ce ar fi fost de Europa, dacă și astăzi aristocrația continua a fi statul? Un monstru istoric în plus. Primenirile sociale sânt condiția indispensabilă a vitalității unei țări. Totdeauna statul, care este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până atunci în ascultare, sunt gata să se dezlănțuie. Dacă degetele lui o vor atinge pe fată, lucrurile se vor desfășura mult mai repede, dar momentul în sine, de o grație rece, de o liniște aparentă, aproape că atinge adevărata încremenire a sincroniei. Timpul din afara timpului, invadat misterios de mirosul acela de ceapă crudă. Pagină separată Pe la sfârșitul Marelui Război, distinsul avocat Pandit Amar Razdan era renumitul autor a peste 276 de articole apărute în diverse publicații, începând cu broșurile Societății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
clapele sparte ale unui pian gigantic. Casa tatei era vizuina unui porc mistreț. Am încercat degeaba să regăsesc ceva din trecut, amintiri și imagini de altădată. Dar nimic nu mai mișca. Murdăria și praful îmbrăcaseră lucrurile într-un veșmânt de încremenire. Totul arăta ca marele sicriu al unui mort improbabil, care ar fi vrut să ducă totul cu el, dar căruia până la urmă îi lipsise curajul. Mi-am amintit ce ne povestise învățătorul despre Egipt, faraonii lui și despre mormintele pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sunt benefice. O puteți ajuta doar mângâind-o și șoptindu-i vorbe frumoase, mai spune femeia după care se retrage cu discreție. Victor se apropie cu o neînțeleasă timiditate de micul cap bandajat care i se pare ca o adevărată încremenire a suferinței. Îndrăznește să mângâie ușor, cu un deget, bărbia Dorei, în timp ce o între-bare necontrolată se fofilează printre buzele întredeschise "Ce ți-au făcut, scumpa mea ? " Întâlnește privirea nemulțumită a Dorinei și își reproșează : Astea sunt cuvintele frumoase pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat e că tăcerea aceea i s-a părut mai rău-prevestitoare decât sunetul acela straniu. Noaptea era plină de o Încremenire fantomatică, iar vântul urla fară de parcă ducea cu el mânia lui Dumnezeu, care spumega dintr-un motiv necunoscut muritorilor. Deși afară vântul biciuia pereții, aici, În casă, era o liniște nefirească. Hovhannes Stamboulian s-a simțit atât de profund descurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
solidarității și al belșugului. Fascinația lui Mustafa pentru acest desert devenise vizibilă când, la vârsta de șapte ani, fusese prins Înfulecând din bolurile care-i fuseseră Încredințate ca să le distribuie din ușă-n ușă. Încă Își amintea cum aștepta În Încremenirea imobilului de locuințe de lângă konak-ul lor cu tava În mână. Pe ea se afla o jumătate de duzină de boluri, fiecare pentru un alt vecin. Mai Întâi ronțăise stafidele presărate În fiecare bol, Încredințat că dacă le mânca doar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
iar inima mea deveni un fel de pasăre colibri - cunoașteți această pasăre mică, de fapt cea mai mică de pe planetă care bate din aripi cu o rapiditate uluitoare. am înțeles printr-un fel de străfulgerare de unde venea acea senzație de încremenire din cafenea : de fapt, cei cinci clienți nu îndrăzniseră să-l cheme pe barman pentru a-i formula comanda, iar acesta din urmă nu îndrăznise să iasă de după tejghea pentru a-i întreba pe cei cinci cu ce să-i
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ricoșează de la un acoperiș la altul și se stinge extrem de încet, după zeci și zeci de minute. Din cauza absenței vîntului și a lipsei de curenți de aer, frunzele au suferit o mutație genetică : atît timp cît nimic nu le perturbă încremenirea, ele rămîn agățate de ramuri. Imediat ce se produce însă un sunet sau o vibrație, frunzele cad. Dacă trec pe sub un măr și tușesc, o ploaie de frunze se revarsă peste mine. Dacă pocnesc de două sau de trei ori din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dispărea o dată cu Mihail. De aceea înlăuntrul său nu existau schimbări, ci numai completări. Uneori cîte un om dispărea și locul lui era luat de cineva nou. Niciodată nici un funcționar deja aparținător Serviciului nu a luat locul altuia. Această stabilitate, această încremenire, asigura o perfectă "funcționare realistă" după cum spunea chiar Mihai Mihail, nimeni nefiind tentat să dea din coate, pentru a urca și toți străduindu-se să-și păstreze locul printr-o cît mai bună și eficientă activitate. Tot Mihail introdusese secretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Prin urmare, nu e de mirare faptul că și în notele de călătorie durata este prelungită, iar evenimentele sau povestirea se produc pe fundalul multiplelor și înșelătoarelor chipuri ale așteptării. De aici și senzația de static din majoritatea narațiunilor, de încremenire milenară într-o ordine ce pare să țină mai degrabă de cosmic. Am putea spune că la Sadoveanu așteptarea este agentul narativ prin excelență: ea înlesnește contemplația și tot ea dă apoi impulsul istorisirii. Povestirea suspendă așteptarea, apropie personajele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra străinului, dar nu zise nimic; se învârti năuc de câteva ori prin crâșmă, apoi năvăli pe ușă. Popa Ștefan tocmai atunci voia să intre. —Părinte!... părinte!... gemu crâșmarul înspăimântat, înghițind greu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă străbătea o arsură, ca și în clipa întăia a dragostei mele. Îmi zise încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vieții. Opera fixată o dată pentru totdeauna într-o formă, opera socotită de autor ca definitiv încheiată în momentul scrierii ultimului cuvânt și devenită, în consecință, imuabilă, nu trăiește ca atare și nu supraviețuiește în timp decât dacă e scoasă din încremenirea ei și „topită într-o mișcare vitală”, adică recreată la fiecare nouă întâlnire cu ea. Or, crede Pirandello, nici o altă artă în afara teatrului nu ilustrează mai bine acest paradox, căci teatrul este spațiul prin excelență al realizării visului oricărui sculptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Generalul - au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l determină, chiar în momentul când își afirmă hotărârea de a se îndrepta spre „Absență”, spre „Moarte”, să i se adreseze costumului său și să reia replica și la sfârșitul tabloului: „Podoabe! Mitră episcopală! Dantele! Odăjdii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]