2,093 matches
-
să fiu jongleur sau acrobat. Copiii îi iubesc pe clovni, dar nu prea intră-n pielea lor: prea multe șuturi au de luat în fund, aceștia; sau, când sunt christici (ca Pierrot), palme grele pe obrazul alb ca luna... Copiii, îndeobște, n-au umor, care (vorba lui Wilde) e „politețea disperării”. Copiii vor, dacă se poate, să primeze: uitați-vă la fete, mai cu seamă (și la mămicile acestora, desigur), care se vor prințese, cosânzene ș.a.m.d., refuzând să joace
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
joace în Cenușăreasa (care are, totuși, happyend). Neputând face diferența dintre realitate și ficțiune, copiii (ca și destui maturi, de altfel) sunt, de obicei, veleitari, visându-se vedete și campioni. Mici cabotini, de obicei, își caută postùri flatante, distribuindu-se,-ndeobște, pe ei înșiși în roluri nobile sau, doar, avantajoase. Faceți o anchetă, bunăoară, întrebându-i câți ar vrea să fie distribuiți în Prinț(ul lui Mark Twain) și câți în Cerșetor(ul său). L. N.: Când ați văzut prima dată
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
-mi lipsește, prefer să fiu acolo unde și când mi s-a ursit să fiu. N-o spun nici dintr-un soi de suficiență, nici din mai știu eu ce comoditate (căci dislocarea-n timp, ca și în spațiu, e, îndeobște, incomodă), ci dintr-un fel de, poate, amor fati. L. N.: Apar în poezia dv. iubite celebre precum Isadora... Și atâtea altele „pline de cuvinte”. Ce rol au muzele în poezie? Ș.F.: Făcând abstracție de străvechiul lor caracter inspiratoriu
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
de care bărbații, instinctiv, se tem, drept care, instaurează... patriarhatul! Revenind, însă, la numiții prozatori, n-ar ști atâtea cu privire la femeie, de nu și-ar întreba, pesemne, propria lor Anima, propria feminitate. Poeții, ego(t)iști prin definiție, vorbesc, îndeosebi sau îndeobște, doar dinspre ei (spre ele). Romancierii amintiți mai sus, dinspre ele, „din lăuntrul” lor. „Al lor”? Care e genul posesivului „al lor”? E ambigen: „al lor” și-„al lor”! L. N.: Până unde ajunge această feminitate în poezie? Ș.F.
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
selecție sui generis și „înfrumusețare”. Vorba italienilor: Se non e vero, e ben trovato. Ne întîmpină o feerie a bunei dispoziții într-o variantă pe care autorul român o montează cu o conștiinciozitate regizorală ce dizolvă solemnitatea cu care e îndeobște abordată sfera celebrităților. Iată cîteva mostre: „În timpul unei conferințe, Mark Twain primește un bilețel din sală în care era scris un singur cuvînt: «Tîmpit!». - Stimați ascultători! se adresează el imperturbabil către public. Primesc adesea scrisori, unele foarte lungi, pe care
Scriitorii în anecdote by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5918_a_7243]
-
mai puțin decît mica desfășurare epică, uneori atît de restrînsă încît dă impresia de static al unui tablou. Ca să-l amintim iarăși pe autorul lui Swann: „Stilul nu constituie conținutul, ci lentila care concentrează conținutul într-un focar arzător". Operînd îndeobște cu banalitatea care-i dă satisfacția unei materii prime docile, cu anodinul pe care-l poate dichisi după voie, Val Gheorghiu le tratează neologistic. Adică le snobează prin contrast: „Băiatul somnolent mimează opacități și înțelesuri în bipolaritatea frunții lui de
Performanțe stilistice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6247_a_7572]
-
comparabil cu acela, încă nu epuizat, al eseului lui Eugen Negrici, . De nu chiar mai mare, căci, până la urmă, Oișteanu ridică un set de întrebări cu portanță comportamentală, iar prejudecățile pe care le-ar putea întâmpina sunt dintre cele care, îndeobște, nu se lasă negociate. Și totuși, se pare că ne e mai ușor să admitem toxicomania unuia sau altuia dintre scriitorii de primă mărime decât să le punem la îndoială acestora statutul de autori canonici. Suntem, deci, mai permisivi etic
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]
-
organicitatea și, dacă termenul nu e, cumva, prezumțios, trăirea." (p. 257) În rândurile acestea, ferme, dar calme, Mircea Martin tocmai încheia o frumoasă pledoarie pentru stil, înțeles esențial (și nu ornamental) ca făcând corp comun cu ideea (și nu, așa cum îndeobște se spune, îmbrăcând-o). Nu se dădea în vânt după un impresionism plin de gratuități narcisiste, dar nu îi menaja nici pe tinerii comentatori seduși de jargoanele scientiste ale momentului, îndeosebi, la vremea aceea, de cel al semioticii. Cerea deopotrivă
Semnal de alarmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6164_a_7489]
-
unor valori ale literaturii noastre lăsate prea multă vreme în umbră. Sau la margine, spre a-i folosi terminologia, o ipostază la care se referă frecvent (v. și subcapitolul: „Margine, marginal, marginalitate, marginalizare”). Că aceste valori lăsate la margine sunt îndeobște produse de femeile scriitoare este un fapt de netăgăduit care își are motivațiile lui sociale, psihologice, etice sau de alt ordin. A le desluși, cu metodă și până în ultimele consecințe, este una din mizele importante ale cărții despre care vorbim
Literatura scriitoarelor by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4842_a_6167]
-
fi avut în poemationul eroi-comico-satiric o sursă nemaipomenită pentru analizele sale.) A calculat-o, spun, în sens aproape didactic. Fiindcă nu o dată, cartea aceasta reușește, dincolo de meritele ei critice, să ofere o lecție tulburătoare despre cinismul consecvent al valorii. Clamată îndeobște de științele umaniste, valoarea e probabil cea mai inumană dintre noțiunile cu care acestea operează. Iar o istorie care ține seama de ea, cum se întâmplă să țină istoriile literaturii, se arată a fi de două ori mai intransigentă. Judecata
Stilul intelectual (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5253_a_6578]
-
-l privește pe Creangă. O prejudecată curentă în istoriografia literară face ca biografiile scriitorilor să includă orice altceva decât orele în care aceștia scriu. Date, anecdote, stări, iubiri, drame. Toate sunt consemnate minuțios. Cu risipă de efort chiar. Ce lipsește, îndeobște, e tocmai esențialul. Adică literatura. E firesc ca un partizan neînduplecat al acesteia, cum am văzut că este Eugen Simion, să fie sensibil la o asemenea inadvertență. Și s-o sancționeze atunci când e cazul. La Ibrăileanu, de pildă, cu care
Negru pe alb by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5282_a_6607]
-
dincolo de documentare și de experiență, un al șaselea simț. Cel al coerenței interne. În virtutea acestuia, Ioana Pârvulescu simte slăbiciunile prejudecății curente (eliminată ca neverosimilă) asupra lumii lui Caragiale. Nu e nevoie s-o reiau. În orice caz, formula se prevalează, îndeobște, de o confuzie nu tocmai nevinovată ideologic între opera scriitorului și realitatea de la care a pornit el. De altfel, sofismul acesta e amendat de Ioana Pârvulescu încă din 2007 (în volumul În Țara Miticilor. De șapte ori Caragiale.) Doar că
O interpretare strălucită by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5464_a_6789]
-
în a-și pune în lumină părțile stînjenitoare. De aceea, cititorul are sub ochi un bilanț interior la care Nicolae Radu recurge ca la o sursă de împăcare. Dar ar fi o greșeală să credem că Nicolae Radu e ceea ce îndeobște se numește o conștiință încărcată, genul de vinovat căruia greșelile, scelerate în grad extrem, nu-i pot fi iertate decît de milosîrdia divină. Moralicește vorbind, autorul nu are păcate flagrante care să îndreptățească verdictul de biografie maculată. Dimpotrivă, sub unghi
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
trecut „cult”, care se cumpănește fin cu cel ancestral, folclorizant. Un melos specific înfioară o sală de bal, stil mitteleuropean (Vechile dansuri). Această simțire fantomatică de orășean totuși recent n-are oare un iz bovaric? Deși invocat deseori, satul constituie îndeobște obiectul unor execuții impresioniste, aidoma pînzei unui pictor care se deplasează pentru a lucra în aer liber (Peste rîu se apleacă salcia). Chiar atunci cînd intervin factorii de lexic local sau e adoptat un ritm alert, poporan, ochiul citadinului speculează
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
intensifice participarea Marinei americane în misiunile NATO din Marea Neagră și Marea Baltică, și, totodată, să crească capacitatea militară a țărilor de la granița Rusiei care nu sunt membri NATO, precum Uraina, Georgia și Moldova. Liderii statelor din Europa Centrală și de Est, îndeobște Polonia, au cerut în repetate rânduri, de la începutul crizei ucrainene, o implicare militară mai activă a americanilor în regiune. Președintele Barack Obama a ajuns, marți dimineață, la Varșovia. Șeful diplomației americane, John Kerry, a ajuns și el, cu două ore
Obama, anunț major în Polonia, care vizează și România by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/54126_a_55451]
-
fie de o inventată atitudine anticlericală a cărturarilor, călugări ei înșiși, conflictele au avut cu siguranță mize mai înalte, după cum și ierarhia greco-catolică avea, cu siguranță, un nivel cultural și o atitudine politică mult mai elevate decât s-a acreditat îndeobște. Ioan Bob, de pildă, pedagog reformator și prodigios autor de manuale școlare, era un latinist intransigent, în timp ce Budai-Deleanu, iată, nu era. La fel de intense erau, probabil, și disputele pe tema istoriei românilor, ca și în privința tacticilor politice, în contextul foarte complicat
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
factură realistă (Corpul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia) sau biografică (piesele despre Cehov, Cioran, Meyerhold) dau senzația că este autorul unei dramaturgii care nu poate fi închisă într-o formă. Aproape declarat, el este interesat îndeobște de texte scrise pentru scenă. În același timp, pentru el teatrul înseamnă literatură, iar literatura este planul profund din care se nasc ideile, întrebările și meditația. Ajuns o celebritate, este de mirare cum criticii literari sau cei dramatici nu au
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
la cei din urmă jurnalul e impuls de eliminare a veninurilor strînse, adică supapă menită echilibrului. Scrupulosul e un habotnic al rigorilor autoimpuse, meticulosul e un sclav al stărilor de spirit, iar stuporosul un posedat de izbucniri grele. Primii sînt îndeobște reci și din nervul lor se plămădesc cronicarii zilei, ceilalți sînt simandicoși și din ritualul clipocelilor intime se aleg de obicei artiștii, pe cînd din stupefierile anancaștilor se nasc martorii consternați ai epocilor tulburi. Dar e o greșeală să credem
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
-și reia cariera, fără prea mulți sorți de izbândă. Critica de avangardă de aici este prea înamorată de primii pași ai expresionismului abstract pentru a aprecia originalitatea operei unui creator care n-a vrut să renunțe la figurativ. Feininger este îndeobște cunoscut pentru peisajele sale semiabstracte, pictate începând cu anii ’20, cu o listă de subiecte dominată de turle de biserici sau corăbii cu pânze pe o mare agitată. Sunt imagini inspirate de contactul cu futurismul și varianta „orfică” - așa definită
Între lumi: Lyonel Feininger by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5218_a_6543]
-
pe Tengo și Komatsu. Până la un punct, ambele narațiuni curg destul de firesc; deși sunt ciudate, nu încalcă în vreun fel legile unei lumi normale. Cu timpul însă, pe măsură ce protagoniștii se pomenesc tot mai mult înghițiți de poveștile lor, în ceea ce îndeobște numim realitate apar mici breșe. Aomame ajunge să se îndoiască de faptul că ar mai fi contemporană cu lumea din jur și denumește noua realitate, foarte similară cu cea adevărată, dar totuși având unele puncte de discontinuitate și incongruențe, 1Q84
Întâlnire cu Oamenii cei Mici by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5233_a_6558]
-
interpret și compoziție, dintre muzică și natură (preferința barocă pentru mimesis și artificiu), dintre artă și rutină, dintre instrumente și voci, dintre cuvinte și gândire - suntem tentați să credem că în spatele măștii Ceciliei se ascunde chiar Tiziano Scarpa. Iată ceea ce îndeobște numim o artă poetică: "Aș vrea să reușesc să scriu cu aceeași consonanță perfectă care există între o notă scrisă și o notă cântată". O altă confidentă a Ceciliei este, așa cum era și firesc, Maica Domnului, mai precis icoana pictată
O carte, două premii: SUPERMONDELLO și STREGA - 2009 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6677_a_8002]
-
e stepa/ baikalăť cea cu Ťmine de aurť... Astăzi, stepa/ e (tot mai somnolentă, spre ora două) strada// pe care, după-masă ne tot jucăm de-a rușii/ și nemții, Vova, Sașa, Marusia, eu și Ada/ plus Gil, ce ne comandă,-ndeobște escuada/ într-un război în care-s ei nemții, - iar noi, rușii." (pag. 68) Al doilea filtru, și el deductibil, vine din Proust. N-o fi știind Șerban Foarță prea bine cum sunt alții, dar el unul, neîndoielnic, se află
Fraza cea frumos curgătoare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6687_a_8012]
-
respectiv nu există" (p. 25) Bășcălia declanșată de autori pe marginea acestor cuvinte este uriașă, dar din păcate prea lungă ca s-o pot reda aici. Faptul că Osama bin Laden nu a fost prins nici pînă astăzi este considerat îndeobște un mare eșec al politicii americane. În schimb, doamna Frances Fragos Townsend, consilier la Departamentul Siguranței interne este de altă părere: "Păi n-aș fi atît de sigură... Este un succes care nu s-a înregistrat încă." (p. 33) Torentul
Copioasa abureală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6709_a_8034]
-
care am citit volumul Revanșa chipurilor, semnat de poetul și publicistul Nicolae Coande (n.1962), situat cronologic între optzeciști și douămiiști. Cîtuși de puțin conjuncturală sau convențională, pagina d-sale e plină de tușe satirice care oglindesc impetuozitatea promoțiilor numite, îndeobște însă ținută în frîu de o conștiință critică fermă. Cultivînd o scriitură alertă, fantezistă, Nicolae Coande nu sare peste cal, ci se exprimă pe cît de corosiv pe atît de rezonabil: "Dacă literatura română ar fi o duduie cu cosițele
Predecesori și autiști by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6621_a_7946]
-
ști când, cum sau măcar dacă se va ajunge cu bine la capătul lui și ce anume se va găsi acolo, este substitutul standard pentru calvarul vieții. Peregrinarea prin (sau supraviețuirea în) deșertul de dimensiuni planetare provocat de un cataclism îndeobște nuclear a ajuns o formulă-clișeu a contra-utopiilor literare și cinematografice. Drumul lui Cormac McCarthy (Humanitas, 2009, traducere de Irina Horea) a primit în 2007 Premiul Pulitzer pentru roman, a furnizat în 2009 subiectul unui film de succes și are șansa
După ce „niciodată a și trecut” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6521_a_7846]