700 matches
-
dar poate că secția nu prea-i lăsa răgazul să ia cina în oraș. Lumina focului îi punea în evidență deopotrivă aurul mat a părului și ridurile adânci de pe obraji, care dădeau o notă de imperfecțiune și umanitate, ce o înduioșă nespus pe Fran, trăsăturilor lui desăvârșite. Îi plăcea faptul că nu făcea paradă de înfățișarea sa, că părea chiar puțin stânjenit de ea, ca și cum ar fi fost mai degrabă o povară decât o binecuvântare. — Laurence, bună. El tresări, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mult. O să găsească o investiție mai bună spre care să se orienteze. Nu-i pasă dacă produce ziare sau hârtie igienică. Mi-aș dori doar să opteze pentru a doua variantă. Miriam râse. Îngrijorarea din ochii ei mari, negri, îl înduioșă. Încercarea de a fi în același timp un bun tată pentru Ben și un redactor-șef capabil îi umplea aproape tot timpul, dar existau momente în care singurătatea îi dădea târcoale, ca și când cineva ar fi pășit peste mormântul lui, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
arătat călimara de lemn a lui Torquato Tasso, masca mortuară și coroana de lauri pe care urma s-o primească pe Capitoliu și n-a apucat . Între zidurile reci, glasul preotului suna cavernos și trist. Oamenilor le place să se înduioșeze de nefericirile altora, ca să se arate simțitori, dar asta se întîmplă totdeauna după moartea celor plânși. În viață, Torquato Tasso a fost lăsat să se umple de păduchi. ― Nici pe Giordano Bruno nu l-ai întîlnit? Și el a fost
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
până la apa numită Tagliamento, unde și-au luat rămas-bun, amintindu-ne că la curte ne așteptau mereu familiile noastre. Ne-au urmărit până ce ne-au văzut trecuți pe celălalt mal. N-aș fi crezut niciodată, dar inima mi s-a înduioșat, și ochii mi s-au umezit văzând cu disperare în spatele meu, în pâclă, malul drept al râului. Plecasem din Cividale ca un om de nimic, alungat și umilit. Iată-mă întors plin de respect și de onoare. Chiar dacă mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spurcate. Ochii i se înroșiseră și i se umpluseră de lacrimi. Și-a acoperit chipul cu vălul, scuturat de suspine. I-am promis lui Rotari să nu dezvălui nicicând taina locului unde era îngropată Romilde, dar inima mi s-a înduioșat, crezând pe moment că nu încălcam legământul, și am asigurat-o: - Fii pe pace, surioară. Mama ta se odihnește la loc sigur și cuviincios. Și-a ridicat vălul de pe obraz și mi-a luat mâinile. Cu buze tremurătoare m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
inteligența (și curajul!) să-și aleagă o temă majoră a literaturii, temă care, bine stăpânită, oferă o libertate de mișcare aproape nelimitată: tema duhului, a Celuilalt, a unui spirit bulgakovian, nu neapărat malefic, ci mai degrabă uman, gata să se înduioșeze de necazurile, aspirațiile, slăbiciunile ființei pe care o posedă. Zogru, căci despre el este vorba, este un soi de highlander sau mai degrabă de downlander, de duh nemuritor venit din adâncurile pământului și care cutreieră un întreg arbore genealogic, intrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
prea încântat de viața lui Andrei Ionescu, dar nici nu-l detesta ca om, ci ca bărbat din care era nevoit s-o iubească pe Giulia. Știa că urmașii Bubosului nu erau tocmai răi, chiar le aprecia înclinațiile artistice, se înduioșa în fața ghinioanelor lor și îi ura pentru cruzimi, trădare și nesimțire. Dar care om nu are câte ceva din toate astea? Pe la sfârșitul lui martie, depusese armele și se hotărâse s-o cucerească pe Giulia din sângele și cu chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de aventuri teribile, iar eroul apare ca un spirit rătăcitor prin lume. Iar încheierea e cu mesaj direct: Te aștept, prietene al meu drag. Deși romanul n-a prea avut cititori, lui Zogru i se pare o răsplată și se înduioșează ori de câte ori îl deschide. L-a ținut un timp în biblioteca unei femei, apoi în seiful unui politruc comunist și, în cele din urmă, la o bancă, în căsuța de valori a unui director de trust, unde se mai află încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ieri, când o păpușică de a mea s-a rupt, a reparat-o mami, acum și mami va fi reparată, nu-i așa? spuse cu vocea tremurândă copila. Pentru prima dată în 43 de ani de când sunt vampir, ceva mă înduioșează, simt că vreau să ajut pe cineva cu toate puterile mele, dar sunt neputincioasă. Am luat fetița în brațe, am sărutat-o pe frunte, m-am concentrat asupra privirii ei și i-am spus: Mami va fi bine! Acum doarme
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lăsînd pe imaculata țesătură, la fiecare alungire de tiv, imperceptibile linii, aidoma acelora desenate pe pereți pe măsură ce copiii cresc și care se estompează cu vremea, fără să dispară cu totul. Jeanne nu era genul de femeie care să se lase Înduioșată de trecut, iar cercetarea ei minuțioasă nu avea decît un singur scop: să se asigure că trecerea anilor fusese ștearsă prin operațiile delicate și repetate de spălare, și să verifice că rochia avea lungimea potrivită ca să atingă solul fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adevărul. Cu sau fără voi. Numai că, fără voi, o să-mi ia ceva mai mult timp. Cum Îmi putusem Îngădui asemenea emoții? Cum de putusem crede fie și doar o clipă că Marie era nevinovată? Și cum mă putusem lăsa Înduioșat de ea? Haide! Haide! Era Înainte de toate polițistă. O nesuferită de polițistă. Am Început s-o urmăresc cu o privire rece pe cînd continua: - În loc să mă judecați, vă cer să mă ajutați. I-am cercetat cu privirea, unul cîte unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas se văzu silit să admită că, În urma verificărilor, alibiurile lui Ryan stăteau incontestabil În picioare. Păcat, Ryan avea totuși profilul ideal, Își spuse el. CÎt despre Marie, ea se simți ușurată. Hotărît lucru, nu știa de ce omul acesta o Înduioșa. Îl Însoțiseră pa Ryan pînă la sit și se uitau În urma lui, În timp ce se Îndepărta mergînd spre far. - Treizeci și cinci de ani de Închisoare pentru un pumn dat cu ghinion, a plătit scump. Lucas cătă mirat spre Marie. - Și bietul polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înfrumusețat pe al meu. Erai prea mică atunci cînd bătrînul meu a avut În sfîrșit fericita idee de a da ortul popii, n-ai pus la Îndoială ce-ți povesteam. Privirea Mariei se Înnoră. Făcu un efort să nu se Înduioșeze. - Ai spus: de n-ar fi fost Yvonne Le Bihan, poate că aș fi murit acolo... El dădu din umeri. - Nu poți renunța nici o clipă să fii polițistă? Ea e cea care m-a eliberat a doua zi, aveam două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de corecție, a spus că Anne va merge la un orfelinat, că nu-mi voi mai vedea surioara. Atunci am jurat. Printre pleoapele pe jumătate Închise, văzu că emoția i se zugrăvea pe chip și Își dădu seama că o Înduioșase. Așa și era. Numai că ea nu dezarma Încă. - Măcar de-ai fi avut Încredere În mine. Aș fi putut Înțelege. - Ești sigură? Eu nu. Pentru tine eram un erou fără teamă și fără prihană. Nu un puști abuzat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sub care a așezat niște ochi întrebători, cu irisul pulsând pe spațiul lichid al pupilei și cu vinișoare ce parcurgeau suprafața albă ca niște fulgere roșii; primul lucru pe care se fixară acești ochi fură ochii lui Samuel. Exploratorul se înduioșă. Nasul apăru din umflarea pielii, din solidificarea ei într-un strat osos, și apoi din modelarea cartilajului. Nările ce fură săpate la sfârșit deranjară armonia ansamblului. Erau prea mari și prea vizibile. Rădăcina nasului se lipi de frunte cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
simplu singur. Acesta e un lucru foarte trist. Uneori, rar de tot, dacă cineva ca Sgsdgff îmi trece prin pat, devin și mai deprimat. Vrăbiile încep să ciripească drăgăstos în copacul din spatele blocului, iar cântecul lor intră pe geamul crăpat, înduioșând unele femei și făcându-le să-mi lase ceva bani pe noptieră. Le aud cum își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se înfundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mers din nou în parc și același fulg mi-a spus: Sunt și eu copil, ca și tine! Nu știam de ce, dar nu credeam că fulgul era copil, deoarece nu mai ninsese demult și era sfârșitul iernii, dar m-au înduioșat vorbele sale. Tot mă frământam și eram tot mai curioasă, dar când a venit momentul potrivit am învățat și nu am mai uitat niciodată. Nici eu, ca și alți copii, nu conștientizam greutățile și neajunsurile vieții, pentru mine întrebarea fulgului
În hainele de aur ale copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
fiecare adiere de vânt, din copaci plutind ușor frunzele cădeau la pământ. Bătrânul Iorgu simți ca o durere în suflet la vederea acestui apus de viață... Căderea frunzelor până la pământ... plutirea lor ca niște păsări lovite în aripi, l-a înduioșat mult. -Fata... Fata!.. a murmurat el. A venit toamna... a trecut "Schimbarea la Față”!.. Si berzele s-au călătorit! Mai zise el, și mulțumindu-i că l-a strigat s-a întors în pat. In urechi, încă îi mai suna glasul ei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și ca el atîția, fusese o molimă În vremea aia, și Anna Karenina, mai tîrziu, În fine, tot mai rar așa ceva În Sodoma, cum ajunsese să numească Antonia planeta; Înnebunise de tot bătrîna, draga; Thomas, gîndindu-se la ea, s-a Înduioșat brusc: Ești o sfîntă! - parcă era cu el În celulă de cîteva clipe, venise să-l scape, ea avea o legătură specială cu Dumnezeu; nu, venise să-l omoare cu mîna ei, nici atît, nu mai dădea doi bani pe
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ale locuinței mele : baia, camera și bucătăria. abia după această familiarizare perfectă a venit și pe masă și a început să se înfrupte din măr... Ceilalți porumbei l-au urmat destul de repede, într un fel de dezordine care m-a înduioșat. această mică fereastră deschisă la etajul opt al unui imobil în fața căruia oricum se aflau cinci castani bătrîni a devenit un joc cotidian pentru populația de păsări a cartierului. în cei trei ani de cînd zac în această bucătărie am
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
-l punea să stea în apropiere de ea. Aurichii îi intră în cap, de la o vreme, că Felix era lipsit în casa lui moș Costache de plăcerile gastronomice ale unei bune gospodării. - Eu mă întreb cum poți să stai, se înduioșa Aurica, Otilianu știe nimic, iar Marina e o leneșă. Aurica întrebă odată pe Felix dacă îi place plăcinta cu cireșe. Nebănuind nimic sub această întrebare banală, tânărul răspunse afirmativ. A doua zi era tras cu mister în odaia Aurichii, unde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unor oameni cu o situație morală atât de independentă. Se gândi și la Aglae, și la Pascalopol și-și făcu mintal socoteala că ființele dezlegate de cătușele familiei, trecute prin toate plăcerile vieții, sunt mai îngăduitoare. În tot cazul, fu înduioșat de judecata Georgetei și o privi lung. - Ascultă, zise aceasta, eu am pretenția de a fi frumoasă,seducătoare, știi, nu sunt îngîmfată, dar o femeie își dă seama numaidecât de felul cum e privită de bărbați. Și, apoi, în tagma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu mine! Atunci, firește, mă sacrific, mă dau îndărăt din fața norocului tău. Nici așa nu-ți închipui că te voi părăsi. Nu, îmi fac o datorie sfântă să-ți dau și mai departe, de la distanță, ocrotirea mea." Atât de mult înduioșau pe Stănică aceste ficțiuni, încît se simțea bun la suflet, victima chiar a bunătății lui. Liberat prin aceste două ipoteze de Olimpia, făcea apoi planuri mărețe, fie că noua G. Călinescu nevastă era o femeie "consumată", fie că, mai bătrână
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
părintesc: - Vezi, Lili, cum ești? Ai ajuns fată de măritat, și pe la unchiul tău nu treci să-l rogi să se intereseze de viitorul tău. Am și eu relațiile mele, experiența mea. Ideea de a pune la cale viitorul fetei înduioșă atât de brusc pe Stănică, încît îl făcu să deteste numaidecât gândul ne-mărturisit dinainte. "Sunt un păcătos, își zise, auzi la ce mă gîndesc! N-am decât o scuză, că n-am avut parte de ceea ce meritam." 1Tînărul lefter
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la mătușa dumitale și la toate rudele mângâierea de care are trebuință cel orfan. La aceste vorbe impresionante nu plânse Otilia, care privea mereu în farfuria din care nu lua nimic, ci Aurica, spre surprinderea tuturor. Otilia putu crede că, înduioșată de soarta ei, pe care o socotea dureroasă, Aurica compătimea. În realitate Aurica plângea pentru propria ei condiție, deoarece vorbele părintelui îi trezise ideea că e ca și orfană pe lume, "fără nici un sprijin". Stănică își făcu violență, stăpânind o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]