811 matches
-
însă - în afara faptului că în salonul nefolosit una dintre husele de pe fotolii fusese scoasă - nu se vedeau semnele nici unei prezențe fizice. Tocmai era pe cale să urce iar la etaj, când sună telefonul. Intră în birou și răspunse. — Casa parohială Waterswick, îngăimă el. — Aici secția de poliție Fenland, spuse un bărbat. Tocmai am primit de la numărul dumneavoastră un apel care se pretindea a veni de la doamna Wilt. — De la doamna Wilt? zise părintele St John Froude. Doamna Wilt? Mă tem că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Mi se vede sutienul. Sutienul roz de dantelă. Cel care mi s-a pătat puțin la spălat. De asta zâmbeau oamenii ăia la mine. Nu fiindcă lumea ar fi un loc drăguț, ci fiindcă pentru ei eu eram Femeia-Cu-Sutien-Roz-Pătat. — Mersi, Îngaim și-mi Închid repede nasturii cu degete grăbite, roșie ca sfecla de umilință. — N-a fost cea mai bună zi a ta, așa-i ? spune stewardesa cu Înțelegere, Întinzând o mână după tichetul de Îmbarcare. Scuze, n-am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Paul. — Ea e Emma Corrigan, unul dintre asistenții noștri de marketing juniori. Pornește către mine. Artemis a tăcut. Toți ne privesc cu ochii cât cepele. Sunt stacojie de jenă. — Bună ziua, spune pe un ton plăcut. — Bună ziua, reușesc cu greu să Îngaim. Domnule Harper. OK, bine, m-a recunoscut. Dar asta nu Înseamnă neapărat și că Își amintește tot ce i-am zis. Câteva comentarii aleatorii aruncate de o persoană de pe scaunul alăturat. Cine stă să-și amintească așa ceva ? Poate că nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În clipa În care Îl vede pe Jack Harper, Împietrește. A ! — E În regulă. Te rog fă-te că nu sunt aici. Flutură din mână prietenește În direcția ei. Te rog. Spune-i ce voiai să-i spui. — Bună, Katie, Îngaim. Ce-i ? În momentul În care Îi aude numele, Jack Harper ridică iar privirea, atent. Nu-mi place deloc expresia de pe fața lui. Ce i-oi fi spus despre Katie ? Ce anume ? Derulez În minte cu viteza fulgerului tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ar trebui totuși să te duci să vezi ce e cu cifrele alea. Mă uit la el preț de câteva clipe, incapabilă să rostesc vreun cuvânt, și simt că mi s-a urcat tot sângele În cap. — Bine, reușesc să Îngaim după o pauză lungă. OK, atunci mă duc. ȘAPTE Pornesc cu Katie pe stradă, parțial paralizată de spaimă și parțial abținându-mă cu mare efort să nu izbucnesc Într-un râs isteric. Toți ceilalți sunt la birou și se dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
era și Jack Harper acolo. Habar n-am avut că stă, pur și simplu, acolo ! Dar n-ai nici o grijă, am fost foarte subtilă, adaugă pentru a mă liniști, n-o să știe niciodată. — Sunt sigură că ai dreptate, reușesc să Îngaim. N-o să ghicească nici Într-o mie de ani. — Ești OK, Emma ? Katie mă privește intrigată. — Foarte bine ! spun cu un acces subit de hilaritate forțată. Foarte bine, zău ! Deci... care e motivul acestei consfătuiri de urgență ? — Trebuia neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Emma ! strigă Paul săritor. Vrei, te rog, să-l conduci tu pe Jack ? Termini de strâns mai târziu. Îngheț, strângând În mână un ambalaj de la niște biscuiți cu cremă de portocale. Te rog, Doamne, nu. Sigur că da, reușesc să Îngaim Într-un final. Cu... plăcere. Pe aici. Ies stângace din sală, urmată de Jack Harper și o pornim pe hol, unul lângă celălalt. Simt că mă furnică fața În clipa În care cei pe lângă care trecem fac eforturi să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Doamne, nu pot să cred așa ceva... Shit. Stai, că leșină. Înhaț o pungă de zahăr goală și-i acopăr repede gura cu ea. — Calmează-te, Katie ! zic neajutorată. Inspiră... acum expiră... — Am avut atacuri de panică tot weekendul, reușește să Îngaime, Între respirații. Azi-noapte m-am trezit transpirată toată, cu gândul că, dacă se Întâmplă așa ceva, Înseamnă că lumea a luat-o complet razna. Și că nimic nu mai are sens. — Katie, ne-am despărțit ! Atâta tot. Oamenii se despart tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Leopold and Company. — Ai redactat o scrisoare de la domnul Leopold ? Pare de-a dreptul uluit și, brusc, mă simt cea mai tâmpită persoană din lume. — Pentru eventualitatea În care aș scăpa cumva dosarul pe jos și m-ar vedea cineva, Îngaim. M-am gândit c-ar fi mai bine să inventez repede ceva. Nu e important. Încerc să iau hârtia, dar Jack se trage un pic mai În spate, ca să nu-l ajung. Din partea biroului domnului Ernest P. Leopold, citește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mână pe umăr și scot un nou țipăt. — Emma, calmează-te ! spune Lissy. Eu sunt ! Jean-Paul a plecat. Nu sunt În stare să ridic privirea. Nu pot să mă uit În ochii ei. — Uite ce e, Lissy, Îmi pare rău, Îngaim, cu ochii În podea. Îmi pare foarte rău ! N-am vrut să fac asta. Nu trebuia niciodată să... viața ta sexuală e problema ta. — Emma, proasto ce ești, nu făceam sex ! — Ei, nu ! V-am văzut cu ochii mei ! Erați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-se la televizor, cu ochii mari, și acoperindu-și gura cu mâna. O să-și dea seama imediat că despre ea e vorba. N-am să mă mai pot uita În ochii ei, În viața mea. A fost un vis, OK ? Îngaim disperată, În clipa În care toți cască ochii la mine. Nu o fantezie. E cu totul altceva ! Îmi vine să mă arunc asupra televizorului. Să-l acopăr cu brațele. Să-l opresc să mai vorbească. Dar n-ar avea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că de aici ne descurcăm. Chelnerul dispare iar și mama mă privește lung. Emma, ce vrem noi să-ți spunem este că... suntem foarte mândri de tine. O, Doamne. O, Doamne. Cred că-mi vine să plâng. — Aha, reușesc să Îngaim. — Și... Începe tata. Adică, noi amândoi, mama ta și cu mine... Își drege glasul. Întotdeauna te-am... și Întotdeauna te vom... amândoi... Se oprește, respirând greu. Aproape că nu-ndrăznesc să mai zic nimic. — Ce Încerc eu să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
extrem de serios. Am venit să-ți spun ce căutam În Scoția. Vorbele lui mă lovesc drept În moalele capului, lucru pe care mă străduiesc din greu să-l ascund. — Nu mă interesează absolut deloc ce căutai În Scoția ! reușesc să Îngaim. Îmi smulg brațul din Încleștarea lui furioasă și pornesc În fugă spre mulțime, croindu-mi loc cu greu prin marea de avocați care vorbesc la mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
privește câteva clipe În tăcere. Emma, Îmi dau seama că ultimele zile n-au fost deloc ușoare pentru tine. Tu ai fost un model de discreție, În vreme ce eu.. nu am fost. Vreau să-mi cer scuze. Din nou. — E... OK, Îngaim. Jack se Întoarce iar și Îl urmăresc cu privirea traversând pietrișul, sfâșiată. A venit până aici ca să-mi spună secretul lui. Secretul lui cel mare și important. Nu trebuia să facă asta. O, Doamne. O, Doamne. Stai ! mă trezesc strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe geanta ta Miu Miu din piele de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu Miu din piele de ponei ! mi-o Întoarce triumfătoare. Am o geantă Fendi din piele de ponei ! E nebună. Nebună de legat. — Ce-ai făcut, Jemima ? Îngaim. Spune-mi ce-ai făcut. Îmi bubuie inima să-mi sară din piept de teamă. Te rog, Doamne, să nu-mi spună că i-a zgâriat mașina. Te rog. — Ochi pentru ochi, Emma ! Omul ăla te-a trădat la modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Dar nu am nevoie de o pereche de pantofi de culoarea clementinei, nu‑i așa? Nu îmi trebuie. Haide, Becky. Spune. Nu. — De fapt... înghit în sec, încercând să‑mi controlez vocea. O sa le iau doar pe cele lila azi, îngaim în cele din urmă. Mulțumesc. — OK... Fata introduce un cod în casa de marcat. 89 de lire, vă rog. Cum doriți să plătiți? — Ăăă... card Visa, vă rog, spun. Semnez chitanța, îmi iau geanta și plec din magazin, ca teleghidată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care vorbești zice, de fapt „Becky Bloowood nu poate să conducă cu noile ei sandale ei portocalii ușor, fiindcă au tocurile prea înalte și prea subțiri“. Ridică din sprâncene și simt că mă înroșesc ușor. Sunt pantofii mei de condus, îngaim, mutându‑mă pe scaunul din dreapta șoferului. Și îi am de câțiva ani. Mă întind să‑mi iau pila de unghii din geantă, iar Luke se așază la volan, se apleacă spre mine și îmi dă un sărut. — Oricum, îți mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
din biserică se întorc încet spre mine. Nu‑mi vine să cred că mi se întâmplă așa ceva. Acum Tom se uită și el la mine și clatină din cap, cu o milă de nedescris. — Dar eu n‑am... n‑am... îngaim. Eu doar... Vreți vă rog să vă ridicați? strigă preotul. Sunt ușor surd, așa că, dacă aveți ceva de spus... — Zău, nu... Ridicați‑vă! îmi spune femeia de lângă mine și mă împunge destul de tare cu hârtia din mână. Mă ridic foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
privește. Trebuie să‑ți spun ceva. Mă mut la New York. Simt un fior pe șira spinării și o greutate pe suflet. Deci ăsta e sfârșitul unei zile total dezastruoase. Luke mă părăsește. E sfârșitul. S‑a terminat. Aha, reușesc să îngaim, și ridic vag din umeri. Înțeleg. Păi... bine. — Și sper, sper din tot sufletul... Luke îmi ia mâinile și mi le strânge tare... că o să vii și tu cu mine. REGAL AIRLINES Sediul central Preston House Kingsway 354 Londra WC2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu sunt în stare să‑i pun întrebarea. A mers bine? Nu tocmai bine, nu. Simt un junghi nervos în stomac. Ce vrea să spună? Doar nu... doar nu poate fi vorba despre... — Te‑au... refuzat? reușesc în fine să îngaim. — Bună întrebare, spune Luke. Cei de la JD Slade au zis că au nevoie de mai mult timp. — Pentru ce? zic, umezindu‑mi buzele uscate. Au câteva rezerve, spune Luke pe un ton neutru. N‑au specificat în legătură cu ce anume. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și să nu amintesc subiectul, zice într‑un final. Sau ți‑aș putea spune adevărul - și anume, că mi‑a părut foarte rău pentru tine azi‑dimineață. Ziarele britanice sunt sub orice critică. Nimeni nu merită un asemenea tratament. — Mulțumesc, îngaim. Apare un chelner și Michael comandă încă două coniacuri, fără să mă întrebe. — Tot ce pot să‑ți spun e că oamenii nu sunt proști, zice în timp ce chelnerul se îndepărtează. Nimeni n‑o să‑ți scoată ochii cu chestia asta. — Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
șterg fața recunoscătoare cu bumbacul rece și, în cele din urmă, îmi ridic capul. — Mersi, zic cu un nod în gât. Îmi cer scuze. — N‑ai pentru ce, spune Michael calm. Și eu aș fi făcut la fel. — Da, sigur, îngaim. — Ar trebui să mă vezi când pierd vreun contract. Plâng până mi se duc ochii în vârful capului. Secretara mea trebuie să se ducă după șervețele la fiecare jumătate de oră. — E atât de serios, încât nu îmi pot abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lor e Banca Londrei. Sau o să fie. Ceea ce înseamnă că n‑o duc rău deloc. Dar, cum ți‑am zis, nu i‑am văzut încă, așa că... Se uită la mine și i se schimbă expresia. Hei, ți‑e bine? Da, îngaim. Cred că da. Doar că trebuie... trebuie să dau un telefon. Formez numărul de la Four Seasons de trei ori, și de fiecare dată închid înainte de fi în stare să cer cu Luke Brandon. În cele din urmă, trag aer adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai mult decât aș câștiga de la amărâtele astea de slujbe jurnalistice. Washington. O agenție de publicitate. O carieră nou‑nouță. America. Fără Luke. În condițiile mele. Mi‑e greu să mă obișnuiesc cu toate astea. — De ce faci asta? reușesc să îngaim, într‑un final. — M‑ai impresionat foarte tare, Becky, zice Michael serios. Ești deșteaptă. Ai intuiție. Faci treabă. (Mă uit la el și simt că mă colorez de jenă.) Și, poate, sunt de părere că meriți o pauză, adaugă blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
impozite. Fata care a venit la noi acasă și și‑a băgat nasul peste tot în timp ce Suze... Mă opresc în clipa în care el clatină iar din cap. — De la Alicia. Un moment, sunt prea șocată ca să zic ceva. — De la Alicia? îngaim în cele din urmă. De unde știi că... de ce ar fi făcut ea... — Când i‑am percheziționat biroul, am găsit la ea în sertar niște extrase de cont de‑ale tale. Și niște scrisori. Naiba știe cum o fi făcut rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]