634 matches
-
-și murmure numele zodiilor, Molinari s-a ridicat În capul oaselor. A privit pe geam. La colțul străzii adăsta necunoscutul. A zâmbit viclean. S-a dus În spate; s-a Întors cu mașina de ras, pămătuful, o coajă de săpun Îngălbenită și o ceașcă cu apă clocotită. A deschis larg fereastra, l-a privit cu emfatică seninătate pe necunoscut și s-a bărbierit pe Îndelete, fluierând tangoul Cartea de joc marcată. Zece minute mai târziu, era În stradă, purtând costumul maron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a răsucit greoi, ca un lup, cu tot corpul, a pufnit pe nas și atunci Bîlbîie a văzut că avea ochii albaștri, ușor îngălbeniți, o față mare, cu trăsături ferme, semănînd foarte mult cu un actor care te impresionează fără să scoată un cuvînt, doar încruntîndu-se ori doar zîmbind subțire și strîmb. S-a apropiat de birou, șchiopăta ușor, costumul de lînă, era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
puteai dispare în adâncurile ei. În garsoniera mea de pe Calea Victoriei Leonard Bîlbîie mi-a spus prima dată că lucrează la un caz de imaginație. Mihai Mihail l-a oprit făcîndu-i un semn scurt cu degetele noduroase, plimbîndu-și prin fața ochilor unghiile îngălbenite. "Cum ați spus de imaginație? Un caz de imaginație?" Directorul Serviciului era fie nedumerit, fie neîncrezător. Șerban Pangratty reluă pe un ton înțepat : "Nu eu am spus, ci Bîlbîie a spus. Exact așa s-a exprimat excelență, sînt vîrît pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar, că-l salutau, plini de respect, ca să-i câștige bunăvoința, deși înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătîndu-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit ros de ambiții ascunse să se vadă în atâtea oglinzi, m-am gândit. Nu cumva visa să ajungă el stăpânul azilului? Mama lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: "Nu cumva...?" Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să-i explic de ce venisem și gusta cu plăcere, ticălosul, încurcătura în care mă aflam, intimidat de metamorfoza lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tsukimi, tot la fel de absurd este să fii japonez și să nu alergi, din octombrie până în noiembrie, după frunzele colorate ale toamnei (momiji). Atunci, se produce un adevărat exod, pe întreg teritoriul Japoniei, spre acele Mecca tradiționale ale frunzișurilor înroșite sau îngălbenite, din regiunea Tohoku sau de la Nikko, unde peisajele montane îți răpesc într-adevăr respirația. La prognoza meteo, știrile despre "fronturile frunzelor colorate" le-au luat locul celor despre florile de cireș, iar la Tokyo, în gara Asakusa, de unde pleacă trenurile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pielea și rochia; își privea mâinile de parcă le-ar fi văzut prima oară, își îndoia și dezdoia foarte încet degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
străvezie părea lipită direct pe oasele subțiri, de parcă ar fi dispărut orice șuviță de carne. Nu era chiar scheletică, mai avea o fărâmă de forță în pulpele ce tremurau, iar pânteceul îi era ușor proeminent. Părul scurt, foarte rar și îngălbenit, i se lipise de transpirație de cap și de ceafă. Nasul părea că i se subțiase, ochii adânciți în orbite erau înconjurați de cearcăne foarte conturate, iar deasupra pomeților, chiar în dreptul cearcănelor, se formaseră două pungi atârnânde. Cămașa toată udă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
iar deasupra pomeților, chiar în dreptul cearcănelor, se formaseră două pungi atârnânde. Cămașa toată udă i se lipise de spatele subțire în două rotocoale mari, ca niște pete uleioase. Andrei Vlădescu și fiica ei s-au privit pe deasupra capului cu păr îngălbenit, în timp ce bătrâna doamnă se străduia să-și vâre picioarele umflate în papucii de pâslă vișinie. Probabil au gândit același lucru, pentru că le tremurau în același fel buzele și au spus aceleași cuvinte, încercând s-o convingă să nu se sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
timpul cu ochii încă foarte vii, acum aștepta să-i spună ceva. S-a întors cu greu pe o parte, a încercat să-și așeze altfel perna în care i se îngropa capul, a renunțat. Șuvițele de păr rar și îngălbenit în ultima vreme i se lipeau de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se conturau foarte limpede, părea un craniu învelit într-o pânză subțire, ușor colorată. Mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ți-ai pierdut mințile? Tot continuând astfel, n-ai s-o mai scoți la capăt!“ Ajunsese la cimitir prea devreme. Capela era închisă. S-a așezat pe o bancă, cu mănunchiul de flori lângă el, urmărind cum cad frunzele brusc îngălbenite, scuturate de adierea care se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile și a putut urca treptele de piatră, pătrunzând în capela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spectacolului, la vreun cinematograf. Îmbulzindu-se spre și dinspre Gara de Nord. Din nou formând o masă informă în stațiile de autobuz, tramvai, troleibuz. Despicând norișorii delicați de praf. Învelindu-se în lumina filtrată de arborii parcurilor. Înaintând printre frunze ruginii sau îngălbenite ce pluteau nesigure, smulse de adiere din copacii bulevardelor. Același fel de mulțime în oricare parte a orașului, preocupată, grăbită, frământată, vociferând, tropăind, trăind. Aceeași mulțime fără de care orașul n-ar fi fost așa cum este: imens, enervant, obositor, prăfos, aglomerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
movilă mortuară se ridica dintre trestiile de zahăr sălbatice, iar sicriele putrezite ieșeau din pămîntul moale, arătînd ca un scrin. Jim o porni peste cîmp. CÎnd trecu pe lîngă movilă, se opri să se uite În sicriele fără capac. Scheletele Îngălbenite erau cufundate În noroiul spălat de ploi, de parcă acești sărmani țărani ar fi fost Întinși În culcușuri de mătase. Din nou, Jim fu izbit de contrastul dintre trupurile impersonale ale celor care muriseră de curînd, și pe care la vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mort. Uneori, nu era capabil să-și recunoască nevasta. Jim l-a ajutat să facă un paravan În jurul doamnei Partridge, care nu vorbea niciodată și emana un miros neplăcut. Au folosit pardesiul englezesc al domnului Partridge și cămașa de noapte Îngălbenită a soției lui, atîrnîndu-le de o bucată de cablu electric, pe care Jim Îl scosese de pe perete. Dacă se plictisea, Jim se ducea la magazia femeilor și Îi gonea pe copiii eurasiatici care veneau să se joace. În centrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
voluntari să ridice rațiile zilnice, erau printre puținii care nu plănuiseră nimic pentru viitor. Jim ședea pe priciul său, cu farfuria goală În mînă, și se uita la familia Vincent care Împărțea un cartof rînced. Ronțăiau miezul cu dinții lor Îngălbeniți. În cele din urmă, doamna Vincent Îi dădu o bucățică de coajă. Îi era oare teamă că Jim Îl va ataca pe soțul ei? Din fericire, Jim se hrănea din modestele rezerve pe care doctorul Ransome le acumulase de la pacienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din cap, uimit de tot acest efort. Era limpede că erau duși În altă parte, În așa fel Încît japonezii să-i poată omorî fără să fie văzuți de piloții americani. Ascultă cum soția celui de la Shell plîngea În iarba Îngălbenită. Lumina soarelui umplu aerul de deasupra canalului, o aură strălucitoare de foame Înțepîndu-i retina și amintindu-i de haloul format În urma exploziei avionului Mustang. Trupul arzînd al pilotului american Înviorase pămîntul mort. Cel mai bine ar fi dacă ar muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
picioare. Coloana se tîrÎ Înainte, urmînd mașina oficială. Jim se uită Înapoi la cei circa o sută de prizonieri lăsați acolo pe mal. În timp ce soldatul Își lingea boabele de orez de pe bărbie, doamna Philips zăcea la picioarele lui, În iarba Îngălbenită, alături de femeia de la Blocul D și de soțul ei Îngenuncheat. Alți soldați se mișcau de-a lungul malului, cu puștile pe umăr, În timp ce pășeau printre prizonierii care se odihneau. Oare mai tîrziu Îi vor ajuta, pe doamna Philips și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
hulubele mâinilor întinse în spațiul negru cenușiu fixat ca un hotar în jurul tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă singurul și cel din urmă bec îngălbenit de beznă. După el trecu și Moartea, duhnindu-mi în obraji absurditatea existenței și inevitabila catastrofă a grabnicului meu deces în cloaca asta în mijlocul căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Doamna Reilly se afla în magazinul D.H. Holmes la raionul de patiserie, unde se lipise cu pieptul ei matern de o vitrină în care erau expuse pricomigdale. Cu unul dintre degetele deformate de toți anii în care frecase izmenele gigantice, îngălbenite, ale fiului ei, bătu în geamul vitrinei ca să atragă atenția vânzătoarei. — Ei, don’șoară Inez, o chemă doamna Reilly cu un accent pe care la sud de New Jersey nu-l întâlnești decât în New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să-ți strici cărucioru’. — Taci din gură, golane. Nu ți-am cerut să faci conversație. — Foarte bine, spuse George, ridicând din umeri. Am vrut să te-ajut. — Cum ai putea să m-ajuți, urlă la el Ignatius, dezgolind câțiva dinți îngălbeniți. Vreun slujbaș al societății s-a luat probabil pe urmele parfumului sufocant al loțiunii tale de păr. De unde ai apărut? De ce te ții după mine? — Uite ce, vrei sau nu să te ajut să-ți ridici rabla asta? — Rabla? Vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
plece din casă. Se băgase în dulap unde căuta o raniță pe care mama lui i-o cumpărase pe când avea unsprezece ani pentru o excursie dezastruoasă de o zi la o tabără de băieți. Scormoni printr-un teanc de indispensabili îngălbeniți, ca un câine care caută un os, aruncând izmenele într-un arc peste capul său. Poate că n-ar strica să te ridici, lăcrămioara mea. Trebuie să adunăm articole, să strângem notele. Ar fi bine să te uiți sub pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
face puțină lumină aici. La ora douăsprezece, Logan stătea În fața unei farfurii mari de plăcintă cu carne și bere, cartofi și fasole. Prince of Wales era un loc de modă veche: panouri de lemn și bere adevărată, cu tavanul jos Îngălbenit de generații Întregi de fumători. Era aglomerat, plin de tipi obligați de neveste și iubite să mergă sâmbăta dimineața la cumpărături. Asta era recompensa lor: o halbă de bere rece și-un pachet de creveți prăjiți. Barul era compus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i țărîna ușoară - discutînd despre Rusia, despre Dumnezeu, despre revoluție și moarte, despre femei, despre cai, despre artilerie.) Cărată În ranițe militare, citită și răscitită, acea carte mai păstra ceva din strălucirea de altădată a celebrei ediții. Pe paginile-i Îngălbenite rămăseseră dungi ale unghiilor și amprentele degetelor fostului proprietar - poate singurele sale rămășițe pămîntești. X compară cele două cărți. Chiar la Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frîu pe aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încît ajunge să semene cu o urnă de gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]