3,364 matches
-
Schtac a murit? Nu știu despre ce vorbești. Femeia o privi cu neîncredere dar doamna Noia afișa cea mai sinceră necunoștință. Dumnezeule, n-ai aflat? Rebeca Schtac e moartă iar bărbatul tău a fost arestat! Luana încremeni. Colega se agita îngrozitor, marcată de inimaginabilul eveniment. Nebunul ăla..., nu-mi amintesc numele, a așteptat-o aseară în fața ușii apartamentului. A stat ascuns în umbră și când ea a apărut s-a repezit să-i vorbească. Femeia a țipat iar Radu, înarmat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu dușmănie, la limita răbdării și-a bunului simț. Nu-mi face asta. Nu te juca, astfel, cu mine. Întoarsă acasă, femeia refuză orice discuție cu Sanda. Se adânci în lectură și se culcă târziu, cu o durere de cap îngrozitoare. A doua zi, la birou, se detașă de toate și se cufundă în muncă. Ziua Femeii o aniversară la unul din localurile selecte ale Iașului. Cristian Bariu, riguros și extrem de serios la muncă, afișa, în acest decor de relaxare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pașilor aveau ecou, profunzime, se trezea cu mintea în cine știe ce loc, în miezul unor trăiri pline și pielea i se furnica de ace fierbinți, înviorătoare, oricum avea impresia că sub granulele de calciu care umpleau pereții ea îngropa ziua aceea îngrozitoare când îl așteptase pe Ovidiu să vină de la examen, măsurând camera dintr-o parte în alta, reproducând din memorie cursurile lui învățate de ea pe dinafară, oprindu-se de o mie de ori în fața ferestrelor, dornică să-l vadă traversând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să cred una că asta! — Ssst! spuse el. Și dă-mi drumul. Ascultară cu atenție rezumatul știrilor. — Nu-mi vine să cred, spuse Fanny. Diana moartă! La fel si Dodi. — Și șoferul, adaugă Creighton. Trebuie să fi fost un accident îngrozitor. Salța piciorul de pe accelerator cu un grad două și reduse viteza la o sută cinci kilometri pe oră. — Nu-mi vine să cred, repeta Fanny. — Gata, termină odată! o apostrofa Creighton. — Dar e de-a dreptul incredibil! — Ba deloc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cu bulgări de zăpadă. În păduri, copacii s-au îmbrăcat cu un văl de promoroacă. Ei s-au împodobit cu o ghirlandă de buchete. Prin crengile cochete anină flori de marmură. Plopii sunt ca niște umbre solitare, niște fantasme albe îngrozitoare. Doar câteva vrăbiuțe zgribulite mai caută de mâncare în frigul iernii. Animalele sălbatice hibernează. Cerbii și țapii cei negri și țintați mai caută hrană; căprioarele gingașe cu picioarele ca niște lujere au adormit; urșii își sug labele în hrubele tihnite
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu mai poate fi vorba despre o familie, între membrii căreia să existe sentimente de dragoste, afecțiune și respect. Părinții nu-și mai iubesc copiii și îi lasă în voia sorții. Pământul este mult mai frumos, dar lumea a devenit îngrozitoare și viața nu mai are nici un sens. Puțin speriată, l-am întrebat atunci pe spiriduș de ce mi-a povestit aceste lucruri groaznice. La această întrebare, mi-a răspuns că, dacă noi, copiii din anul 1999 vom continua să ne purtăm
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
facă simțite. Nu-mi amintesc nimic. Nu cunosc nimic din toate astea. Am simțit acea spaimă usturătoare, cea care apare atunci când înțelegi dimensiunea unui lucru rău - când te-ai rătăcit într-un loc periculos sau când ai comis o greșeală îngrozitoare -, atunci când realitatea situației ți se furișează în minte pe ușa din dos, ca o pantomimă a lui Dracula. Nu știam cine sunt. Nu știam unde mă aflu. Simplu. Înfricoșător. Am strâns din dinți și m-am răsucit pe călcâie. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mult. Îți spui: nu e posibil ca o singură lume să aibă amândouă aceste fațete, și simți c-o să-ți pierzi mințile când îți dai seama că lumea este așa de mare și că se poate umple de cele mai îngrozitoare lucruri ori de câte ori poftește. Am stat unul lângă altul în tăcere preț de câteva minute. Îmi pare rău că nu am fost acolo alături de tine. — Asta n-are legătură cu tine. Sau cu faptul că-ți pare ție rău sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dorința, corpul meu vibra de toate astea și de panica stânjenită și brusca realitate a tuturor lucrurilor care se întâmplau. Privind țintă de-a lungul coridorului pustiu, de ciment, ascultând sunetele produse de mișcările lui Scout în spatele meu, am avut îngrozitoarea și insuportabila idee că a nu privi ar putea fi de fapt mai rău, ar fi un gest mult, mult mai evident decât a privi pur și simplu. Uitându-mă în altă parte îmi afișam oare stânjeneala copilărească pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
privi prin stratul gros de sticlă. Eu nu puteam s-o văd, nu-i puteam citi expresia feței. — Bine, spuse ea, încet și monoton. Atunci asta-i tot. În mine vuia un foc uriaș, șocul și rușinea și-o tristețe îngrozitoare arzându-mi măruntaiele. — Bine, asta-i tot, am spus, încercând să par indiferent, neimpresionat. Dar suntem oricum legați unul de altul, nu? Ludovicianul care să-l distrugă pe Ward și Ward care să-l distrugă pe ludovician. Orice ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
reușeam să văd că erau de-un albastru tropical, limpede, calm; ochi de bebeluș pe fața unui bătrân. — E greu, spuse într-un sfârșit, străduindu-se doar să rostească aceste cuvinte. E greu când oamenii țin morțiș să facă lucruri îngrozitoare. Nu puteam să te las să pleci de-aici și să-ți dai viața pentru o iluzie. — Asta s-a întâmplat de fapt? Fidorous clătină din cap, mișcări lente, aproape insesizabile, nedezlipindu-și ochii de la mine. Acesta nu era un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sticlé cu apé, care se mișcé dintr-o parte În alta a sticlei, atunci cînd o apleci, la fel cum spaimă lui Șasa se ducea dintr-o parte În alta a trupului. - Ce faci aici, Șasa? - Nimic... Era un sentiment Îngrozitor. Și parcé oasele pieptului nu ar fi fost ale lui, ci ar fi fost niște oase stréine care-i intrau prin spinare rupîndu-i carnea și fécîndu-i respirația greoaie și raré, ca și cum și-ar fi interzis sé mai respire aerul acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
află casa babelor; casă cu patru uși, patru geamuri și patru coșuri; aici locuiesc cele mai hidoase și mai rele dintre babe: Baba Dochia, Pâca, baba tutunului, Muma-Pădurii și Joimărița. Văzute separat, fiecare dintre ele poate trece drept cea mai îngrozitoare și urâtă dintre creaturi, dar când apar cu toatele pe prispă, la o șuetă, sau croșetează, sau fac o partidă de bridge, cu greu te poți hotărî pentru cea mai hâdă dintre ele. Joimărița, cea lungă și slabă, cu părul despletit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a trandafirului, când ai vrea să vezi până unde poate să meargă acea desăvârșire a lui? Și ea se simțea precum privighetoarea lui Wilde cu pieptul apăsat în ghimpele trandafirului ce se urzea în roșu în plină iarnă. Un frig îngrozitor, cu frisoane, însoțit de o durere ascuțită o trezește lent din somn. Aprinde lumina, trandafirul cel roșu și trufaș încă stăruie în mintea ei. Abia aștepta să-l sune pe Damiel să-i povestească visul. Un astfel de vis merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit stupefiată dincolo de fereastră, unde nu exista nimic, absolut nimic, dincolo de acea lumină difuză de auroră, ce-i dădea o acută senzație de sufocare. Se simți cuprinsă de o spaimă îngrozitoare, să fii prizoniera propriei tale camere, singura în care-ți puteai găsi odinioară refugiul! S-a trezit brusc, de data aceasta cu visul foarte clar, stăruind ca o amenințare în mintea ei. A continuat să zacă o vreme în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru că ne mișcăm într-un timp paralel cu el. Nu putem comunica cu el, după cum nici el nu mai poate comunica, la rându-i, cu cei aidoma lui. Pentru că "Lonely George" poate a suferit cândva, prin nesăbuința oamenilor, o traumă îngrozitoare, ce l-a însingurat complet de restul lumii, pe el și specia lui deopotrivă. Zadarnice eforturile aceluiași om de-a perpetua specia sortită dispariției. Odată însingurat în timpul său, el nu va lăsa în urmă decât o carapace uriașă, în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se îmbrățișau și se rostogoleau în mare. În pas legănat, dar parcă prea susținut pentru picioarele sale tăfăloage, "taurul", sau deținătorul haremului cu leoaice de mare, baleiază teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe spate, în răgete îngrozitoare de împerechere și supremație. Ceva mai departe, pe stânci..., iguanele portocalii! Ele stau încălecate în soare. Aerul și lumina irizează nervos în jurul lor, exasperate de atâta nemișcare. Ca niște uriașe baterii organice, iguanele se încarcă cu orele la soare, gâturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că zăresc un exemplar... incredibil! din "Povestea 'ulei", exact pe raftul pe care cartea l-a părăsit cu câteva minute mai devreme, bineînțeles, din nou în poziția ei verticală, gata s-o pornească din nou la drum... Când, un zgomot îngrozitor, un vuiet parcă pornit din măruntaiele pământului ca un cutremur a străbătut toată librăria, însoțit de un curent turbionar și o presiune apăsătoare, urmat la scurtă vreme de o bubuitură fantastică și o plesneală cumplită de sticlă spartă ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
meu discret, care să ridice la loc cele două corpuri infinite de bibliotecă în picioare, împreună cu cărțile răzvrătite și victimele lor, sau măcar o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce clar nu putea fi vocea mea, și ea anunța sacadat ca și cum ai recita o orație că "Povestea 'ulei" era într-adevăr "Povestea Poveștilor", povestea tuturor poveștilor din lume, oricine i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gesticulează atâta, sau pur și simplu eu nu pot să-l aud. Poate-mi vorbește în alfabetul surdo-mut! Nu aud și nici nu pricep nimic din gesturile lui. Îmi duc instinctiv mâinile la urechi, le astup cu degetele. Un lătrat îngrozitor, strident, disonant îmi arestează timpanele, ce încep să dăngănească în ecou ca niște clopote. Scot repede degetele din urechi; oricum nu deslușesc nimic din zbieretele gnomului, îmi vorbește într-o limbă necunoscută, ce, de altfel, seamănă cu toate limbile. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de îndeplinit. El avea s-o izbăvească, s-o absolve de păcatul sinuciderii. El va trebui să stea în fața lui Dumnezeu pentru ea, și poate până atunci ea va fi fost deja moartă, și el să obțină iertarea unui păcat îngrozitor, mai oribil decât toate pe care le săvârșise până atunci. Ea avea să-i înapoieze viața ei searbădă, goală și imposibilă, de bunăvoie, fără acordul lui. Avea s-o returneze fără regrete, dar numai după izbăvirea de păcatul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai oribil decât toate pe care le săvârșise până atunci. Ea avea să-i înapoieze viața ei searbădă, goală și imposibilă, de bunăvoie, fără acordul lui. Avea s-o returneze fără regrete, dar numai după izbăvirea de păcatul cel mai îngrozitor. Și atunci ea i-a declarat părintelui că e vinovată de păcatul sinuciderii și că îi cere lui să intervină pentru ea, spre a putea fi iertată. Bine, dar ești încă în viață! Asta se cheamă că ești deja iertată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vocea disperată a mamei ei, ce o cheamă la ea, să fie cu ea, căci ea de data asta moare, pentru că salvarea întârzie să vină. Ea crede că are din nou o criză de inimă, dar de data acesta una îngrozitoare... Ar dori să se ridice, să se desprindă de pat, dar o paralizie totală îi imobilizează fiecare mădular, în fapt o lene și o lasitudine imensă o împiedică să ia orice fel de inițiativă din trupul ei inert. Și gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dezarmați în fața miracolului. Pentru a-l legitima, ei cer repetarea lui sau îl neagă a priori pentru că nu și-l pot explica, mulți au îndoieli și nu se pronunță. Istoric, omul a acceptat sisteme întregi de religii dintre cele mai îngrozitoare și inacceptabile naturii lui, dar omul individual nu poate accepta miracolul decât atunci când el se manifestă colectiv și devine ideologie. În "Casa de Dom Ignacio" oamenii poartă toți straie albe, primesc bilete gratis și prescripții pentru eternitate, se țin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ținut al Abadianiei. Cristina are douăzeci și opt de ani și e într-un fel împăcată cu condiția ei. În cei cinci ani petrecuți cu întrerupere la "Casa" a câștigat niște drepturi ce i-au fost categoric refuzate de medici, în urma accidentului îngrozitor pe care l-a suferit acum șase ani. Ea pare împăcată, mereu surâzătoare și jovială. Și ea vorbește despre entități și ritualurile lor cu naturalețe și coerență. Entitățile sunt un nume subînțeles cu care ea a ales să exprime miracolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]