638 matches
-
rost. Pe mâinile lui Mitsuharu picurau lacrimi amare. Chiar atunci, ceva se mișcă dincolo de ușa ascunsă. Poate că asasinul simțise tensionarea situației și era nerăbdător să acționeze. Dar încă nu primea nici un semnal de la Mitsuhide. Acesta se întoarse dinspre chipul înlăcrimat al vărului său. — Ai studiat mult mai mult decât alții, forța ta intelectuală e mult mai mare decât a majorității oamenilor și ai ajuns la vârsta maturității în judecată. Mai există ceva ce nu înțelegi? îl imploră Mitsuharu. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fugă, pe poarta principală, dar, când o văzură pe Nene în verandă, începură să strige la ea de unde se afla, ca și cum n-ar fi avut destul timp ca să se apropie. — Mamă! strigă Nene. — Nene! Bătrâna și nora ei se îmbrățișară înlăcrimate, abia dându-și seama că vocile lor fericite se uniseră într-una singură. Bătrâna se prosternă în fața statuii lui Kannon. Nene îngenunche alături, aplecându-se, din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
paj, continuă să vorbească. Ești fiul lui Shirai Tango, nu-i așa? Cred că tatăl și mama ta te așteaptă. Fugi cât te țin picioarele spre Inuyama. Uite, vin gloanțele! Pleacă odată de-aici! Imediat! După ce-l alungă pe pajul înlăcrimat, rămase singur, simțindu-se eliberat de orice griji. Calm, aruncă lumii din jur o ultimă privire. Foarte curând, auzi un zgomot ca de animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moment, în scurtele perioade de relaxare între confruntări, am constatat și simțit pe viu marea mângâiere sufletească a doinelor cântate cu sufletul, cu inima și acel DOORRR! tulburător până la transfigurare și uitare de sine. Cu ochii, cu inima și sufletul înlăcrimat simțeam uneori o durere aproape fizică a corpului nostru parcă flagelat de ceva, ori de cineva. Cei care mai suntem încă în viață n-am uitat și nu vom uita acele stări emoționale de excepție, în vremuri de excepție. Și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
povești minunate, poveștile voastre, alunecă vertiginos în burți fără de sens, așa cum a alunecat, într-o zi sfântă, Iona în burta nesătulă a Balenei flămânzite de rugăciune. Acum, mistreții mei, sătui de povești erodate de timp, se odihnesc la umbra salciei înlăcrimate, rumegând, plictisiți, cuvinte pierdute, vorbe mincinoase, răvașele de dragoste netrimise vreodată, pribegite clipe, ostatice în burți nedemne. Stanca Iubirea pentru el o durea mult. Se lăsa o clipă spre ea, ca o pâlpâire ușoară deasupra sufletului, doar atât încât să
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am răspuns aproape zâmbind În timp ce mă lua de mână. 2 Am ajuns acasă abia pe la trei. Victor Îmi făcuse o declarație de dragoste iar eu mă simțisem mizerabil pentru că nu putusem săi răspund cu aceeași afecțiune. Cred că aveam ochii Înlăcrimați când am văzut-o pe Maria, citind În sufragerie. Asta era problema cu Maria. Citea ca o maniacă ori de câte ori avea un pic de timp. Nu zic că mie nu Îmi plăcea să citesc, dar Maria mă depășea cu mult la
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Din nou, vedeam doar negru privind În urmă. ― Vezi? spuse Angela. Exact cum bănuiam. Îmi pare cumplit de rău, Alisia, dar mă văd nevoită să-ți spun nu. Cu asta, Îmi Închise telefonul În nas. Am rămas mută, cu ochii Înlăcrimați, În timp ce visul meu și ultima mea speranță de-al Împlini se destrămau În fața mea. M-am Întors la masă cu pași lenți. Chiar mă așteptasem la mai multă Înțelegere din partea ei. Cine era ea, să mă oblige să-mi abandonez
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
chestionare. Sunt sigur că nu poți fi mai rea decât noi ceilalți. Eram vrăjită de apropierea aceea, de căldura mâinii acestui bărbat puternic, mână care se plimba ușor de-a lungul mânecii mele. Dar am ieșit din transă ca să protestez înlăcrimată. Nu înțelegi! Sunt aici numai fiindc-am crezut că baraca asta e o fermă de sănătate. Dar nu e nimic în neregulă cu mine! într-o anumită măsură, mă așteptasem să fiu contrazisă, dar Chris n-a făcut decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aveam puterea să țip la nimeni. Nu voiam decât să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc niciodată. Chris s-a apropiat de mine cu o cutie cu șervețele în mână. Spune ceva, l-am rugat zâmbind înlăcrimată, distrage-mi atenția. N-ar trebui să fac asta, a zis el, ar trebui să-ți păstrezi durerea și... Am ridicat ceașca de ceai într-un gest amenințător. —Ușurel, a zâmbit Chris. Glumeam. Deci, ce s-a întâmplat? Sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
beau. Și știți de ce? Fiindcă nu vreau să mă mai întorc aici, în ceata voastră de cretinoizi! —Așteaptă-mă cu o bere în Flynns, a urlat Mike. Toată lumea a râs. Inclusiv eu. După asta a urmat o grămadă de îmbrățișări înlăcrimate. Unele îi erau destinate chiar lui Don. Dintr-odată, s-a făcut ora pentru ședința de grup. Cu toții ne-am ridicat, împotriva voinței noastre, lăsându-l pe Don singur în sala de mese pustie. Aștepta să vină mașina să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
decât blugi, m-am gândit tulburată. Chris și-a ațintit privirea albastră asupra mea. Eu am traversat strada cu ochii plecați. Apoi m-am trezit lângă el. Inima îmi bătea repede, dar senzația era plăcută. Amândoi am zâmbit stânjeniți și înlăcrimați. Nici unul din noi nu știa cum să se poarte cu celălalt în lumea de-afară. — Ce mai faci? a spus Chris morocănos și m-a îmbrățișat într-un fel așa de straniu că mi s-a părut că vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
purta un nume nefericit: Gobnet 1. —Nu-i de mirare că sunt dependentă de droguri, mi-a spus ea când am făcut cunoștință. Cu un nume ca ăsta! Apoi s-a năruit de râs. —Doamne Dumnezeule! a exclamat cu ochii înlăcrimați. Dă-mi țigările! După o vreme, am descoperit că-mi formasem un obicei din a merge aproape în fiecare zi la întâlnirile DA. Nu e oare prea mult? am întrebat-o îngrijorată pe Nola. —Ei, nu, mi-a răspuns ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
era întins pe un pat din camera cu jucării. Se ridică, își puse hainele pe el, se furișă până jos, la parter, și ieși pe ușa din față. Era ora trei dimineața. 5 Eva stătea pe marginea patului, cu ochii înlăcrimați. — Cum a putut? Cum a putut să facă un asemenea lucru? zise ea. Și în fața tuturor oamenilor ălora... — Draga mea Eva, așa sunt bărbații... Crede-mă! îi spuse Sally. — Dar cu o păpușă gonflabilă... — E ceva simbolic pentru atitudinea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
făcut sau a spus, Tom nu a reușit să îl clintească din ale lui. Nu voia decât să vorbească despre Harry, ceea ce a și purces să facă pe îndelete, cu o relatare amănunțită și sentimentală a primei lor întâlniri - Rufus înlăcrimat, după ce tocmai fusese dat afară din apartamentul pe care îl împărțea cu prietenul lui, Tyrone, și Harry ieșind din întuneric, punându-i un braț pe după umeri și întrebându-l dacă îl poate ajuta în vreun fel -, după care a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
buni în urmă, când Nancy era gravidă cu primul copil, Devon. Când a aflat despre relația lui cu o barmaniță din Tribeca, l-a dat afară din casă o vreme, dar, după nașterea copilului, nu a mai rezistat promisiunilor lui înlăcrimate că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Dar, în asemenea chestiuni, vorbele nu au prea mare valoare și cine știe câte legături secrete au urmat? Din calculele lui Joyce, fuseseră nu mai puțin de șapte sau opt, punând la socoteală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să mă simt prost mereu. Am încercat să mi-l imaginez pe tata înlăcrimat, amintindu-și că m-a încuiat în cameră într-o după-amiază, fără mâncare sau apă, dar nu am putut. Niciodată nu mi l-am putut închipui plângând. Mai ales pentru cineva atât de insignifiant ca mine. Ca mulți adolescenți plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cunoscut de unii pe pământ și în cer datorită faptului că ploaia și vântul nu pot descrie în cuvinte sentimentele inefabile unul celuilalt. Astfel, vântul așezat pe un scaun de nori cenușii, îmbrăcat cu o haină rece și cu ochii înlăcrimați, începe să șoptească cuvinte de amor, cu buzele de jar. “Ce frumoasă e zeița sufletului meu; îmi străpunge inima ori de câte ori o văd și mă face să simt o durere covârșitoare, pentru că știu că nu va fi a mea niciodată. Dar
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
Încă o diferență, că o făcea fără să țină cont de frumusețea locurilor și fără să aibă grijă să noteze Într-un carnet de evidență al operațiunii coordonatele topografice și ortografice care În viitor le-ar putea ajuta pe rudele Înlăcrimate și pline de regrete pentru răul făptuit să găsească mormântul și să ceară iertare mortului. Ei bine, nu e nevoie să fii dotat cu un cap deosebit de strategic ca să Înțelegi că armatele aliniate de cealaltă parte a celor trei frontiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
hotărâtă, iar eu chiar mă grăbesc la o ședință, dar crâmpeiul de cer mă acoperă și iat-o și pe ea înaintând spre mine cu pași sfioși, da, este însărcinată, după grija cu care pașii ei ating șoseaua, după zâmbetul înlăcrimat, zâmbetul unei sarcini nedorite, complet diferit de zâmbetul larg al unei sarcini dorite, îmi privesc ceasul, deja este opt și jumătate, începe ședința, iar Hava se uită cu severitate la scaunul meu gol, dar eu mă uit la pașii acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
este într-adevăr foarte grea, oricum ai lua-o nu o simplifici defel, apoi îi sugerez cu voce slabă, ai putea da în vileag identitatea tatălui și să obții de la el o alocație pentru copil, dar ea clatină din capul înlăcrimat, nu mai vreau nimic de la el, după ceea ce mi-a făcut, dacă a fost capabil să mă părăsească în starea aceasta, nu vreau nici banii lui, nici copilul lui. Mâinile ei lovesc furioase burta înspăimântătoare, burta ascunsă, o îmbrățișez, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de samur, atât de necesară unei ființe ca el, friguroase, strângându-și mai departe mâna înghețată pe medalion, dă colțul, în dimineața sticloasă de februarie, spre strada Sfântul Ionică. Frigul tăios îi lipește nările, îi înroșește nasul, îi înțeapă ochii înlăcrimați. Viu și tânăr fiind, este cât se poate de firesc să meargă să-și amaneteze medalionul primit lângă un pat de moarte ca să răscumpere o noapte de rătăcire a vieții sale. Și niciun sens răuvoitor nu alterează în vreun fel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lacrimi :— ...nu mi-amintesc cine, dar mi-amintesc foarte bine unde și ce povestea : cum s-a profitat de starea de nervi ce o avea Regele Carol și cum a fost împins să și ia zilele, șoptește cu un glas înlăcrimat Margot. Privind discret în altă parte, ca unii ce au trecut și ei cândva prin vârsta dificilă, cei trei o ignoră pe micuța domnișoară, ca pe orișice copil ce a depășit măsura. — Ah, j’en ai assez, elle fait tant
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-a dovedit, dimpotrivă, foarte reușită. Hattie își amintea amuzată și discuta adeseori cu Pearl despre prima apariție a acesteia la Denver. John Robert îi trimisese o scurtă notă lui Hattie, înștiințând-o că-i angajase „o însoțitoare“. Hattie aștepta, înlăcrimată, sosirea unei gorgone. La rândul ei, Pearl începuse să regrete ceea ce i se păruse la început a fi o aventură miraculoasă. Cine știe ce fetișcană nevropată o aștepta? Pearl se duse întâi la apartamentul lui Margot, apoi la chiliuța unde aceasta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
putea duce și eu o viață, obișnuită, ca oricare altă femeie, dacă aș putea să mă uit la oameni, să fiu împreună cu ei!“. Ochii i se umplură de lacrimi. Nu, nu știu, răspunse Tom la replica ei. Îi văzu ochii înlăcrimați și adăugă: — Diane, îmi pare rău. — Păi nu te însori cu domnișoara Meynell? — Nu. — S-a terminat... din cauza celor întâmplate? Nu. Nici măcar n-a început vreodată. A, bine. Eu nu știu ce s-a întâmplat. Eu nu știu nimic. Nu fac decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să se simtă iubiți, și atunci când în inima lor va pătrunde iubirea celor din jurul lor, atunci sunt sigur că și de pe cel mai desfigurat chip uman, de pe cea mai mutilată față va apare un zâmbet, și din cel mai înlăcrimat ochi va străluci o lumină de bucurie și speranță, căci știu că iubirea este mai puternică chiar și decât moartea. Dacă nu credeți, abandonați-vă lui Dumnezeu, cereți-i să iubiți cu iubirea cu care El ne iubește, și veți
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]