617 matches
-
confuzie între zone diferite de realitate, atunci am stabili acest criteriu: toate calitățile alese trebuie să aparțină aceleiași totalități. Iar prin totalitate trebuie să înțelegem o conținere (conținere) legată și articulată a acestor calități, care formează astfel conținutul multiplu articulat înlănțuit al ansamblului respectiv. Sau, altfel spus: o totalitate reprezintă același țesut de sens. Asta nu înseamnă că sensul este materialitate, ci că el împânzește, articulează și orientează realitatea, că devine astfel țesut de realitate și că și aceasta devine permeabilă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
într-adevăr e silit să se desfacă cu sila. Germanul, foarte rar vărsat de-acasă în râul clar al unei pronunții nedialectice, ci din contra infectat atât de acasă cât și de școală de un dialect, germanul se vede deodată înlănțuit și-nțesut în defectele unei asemeni pronunții și prin asta firește că pierde simțul cel fin pentru valoarea unei pronunții pe deplin curate și libere de dialect. Cum să facă dar pretențiuni așa de stricte față cu alții când acei alții
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
continuă c-o teze, propozițiunea incidentă; se ridică apoi iarăși la arse, propozițiunea principală restabilită, cu care apoi se și sfîrșăște. Accentul logic a unei propozițiuni principale întreruptă de multe propozițiuni incidente ne prezintă așadar vibrațiunea continuă a unor cretici înlănțuiți unu-n altul, care însă cu toate se prezintă ca un întreg absolut. Cu cât se-nmulțesc propozițiunile subordinate și incidente cu-atîta recitațiunea perioadei e mai grea, pentru că accentul logic trebuie să esprime suma întreagă a subordinațiunilor și a hotărârilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
FILOZOFIEI TRANSCENDENTALE Experiența e fără-ndoială primul product pe care-l naște inteligența noastră prelucrând materia brută a impresiilor noastre sensuale. Prin asta ea este prima noastră magistră și, în cursul ei, atât de inepuizabilă în nouă învățături încît viața înlănțuită a tuturor generațiilor viitoare nu se va putea plânge că [nu] și-ar fi putut culege întotdeauna cunoștințe nouă pe acest câmp. Totuși experiența e departe de a fi singurul câmp în care s-ar lăsa îngrădită inteligența noastră. Ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
tot judecată rămâne. În filozofie, moraliștii francezi, Nietzsche, Cioran rămân toți la nivelul judecății, chiar dacă e vorba de o judecată grandioasă. Or, în cultură, totul e să nu rămâi la nivelul judecății, ci să faci saltul în syn-logismos, în judecata înlănțuită, discursivă și constructivă. În formele ei reușite, cultura este silogism, raționament, și în cele mai reușite, silogism ridicat la idee unică, concept. Heidegger, de pildă, nu a ajuns la concept, dar ce splendid silogism este în el! Și vă spun
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
jupuire, disecție și eviscerare? Când strâng în brațe un trup, ce "atîrna" mai greu: catifeaua pielii sau digestia bine ascunsă sub această catifea? Când sărut, în joc e extazul sau transferul de salivă de la o gură la alta? Două trupuri înlănțuite sânt sublime? Sau actul împreunării este o gimnastică grotescă însoțită de grohăituri? Așadar, câtă vreme există obiecte ambigue, obiecte care prezintă, oferă, expun și care, simultan, retrag, ascund, camuflează, totul devine în fond o chestiune de perspectivă și alegere. Comportarea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de loc. Ridică mîna și o Îndreptă spre grădină, arătînd astfel locul unde urma să aibă loc trînta, dar Silva crezu că era prima lovitură care se abătea asupra lui și sări de gîtul lui Arzubiaga. Se rostogoliră la pămînt Înlănțuiți și Martinto Începu să tremure de emoție, Își rodea un deget, nu pierdea nici o clipă din ochi spectacolul, nu voia să-i scape nici un amănunt al luptei și trăgea cu coada ochiului să vadă dacă nu cumva vine vreo călugăriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ieri și cu învățături din vecii vecilor (p. 139). Intriga simplă a tragediilor grecești nu-l mai satisface pe autorul modern care simte nevoia să complice și să îmbogățească acțiunea. În Prometeu, el reia materia din piesa lui Eschil Prometeu înlănțuit, singura secvență păstrată până astăzi dintr-un ciclu dramatic consacrat titanului pedepsit de Zeus pentru că a furat din cer focul și l-a dăruit oamenilor. Fără a se mulțumi să ofere o replică a operei eline care a supraviețuit accidentelor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
doar bănuit (p. 9). El face această operație fără a urma neapărat scenariul sugerat de Eschil : după toate probabilitățile, tragediograful grec avea în vedere reconcilierea finală dintre zeul suprem și titanul răzvrătit, soluție evitată de discipolul său român. În Prometeu înlănțuit nu apare niciun pământean, toate personajele fiind zei, titani sau nimfe. Prometeu se sacrifică de dragul oamenilor și din revoltă împotriva ordinii tiranice instituite de Zeus, dar nici muritorii, nici cârmuitorul Olimpului nu sunt prezenți pe scenă, chiar dacă toate celelalte personaje
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
o vină strămoșească (p. 125). Supraviețuirea Tebei compensează pierirea celor doi frați. Din punctul de vedere al lui Alice Voinescu, orașul rezistă asediului pentru că Eteocle, prin actul riscului total, preia răspunderea de a împlini rânduiala destinului (p. 133). În Prometeu înlănțuit protagonist este titanul pedepsit pentru că a susținut cauza oamenilor cărora le-a dăruit focul. În această interpretare, oricât de cumplită ar fi suferința lui, ea nu este cu adevărat tragică cât rămâne doar pătimire, important fiind caracterul activ al jertfei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și topindu-se În tăceri. Își Învățară trupurile pe de rost și Îngropară acele șase zile de despărțire În sudoare și salivă. Julián o penetră cu furie, țintuind-o de lemnul pardoselei. Penélope Îl primea cu ochii deschiși, cu picioarele Înlănțuite În jurul torsului lui și cu buzele Întredeschise de dorință. Nu exista nici un licăr de fragilitate sau de copilărie În privirea ei, În trupul călduț care cerea mai mult. Mai apoi, cu fața Încă lipită de pîntecele ei și cu mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11 De multe ori am stat și m-am gîndit la momentul acela de tăcere, Încercînd să-mi imaginez ce-o fi simțit Julián cînd a constatat că femeia pe care o așteptase vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Omul Carbonizat”. Priviți întâi la protagonistul nostru: nu este imobilizat cu lanțuri, cătușe sau frânghii. Și totuși, nu poate scăpa. E chiar mai greu decât a fost pentru primul maestru al evadărilor din istorie: Sfântul Petru. Aruncat într-o celulă, înlănțuit și păzit de gardieni. Și tot a scăpat. Firește, avea de partea sa un ajutor pe care se putea bizui: pe Dumnezeu. Protagonistul din această seară va fi însă pe cont propriu. Un mic obiect de culoare gri apăru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu fagurii viilor învăluindu-te la ceas de toamnă cu adieri de arome, cu sclipiri ale strugurilor în bobițele cărora soarele și pământul și-au cuibărit dogorâtoarea dragoste a tuturor anotimpurilor. Nicăieri natura nu apare mai măreață ca în amfiteatrele înlănțuite, cățărate pe cele mai înclinate și amețitoare pante, cu totul neeconomice pentru alte culturi, cu excepția viței-de-vie. Podgoria Huși, consemnată în hrisoavele marilor domnitori, de la Ștefan cel Mare care avea cramă și vie domnească la Huși, și-a mărit faima în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
secolului, un procuror încă mai era considerat un mare domn. Și, în timp de război, când un singur foc de mitralieră seceră o companie întreagă de voinici gata de orice, să ceri condamnarea la moarte a unui om singur și înlănțuit dovedea un mare meșteșug. Nu cred că acționa din cruzime când solicita și obținea capul vreunui biet tip care ucisese un funcționar de poștă sau își înjunghiase soacra. Îl vedea pe imbecilul din fața lui cu cătușe la mâini și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
despre secretul lor, despre ,,obstacolele’’dragostei lor. Se sărutau non-stop, iar mâna lui coborî încet către sexul ei. Lăură îi prinse mâna și i-o strânse puternic. El o cuprinse cu brațul, iar ea îl apucă de dupa talie.Ținându-se înlănțuiți, se îndreptară direct către canapea. Ea se lasă pe genunchi, cu fața către el și-i săruta avida sexul superexcitat. El se aplecă reluând sărutarea pe buzele ei frumos rujate. Ea se lasă pasivă sărutata pe obraji, pe ochi, după
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
calde, pe care le sugeam apoi ca pe niște bomboane, iar aici, în fața ferestrei mele și a lui Yotam, stătea un arțar uriaș, care strălucea primăvara precum soarele, aurind visele noastre. Iată și terasa murdară, cu vedere spre munții albaștri, înlănțuiți asemenea unui colier de pietre de safir, aici ședea tata după-amiaza în pantalonii săi kaki scurți, picior peste picior, aplecat de spate, mestecând struguri negri și făcând predicții despre starea vremii, lentilele ochelarilor săi strălucesc de fericire, iar eu ședeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
zile o căutasem în locuri greșite, din care lipsea cu desăvârșire și iată că se ascundea tocmai aici, între fisurile dintre victoria și înfrângerea lui, între inciziile dintre golul absolut și amintirile tremurânde, aceasta este fericirea, să îți vezi dușmanul înlănțuit, să nu aibă voie să te întrebe unde ai fost și ce ai făcut, să nu aibă voie să caute dovezi ale vinovăției tale, doar pașii săi amari coborând scările târâie în urma lor o întrebare al cărei răspuns se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
scenă. Fiecare scrie deasupra lui un nume. Thomas Edison, Stravinsky Igor - două reprezentări simbolic recognoscibile: lumină și muzică, constante în economia unui spectacol -, Claire Haenni și Frédéric Seguette - cei doi performeri care adaugă cu creta, sub propriile lor nume, cifre înlănțuite paradigmatic: vârsta, greutatea, numărul de telefon etc. Bel concepe o poetică fiziologică, o epidermologie hipersenzorială. Pielea e asemeni unei coli de hârtie. O piele creponată, cutanată, întinsă ca o cocă, rulată ca o carpetă, transformată în cel mai flexibil și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
se pipăie, întrucât mâinile îi sunt ca și lipite de ale Teodorei. Închide ochii și se concentrează dar nu mai poate reconstitui imaginea tatălui. Îi redeschide și are impresia că vede doar conturul luminos a două perechi de mâini strâns înlănțuite. Senzația de imponderabilitate care o străbate îi amintește de ceea ce a simțit atunci, în timpul anesteziei, în lumea în care s-a întâlnit cu sora ei Minodora. Percepe gândul Teodorei: Pentru a-i putea întâlni trebuie să ne ridicăm și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ștergeau părul, scormoneau printre bagajele lor puține, mirosea a veșminte umede, a transpirație, a sânge. Acolo, în casa cu plafonul scund muntencele își simțeau neputința de a se lupta cu imensitatea, cu necunoscutul și atunci se doreau pe ele însele înlănțuite, își dăruiau una alteia frații și se numeau cumnate. Povesteau apoi despre frații dăruiți întâmplări mărunte, îi imitau, îi răscoleau, îi înălțau și frații deveneau soți și soții își făceau credincioși stagiul militar și poate numai frunza din vie, verde-gălbuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acest nuc ca simbol al unei frustrări, pe atît de mult în visele mele el devenea aerodromul meu intim. exercițiile mele de zbor începeau, aproape invariabil, de la baza nucului, de la trunchiul său pe care abia îl puteau înconjura trei oameni înlănțuiți. acea curte lungă plină cu iarbă era perfectă pentru lansarea mea, și în cursul tuturor acestor tentative eram ajutat în efortul meu de a mă ridica în aer de energia discretă a acelui arbore. nucul mă ajuta să zbor, sunt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
va povesti altora, iar de cele mai multe ori, le va căuta o semnificație. Uneori aceste vise din categoria narativă îl vor tulbura, le va considera niște premoniții. ele sunt vise structurate, într-un fel au o logică deși țesătura de întîmplări înlănțuite pare absurdă. Principiul relativității în materie de creație onirică este, de fapt, principalul mesaj transmis de noi subiecților. Imbecilii nu se întreabă însă niciodată în ce constă lecția de viață a acestor vise. Indicele de relativitate al unui vis este
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ești o femeie liberă, independentă și autonomă. Încercă să se concentreze asupra articolului și să-și scoată din minte gândul compromițător că, oricât de liberă și independentă ar fi fost, ceea ce-și dorea cu adevărat era să fie legată, înlănțuită, încolăcită de o altă ființă umană. Care să se numească, dacă se putea, Laurence. Era aproape opt când termină în sfârșit cu luatul notelor și ajunse la ultimul extras. Spre iritarea ei, era un reportaj de două pagini, nu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
glasu-i adânc, se cunoștea că trecuse prin dureroase furtuni. Amărăciunile-i săpaseră brazde pe față și-i secătuiseră izvorul vorbirii. Și, privindu-l, mă gândeam la spusele lui, la „boierul cel bătrân“, la cel nou, la furtuna care poate sta înlănțuită în fundul sufletului, de unde izvorâseră greu cuvintele amare: „Atât mi-a mai rămas! căsuța și pușca!“ Și voiam să-i spun o vorbă de mângâiere. Dar el se întoarse spre mine, cu ochii lui rotunzi, și zise tare, înviorat: —Hai, boierule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]