723 matches
-
plăti pentru asta! exclamă el. Îi voi urmări până în fundul iadului... Sergent! Strânge oamenii. Mergem după ei. Sergentul se aplecă, adună un pumn de cartușe de mitralieră și i le arătă din palmă. — Sunt de-ale noastre, șopti el. Se înnopta când părăsi marea lagună, pătrunzând în încâlcitul labirint de canale năpădite de gigantice tăvi verzi - nuferii Victoria regia - și de armate de plante agățătoare ce păreau că se sprijină de suprafața liniștită a apei, înaintând așa de în față, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și baia mare ce se deschidea în capătul camerei. — Ce grozav ar fi dacă progresul ar exista doar de la uși spre înăuntru! șopti el. Ce grozav ar fi! Se îmbrăcă și coborî în stradă. Părăsi curând marile bulevarde și se înnopta deja când intră în orașul vechi Santa Cruz cu palate enorme, grădini mititele, biserici baroce și străzi cu piatră șlefuită de ani și de ploi. Se opri în fața vitraliilor catedralei și în fața nemaipomenitului filigran de broderii în lemn de la balcoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Dar mai știu și că, pentru fiecare vindecare, oamenii civilizați aduc o nouă boală pe aceste meleaguri. Mai bine ca Piá să moară de Taré al mațelor, decât să moară tot tribul de gripă, de tuberculoză sau de pojar... Se înnoptase. Se aprinseseră focurile și țânțarii se luptau cu fumul ca să ajungă la victimele lor. José Correcaminos trase iute o palmă și strivi cinci dintr-o lovitură. Poate că țânțarii or să-i oprească pe albi, spuse el... Se îndepărtă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dimprejur, căutându-i pe fugari. Nu reușiră decât să sfârtece mai multe maimuțe, pentru că bombele explodau în aer, izbindu-se de ramurile copacilor. Apoi, aparatul se îndepărtă spre locul de unde venise și liniștea reveni în selvă odată cu căderea serii. Se înnopta când începură să sosească războinicii. Distanța de la care trebuie că auziseră exploziile probabil că a fost într-adevăr nemaipomenită, pentru că alergaseră toată ziua și doar cei mai puternici ajunseră în sat înainte să se întunece. La lumina jăratecului din fostele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în căldura amiezii, lângă poteci cu tapiri, aproape de familii de capibara care se jucau neliniștiți pe maluri, gata să sară în apă, dacă de pe uscat venea jaguarul, gata să alerge adânc în pădure, dacă din râu se apropia caimanul. Se înnopta când pătrunse în încâlcitul labirint de canale năpădit de armate de nuferi și de plante agățătoare cu aparență compactă, dar care se deschideau lin la bătaia padelei... Ultimii stârci căutară adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se întinse în patul lui și încerca să adoarmă. O mică lacrima amară îi curse pe obraz. Îi era dor de mine... Sară m-a condus într-o cameră mică și mi-a spus că pot să dorm acolo. Se înnoptase... Liniștea era atât de apăsătoare! Nu puteam să dorm, mă simțeam... captivă! Nu știu de ce, nu puteam să stau treaza toată noaptea, în timp ce în cap îmi veneau o mie de gânduri care mai de care mai rele, așa că m-am
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
ei, mai cu seamă, aveau o căutătură dornică de cunoaștere dar și aprigă...așa, cum el n-a mai întâlnit în nici o privire omenească. Era cu totul alta decât aceea pe care o cunoscuse la bibliotecă. Plăcerea o transfigurase. Se înnoptase bine și strada, acum era chiar pustie... ...Bătrânul Iorgu nu mai știa de când stătea, așa, culcat cu ochii țintă în tavan, depănându-și gândurile. Trecuse de mult de miezul nopții și somnul tot nu-l prindea. Gândurile nu-l slăbeau
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
îl obosise... pleoapele îi căzură grele și alunecă lin într-un somn adânc... A plecat ca un gând !... ... De Sf. Maria de ziua Nașterii Maicii Domnului... Se împlinea un an de zile de când Vasilica a suferit accidentul vascular cerebral. Se înnoptase demult. Iorgu stătea, nu mai știa de când, neclintit cu fața în sus și cu privirea ațintită în tavan, frământat de gânduri... pășind în trecut... Gândul îl purtă în dupăamiaza aceea de Sf. Maria, când el a necăjit-o, fără să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pod, iar existența noastră spirituală celălalt capăt, iar la mijloc punctul de control... iată, reprezentarea întregii noastre existențe... "Dosarul propriei noastre existențe”, la punctul de control. Luați mâncați acesta este Trupul meu... ... Început de noiembrie. Toamna era pe sfârșite. Se înnoptase demult... Se apropia de miezul nopții și pe Iorgu tot nu-l prindea somnul. Gândurule nu-l lăsau. - Nu pot să dorm!... Își zise el. Să număr... poate adorm! Unu, doi, trei,... cinci... zece... cincizeci, dar somnul tot nu venea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
prindea de dânsul... se pierdea în gânduri fără șir. În ureche încă se auzea ecoul ca un râs, hohotul de clopote. De la cimitir în drum spre casă... aerul era proaspăt și răcoros. Era în prima Duminică a Postului Mare. Se înnoptase demult, și Iorgu încă nu adormise. Noi gânduri năvăliră peste el ca o avalanșă. Ce se petrece în natură?! murmură el tulburat. În acest furnicar neîntrerupt de vietăți, în aparentă dezordine, și totuși, fiecare gâză cu rostul ei, într-o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
oară... si plânse. - Mâine dimineața, voi merge la cimitir, la Fata!... îsi zise el stergându-si cu dosul palmelor lacrimile... Dacă as intra în Sfântul Rai si nu te-as găsi acolo, as părăsi Raiul... A doua zi după praznic. Se înnoptase. Era în miez de noapte și Iorgu tot nu dormea... Un nou val de gânduri ca niște nori negri, îi năpădi mintea. - De ce, oare, numai unii suferă!... De ce, oare, exista suferință în lume?!... se întrebă el, și nu era pentru
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Sf. Liturghie cu pomelnicul, și apoi, către amiază, la cimitir, la Fata... Ea mă așteaptă, că-i ziua ei!.. Clopotele de la biserică tăcură, slujba de la Vecernie se sfârșise, dar dangătul lor de bronz continuă să vibreze în văzduh vălurind. Se înnoptase. In pat, culcat cu fața în sus, repeta cu grijă tot ce avea de făcut a doua zi. Sărmanii cimitirului îl cunosc pentru inima lui bună, îi dau binețe cum îl văd, de la distanță. Dar, cel mai mult îl așteaptă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Întrebuințăm puținele merinde, pe care le mai aveam, surorile mele au mers pe deal, prin pădure, de-au cules ceva bureți. Când aceștia Încă mai fierbeau, Înnebunit de foame, am luat câțiva și i-am mâncat cu sare. S-a Înnoptat, am intrat În pat și am Început să halucinez. De la picioare, urcând la genunchi, apoi sus, până la coapse, Îmi simțeam corpul cum răcește și aveam senzația că sunt paralizat. Ai mei nu știau ce să-mi facă. Mi-au dat
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce creșteau, viguroși și-n ciorchine, din vinilinul fertil al vagoanelor de personal de clasa a II-a. Și acum (însoțit, în dreapta, de duhul Spiridon, materializat într-un rușinos și stânjenit factor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei, în groapă, să-i facă patul, că venea cu femeia. Guristul, negru de oboseală, spunea la urechea nașului: Unde naiba o dormi? Unde-o fi, unde-o iubi? Unde-o fi, unde-o fi? Unde-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era somn și frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt și fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea țeapăn pe trotuar, singur în moarte. Îi apucase o poftă de dragoste sălbatică, nu se mai saturau. Colindau cartierele, înnoptînd pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presării din urmă și petreceau cu lăutari. Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. Filantropia se vedea de departe, dreaptă și luminată de felinare. Ningea blând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se încorda în ele ca într-o harfă. Și cădeau niște nopți line, cu stele albe și mărunte. Lângă baltă se aprinseseră iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tânără. 226 Hoții veneau la apusul soarelui, se lăsau pe râpi și înnoptau sub maluri. Gheorghe cînta: Mingea mea, Mingea mea, ' S-a ales, bules 7*' De ea. Mînă-mică aducea sacul cu haleală, și ucenicul - trențele de dormit. - Bine mai e! spuse Sandu, așezîndu-se. Trase în piept aerul proaspăt și-și scoase chiștocul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de bandă. Când auzea de pungaș, îi făcea loc. La început se încăieraseră. Mai băgase manglitorul vreo doi în spital, că nu se uita, pe urmă se înțeleseseră. Avea bani, arunca, umbla și pe la alte femei. Q fierbea pe Didina. Înnopta când la una, când la alta, n-avea ce-i face. Se sfârșea de dorul lui, că-l iubea cu toate relele pe care i le făcuse. Îl ținea în voile sale, dar hoțului u trecuse focul dragostei. Lăsase vreo
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocali, gonită de fluturi și de albine... Era nebună ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire... Ce să facă? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! gândi, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grozavă că n-o să mai văd pe mama... Mă duceam de-o căutam în casă, o căutam pretutindenea... îmi părea că-i aud glasul ei cel dulce și încet, {EminescuOpVII 187} dar pe ea n-o mai vedeam. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, și o lumânare de ceară galbenă ardea pin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse-n ușa cea mare a moarei pe-un pietroi neted ca o bancă și, aprinzîndu-și luleaua, se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară. Eu mă așezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, când din deodată auzii un bucium vuind cu jale. - Sunt ei! zisei eu sărind în sus și apucând înspre câmp dar uitîndu-mă înapoi cam de la 40 de pași, îmi păru că zăresc în lumina serei un honved care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau * în pădure, el îi spuse c-ar fi având o taină a-i spune, pe care o știa altfel de mult. Apoi se suiră în trăsură - ei în fund, fata pe banca dinainte, înnoptase bine. El puse brațul împrejurul taliei ei și-o strânse tare, ea nu zise nimica. Venind acasă, fata plânse puțin în altă odaie și ea căuta chibrituri s-aprindă lumânarea. În întuneric el o cuprinse și o sărută pe gură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stări de spirit ce-l va individualiza tot mai mult pe „miliardarul de imagini”: Dar ce mîhnit e surîsul funcționarului de la ghișeu E o chitanță inima lui, două scrisori cifrate Pupilele; cînd ne leagă buzele un curcubeu Și viața te Înnoptează cu un naufragiu, cu un frate. Străzile duc spre suferința veche Vinele noastre sunt catarguri pînă unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
legume Își surîd ca șopîrlele fasolele verzi constelația mazărei naufragiază vorbele boabele stau În păstaie ca școlarii cuminți În bănci ca lotci dovleceii Își vîră botul, Înaintează amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele vinete Înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor... Dintr-o asemenea juxtapunere de imagini se coagulează treptat, prin subtila dirijare a dinamicii textului, - căci e vorba și de o cristalizare În sens propriu a expresiei, structurată În forme mai „clasice”, Într-o ordine
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele naturii, ele configurează un peisaj liric caracterizat prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]