2,199 matches
-
stingea ușor, declarând dulci revederi și păreri de rău. Acum - liniște. Odată cu trupa se opriră și bătăile inimilor celor de față, temătoare de a nu distruge tăcerea cu bătăile lor dulci și gingașe, cu infinita lor părere de rău, realizând, înspăimântate de moarte, că tocmai s-au îndrăgostit. Pe scenă se aprinse un singur bec, nu tocmai mare, luminând vag fețele celor din primele rânduri, albe, triste chipuri, prelungi, de necuprins instantanee ale părerii de rău. Angestaitn, uimit și el de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta teribil de înspăimântat de o amenințare nevăzută venită din partea stelelor. - Domnule Euripide! urlă Maro exasperat. Ce se întâmplă? Pe neașteptate am sesizat că în atmosfera deosebit de încărcată a cenaclului lui John Euripide se strecurase încă ceva, o stare cu totul și cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fie să-și vândă sufletul fără putință de întoarcere. Cine oare o fi ascuns acolo sau, mai degrabă, ce anume? Pe măsură ce mă apropii, energia unui duh puternic precum toate forțele fizicii adunate la un loc îmi face sufletul să se înspăimânte și să vrea să fugă din mine, aruncând ușurimea ființei mele cât colo, izbind-o de Nadir. Însă cu toate aceste avertismente ale pietrei filosofale pe care o țin ascunsă în interiorul meu, cu toate aceste semnale disperate pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cărunt e ciufulit. Poartă haina vătuită a dădacei și în mână ține o plasă de sfoară pentru provizii. Îmi mângâie umărul rugătoare și speriată. - Fiule, am făcut rost de ceva bani, dacă vrei. - Duceți-vă, duceți-vă, o întrerup eu, înspăimântat la gândul că va apărea Sonia și va înțelege că această îngrozitoare bătrână este mama mea. Duceți-vă, când vă spun, să nu văd urmă din dumneavoastră, repet eu, spunându-i „dumneavoastră“ pentru că n-o puteam goni cu glas tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu sporeau iubirea noastră, nici nu ne apropiau mai mult spiritele: cuvintele mele umpleau timpul, nu-l fructificau. Când ne așezam pe o bancă și rămâneam complet singuri apăreau între noi tăceri goale, pustii, care apăsau greu asupra noastră. Atunci, înspăimântat la gândul că Sonia observă și simte eforturile mele penibile, umpleam cu sărutări aceste goluri de cuvinte care interveneau tot mai des. Așa s-a întâmplat că sărutările au preluat funcția cuvintelor de a ne apropia și că, întocmai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
atât de departe ca mai devreme. Tunelul îngust în care privea era mai scurt, nu mai avea acum decât câțiva metri în față. Și totuși, lumina nu-i arăta capătul, părea că întunecimea o înghite după câțiva pași. Ceea ce îl înspăimânta însă era faptul că i se părea că zidul de întuneric se apropie de el. Acum, dacă întindea mâna, ar fi putut să-l atingă. Se scutură cu putere și sări de pe ladă. Se dădu încet înapoi, mergând cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu-mi vine să cred. Bunica dinspre mamă mi-a vorbit despre asemenea întâmplări dar n-am crezut nici o clipă că poveștile ei au vreun sâmbure de adevăr. Eram convinsă că nu sunt decât basme spuse la gura sobei pentru înspăimântat copiii. Ai de gând să-mi spui și mie despre ce vorbim? întrebă destul de iritat Cristian. Nu mă mai fierbe atâta! Când vârful muntelui retezat de uriașul Negru s-a prăbușit în apă formând lacul, acesta a înecat satul robilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
m-a lăsat pe mine în locul lui. Ei bine, de când am fost eu uns paznic, vâlva nu a mai ieșit afară. Din feri cire nimeni n-a mai slobozit-o. M-am temut când au venit comuniștii la putere. Mă înspăimânta gândul că lipsa lor de credință ne-ar putea pune în pericol dar ne-a ferit Dumnezeu, norocul iar a fost de partea mea, am scăpat. Ajunsesem să cred că nu va mai ieși niciodată afară. Mă obișnuisem cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
când amăgeam bestia. Împreună am urcat aici, împreună coborâm. No, ce? Crezi că mi-e frică? Nu, moșule. Știu că nu ți-e frică, murmură inspectorul. Din moment ce ai curaj să dai piept cu vâlva, nu cred că te mai poate înspăimânta ceva. E bine totuși să nu punem toate ouăle într-un singur coș. Riscul este prea mare și inutil pe deasupra. Mai bine te îndepărtezi până ce termin eu aici. Nu mă mai bate la cap. Am să stau fain frumos, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de Pop și o căutase pe nevastă-sa. Moș Calistrat s-a prăpădit, o pusese el la curent cu noua situație. Crezi că mama soacră s-ar putea ocupa ceva timp de copil? Trebuie neapărat să mergem până la el acasă. Înspăimântată de vestea primită, Ileana se mulțumise să dea din cap fără să scoată nici un cuvânt. Intrase tăcută în camera copilului de unde apăruse înapoi după numai câteva minute. Să mergem! îi șoptise ea, îndreptându-se spre ieșire. Drumul spre casa paznicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de atac, iar el își dirijase oamenii direct în gura lupului. Probabil că se mișcaseră mai repede decât se așteptau cei ce îl urmăreau și trecuseră de locul unde plănuiseră atacul. Telefonul primit nu avusese alt rol decât să-l înspăimânte și să-l determine să facă cale întoarsă. Mușcase momeala și se comportase exact cum voiau ceilalți. Își trimisese oamenii la pierzanie. Febril, înșfăcă telefonul, cu gând să-l avertizeze de primejdie pe șeful transportului. Prea târziu, o dâră albicioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să rămână acolo, privind țintă la moșneagul care acum se ridicase ușor deasupra solului. Văzuse multe la viața lui, trecuse de nenumărate ori prin situații dificile care îi puseseră viața în pericol. Desigur că nu putea spune că nu fusese înspăimântat, dimpotrivă, fuseseră destule împrejurări în care teama îl copleșise. Însă niciodată nu se simțise atât de înfricoșat ca acum. Ceea ce vedea, era de-a dreptul imposibil și tocmai din acest motiv părul i se zbârlise pe ceafă. Lumina cenușie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altă explicație logică nu exista. Acum era mult mai liniștit. Satisfacția pe care o simțea ca urmare a găsirii modului în care acționase moșneagul nu era umbrită decât de amărăciunea că se lăsase păcălit. Timp de o zi întreagă, fusese înspăimântat ca un copil. Se lăsase furat de basmele cu care îi împuiaseră capul minerii pe care îi angajase. Frustrarea îl măcina, dar odată ce reușise să se smulgă din mrejele superstițiilor, vedea situația cu alți ochi. Din acest moment știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
petrecute acolo. Șeful trebuia neapărat să știe cum stăteau lucrurile. Pe măsură ce se îndepărta de vârf, încerca să-și pună ordine în gânduri. Nu pricepea nici el însuși despre ce era vorba, nici unde dispăruseră oamenii săi și nici ce îl înspăimântase atât de tare în peșteră. Putea să jure că ceva monstruos îl urmărise până la ieșirea din subteran. Era mai mult decât sigur că acel ceva se oprise la intrare și continuase să-l pândească dinăuntru. Pentru numele lui Dumnezeu, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
facă așa cum trebuia. Exasperat de faptul că acesta insista să-l convingă că au de a face cu un animal, îl întrebase unde stătuse acesta până acum. Mihailovici nu-l lăsase să vorbească până la capăt, dar pe Godunov îl mai înspăimânta ceva. Dacă într-adevăr era un animal, ce mâncase acesta până ce îl sloboziseră? Ce animal putea răbda de foame atât de mult timp? Fiori reci i se scurgeau pe spinare, numai la acest gând. Nu era decât o singură explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încărcător se goli. Țeava încinsă scotea fum. Mai avea două sectoare pline, însă își dădu seama că nu mai avea rost să irosească muniția. Era clar ca lumina zilei că nu așa putea să omoare animalul. Abia acest gând îl înspăimânta de-a binelea. Din moment ce chestia aceea era imună la gloanțe, cum o putea omorî? Ce întrebare stupidă! Mai întâi, trebuia să afle ce era lucrul acela? Observase că nu putea ieși în lumină, poate că asta era metoda. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ură profundă pe care îl cunoștea atât de bine. Acolo, lângă che pengul de la intrare, stătuse el înainte de a-și pierde cunoștința. Numai că era pe partea cealaltă. Bestia scâncea, căutând o fisură prin care să se poată elibera. El, înspăimântat de situația în care se afla, venise lângă ieșire, încercând să scape din capcană. Clinchetul sec al lacătului închis de Godunov îi mai răsuna încă în urechi. În clipa aceea știuse că soarta îi fusese pecetluită. Câteva minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pe stradă și-ți făgăduiesc că fac cu bucurie orice pentru ei. Dar te implor să nu-l aduci aici pe Strickland. — Bine, dar de ce? — Mi-e teamă de el. Nu știu de ce, dar are în el ceva care mă înspăimântă. O să ne facă un mare rău. O știu. O simt. Dacă-l aduci aici, totul se va sfârși rău. — Vai ce irațională ești! — Nu. Nu, Dirk, știu că am dreptate. Ni se va întâmpla ceva îngrozitor. — Pentru că facem o faptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
picta? — Pictează pereții casei. — Trebuie să fie o viață îngrozitoare pentru tine, copila mea. Atunci ea zâmbi în sfârșit și în ochii ei putu citi o dragoste supraomenească. Pe Dr. Coutras asta îl surprinse și-l uimi. Și era și înspăimântat. Nu găsi nici o vorbă pe care s-o poată spune. E bărbatul meu, zise ea. — Unde ți-e celălalt copii? întrebă doctorul. Când am fost aici aveai doi. — Da, a murit. L-am îngropat sub mango. Când Ata îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bine. Mă fac de râs. Dar n-am văzut niciodată vreo pictură care să mă impresioneze atât de mult. Tenez, am avut exact, același sentiment ca atunci când am intrat în Capela Sixtină de la Roma. Și acolo am fost copleșit și înspăimântat de măreția omului care pictase plafonul acela. Era vorba de un geniu și era uluitor și copleșitor. M-am simțit mărunt și insignifiant. Dar pentru măreția lui Michelangelo ești pregătit. Nimic însă nu mă pregătise pentru surpriza imensă produsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica de pe bănci. I se adresă lui bargello: - Dă poruncă oamenilor dumitale să adune cu grijă toate fragmentele din mașinărie care se găsesc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sfâșie o durere ca un burghiu când te gândești la moartea asta... mi-e frică, băiete, de moarte... dar, unde s-au dus ăia, o să mă duc și eu, ce să fac? Și, dacă mă gândesc bine, nici nu știu ce mă înspăimântă mai mult: moartea sau viața de aici, de pe pământ, viața de până la moarte, viața printre oameni, nu vezi tu că aici e iadul? Cu toate că ar trebui să nu-mi fie frică de moarte, că sunt, încă, sănătoasă și nu chinui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
l-a privit cu o expresie atât de șocată pe chip, Încât Amory a Întrebat-o dacă se Întâmplase ceva rău. — Nimic, a răspuns Clara, În afară de următorul fapt: cinci bărbați mi-au declarat același lucru Înaintea ta, iar asta mă Înspăimântă. — O, Clara, dar asta-i soarta ta! Ea n-a răspuns. Presupun că pentru tine iubirea este... a dat să spună Amory. Dar fata s-a Întors spre el ca fulgerul: — N-am fost Îndrăgostită niciodată. Și-au continuat plimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
venea să mă rostogolesc pe jos, să-mi dau jos boxerii și să-mi frec penisul de covor, să sparg În dinți marginea paharului din care băuse Keiko Kataoka, să-mi Înfig În piept cuțitul de lângă coșul cu fructe. Eram Înspăimântat de toate aceste pulsiuni care se manifestau În mintea mea. Voiam să neg ceva. Probabil că voiam să demonstrez, În fața acestei femei, că eram gata să renunț la tot ceea ce reprezentam eu și la Întreaga mea existență. Keiko Kataoka Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
prezentau sinuciderile În masă din Saipan, starea deplorabilă a Hiroshimei după bombardament, atacurile sinucigașe ale piloților kamikaze, trupele de soldați care mărșăluiau prin frig și prin noroi. Imaginile erau Însoțite de vocea unui comentator, graseiată, ușor pe nas, care mă Înspăimânta așa de tare Încât aproape că făceam pe mine. Acum Înțeleg ce anume mă teroriza atât de mult: nu acele imagini de arhivă, care prezentau scene de război, ci oroarea războiului, În totalitatea ei, pe care acele imagini mă obligau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]