743 matches
-
în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ți întunecimile, scoboară-ți nopțile ca-n ele să-mi așez țărâna spaimelor și carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput, așază-mă sub negrul cerului tău și stelele fi-vor cuie pe acoperișul meu și-al tău! Una este să descoperi pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri, îneacă-mi înălțarea nebună a gândului și sfarmă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta! Întinde-ți umbrele, acoperă-mă de întunecimi vrăjmașe, eu nu-ți cer harul clipelor miloase, ci vestejirea veșnică și aspră și mărinimia nopții tale. Seceră-mi recolta de nădejdi ca, deșert în tine, lipsit de mine însumi, să nu mai am ținuturi prin întinderile tale! După ce-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș înghiți-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt ființa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări și întunecimi, de elanuri și de disperări. Sânt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăși până la iluzie și se dilată până la infinit, ce moare și ce crește în același timp, încîntată între nimic și tot, exaltată între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al luminii. Oare n-am furat noi toți lumina celor care nu văd sau sunetul celor care n-aud? Nu e responsabilă luciditatea noastră de întunecimea nebunilor? Nu știu de ce, dar când mă gândesc la asemenea lucruri îmi pierd curajul și voința; îmi pare inutilă gândirea și nulă orice compătimire. Căci nu mă simt atât de normal și de mediocru pentru a putea compătimi pe cineva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu numai în bucuria spirituală, ci și în diversitatea formelor de plăcere organică, în multiplele voluptăți ale simțurilor. Separarea de lume în suferință duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conștiință, încît toată lumea, cu splendorile și întunecimile ei, se fixează față de om într-o poziție de exterioritate și transcendență. Și când ești într-o asemenea măsură separat de lume, când ai lumea veșnic în fața ta și când te simți iremediabil singur în fața acestei lumi, atunci cum să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din cadavrele propriului nostru trecut. De ce ne vom scoate noi cadravele în amiază? Ce caută străfundurile sufletului în lumina zilei? Nu există "suflet" decât în noapte. România nu este o țară luminoasă: ea este o țară subterană, dar fără mari întunecimi. Sîntem, poate, prea simpli sau prea limpezi în obscuritățile noastre. Căci nu cred ca România să fie timidă cu înălțimile sau adâncurile ei. Din păcate ea este prea sinceră și prea curajoasă cu golurile ei. Și le acceptă prea des
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mișcările cu caracter revoluționar - fie a lui Horea, fie a lui Tudor Vladimirescu - au ratat, căci n-au avut consecințe și n-au putut crea o tradiție revoluționară. Cine era să facă revoluție? O țărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Și împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocrații, care n- ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr-un strop de sânge al țăranului român. Aristocrațiile sânt în general de origine străină. Decât, neamul românesc a avut nefericirea să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de frunziș [î ]ntunecat de oliv și laur, suspendea luna ca o pavăză de aur, el sta -ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mînele ei dulci ea-i neteza părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea. - Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândri să sadă pe ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea sînt chemate În poem pentru a da o dimensiune a perfecțiunii. O perfecțiune imaterială, o grație ce nu se vede, se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ce caută cărarea mormîntului deschis... Acolo-i cuibul spaimei și adăpostul urei. Grui-SÎnger, ucigașul, e regele pădurei!” Este imaginea haosului vegetal, cea mai puternică sub raport liric pe care a dat-o Alecsandri. Haosul este conceput ca un spațiu de Întunecimi fără margini: „de negru Întuneric, adînc fără hotare”. Un spațiu de cărări „nestrăbătute”, de obiecte crescute Într-o sumbră umiditate. Codrul fără viață poate fi citit și ca o imagine a labirintului: o formă specială a haosului. Un labirint vegetal
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de galbeni plină, de mîncarea și băutura bună... Cum există o legătură directă Între fapta bețivului și mișcarea astrelor, Pann Îi studiază consecințele. Dacă bărbatul sau muierea, de pildă, se ivesc dimineața cu capul plin de rachiu, atunci - „atuncea e Întunecimea soarelui Învederată”. Situația nu interesează tema noastră. Nici situația, nici consecințele. Dar vine numaidecît alta care are legătură cu erosul. Atunci, de exemplu, cînd ibovnicii sînt Înăuntru ( În circiumă) și muierile așteaptă afară: „atuncea sînt Întunericimi, urmează vreme umedă și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unor tineri, prin înrîurirea unor agenți provocatori și a oamenilor politici lipsiți de răspundere. O eră întunecată ne așteaptă dacă justiția nu-și va spune răspicat cuvântul spre a da un preaviz categoric acelora care vor să ne prăbușească în întunecimile evului mediu. Acuzatul, vânăt la față, ciuruit de furunculoză, trădând sângele său bolnav, privește încruntat sala indignată, drapat de regizorii săi într-un costum național de operetă. Uitătura feroce, ochii săi mici aparțin criminalului înnăscut și produc în sală o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Despre bucurie Carpe diem! Gaudeamus igitur! ea dintâi și singura esențială datorie a omului ar trebui să fie o neobosită justificare a bucuriei existenței, o perma nentă încercare din a face din viață și cunoaștere bucurie, în pofida tuturor mizeriilor și întunecimilor, păcatelor, neputințelor și deznădejdilor. Iată o datorie cu adevărat virilă, o misiune a omului și a omeniei. Bucuria vieții depășește cu mult confortul și sănătatea. Ea nu exclude suferința, disperarea, agonia, ci dimpotrivă, le implică. Pentru că nu înseamnă nimic a
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
maghiară la Cluj, și o vorbea cu o voce caldă, de piept, legănând și lungind vocalele. Avea darul de a marca locul în care apărea apărând pur și simplu. Culorile veștmintelor erau dozate în funcție de albul catifelat al tenului și de întunecimea ochilor și a părului. Râdea potolit și senzual, iar mersul avea o distincție pe care miopia filtrată a privirii o accentua și o abătea către melancolie și absență. Pentru că avea o teamă precaută de a se angaja în proiecte care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tot așa de departe de a fi reprodus cugetarea unitară care le pătrundea pe toate, ne mulțămim numai cu aceste câteva însemnări, sperând că d. Conta va face din ele obiectul unui studiu în scris. [16 februarie 1877] {EminescuOpIX 329} ÎNTUNECIME DE LUNĂ Ieri preste zi se făcuse vreme senină, încît mulți credeau să poată observa sara întunecimea prezisă; dar de la 5 oare după ameazăzi cerul A 'nceput să s-acopere c-o ceață alburie din ce în ce mai deasă, care n-a permis
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
numai cu aceste câteva însemnări, sperând că d. Conta va face din ele obiectul unui studiu în scris. [16 februarie 1877] {EminescuOpIX 329} ÎNTUNECIME DE LUNĂ Ieri preste zi se făcuse vreme senină, încît mulți credeau să poată observa sara întunecimea prezisă; dar de la 5 oare după ameazăzi cerul A 'nceput să s-acopere c-o ceață alburie din ce în ce mai deasă, care n-a permis a se vedea intrarea lunii în umbra pământului. [16 februarie 1877] NEORINDUIELI GRAVE În unul din ultimele
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
plânge) KARLI (nesigur): A fost mai nimic. Ne-am dedat la o gustărică. A fost numai așa: dă-ne nouă pâine sângerie de toate zilele... ca în fiecare zi. Cei de soiul nostru lucrează cât ține lumina zilei jos, în întunecimea noastră zilnică, și noaptea se împinge de la sine totul în ăla. Douăzecișipatru de ore a măcinat omul la vale. Singurul lucru care mai întrerupe omul e vremea pâinii. Vremea pâinii răspândește între oameni sentimentele omenești, așa cum aduce vremea proastă ploaia
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
amintire movilele de pe mormintele oamenilor. Este un ținut eliberat de oameni, este o bucată moartă de ținut fără cadavre. Urieșimea pomilor produce umbre frumoase și absurde. Probabil că există animale în ținut, dar nu există nici o creatură pentru ochi, numai întunecimea turmelor se mișcă asemenea pârâiașelor într-un fragment de forma stepei. Moartea a emigrat propriu-zis asemnea unui om care vrea să-și caute norocul în America. Suntem cu toții în acest ținut, dar fără noi și fără formele noastre. Suntem o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Ipoteza bunei-credințe a soțului bigam nu poate fi exclusă, când acesta s-a aflat într-o eroare de fapt sau de drept, ori când, în momentul încheierii celei de-a doua sau subsecvente căsătorii, s-a aflat în stare de întunecime, de alienație sau debilitate mintală 64. c. Căsătoria este încheiată între cel care adoptă sau ascendenții lui pe de o parte și cel adoptat ori descendenții lui, pe de altă parte (art.7 lit.a și 19 din C.fam
[Corola-publishinghouse/Science/1532_a_2830]
-
ați releva deprinderi folositoare în această lume, apoi să deprinzi modestia și seriozitatea - esența artei de a fi învățător, adică fascinant de simplu. NORMAL. Totul însemnând în fapt a fi un fel de vrăjitor care „topește” nedumeririle minții și spulberă întunecimile sufletului deschizând copilului orizonturi noi spre lumina atât de necesară navigării fără ezitare în viața de toate zilele. Colegii mei, veniți în majoritate de la sate, erau dintre cei mai dăruiți, mai harnici și mai dornici de performanțe superioare. Toate, în
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]