837 matches
-
sub portal se afla o bancă. Puse pe bancă cele două sticle, cu intenția de a le lăsa acolo. Dar cum ploaia se pornise în rafale, se așeză o clipă, alături de sticle. Alex, îmbrăcată într-un fulgarin și cu un șal pe cap, își făcu apariția. — Oh!... John Robert... Doamnă McCaffrey... scuzați-mă... v-am adus aceste sticle... Ce drăguț! Nu vrei să intri să le bem împreună? Și, te rog, spune-mi Alex! Ochii albaștri i se îngustaseră, iar respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de ticsită de obiecte, încât avea impresia că el și Diane vor trebui să stea nemișcați, cu mâinile țeapăn lipite de trup. La început, nu reuși să zărească vreun scaun, sau șezlongul, acoperit și el cu îmbrăcăminte și cu un șal de lână scoțian care se mototolise, adunându-se în movilițe și vâlcele. Pe o măsuță murdară de abanos, se găseau o sticlă de vin și una de whisky, ambele deschise, și două pahare. Draperiile de catifea fuseseră trase și două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
umplură din nou de lacrimi. Își închise încet pleoapele, strivind sub ele alte lacrimi. Deodată, Diane deschise ochii și lacrimile îi secară subit, de parcă s-ar fi retras la sursă. Sări în picioare, agățându-și unul din tocurile înalte în șalul scoțian. Tom sări și el. Ce este? George! încearcă să vâre cheia în broască! Repede, repede! Diane îl trase pe Tom, apucându-l de încheietura mâinii, pe care degetele ei scurte nu izbuteau să o cuprindă. Îl duse pe palier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
imaginația ei. Perdelele de dantelă (extrem de frumoase), care acopereau ferestrele înalte erau îngălbenite, draperiile de catifea pătate și vag mâncate de molii, iar căptușeala lor de mătase atârna, pe alocuri, zdrențuită. Covorul turcesc era ros și tocit de urmele pașilor. Șalul brodat de pe pian, așezat întotdeauna exact în aceeași poziție, era decolorat în părțile unde se odihneau pe el razele soarelui. Rama de argint care încadra fotografia unui Emma în vârstă de șaisprezece ani, cu trăsături blânde și ochi duioși, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
citești prea mult. Ar trebui să cânți. Când cânți ești fericit. — Urăsc fericirea și, în felul ăsta, mă lepăd de ea. — Iubitule, mă necăjești tare... — Regret. — Vrei să cântăm duetul de Mozart? — Te acompaniez la pian. Emma ridică de pe pian șalul brodat, și o lampă, și fotografia adolescenței lui neprihănite, și deschise capacul. Telefonase de la aeroportul Heathrow la Papuc, mai telefonase o dată de la aeroportul din Bruxelles și de două ori de acasă. Nici un răspuns. Trase un al doilea scaun lângă pian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să accepte, totuși, această etapă, chiar dacă nu cu înțelepciunea pe care și-o arogă, cel puțin teoretic, vârsta, măcar cu puterea de a o traversa demn, însă fără să conștientizeze prea mult continuul declin al ființei, ca și când ar purta un șal să-ți acopere / cât de cât gândurile. Dezamăgirea și revolta sunt corolarul etapei pe care o traversează sau se pregătește să o traverseze poetul și care, la ora bilanțului, când stau deznădăjduit pe un nimb de poem nescris, îl fac
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Mergând în vizită la Tanea Harcino, în lipsa unor cești, Tanea trimite pe cineva la fata cu bască albă să împrumute ceșcuțe, pahare, tacâmuri și ce-i mai trebuia ei. Nu trece mult și apare chiar proprietara, acum abia vizibilă sub șalul lung. Se numește Steluța Apostolescu. Un nume pe care îl întâlnisem printre acte la revizorat și care îmi devenise familiar, poate prin rezonanța oarecum blajină. Ca să spun drept cam două nume reveneau, un fel de dicteu al peniței, în clipe
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
care, după cum am aflat însoțitorul ei o numea Maria, scoase dintr-o trăistuță câteva lucrușoare, cu care înfășă Pruncul și-L luă la sân să-L alăpteze. Dar era frig și umezeală și deși Maica Sa L-a înfășat cu șalul ei, Pruncul tremura de frig. Atunci, rudele mele, boii, s-au ridicat de la locurile lor, și apropiindu-se de ieslea în care era culcat Acesta, au început să sufle cu putere asupra Lui, făcându-l căldură. Măicuța Pruncului le-a
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
puțin în loc ca să lase aiurelei timp să se astâmpere. Ceva, ca vinul turburat într-o cupă, se clătină în ea, apoi se liniști. II Când Lică îi dase semnal, Sia fericită - atât cit știa să fie - luase din fugă un șal și alergase la poartă. Se așezase întîi amândoi în dreptul ferestrelor, apoi se trăsese mai la o parte, lingă perete. Și unul și altul se simțeau mai bine afară. Lică era un plein-airist nărăvit. Nu putea suferi adăpostul. I se părea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dacă baba știe . . . sau numai răspunsese întrebării mute pe care i-o făcea baba! Baba întîi rămăsese tâmpă. Apoi își plesnise tare palma aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o turbată, mică, cocoșată; cu un petic de șal zdrențuit, cu rochia târâș, alerga pe coridor. Mini se sculase și din ușă se uita după ea. Părea că patinează: "un picior luneca mult înainte și cellalt sărea după el. Ca o vrăjitoare pe o mătură sau o mumie pe
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nu se putea hotărî. Se gândi la fratele lui pe care îl iubea atât de mult și ar fi dorit ca pentru el să îi aducă o pereche de patine noi. Apoi se gândi că pentru mama ar trebui un șal moale de mohair, pentru tata un ceas nou, iar pentru bunica... „Of! Ce să aducă pentru bunica?! „Dar pentru bunicul?”... Aa! Niște papuci de casă cu blăniță și niște ochelari cu rame aurii... și lipi repede scrisoarea, fără să spună
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
cu barba albă ca neaua. Cristinel sări în mijlocul camerei și era cât pe ce să îl dea jos pe moșul ce ducea în spate un sac greu. Când toți s-au adunat în jurul lui, el scoase pe rând darurile: patinele, șalul, ceasul, papucii de casă și ochelarii. În acele clipe, Cristinel și-a dat seama că uitase să spună ce își dorește. Moșul se oprise din împărțit daruri, iar Cristinel hotărî să se bucure pentru ceea ce au primit ai lui. Totuși
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
glas transpirat succes. Podidit de lacrimi, asudase, ca și cum cineva i-ar fi tras o palmă. PODU VECHI - Rifcă, aghibăr băț ! behăi din ușă Zeida. Zorit, bătrânul aștepta să iasă. - Ai răbdare, ai răbdare ! boscorodea madama Rifcă, învelindu-i umerii cu șalul ; îi puse în mână bățul și-l împinse afară. Zeida porni târșit, adunând picioarele și observând cu agerime ulița. Peste drum, așezat cu scaunul în ușă la „Mobilă et Chilipiruri”, domnu Lupu ședea de vorbă cu Leonaș. - Azi am fost
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Ford. Fiecare Își aștepta tatăl cu nerăbdare și cînd Îl vedea Își umfla pieptul de bucurie, mai ales cînd era mai Înalt decît tata lui Fuentes, de exemplu. Mamele soseau care de care mai elegante, unele cu pălării, altele cu șaluri de dantelă, Juan Lastarria sosi Într-un impecabil Prince de Gales și era gata să intre În pămînt cînd văzu că ceilalți erau Îmbrăcați În culori Închise. Dar Își reveni curînd de pe urma șocului amintindu-și că era jucător de golf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu alți copii ca ei, unde să poți ști Întotdeauna cine sînt părinții copiilor și că aparțineau cu toți unei clase privilegiate, avem nevoie de colegii vrednice de copiii noștri... Îngrozitor de nesuferită și nespus de fericită era mătușa Susana cu șalul ei de dantelă; și mai avea un motiv să fie fericită: În sfîrșit, Susan Își adusese aminte de ei, s-ar fi cuvenit ca ei să fi fost și nașii de botez măcar ai unuia dintre copii, În sfîrșit Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
totul cufundat În Întuneric și În partea cealaltă estrada la fel de Întunecoasă, numai cele două piane erau inundate de lumină și la cel din stînga Frau Proserpina Îl aștepta de trei ori pe săptămînă și pe scaunul desfundat Își pusese toate șalurile, bună ziua, Frau Proserpina. „Trei minute de Întârziere, trei minute de lecție mai puțin“, așa Îl primi nepoata lui Beethoven, sigur că a moștenit caracterul geniilor, dar era mai bine să nu se gîndească, fiindcă ar fi putut să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Se gîndi la Juan Lucas, ăstuia niciodată... dar mămica n-ar plăcea-o... „Un elev bun nu poate fi un gură cască“, spuse Frau Proserpina, ridicîndu-se și bîiguind ceva despre toamnă și despre iarnă, În timp ce se Îndrepta spre scaunul cu șalurile ca să ia unul. Ăsta a fost primul șal pe care l-a pus pe umeri. Și astăzi, cînd se Împlineau trei săptămîni de atunci, Frau Proserpina Își pusese mai multe șaluri pe umeri și se plîngea că iarna o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mămica n-ar plăcea-o... „Un elev bun nu poate fi un gură cască“, spuse Frau Proserpina, ridicîndu-se și bîiguind ceva despre toamnă și despre iarnă, În timp ce se Îndrepta spre scaunul cu șalurile ca să ia unul. Ăsta a fost primul șal pe care l-a pus pe umeri. Și astăzi, cînd se Împlineau trei săptămîni de atunci, Frau Proserpina Își pusese mai multe șaluri pe umeri și se plîngea că iarna o să fie Îngrozitoare. Julius aruncă o privire spre scaunul desfundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și despre iarnă, În timp ce se Îndrepta spre scaunul cu șalurile ca să ia unul. Ăsta a fost primul șal pe care l-a pus pe umeri. Și astăzi, cînd se Împlineau trei săptămîni de atunci, Frau Proserpina Își pusese mai multe șaluri pe umeri și se plîngea că iarna o să fie Îngrozitoare. Julius aruncă o privire spre scaunul desfundat și observă că de spătar atîrna aceeași cantitate de șaluri ca În ziua cînd venise pentru prima lecție. „Ia să vedem“, spuse nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd se Împlineau trei săptămîni de atunci, Frau Proserpina Își pusese mai multe șaluri pe umeri și se plîngea că iarna o să fie Îngrozitoare. Julius aruncă o privire spre scaunul desfundat și observă că de spătar atîrna aceeași cantitate de șaluri ca În ziua cînd venise pentru prima lecție. „Ia să vedem“, spuse nepoata lui Beethoven și el Își puse amîndouă mîinile pe clape și Începu exercițiul acela plicticos din pricina căruia ajunsese să urască lecțiile de pian. De altfel pianele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și o să vină toți cei care stau aici, În casa? clădirea? șirul de camere?, aici...“ Jap!, Încheiedura mai sus!“ și el ridică Încheieturile cît putu mai sus și le ținu așa În timp ce Frau Proserpina se ducea să mai ia un șal de pe scaun, „o să fie o iarnă foarte grea“, anunță. Tonul ei trist Îi dădu lui Julius noi speranțe și Încheieturile Începură să i se moaie cu afecțiune, cînd o auzi pe Frau Proserpina adăugînd: „O să cadă multă zăpadă“, așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
talent?“ „Grijania mă-tii de Sánchez Conchha“, spuse În gînd Julius, dar din nou Își dădu seama că trăsese În altă țintă. Frau Proserpina se ridică În picioare și se Îndreptă spre scaunul desfundat pentru a-și pune Încă un șal pe umeri. „Așa cum se prezintă lucrurile, iarna va fi foarte grea și zăpada...“ În loc de răspuns, Julius abia reuși să-și ia rămas-bun făgăduind să-și pregătească mai bine exercițiile pentru miercurea viitoare. „Te rog să fii punctual“, Îi spuse Frau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a plecat, ce ciudat“. Stătea descumpănit lîngă ușă, cînd deodată o scîndură din podea scîrțîi sub picioarele lui și pianele se luminară din nou brusc, făcînd să se vadă bine acel colț al vestitului auditorium: nepoata lui Beethoven croșeta un șal. „Mi-am uitat caietul“, explică Julius și Frau Proserpina, care se ridicase repede În picioare, parcă surprinsă de ceva, aruncă sculul de lînă, luă caietul tremurînd și Întinse brațul, fără să Înainteze, ce-i drept, lăsîndu-l pe el să Înainteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl făcu să se Întoarcă a doua oară pînă la ușa Academiei de muzică, stătu cîtva timp la pîndă și o zbughi apoi Îndată, cînd văzu că nepoata lui Beethoven stinsese din nou lumina, desigur că Începuse iar să croșeteze șaluri, ar fi vrut să mai stea, dar Îl Îngrozea gîndul că ar putea să scîrțîie din nou o scîndură din podea. Mergea Încet străbătînd coridoarele de pe marginea celui de al doilea patio ce ducea spre scară. Trecînd prin fața ferestrei unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
elevii ei și că dacă nu făcea progrese vizibile o să-i scrie o scrisoare maică-sii, spunîndu-i că nu mai putea să-i dea ore fiindcă elevul nu avea pic de talent. Bătăile cu rigla erau mereu la ordinea zilei. Șalurile la fel. Era Într-adevăr incredibilă povestea cu șalurile. Aproape că nu se mai putea mișca sub greutatea celor pe care și le pusese pe umeri și totuși spătarul scaunului desfundat era mereu plin de șaluri. Un alt lucru foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]