822 matches
-
Numărul Doi. Ți-am dus dorul. Susan a ridicat paharul zâmbind. —Vă mulțumesc. Și mie mi-a fost dor de întâlnirile noastre. Trecuseră șase luni de când Susan ieșise din comă, șase luni îndelungate și lente, în care femeia se chinuise, șchiopătând, să se recupereze. Și acum mai mergea încă la ședințe de fizioterapie și-și continua și exercițiile de acasă. Spre amuzamentul lui Milly. Fiona, Julia și Alison veniseră, în mod regulat, în casa ei și a lui Nick, dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dădu seama că era „ceva“, nu știa ce, ceva ce abia se profila pe câmpia netedă ca în palmă. Soarele începu să ardă și înțelese că era timpul să se oprească și să-și ridice cortul înainte ca dromaderul, care șchiopăta încă de la miezul nopții, să se prăvălească, dar curiozitatea fu mai tare decât el, așa că obligă animalele să mai facă un efort și până la urmă se opri la un kilometru distanță. întinse pânza de cort peste animale și peste omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Din fericire, mă Încălțasem cu bocancii, așa că oricine dădea peste mine primea un șut În tibie atât de puternic Încât nu mai Încerca a doua oară. Băieții bine crescuți sunt Întotdeauna ușor de deosebit: Își cer scuze În timp ce se Îndepărtează șchiopătând, cu urma bombeului tău pe picior. După vreo oră, James puse „Touch Me, I’m Sick“, o melodie teribil de solicitantă, căci Îmbină un ritm vibrant cu pauze În care toată lumea rămâne stană de piatră ca să urle refrenul - acesta, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
locuitori fugeau În toate direcțiile. Un bătrân târa, legată cu o frânghie, o capră năucă. O femeie se poticni; fiul ei, de cel mult șase ani, o ajută să se ridice și o susținu În vreme ce-și relua fuga, șchiopătând. Am grăbit noi Înșine pasul spre locul de Întâlnire. Pe drum, un grup de tineri ridica o baricadă, două trunchiuri de copac peste care se Îngrămădeau, În dezordinea cea mai deplină, mese, cărămizi, scaune, cufere, butoaie. Am fost recunoscuți, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bun mers al meu. Dacă voiam să nu-mi observe nimeni problema cu mușchii, făceam în felul următor: încercam să aduc un picior înaintea celuilalt în cea mai corectă poziție și, în același timp, încordam șoldul. Asta micșora șchiopătatul. Când șchiopătezi și lumea se leagănă cu tine în vreme ce mergi, ai mereu în fața ochilor o imagine ușor înclinată. M-am apropiat. Vocii i s-a adăugat o față, feței i s-au adăugat riduri și o cunună de fire de păr împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mereu în fața ochilor o imagine ușor înclinată. M-am apropiat. Vocii i s-a adăugat o față, feței i s-au adăugat riduri și o cunună de fire de păr împrejurul cheliei. Bunicul Annei se uita la picioarele mele. „De ce șchiopătezi?” a întrebat el. „Nu știu. Tata știe”, am răspuns eu. „Poverino.” A ridicat mâna dreaptă de pe masă și mi-a pus-o pe creștet. „Principalul e să ai idei clare”, a zis. N-am înțeles cum adică, fiindcă noi copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
murise tatăl meu, nu mai fusesem aici și nici înainte nu veneam prea des, întâlnirea dintre maturitate și copilărie trezește întotdeauna în mine sentimentul unei catastrofe imposibil de stăvilit. De fiecare dată când veneam să îl vizitez, imediat începeam să șchiopătez, ca și când aș fi avut o fractură nevindecată cum trebuie la picior, dar astăzi mă întorc aici fericită, pentru că acesta este singurul loc ce mi-a mai rămas, pentru că aici mă așteaptă mama și tata cu prânzul, șezând unul în fața celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
greacă. Profesorul și-a dat seama că nu avea ce discuta cu ei și că oricum ei vor proceda de capul lor, așa că s-a prins de marginea catedrei, a coborât de pe podium, și-a luat bastonul și a ieșit, șchiopătând, din amfiteatru. În timp ce studentul cel înalt a împărțit manifeste, rotofeiul s-a urcat pe podium și a început prelegerea. Manifestele erau pline de lozinci scurte și concise: „Împiedicați alegerile frauduloase la postul de președinte al universității“; „Strângeți rândurile pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Îi era cu siguranță vie. Avea niște gene foarte lungi și privirea sa era cel mai viu lucru pe care-l văzuse David vreodată. — Împușcă-l În ureche, Îi spuse taică-său. Hai, trage. — Împușcă-l tu. Atunci apăru Juma, șchiopătÎnd și sîngerîndt, cu pielea de pe frunte atîrnîndu-i deasupra ochiului stîng, cu osul nasului la vedere și o ureche smulsă, Îi luă carabina lui David fărĂ să scoată o vorbă, după care aproape că băgĂ țeava În urechea elefantului și trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe care-l cunoștea de mult timp. „Autorul acestei cărți ar trebui să amintească faptul că Piazzi Smyth descoperă măsurile sacre și ezoterice ale piramidelor În 1864. Permiteți-mi să citez numai numere Întregi, la vârsta mea memoria Începe să șchioapete... E izbitor că baza lor este un pătrat a cărui latură măsoară 234 de metri. La origine Înălțimea era de 148 de metri. Dacă traducem În coți sacri egipteni, avem o bază de 366 de coți, adică numărul zilelor dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
alt deget. Îi zic Sabinei să vină cu mine la doctor. Zace în pat, îi e greață de la slănină: du-te singur, ce, ești copil? Asprimea tonului ei mă ustură mai tare decât excrescența de la picior. Mă îmbrac și pornesc șchiopătând în căutarea unui dispensar. Trec printre blocurile aruncate parcă din elicopter, fără nicio logică. Traversez alei înguste, acoperite de bolți de iederă, terenuri de joacă presărate cu gunoaie, leagăne strâmbe, bucăți de pisici rămase de la ospățul câinilor. Mă gândesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se frece la ochi. Aveau cristalinul înroșit și păreau nedumeriți. Până la Televiziune, unde am coborât, toată lumea din vagon se ștergea la ochi cu batiste și șervețele. Scara rulantă m-a urcat la nivelul superior. De acolo am ieșit la suprafață șchiopătând ușor. Am prins un autobuz 301 și am intrat în ultima fază a călătoriei spre Băneasa. Străzile de lângă Herăstrău și Arcul de Triumf erau liniștite. Parcă eram în alt oraș. După care povestea a reînceput. Mai întâi au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu văicăreala. Ne apropiam de gară într-o tăcere încordată. Cum naiba putea fi așa de puternic mirosul când pusesem blugii la fundul valizei? Ar fi trebuit să-i bag într-o pungă. Am achitat cursa și am șters-o șchiopătând din fața șoferului cu ochii bulbucați de plâns. Taximetriștii bucureșteni sunt niște ființe extrem de afectuoase; despărțirea de client îi lasă adesea cu sechele. Odată luat biletul, m-am târât până la tren și am ajuns primul în compartiment. Am desfăcut rapid valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în capul oaselor. L-am luat de subțiori și, sprijiniți în cârja lăcuită, ne-am lansat în nebuneasca aventură. Mai întâi am dat ocol mesei din sufragerie apoi, cuprinși de entuziasm, traversarăm camera și ieșirăm pe hol. Bătrânul gâfâia, dar șchiopăta cu nădejde înainte. Ochii îi străluceau albaștri, veseli. Bunica apăruse în cadrul ușii de la bucătărie și îl încuraja: așa Gicu! nu te lăsa Gicule! vezi că poți? ți-am spus eu că poți! Ne-am năpustit de-a lungul coridorului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
s-a eliberat de unul singur și apoi a găsit o cale să-i surprindă pe ucenici, dându-le impresia că a fost înviat și glorificat. De ce să-l fi văzut ucenicii pe Isus în felul acesta, rănit grav și șchiopătând, nu ne putem da seama. Desigur, am mai fost asaltați și de o serie de teorii ale conspirației, de la Passover Plot a lui Hugh Schonfield, la absurda Jesus Papers a lui Michael Baigent. Toate aceste teorii alternative se poticnesc în fața
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
butoiaș numai cinci cartușe. Al șaselea lăsase o gaură negricioasă într-un perete al sălii, aproape de tavan. Am oprit o mașină de pe stradă și l-am dus pe amicul meu din copilărie la spital. S-a întremat repede, dar a șchiopătat întregul an cât a mai trăit. Acea seară a îngropat ruleta, care s-a șters din mintea tuturor, așa cum îndeobște uităm orice lucru pe care l-am adus la perfecțiune. Generațiile mai tinere, de după război, nu au mai dat de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ale cărei șipci rare se vedea interiorul curții, cu camionul părăsit între straturile de arpagic, cu cireșul amar și cu mușcatele bătute, tufănelele și trandafirii de pe margini și, mai în spate, cu casa roșie, pătrățoasă, acoperită cu tablă, Chombe venea șchiopătând cât putea de repede în întîmpinarea noastră. Mie-mi era cam frică de el căci, pe când aveam vreo trei ani, mă mușcase de obraz. Era totuși un câine inofensiv, bătrân, cu urdori la ochi, cu picioare prea scurte pentru corpul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
perlele și bărbații în cămăși mi se păreau niște giganți. Priveam în sus spre fețele lor pierdute în lumina becurilor roșii. Erau neîndurători, terifici. Dar vara nu stăteam în casă, ci imediat fugeam, cu Marcel după mine, în curte. Chombe, șchiopătând țeapăn, mirosind a câine plouat, se învîrtea pe lângă noi, cu limba roșie scoasă printre colți. Călcam cu grijă printre straturile de legume și ajungeam la camion. De când știu eu casa și curtea lui tanti Aura, camionul acela vopsit în albastru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
supremă. La cea rnai mică mișcare pe care-o observam la inamicii mei, mă pierdeam cu firea și începeam să-i hăcuiesc. Izbeam pereții cu cuțitul, rerezînd picioarele acelea filiforme, care continuau să zvâcnească și căzute pe jos. Păianjenii fugeau șchiopătând, cu mișcări văiuritoare, cei din plase se retrăgeau cu o viteză nebănuită în cuiburile lor de prin colțuri, iar eu, tremurând, îi măcelăream în cruciș și-n curmeziș până nu mai zăream nici unul pe pereți. Abia după aceea dădeam cârligul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Fiecare pală de vânt le ștergea contururile. Fețele lor, pierdute parcă în nori, erau identice, bolnave, albăstrii. Femeia avea părul vopsit într-un mov bătrânesc, iar tânărul, fiul ei probabil, era blond-alburiu. Era și mai subțire decât maică-sa și șchiopăta de un picior. Gambele și coapsele lui trebuie să fi fost lungi, tari și subțiri ca picioarele langustelor și la fel de lente. Era din ce în ce mai evident că se îndreptau spre poarta casei noastre, lângă stâlpul căreia mă ghemuisem, uimită. Erau mai înalți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
trandafiri, am ieșit la poartă. Cu lanterne, felinare sau lumânări în mâini, se îndreptau spre câmp sute de oameni, în grupuri mici sau unul câte unul forfecați în toate felurile de clarobscurul care-i înfășura: femei tăcute, întunecate, enigmatice, bătrâni șchiopătând, aplecați înainte și cu genunchii-ndoiți, copii cu botișor primitiv și ochi de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână. Eu îmbrățișasem stâlpul porții
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
trezit brusc afară, sub lumina feerică a lunii și-a stelelor. Fugeam pe strada neagră, urmărite încă de lilieci, care s-au rotit după noi până la colțul străzii noastre. Ne-am oprit fiecare la casa ei. Chombie alergă spre mine șchiopătând și mârâind, dar mă recunoscu și se potoli imediat. M-am strecurat în camera mea, complet amețită, incapabilă de orice gând, cu o oboseală teribilă în oase. Putea să se întîmple orice, chiar să nu mai intru în REM niciodată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
M-am dus repede și i l-am adus. - Încotro, Moșule? îl întrebă Popa. Parcă nu l-ar fi auzit. Rezemat de brațul Ilariei, și cu toiagul în mâna dreaptă, Moșu se îndreptă șovăind spre ușă. Mi se păru că șchioapătă. Dar își târșia când un picior, când celalt. - Minunea lui Dumnezeu! spuse Lixandru făcîndu-și cruce. Ne-am luat după ei. Porniseră spre biserică. Se cutremura pământul, și Lixandru întoarse capul către mine. - Asta e artileria grea, șoptii. Când dădu cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
era inutil : cu mic, cu mare, bătrâni, copii și femei alergau spre depozitul de lemne, unde (acum abia am înțeles clar !) căzuse bomba. Curțile erau pustii. Am luat-o în urma lor, cu capul gol, cum pornisem, nemaipăsându-mi de cum arăt, șchiopătând parcă din ce în ce mai tare, dar purtat de această irepresibilă chemare, ce nu e nici curiozitate, nici milă : înspăimântătoarea fascinație a catastrofei ce te atrage, precum abisul. Multă vreme nu am văzut mare lucru, oameni îngrămădiți ascunzând trista priveliște. Tout à coup
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să alunece în jos și apoi, incapabil să-și mențină echilibrul sau să-și pună o frână pe metalul lucios și umed, căzu, mai curând decât sări, la nivelul de jos, unde se prăbuși în genunchi. Mai coborî câteva trepte, șchiopătând, și dădu brusc de o podea de beton. Tom privi în jur, alergă înainte și înapoi. Se afla pe un imens spațiu plan, în care erau înfipte o serie de uriașe țevi argintii-aurite, ca niște stâlpi. Podeaua de beton se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]