590 matches
-
a lepădat sandalele. S-a așezat pe două șezlonguri, la soare. Pe unul dintre ele, desfăcut, cu prelungitor, și-a întins picioarele. Cineva, dintr-o odaie de sus, deschisese aparatul de radio. Se auzea o muzică ritmică. Ea ședea pe șezlonguri și asculta. Cu vârful degetelor goale de la picioare încerca să urmărească ritmul. Ieșisem după ea. Stăteam respectuos, deoparte, așa cum se cuvine, și măsurăm diferența dintre ritmul marcat de ea și cel pe care îl băteam eu însumi. Ca să parcurgă distanța
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ureche până la vârfurile degetelor ei ritmul avea nevoie de o frântură de secundă în plus. La mine devenea mișcare de cum îmi atingea urechea. Am stat acolo până s-a înnorat din nou. Era cam răcoare. Spiritul-Femeie s-a ridicat de pe șezlonguri, și-a încălțat sandalele și s-a întors în cabană. Eu am plecat, bătea vântul. Am străbătut un fel de pustiu acoperit cu ierburi aspre și neliniștite, vorbeau de ploaie, apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vezi atât de repede, îmi zise. Am rostit câteva bălmăjeli politicoase, dar ea avea acel soi de putere pe care nu o poți dobândi decât atunci când locuiești la o adresă simandicoasă cum e Herbertstrasse. Frau Lange se așeză pe un șezlong verde și întinse blana câinelui în poala-i generoasă ca și cum ar fi fost un lucru de mână la care intenționa să tricoteze în timp ce-mi explica despre problema ei. Bănuiam că are vreo cincizeci și cinci de ani. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că Frau Lange nu era câtuși de puțin emoționată. Părea să fie genul de doamnă care avea ea însăși foarte multe calități profesionale. I-am dat paharul și m-am așezat pe un scaun îmbrăcat în piele scârțâitoare aflat lângă șezlong. — Ești un om cu spirit de observație, Herr Gunther? — Văd și eu ce se întâmplă în Germania, dacă la asta vă referiți. Nu, dar oricum mă bucur să aflu asta. Nu, ceea ce voiam să zic e: cât de bun sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
serioasă, de parcă s-ar fi declanșat un buton în capul ei. — Și acum aș face bine să îți spun de ce te-am chemat aici, zise ea posomorâtă. Vreau să descoperi cine mă șantajează. Făcu o pauză, foindu-se nervos în șezlong: — Scuză-mă, nu mi-e deloc ușor. — Nu-i nici o grabă. Șantajul neliniștește pe toată lumea. Ea dădu din cap și sorbi din gin: — Păi, acum vreo două luni, poate chiar un pic mai mult, am primit un plic în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Mă privi întrebătoare: — Ești de acord cu asta? — Nu găsesc nici o fisură în raționamentul dumneavoastră, Frau Lange. Se pare că v-ați gândit foarte bine la asta. Pot să văd scrisorile de la fiul dumneavoastră? Întinzându-se spre un dosar de lângă șezlong, ea aprobă din cap și apoi ezită: — E necesar acest lucru? Să-i citești scrisorile, vreau să spun. — Da, este, am afirmat eu cu tărie. Bilețelele de la șantajist le mai aveți? Ea îmi dădu dosarul: — Totul este acolo, îmi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
la ușă, unde se întoarse și se uită înapoi, în așteptare, la stăpâna lui. Deloc perturbată de spectacolul de mândrie canină fără margini, ea se ridică să lase animalul să iasă din cameră. — Și acum ce urmează? întrebă, revenind pe șezlong. — Așteptăm un alt bilețel. Mă voi ocupa eu de realizarea următoarei plăți. Dar până atunci cred că ar fi o idee bună să mă internez pentru câteva zile în clinica lui Kindermann. Aș vrea să aflu mai multe despre prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am zis. Am fost sigur că a înjurat în șoaptă înainte de a-mi spune să o urmez. Am mers de-a lungul aceluiași hol întunecat până la ușile duble ale salonului-birou. Frau Lange, bărbiile ei și câinele mă așteptau în același șezlong, cu excepția faptului că acesta fusese retapițat cu un material a cărui culoare nu te deranja la ochi decât dacă aveai o pietricică în ei asupra căreia să te concentrezi. Să ai o mulțime de bani și nici o garanție de bun-gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
răspunse, Angela. Poate că reușisem s-o jignesc. Mama ta era în grădină cu Raffaella, care vara închiria un cottage pe plajă, nu departe de noi. Râdeau. M-am aplecat și am sărutat ușor obrazul Elsei. Era întinsă pe un șezlong, mi-a trecut o mână leneșă prin păr. M-am retras imediat. Mă temeam că ar fi putut să-și dea seama de parfumul celeilalte. Raffaella se ridică. — Plec. I-am promis lui Gabry că o să-i duc crema pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vremea aceea, desigur, nu avea cancer. Avea o pereche de saboți care, în contact cu dalele, produceau un zgomot insuportabil. Am rămas în tăcere până când tropăitul acela deranjant nu s-a pierdut în tăcerea nisipului. Picioarele Elsei ieșeau afară de pe șezlong. M-am așezat pe jos și am început s-o mângâi. Îmi întindeam încet mâinile spre genunchii ei, avea o piele fină, parfumată de crema de plajă. De câte ori soseam la ea la mare, de câte ori mă gândeam la sosirea aceea, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
început s-o mângâi. Îmi întindeam încet mâinile spre genunchii ei, avea o piele fină, parfumată de crema de plajă. De câte ori soseam la ea la mare, de câte ori mă gândeam la sosirea aceea, eram mulțumit. Acum eram acolo, ghemuit la capătul șezlongului ei, fără bucurie. Am remarcat o nepotrivire. Nu găseam ceea ce așteptasem. Mici neatenții: nimic proaspăt în frigider, costumul meu rămas, după ultima baie, să se decoloreze într-un loc însorit, cămașa mea preferată necălcată. Și mai ales Elsa, chipul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dacă nu vrei, nu le spune nimic; să sperăm că te lasă în pace. Așază-te în poziția cea mai comodă: așezat, întins, ghemuit, culcat. Culcat pe spate, pe o parte, pe burtă. În fotoliu, pe canapea, pe balansoar, pe șezlong, pe taburet, în hamac, dacă ai un hamac. Pe pat, firește, sau în pat. Poți să stai și cu capul în jos, în poziție yoga. Cu cartea întoarsă, bineînțeles. Sigur nu există o poziție ideală pentru citit? Cândva se citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
este o cititoare pasionată a lui Silas Flannery. - Prefer romanele care comunică un sentiment de neliniște încă de la prima pagină - spune ea... De pe terasa vilei elvețiene, Silas Flannery privește, prin ocheanul montat pe un trepied, o femeie tânără pe un șezlong, cufundată în citirea unei cărți pe o altă terasă, două sute de metri mai jos. - E acolo în fiecare zi - spune scriitorul - de câte ori vreau să mă așez la birou simt nevoia s-o privesc. Cine știe ce citește. Știu că nu e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ecuator, ți se pare mai credibilă decât în spatele vălului de sultană, dar ar putea fi vorba de aceeași Mata Hari, traversând absorbită revoluțiile extraeuropene, pentru a deschide calea buldozerelor unei întreprinderi de ciment... Alungi această imagine și te concentrezi asupra șezlongului, care-ți apare prin aerul limpede al munților. Iată ca ești gata să lași totul baltă, să pleci, să găsești ascunzătoarea lui Flannery, numai ca să poți privi prin ochean femeia care citește, sau să-i cauți urmele în jurnalul scriitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ajungă la locuința secretă a lui Isis ridica vălul zeiței... Acum, mi se pare că tot ceea ce mă înconjoară e o parte din mine, că, în sfârșit, am reușit să devin întregul... VIII Din jurnalul lui Silas Flannery Pe un șezlong, pe terasa unei vile în fundul văii, se află o tânără femeie care citește. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc o bucată de vreme cu ocheanul. În aerul transparent și pur mi se pare că surprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
biroul ce mă așteaptă, mașina de scris cu foaia pe rulou, capitolul ce trebuie început. De când am fost condamnat să scriu, plăcerea lecturii s-a sfârșit pentru mine. Ceea ce fac are ca scop starea de spirit a acestei femei de pe șezlong, încadrată de lentilele ocheanului meu, și o stare de spirit ce-mi este interzisă. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc pe femeia de pe șezlong: îmi spun că rezultatul efortului nenatural la care mă supun scriind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fac are ca scop starea de spirit a acestei femei de pe șezlong, încadrată de lentilele ocheanului meu, și o stare de spirit ce-mi este interzisă. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc pe femeia de pe șezlong: îmi spun că rezultatul efortului nenatural la care mă supun scriind trebuie să fie respirația acestei cititoare, operația cititului devenită un proces natural, curentul ce permite frazelor să atingă filtrul atenției ei, să se oprească pentru o clipă, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
încât mă conving că e adevărat: scriu fraza în grabă, mă ridic, merg la fereastră, îndrept ocheanul ca să controlez efectul frazei mele în privirea ei, în cuta buzelor, în țigara pe care și-o aprinde, în mișcările corpului ei pe șezlong, în picioarele ce se încrucișează sau se destind. Alteori mi se pare că distanța dintre scrisul meu și cititul ei este imposibil de umplut, că orice aș scrie va purta pecetea artificialului și incongruității: dacă ceea ce scriu ar apărea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pagina cărții zboară un fluture alb. Orice ar citi acum, e cert că fluturele i-a captat atenția. Lumea nescrisă își atinge apogeul în acel fluture. Rezultatul spre care trebuie să tind e ceva precis, adunat, ușor. Privind femeia de pe șezlong, simțisem nevoia să scriu „după natură“, s-o scriu, deci nu pe ea, ci lectura ei, să scriu orice, dar gândindu-mă că trebuie să treacă prin lectura ei. Acum, privind fluturele așezându-se pe cartea mea, aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
doar când impulsul lor acționează independent de voința mea conștientă. Singurul adevăr pe care-l pot scrie e cel al clipei pe care o trăiesc. Poate adevărata carte este acest jurnal zilnic, în care încerc să notez imaginea femeii de pe șezlong, la diverse ore ale zilei, așa cum o observ odată cu schimbarea luminii. De ce să nu admit că insatisfacția mea dezvăluie o ambiție nemăsurată, poate o exaltare megalomană? Scriitorului care vrea să se autoanuleze pentru a da glas lumii din afara lui i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sau o condamnare. De ce vin să mă caute tocmai pe mine, în clipa când mă simt înlănțuit de mine însumi, ca într-o închisoare? De cum a plecat Ludmila, am alergat la ochean să mă consolez uitându-mă la femeia de pe șezlong. Nu era acolo. M-a cuprins o bănuială: dacă e aceeași cu cea care a venit la mine? Poate ea e la originea tuturor problemelor mele. Poate e un complot ca să mă împiedice să scriu, din care fac parte atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dacă nu cumva scrisesem cartea dictată de extratereștri. Nu, dar știu unde poate fi găsită cartea asta - am spus - apropiindu-mă de ochean. De câtăva vreme îmi venise ideea că volumul interplanetar ar putea fi cel citit de femeia de pe șezlong. Femeia nu se afla pe terasă. Dezamăgit, am orientat ocheanul în jurul văii, când am văzut, așezat pe un colț de stâncă, un bărbat în haine de oraș, cufundat în citirea unei cărți. Coincidența se petrecea la un moment atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
niciun motiv să nu se fumeze și ea puțin, apoi să se lase din nou când ajungea acasă; la urma urmei, Adriana făcea chestia asta tot timpul. Vrei și tu una? întrebă Adriana cu un zâmbet răutăcios, întinzând mâna spre șezlongul lui Leigh. Leigh se uită urât la ea, apoi se aplecă în față. — Doar să miros și eu, spuse ea apropiindu-se de dâra de fum. Suspină de plăcere, vocea ei aspră sunând încă și mai profundă decât de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a spus nimeni că e un obicei prost? Și urât pe deasupra. — Bună dimineața, soare! Ești veselă în dimineața asta, nu-i așa? spuse Leigh. Bău sucul de portocale care mai rămăsese în pahar și-și trase sacoșa de plajă pe șezlong. — Doamne, abia aștept să stau puțin la soare. Îți vine să crezi că e deja luna iulie și eu n-am ieșit nici măcar o dată în vara asta? Adriana o măsură pe Leigh din cap până-n picioare cu ostentație. — Vai, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
e mai bine. Chiar el. Clătină din cap în semn că da. — De fapt, prietenii îi spun Toby. Leigh se holbă la ea. — Glumești? Zi odată, femeie! Trebuie să auzim— — Desigur! zâmbi Adriana. Dar după ce înot puțin. Se ridică de pe șezlong ca o felină care și-a încheiat somnul de după-amiază și se îndreptă spre piscină. Las că le învăț eu minte, altădată să mă ia în serios. Întinse piciorul să vadă cum e apa, apoi intră în bazin cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]