795 matches
-
că am muncit vreo jumătate de oră, slăbind piulițe, scoțând șuruburi și răngi, până ce bătrânul schelet s-a prăbușit în genunchi. Nu vroiam nimic mai mult. Triumfători, ca niște cornaci indieni, ne-am cățărat de-a lungul coloanei vertebrale până pe țeasta lui și ne-am așezat acolo, pe osul tare și neted, privind cu dispreț mortăciunile împăiate din jur. Dinspre ele mi s-a părut o clipă că venea un vuiet de revoltă, ca și când toate blănurile sutelor de specii s-ar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-ar fi zbârlit deodată. Aici nu mai era nimic de făcut. Trecând pe lângă diorama din perete, cu elefantul de mare și o focă, în peisaj arctic, am suit la etaj pe scara străjuită de tot felul de coarne și țeste. Aici, în galeria pătrată din jurul sălii Dinotheriului, aerul era plin de păsări. Toate întorceau ochii rotunzi după marele fluture catifelat din pieptul Ginei, care încă mai fâlfâia din aripile moi. Dar altfel rămâneau nemișcate, fiecare pe bucățica sa de lemn
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o paloare care nu ține de nuanța feței, o paloare a trăsăturilor, aș zice, o paloare psihică, îi e puțin rău, se vede, e șocată. Ar trebui să fie emoționată și chiar bucuroasă, dar e ceva în viscerele sau în țeasta ei care a întors-o pe dos. Buzele îi sânt țepene și triste. Avînd zâmbetul fățarnic / Pe-a ei buze de coral." Buze de orientală tristă, de creolă tristă, de idol trist. Iese din baie și începe să se îmbrace
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
incinta halei, se aflau mai într-o parte culoarele nesfârșite ale măcelăriei. Mă fascinau jumătățile de porc, ciosvârtele de vită care atârnau de aproape în fiecare cârlig, măcelarii în halate pline de sânge care nu mai pridideau retezând cu satârele țeste de miel, din care scoteau creierii lăptoși, sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe tejghea. Ca să ieșim, trebuia să trecem pe lângă butoaiele imense, puțind a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am zâmbit uimită când am văzut capul tuciuriu al Garoafei ieșind, numai rânjet, dintr-una din orbitele craniului. După obiceiul alor ei, scuipa semințe peste tot. Prin acea orbită, care avea fundul spart, te puteai strecura, cu destulă greutate, în țeasta lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al unei păpuși de celuloid, înghesuite, eu și Garoafa puteam sta foarte bine acolo, ba chiar, la nevoie, ar mai fi încăput încă o fetiță. Izbindu-se de pereții lucioși, brăzdați ai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al unei păpuși de celuloid, înghesuite, eu și Garoafa puteam sta foarte bine acolo, ba chiar, la nevoie, ar mai fi încăput încă o fetiță. Izbindu-se de pereții lucioși, brăzdați ai țestei ,fiecare cuvânt suna mai aspru, mai concret, aproape material. Țin minte că, la un moment dat, țigăncușa se întrebase: "Dă ce dracu n-avem și noi acilea niște savarine, mamă ce le-am mai hali...", iar cuvântul "savarine", polarizat de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi cu toc și atârnând de el zdrențe de mătase. Pe țeastă părul îi mai pâlpâi o vreme, până se făcu scrum. Unghiile de la mână îi căzură, răsucindu-se în aer ca niște petale roșii de trandafir. Cealaltă geamănă o privea uluită, încă nu avusese timp să reacționeze în vreun fel, când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să naștem un om. Prima a ieșit în fața noastră (cum stăteam ghemuite una într-alta, minuscule ca furnicile în acea sală) Balena, care și-a rostit dorința , atingând cu buzele pielea de sidef a perlei. Și atunci, aproape atingând cu țeasta bolțile reci, mai întîi transparent ca de sticlă, apoi lăptos de parcă s-ar fi revărsat în fiole subțiri o emulsie albă, în cele din urmă gălbui ca fildeșul, se înălță în fața noastră un schelet aidoma celui din grota noastră de pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și simțurile, și omul își deschise ochii, ochii albaștri. Pe carnea încă vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină. Ester sărută perla și omul se înveli într-o piele bronzată și deveni frumos ca un zeu. Pe țeastă îi crescu părul buclat, auriu. Era complet? Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva între pulpe, acolo unde noi nu aveam aproape nimic. Pâlpâi și o ceață
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să descui. Nu-mi păsa dacă după ușă mă va aștepta Plăcerea sau Teroarea. Dimineața ne-am văzut la grota lui Rolando. Îl călăream acum fără sfială, îl clătinam dîndu-ne huța câte trei deodată, cocoțate pe stern, îi intram în țeastă prin orbita rotundă și ne lipeam, înfiorate, spinarea de osul neted și rece. Îl împodobisem ca pe un pom de Crăciun cu panglicuțe și-i pusesem coronițe de flori, ca niște inele, pe toate degetele. Ester, care avea să fie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar, când l-am văzut pe "prietenul nostru", cum începuserăm să-l numim, am amuțit: parcă trecuseră mii de ani. Din uriașul schelet rămăseseră doar grămezi de țărână. Oasele bazinului mai răzbăteau totuși, sfărâmate, din praful murdar, alături de bucăți de țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul care se înălța sub cerul sclipitor. Ciulini
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vrut să intre în pământ. Deschise capota Daciei și începu să hâțâne la întîmplare firele galbene, negre și roșii, izolate în plastic gros, care formau câte o buclă din loc în loc. Duhoarea de benzină și zgomotul făceau să-i plesnească țeasta. Nu știa care sânt conexiunile claxonului și de la o clipă la alta devenea mai nervos, se simțea mai penibil. Elena coborâse și ea, doar în capot, și mișunau amândoi, năuci, pe lângă monstrul care mugea încontinuu. Un cartofior lovi capota Daciei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu neputință de suportat. Tânjea din răsputeri după acele câteva acorduri pe care le ascultase noaptea trecută. Timp de vreo opt ore suferi îngrozitor, îi era rău, fizic și sufletește în același timp. Un delir paranoid i se dezvolta sub țeastă, și în cele din urmă profesorul înșfacă iar satârul și se repezi spre arhitect, decis să-l omoare cu adevărat de data asta. Dar aceeași muzică extatică îl trânti la pământ. Înțelese că arhitectul emitea acele sunete dureros de melodioase
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu pașii târșiți, împiedicându-se în poalele lungi ale cămășii de noapte. Ținându-se de mobile, respirând șuierat, și fața, nefiresc de gal benă, încercând să-i zâmbească, și părul cărunt, moale și rar, umezit de efort și lipit de țeastă. El era, și totuși nu-i mai venise să-i sară de gât : stătea lipită de ușă, strângând în palmă mânerul complicat, aurit al clanței ; nu-i venea nici să-l sărute, de luni de zile, Muti îi interzisese s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sticloși, și-avea și-un mers tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât o codiță de șoarice ajunsese codița babii. Și numa-n
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ale Yvonnei - cum de pot fi atât de mici ? - de pe marginea măsuței cu rotile, primind cu un zâmbet fericit înțepătura unghiuțelor mici, usturătoare ca briciul. El îi mângâie perișorul moale și firav, care îi lasă din loc în loc la vedere țeasta tranda firiu-blonzie. El îi îndepărtează de la ochi pumnișorii pe care ea și-i întoarce iarăși, cu o nebănuită putere. — Nu, nu i s-a întâmplat nimic, le explică Profesorul răbdător, savurându-și cu modestie triumful. Nu i s-a întâmplat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
amândoi, nu deodată, de mult, ah, suport țăcănitul acesta supărător de vase din bucătărie, supărătorul gâlgâit al apei de la chiuvetă, mugetul înspăimântător al animalului acvatic ce se zbate zadarnic să mai iasă din țeavă, cu apa, prea fierbinte, opărindu-i țeasta lucie și cheală, sub o căciulă roz-murdar, flaușată. Gâlgâitul muget al apei, și mereu gheara neagră care strânge firele cu disperare, și supărător-liniștitor cineva care spală vasele în bucătărie, cineva spală în chiuvetă cratițe și farfurii, și gonește din hall
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-o, și în locul nodului care îi strângea la ceafă părul creț, așezat singur în cute ondulate pe tâmple, șuvițe, inexplicabil de rare și de drepte, îi atârnă, retezate lângă lobul urechii. Cărarea, trasă chiar prin mijlocul capului, lasă la vedere țeasta, veșted-roză. — Ai dat și ligheanul alb, de faianță ? Aveai un lighean alb, de faianță, cu flori roșii și mari și o cană la fel, înaltă... Le țineai pe lavoar, în sală... Le-ai dat ? P-amândouă ? De ce, tanti Vica ? — Mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
băbuțe, jur - chiar cu amîndouă, dacă altfel nu se poate. Ca să nu vă faceți o idee greșită, ar trebui să vi-l prezint pe caporalul Porcescu - probabil că În clipa asta visează că-mi mănîncă creierul, după ce mi-a deschis țeasta cu un ferăstrău. Așa că orele serii mă prind Împărțind chinuit un pat cu Claudiu, Într-un salon a cărui capacitate a fost dublată. Toată lumea zîmbește cu gura pînă la urechi, toată lumea scormonește printr-o pungă de celofan gălăgios sau o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că nu mai e același. Există o flacără nouă În miezul lui și chestia asta nu se mai stinge la fel de ușor. Din toată Învălmășeala de crîmpeie de imagini și de gînduri, răsună aceste cuvinte, de parcă cineva mi le zbiară În țeastă, din străfundul umbrei mele: Future is Freedom. Zbiară așa o vreme, pînă cînd Îmi dau seama că e o prostie care nici măcar nu sună bine. Future/ freedom? Sau freedom/future? Aflîndu-se el pe culmea de la capătul lumii, acestui tînăr plin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pus la grămadă tot ce ne-au adus părinții la prima oră), ne retragem la odihnă În saloane. Dar liniștea amiezii e spartă de un moment intens. Unul din colegii lui Rică face o criză. E un tip micuț, cu țeasta tunsă, pare un copil. Strigăm la asistentă din ușa salonului În timp ce el tremură și se curbează violent, gura i s-a umplut de spumă, pare să se liniștească, dar Întoarce spre noi o privire albă, fără iris, e străbătut de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Ai grijă ce faci cu cutia aia, nu sta cu curu’ pe viitorul copiilor mei? RÎdem, ne animăm un pic. Petcu pare să Înțeleagă ce vreau, Își rotește ochii, amuzat. — Mă, ai ținut minte? Încuviințează clipind și balansîndu-și destul de imprecis țeasta tunsă. — Ești sigur? Păi atunci dă-i bătaie. — Măi! Îl auzim că strigă (și, deși vocea lui e pițigăiată și fără virtuți dramatice, e Îndîrjită și răzbate). Ai grijă ce faci la cutia! Viitoru’ lu’ copilu’ meu e la tine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mori ca prostul? Culcat! 80 Abia atunci și-a dat seama că trenul și trupa de pe șosea erau mitraliate de avioane inamice. Cu mare greu s-a lungit pe podea, privind în jur. Unul din cei întinși pe jos avea țeasta străpunsă de un glonț. Nu mai răsufla. Doar o dungă de sânge șiroia ca o panglică pe fruntea nefericitului. Un altul, gemând, își strângea umărul din care șiroia sângele printre degete picătură cu picătură. „Apoi aici îi mai rău ca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
s-ar putea spune mai simplu că iubirea e cea care ne face vulnerabili. Dar mă mir că specialiștii n-o socotesc pe Athena zeița clasică prin excelență. Ea corespunde întrutotul imaginii lor despre clasicism. Când a apărut, direct din țeasta lui Zeus, a slobozit, se zice, un răcnet războinic, de s-a cutremurat și cerul și pământul, însă, în afara împrejurărilor în care s-a simțit ofensată, nu s-a lăsat influențată de pasiuni. Înțelepciunea ei, ușor arogantă, pur cerebrală, se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
au de gând să dea o poruncă, să plănuiască o nouă zidire sau să pedepsească pe cine știe ce boier hain... Nu ți-a fi ușor, dar nu poți să dai înapoi nici când vodă va tuna și fulgera gata să zboare țeasta oricui încearcă să i se împotrivească...Asupra diacului nu va ridica mâna însă, pentru că oricând are nevoie de cineva care să scrie spre aducere aminte...Și din aiștia care cunosc slovele nu se găsesc pe toate drumurile. Pe urmă și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]