1,028 matches
-
ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot mai repede și mă miram cum de nu amețesc. De la o vreme au început să țopăie. Și la un moment dat - și mă asigur că asta e nemaipomenit chiar și în vis, - le-am văzut pe amândouă deodată. Una roșie, dizgrațioasă, cealaltă neagră, înțepenită. M-am trezit țipând. Imaginile erau așa de puternice, că le-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Singur privesc marea și cerul. Miercuri. Aseară, pe mal, în așteptarea vaporului, s-a dus cu alții. Nu s-a întors decât târziu de tot. Priveam mereu în întuneric pe unde plecase ea, dar nu vedeam nimic. A râs, a țopăit între străini, aș fi vrut să urlu. "O să fim fericiți!" Durerea mă frământă tot, dar respirația ei domoală continuă. De-ar ști Irina ce-am scris, mi-ar strânge mâna ca de obicei, apoi ar căuta să mă îmbune. Sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cadă un bolid în curte, numai să nu fie periculos. După câteva zile, înviatul ar reintra normal în obiceiuri, după ce aranjezi câteva complicații. Ești obligat însă să joci o comedie întreagă, să chiui, să bați din palme, să alergi, să țopăi, ca să minți și să te minți că ești transfigurat. Acum, lângă Ioana, cum n-am chef pentru astfel de scene, iau o înfățișare obosită, ca și cum bucuria îmi vine prea târziu ca să mă mai poată dezmorți. Nici nu știu dacă e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite, (d) purcei de lapte, (e) sirene, (f) fabuloase, (g) câini în libertate, (h) incluse în această clasificare, (i) care țopăie ca smintitele, (j) nenumărate, (k) desenate cu o foarte fină pensulă din păr de cămilă, (l) et cætera, (m) care abia au spart urciorul, (n) care de la distanță par muș te“. În fața acestui fragment, simți imediat ceva din zona bucuriilor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
oarecum la întâmplare unele lângă altele. Este un loc al diversității imprevizibile, însă minunate de această dată. Cu fiecare nouă rubrică din acest catalog, te trezești acolo unde te aștepți mai puțin. În ce fel arată, de pildă, animalele „care țopăie ca smintitele“? Dar cele „desenate cu o foarte fină pensulă din păr de cămilă“? Alături de ele se află cele „care abia au spart urciorul“, pe care le poți imagina după o estetică liberă. Ce să mai spun despre cele din
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite, (d) purcei de lapte, (e) sirene, (f) fabuloase, (g) câini în libertate, (h) incluse în această clasificare, (i) care țopăie ca smintitele, (j) nenumărate, (k) desenate cu o foarte fină pensulă din păr de cămilă, (l) et cætera, (m) care abia au spart urciorul, (n) care de la distanță par muș te“. În fața acestui fragment, simți imediat ceva din zona bucuriilor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
oarecum la întâmplare unele lângă altele. Este un loc al diversității imprevizibile, însă minunate de această dată. Cu fiecare nouă rubrică din acest catalog, te trezești acolo unde te aștepți mai puțin. În ce fel arată, de pildă, animalele „care țopăie ca smintitele“? Dar cele „desenate cu o foarte fină pensulă din păr de cămilă“? Alături de ele se află cele „care abia au spart urciorul“, pe care le poți imagina după o estetică liberă. Ce să mai spun despre cele din
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
rece, spuneam „brr-brr“ și la cald „fu-fuu“... Puteam spune „r“ atunci? - Litera „R“?... Dar nici eu nu pot să o spun ca lumea, nici acuma... Br, așa... Br-Br... - Brrrrrrrrrrr!... Brrrrrrrr!... Stai, nu pleca, s-a întâmplat ceva cu mingea de țopăit!... 6 ani și 7 luni Măsurătorul de timp Uite ce am visat eu azi-noapte: Eram cu un vrăjitor și el mi-a dat ceva cadou: un Măsurator de vârstă. Și arăta acolo că eu am 6 ani. A făcut o
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
Le-am reparat pe toate, altfel nu mă Întorceam...“ „Dar piciorușul meu de ce nu l-ai reparat?“, se văicărea păpușa. „Ți l-aș fi reparat dacă ar fi fost ceas“, răspundea Mașa sărind Într-un picior... De bucurie că Înviase, țopăiau În jurul ei mormăind și nechezând ursulețul Mișa și căluțul Garbunoc. Cât timp s-a scurs de atunci? „Probabil, o Întreagă veșnicie“, Își spunea Mașa. Trecutul ei s-a dus pe apa sâmbetei și, odată cu el, și oamenii cei mai apropiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
elice înainte să mă împiedice cineva ? a întrebat Irene. Jina a izbucnit în râs și umerii lui Irene s-au mai relaxat puțin. Ajuns în fața lui Alice, Drew i s-a prezentat. În timpul ăsta, terrierul a început din nou să țopăie. Mă bucur foarte tare să te cunosc. Tot orașul are cartea ta. Nici nu știi ce încântat am fost când am aflat că vrei să scrii despre locurile astea. De-aici, eu nu pot să fac mare lucru. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ai tupeu nu glumă. Alice s-a întors către Mary. Tu înțelegi. Spune-le că n-am vrut să le fac nici un rău. Spune-le că nu m-am așteptat la asta. Dar Mary se uita la Drew, care mergea țopăind și, din cauza asta, semăna destul de bine cu terrierul lui cel fericit. Pe Irene, bărbatul o înfricoșa puțin: era ca o pată de culoare care-i dansa în colțul ochiului. Ce fel de bărbat era ăla care avea o muncă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lovind în carne, era ca o bătaie. Trebuie să mă duc să mă uit puțin, a spus el. Când apa e scăzută, e greu de trecut. Și Zach a sărit din gabară și și-a croit drum, spre marginea cascadei, țopăind din bolovan în bolovan. Când nivelul apei era ridicat, vâltoarea era rapidă și fără protuberanțe; acum însă era ca un câmp minat. Tehnic vorbind, existau trei căi de acces dincolo, dar, atât de târziu în sezon, nici una dintre ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
labradori au lui Jake plecaseră. Terrierul se învârtea în jurul lor într-un nor de praf. Tata mi-a zis că s-ar putea să fi nițel speriată. Acum, că te-ai întors aici. Jina s-a uitat la Danny, care țopăia pe vârfurile picioarelor. Ei nu-i era frică de râu, ci de diferențele dintre râul de-atunci și cel de-acum. Locul nu mai arăta deloc așa cum își aducea ea aminte. Locul ăsta pune stăpânire pe tine, a continuat Drew
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
s-ajungă prea departe, a spus ea. Jina s-a întors către râu. Toți au făcut același lucru. Nu puteai să nu te uiți la râu. Chiar și-atunci când totul era în regulă și persoanele iubite stăteau în fața ta, râul țopăia pe lângă tine ca un bătăuș care vrea să bage frica-n tine cu lucrurile pe care ar putea să le facă. Trebuie să ne despărțim în grupuri și să-l căutăm, a decis Mary. Jina a ridicat brațele, iar Irene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
apropiindu-se, Mary a observat urmele de lovituri de pe fața lui Danny. Băiatul avea o tăietură pe obraz, iar ochiul stâng i se umflase așa de tare că aproape i se închisese. Jinei i s-au înmuiat picioarele, dar Danny țopăia de zor. Era albastru ca un pește și extaziat. Ellis a tras barca lângă ei, a sărit din ea și-a legat funia de-un bolovan de pe mal. A tras adânc aer în piept o dată, de două ori, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o trăgeau simultan în direcții diferite. Trebuie să știu unde ești, a spus ea finalmente. Nu vreau să pleci din tabără fără să fi împreună cu un adult. Se poate întâmpla orice. Da, da, i-a răspuns Danny prinzând iar să țopăie. Am priceput. Știi ceva, mamă ? Știi ce-a zis Drew ? Că există un tip care s-a înecat aici, într-un an, și-a înviat. Nu-i grozav ? Acum tipu’ are sângele rece. E, așa, jumate pește ! Ellis a clătinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ale colei, de la spuma extravagantă a siropului de plante. Naji își turna Mountain Dew în cana de cafea pentru ca pacienții să nu-și dea seama că asta era ceea ce bea la micul dejun. Ellis lega barca la mal, iar Danny țopăia pe pământ ca un pește eșuat. Soarele se pitise în spatele munților, iar apa căpătase întunecimea vinurilor pe care Naji ajunsese să le adore. Merlot-urile și pinot noir-urile delicioase de Napa Valley. Ellis s-a dus cu pași apăsați către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a zâmbit. Alice a coborât la râu. John n-a venit încă ? a spus ea. Nu era limpede cui îi fusese adresată întrebarea și nimeni nu i-a răspuns. Drew a sărit afară din barcă, iar Jake l-a urmat țopăind. Câinele a găsit o bucată de lemn adusă de apă și s-a apucat s-o facă bucăți. Drew i-a oferit o mână lui Alice ca s-o ajute să urce în ambarcațiue, dar femeia nu s-a clintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încoace umblu așa (cu părul încărunțit în toate părțile) fără tragere de inimă și adus de spate fără să pricep limba despicată crescută la sân sub un clopot de sticlă (pledez nevinovat dar mă apuc de hoție onorată instanță). Netam-nesam Țopăiam (după ce te-am cunoscut cândva) pe-un picior subțire de plai fericit precum gașca de suflete trăitoare în rai (eram în cerul/spitalul al nouălea/nr.9) am strigat răspicat înroșindu-le fețele meselor cu vinul vărsat (trebuia să se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
A”... cred că “A”, i-am răspuns în stilul meu monosilabic și ea din nou m-a sărutat. Suntem în aceeași clasă... Perfect... și luîndu-și rămas bun de la mine printr-un semn discret făcut cu degetul în aer, se întoarse țopăind la cei doi . Mă, iar dormiți? Deschideți ochii fiindcă numai eu am voie să vă fac să visați! Era peltică și părea că veșnic se alintă când vorbea, dar mie îmi devenise drag acest mic defect al ei din primul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca de pe altă planetă postere imaginând dansatori sălbateci, chitare electrice, portative muzicale și note care se desprindeau din planul lor. Bașii din boxele mari cât un perete îmi zguduiau pe ritm de rock toate măruntaiele din mine. În mijlocul sălii, tineri țopăiau fără griji. Râsul lor dezveleau dinți albăstrui colorați de lămpile de cuarț. Erau mulți colegi din școala mea, majoritatea de anul II și printre ei am zărit-o pe Creața. M-am ascuns după un stâlp urmărindu-i cu mult
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
scurgea în sângele nostru nebun de atâta tinerețe. Știi, trăiam dincolo de bine și de rău. Mă uitam la profesorii mei: erau tot mai îngrijorați și mai reținuți în exprimări, unii resemnați, alții refugiați în alcool. Iar noi, în vremea asta țopăiam veseli pe acoperișurile iadului! N-avem nici o conștiință politică; asta era o noțiune pe care o învățasem la socialismul științific și o îngropasem acolo. Problemele noastre erau altele: Cine mai face un chef? Cum o cheamă pe gagica aia bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la studente, urmărindu-le ca niște boschetari libidinoși cum treceau între universitate și bibliotecă. Le știam deja după pași. Unele pășeau elastic și încrezător; simțeai arcuirea pulpelor în rochiile lor strâmte și bucuria de a fi femei, femei adevărate. Altele țopăiau, într-o adolescență întârziată, treceau în gașcă cu alți studenți și erau mai gălăgioase. Încă nu se descoperiseră, încă nu erau femei și încă n-aveau pic de tandrețe. „Tandrețea vine numai cu suferința, domnule coleg, zicea Tămaș. O femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nu voiam să se descurajeze și să îmi ceară să plec. Nu contează cum o cheamă. Spune-mi restul, ce mai primești? —OK, nu-mi dau întotdeauna numele corect, dar e cu siguranță bunica ta. E o făptură mititică, care țopăie de colo-colo, în cizme, și cu un șorț înflorat peste o fustă largă. Are părul cărunt prins într-un coc la spate și ochelari mici rotunzi. Nu cred că e bunicuța mea, am zis. Cred că asta e bunicuța din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
așa... Bun, amândurora ne pare rău, așa că zi-mi ce s-a întâmplat. S-a așezat pe canapea, aplecată în față, cu brațele pe coapse, cu genunchii lipiți. Arăta exact ca lampa de la Pixar 1. Dacă ar fi început să țopăie prin cameră, chiar și mama ei le-ar fi deosebit cu greu. S-a uitat în zare, fără a scoate o vorbă, o bună bucată de vreme. În cele din urmă a vorbit. Un singur cuvânt. —Joey. Ei bine, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]