1,177 matches
-
că au fost lăsați în voia sorții lor, ca și cum ar fi la discreția jocului violent și capricios al propriilor instincte. Nu! Cristos nu poate să fie absent de la dificila facere a unei lumi noi ce încearcă omenirea; poate doar să ațipească pentru câteva ceasuri și să lase oamenii să se descurce singuri, cum i-a lăsat și pe Apostoli să se apere de furtună. Și acum puțină istorie: judecând lucrurile doar din punct de vedere pământesc și istoric, ar fi fost
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Acum dorințele se identifică unor impulsuri spirituale. Sunt în perfectă sintonie cu Aia; trupurile noastre se întâlnesc și comunică singure, își vorbesc, se ating, se iubesc de parcă lucrul ăsta ar fi dincolo de voința noastră. Așa a fost prima dată. Eram ațipit; mâna Aiei mi-a atins delicat pieptul și deodată un curent suav mi-a străbătut întreg trupul. Era vorba de o dorință complet diferită de cele care au marcat intensa mea activitate de campion al posesiei! Experiențele mele anterioare mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
unei stele; soarele și luna îl vor cununa. Complexitatea acestui cântec, născut sub un cer „barbar”, a deșteptat în mine o adâncă nedumerire. Păstorul pune accentul pe dimensiunea zalmoxiană, asumată, a morții, neglijând orice preocupare subiectivă de răzbunare. Înec Am ațipit puțin după-amiază și am visat ceva foarte ciudat. Mă aflam în pendularea mea obișnuită de-a lungul țărmului, împreună cu câinele ce se arunca voios în toate direcțiile, alergând după pescărușii ce zburau la mică înălțime. Deodată mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
dar nu călătorești. În acest sens, am călătorit În viața mea o singură dată sau de două ori: În copilărie, cu bunicul, moș Ghiță Beldie, și cu carul lui cu boi și fără „hier“ la roate, de la Stroești la Pitești, ațipind cu ochii la stele și ascultând, la popasuri și În sfânta liniște a nopții, rumegatul boilor, În aromeala caldă a baligii abu rinde; și mai târziu, În adolescență, drum pe jos și peste munți de la București la Sibiu, de unde, după ce
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Bubico». Nu știu ce mi-l sugerează, dar mă amuză la nebunie. Nu mai poți spune acum că nu te-am trecut prin gama tuturor dezmierdărilor. Haide, fă puțin sluji și nu mai râde, javră!“ Finalul este la fel de intim: „Poate am să ațipesc. Noapte bună. Pa, javră răsfățată, Cora. Bună dimineața, Beldie. E atât de frig acum de tremur toată. Lumea se deșteaptă și devine gentilă. N-aibi nici o grije.“ Scrisoarea din Timișoara, datată 9 august 1922, a fost publicată fără Început și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
înseninează. Fă-te-ncoa! Mă Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș! Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea, ți-o încredințez, spune el apoi mai încet, arătând spre Maria, spre copii, cu un zâmbet cald, și le strânge aproape pe Maria, pe Sora. Pregătiți... Strângeți... În zori, plecarea la Hotin. La Orhei... Să vedeți! tresare Alexandru care ațipise de-a-npicioarele. Odihnește-te, Ștefane, se roagă Maria lipindu-și fruntea de pieptul său. O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru, se slobozește în sfârșit Alexandru, că o sută de tătari obraznici, c-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sunete Înfiorătoare, ascuțite ca niște vârfuri de lance, care-i sfâ șiau sufletul... Petrecu deci noaptea cu coșmarurile lui, Încăpățânându-se să doarmă, deși de fapt era mai treaz decât În cea mai desăvârșită stare de veghe. Apoi, spre dimineață, ațipi ușor, cufundându-se În pacea blândă a poienii. Dintr-odată, sări În picioare. Se auzeau tropote de cai. Simeon dădu să se ascundă, Într-o primă mișcare de spaimă. Dar Își aduse aminte că aici, În această pădure neagră, era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
decât unul care Își dezvăluie chipul... Așa spunea Hildebrand. Nu Îndrăzni să se așeze pe pat, așa că Își petrecu noaptea pe marginea jilțului, tremurând În răcoarea ce venea dinspre munte și rugându-se Sfintei Fecioare și Sfântului Trudpert. Spre ziuă ațipi. Când se trezi, lumina mohorâtă a zilei pătrundea prin fereastra murdară acoperind Întreaga Încăpere ca un văl cenușiu. Era frig. Constată cu spaimă că i se aduseseră apă proaspătă, fructe noi. O bucată de pâine mirosind Îmbietor o ademenea de pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fân, al cailor, de sub jiț. Căruțașul, Silvestru Clemenciuc a înhămat caii, s-au urcat femeile în spate și mama pe jiț și au pornit. Ce fericită eram! Fânul din palcă mirosea adormitor și în căruță, mă simțeam legănată. Am și ațipit. Nici n-a durat o oră și-am ajuns la ogoarele cu pricina. Au coborât toți și domnul Silvestru a dezlegat caii de la oiște să-i aducă să mănânce. A tras palcul și nu-și putea explica, de ce este mai
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Cu precauțiuni infinite, mai reușeam eu să-mi satisfac poftele (chiar să urc în părul râvnit, cu poamele mari și zemoase), însă ajutorul cel mai eficace la săvârșirea delictului mi-l dădea bunica, îndemnându-mă să-l comit când popa ațipea sau era ocupat: cu ce oare? căci de citit nu l-am văzut citind niciodată (poate Biblia, poate vreo gazetă), nici nu-mi amintesc să fi avut cărți - femeia împrumuta, pentru nevoile ei, de la alții; dar ocupația ei de destindere
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și, ca de obicei, o cafea fierbinte cu mult lapte. Cafeaua mi-o prepară Dragoș: un sfert de cană de cafea și trei sferturi lapte. Vremea înnourată mă trage la somn. Am urcat în cameră unde mă aștepta Dimi. Am ațipit 15 minute și pofta de viață mi-a revenit. După ce a mâncat, Dimi s-a apucat săși facă temele, iar eu să-mi notez impresiile. La ora 13:00 am fost nevoiți să eliberăm camera pentru efectuarea curățeniei zilnice. Lenjeria
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
mișcat și trist: „Era emoționată puștoaica“. Necunoscutul se bâlbâia: „A plecat? Când? Cum? Am să vă cer adresa!“ Și, cum protestam nițel: „Sunt un prieten“, a încheiat el. Cum aveam febră, febra aceea lăuntrică pe care mi-o știi, am ațipit; mă gândeam, toropită: am să adorm și ea nu mai este aici ca să vină să stingă lumina, să-mi ia cartea și să mi-o pună la îndemână, la căpătâi. Am stins și m-am cufundat într-un somn greu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu mai știu nimic de Rodica de aproape două luni și scriu la întâmplare, lăsându-mă în voia condeiului meu și a norocului nostru. Azi-dimineață am lucrat peste patru ore la școală, iar după-masă, dată fiind și căldura toridă, am ațipit cel mult jumătate de oră, când, la 3, am fost anunțată că a venit grădinarul. Unde e tata să mă certe pentru cheltuiala asta enormă, care ar fi putut astupa multe găuri din buget? Încuiată în camera mea, cu ușile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
des decît am făcut-o pînă acum!”, adăugam. Dar, după numai cîteva minute, mi-am dat seama cît de mare e surpătura interioară produsă de moartea părinților. Toropit de oboseală, am intrat în compartiment. Continuînd să privesc pe geam, am ațipit, o stație, două. Cînd m-am trezit, băncile se umpluseră de călători care tăceau privindu-mă respectuos și compătimitor. Afară se înserase de-a binelea. Cînd am aprins țigara, la lumina flăcării, mi-am zărit chipul în geam. Ce tristă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
asupra părților dificile: „fermata, mezzo, legato”, îl aud indicînd partidelor, pe rînd, și apoi întregii orchestre. Are vocea moale, caldă, fluentă. *Vînt învolburat, de o furie nemaipomenită și rafale intempestive de ploaie. Impresie de demolare a tuturor lucrurilor. Încerc să ațipesc, dar fiecare nouă bubuitură mă ține treaz. La un moment dat, geamul camerei mele s-a deschis cu violență, umflînd perdeaua și ridicînd coperțile cîtorva cărți de pe birou. În balcon a fost răsturnată o sticlă cu vin rămasă de la revelion
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
însă n-am zărit pe nimeni. Pe la zece s au răcit caloriferele. Treptat, m-a cuprins o stare de amorțeală. Aproape de miezul nopții, mi-am făcut un pat din scaune, în biroul din față. Învelit cu paltonul, am vrut să ațipesc. N-a fost posibil nici un minut. Cel de sus freca aparatul de radio, căutînd să prindă cît mai clar „Europa liberă”. Auzeam totul de parcă între noi n-ar fi existat plafonul. Cînd am plecat, era încă întuneric. Ceața îi făcea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Americii care despre România «știa» numai că are capitala la Budapesta, își dă acordul cu un gest decrepit afirmând din cap de acolo din scaunul său cu rotile, de paraplegic: - «O! Yes! I know. Romania country, Budapest capital!» și-a ațipit mulțumit că în cinci secunde a tranșat o problemă prin care ne-a hotărât soarta aruncându-ne în marasmul comunist pentru cel puțin 50 de ani. Aproape 50 de ani de acuma încolo, bieții țărani din Cârțișoara, ca de altfel
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
vîrstele. Toată după-amiaza ne-am plimbat pe jos de-a lungul bulevardelor, așa-zise exterioare, din Montmartre. Pe la 10 seara, ne-am întors la hotel, eu cu gîndul să mă culc imediat, căci eram obosit după atîta drum. Dar abia ațipisem, și din camera vecină anumite gemete, ușor de înțeles, m-au trezit. Mi-am zis, au venit oamenii acasă și înainte de culcare, soțul își făcea datoria. După ce s-au liniștit, am readormit și eu. Aceste gemete însă, cu diferite intermitențe
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
dormitor, conținutul lor fiindu-ne În general cunoscut. Se transformau adesea În recitaluri de clarinet ale colegului Bârză. De altfel trebuie să menționez că nimeni nu avea voie să se culce Înainte de ora 24, când se cânta stingerea. Cei care ațipeau erau treziți de clarinetul lui Horea. În luna aprilie a Început munca de lămurire pentru a ne activa. Dacă eu eram la un liceu veterinar, ceilalți colegi erau cadre didactice universitare. Ofițerii politruci, În frunte cu dr. Varachiu Nicolae, pe
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
un locotenent, felcer veterinar, care s-a oferit să mă găzduiască 1-2 săptămâni, cât apreciam noi că va evolua episodul de boală. Cum nu cunoșteam pe nimeni În localitate, am acceptat. Într-o noapte Înstelată, cu lună plină, când abia ațipisem am fost trezit de un tropot de cai și un ușor ciocănit În geam. Venise un soldat cu vestea Îmbolnăvirii de colici a unui cal. Veniți cu mine, domnule locotenent major, m-a Întrebat gazda. Se mai pune problema, i-
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
oprire, dinții îmi clănțăneau. Noapte grea, noapte de pomină, noapte de iad... Nu vroiam să mă uit la ceas, mi-era teamă că timpul mi se va părea că trece și mai încet. Cred că totuși, într-un târziu, am ațipit, desigur, oboseala nervoasă a biruit, dar n-a durat mult. Era încă întuneric când tresar: un fluierat distinct aud afară, un fluierat ce se apropia. Ce curios! Melodia fluierată era pe o temă oarecum cunoscută, o temă populară. Realizez imediat
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
la viață a unei păduri nu se face dintr’odată ci eșalonat: Întâi micile plante ierboase, ghiocei, viorele, brebenei, iarba Însăși, apoi arbuștii și la urmă abia arborii. De ce, voi Încerca acum să lămuresc. Plantele care, spuneam mai demult, au ațipit mai mult din cauza acțiunii excesive induse de viețuirea lor În sol, deci unei inhibiții, decât scăderii temperaturii din toamnă, au nevoie pentru trezire de un sol oxidant. Treaba asta, oxidarea, o fac heterotrofele, majoritatea microscopice, din sol, În timpul iernii, când
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Livinschi, dar, fiind suspectat de erizipel, a fost izolat timp de două săptămâni la camera 98. Revenit în mijlocul acțiunii, a fost pus de planton noaptea, fiind pedepsit ulterior pentru că s-a prefăcut că nu a observat că un deținut a ațipit. Mutat disciplinar la camera 99, a fost scos mai târziu în fabrică, având rol de 'agent acoperit', cu obligația de a întocmi note informative despre discuțiile dintre deținuți. A fost eliberat pe 23 iulie 1953 din penitenciarul Craiova. După 1989
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]