647 matches
-
lucru. Simion are griji." Aveam senzația că eu nu mai exist pentru ei. Un fel de gelozie m-a îndepărtat de mama și m-am refugiat în citit. Împlinisem zece ani când tata s-a întors de nu știu unde și mai abătut, și mai deprimat și de atunci înstrăinarea a fost și mai totală. Nu mult după aceea am plecat în oraș ca să urmez liceul și după aceea în alt oraș mai îndepărtat, la Universitate, și depărtarea nu a aranjat lucrurile. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cuvânt. În tot cazul se întorcea din nou acasă cu traista sufletului goală, atârnând moale ca o gușă, bălăbănindu-se într-o parte și în alta. Efectiv nu mai avea la ce se gândi în interiorul său și era așa de abătută... Ea nu era persoana care să se poată hrăni cu amintiri, cu himere, ea avea nevoie de ceva apropiat, palpabil, altfel se temea să nu simtă că trăiește în gol... Venise, îi sărutase în hol obrazul, apoi o apucase puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu fac rău, se încurajă, mai ciupi din spinarea unui pește, ca să-și dreagă gustul, pe urmă porni cu farfuriile în mână spre chiuvetă, târând papucii. Fără să vrea neapărat, privi pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt trotuar, un bărbat o privi cu foarte multă insistență, îi spuse și câteva vorbe, tânăra nu-l luă în seamă și el o petrecu cu privirea țintuit locului. Eh, vorbi tare Sidonia, viața le rezolvă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimeni. E adevărat tot ce-ți spun, nu exagerez cu nimic. Majoritatea fetelor, la ciclu de exemplu, sunt țâfnoase și se înfurie pe alții, dar ei nu i s-a întâmplat niciodată așa ceva. Ea nu se înfuria, dar era uneori abătută, cam o dată la două sau trei luni. Se închidea în camera ei și zăcea în pat, lipsea de la școală, nu prea mânca, stătea cu luminile stinse și privea în gol. Nici măcar atunci nu pot să spun că era prost dispusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-l expunem așa cum fac creștinii prin filme. Enervat de ochii În permanentă mișcare și de mâinile fluturătoare ale mătușii Feride, Îmbălsămătorul a rămas țeapăn ca un mort preț de o clipă chinuitoare, părând acum mai puțin supărat și mai curând abătut, de parcă și-ar fi dat seama dintr-odată că era cea mai nebună ființă peste care dăduse vreodată. Ochii lui iscoditori s-au uitat În jur căutând ajutor. Și fiindcă n-au găsit nici unul, privirea lui a alunecat spre trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
unul. Oare cât mai aveau de stat aici? Cel puțin treizeci și șase de ore. Căută un loc unde să pună câteva batoane drept provizie, dar costumul său nu avea buzunare. Beth și Harry intrară În sala de mese, tare abătuți. Nu doriți un baton cu nucă? le spuse el, cu gura plină. — Vrem să ne cerem scuze, spuse ea. — Pentru ce? Pentru că ne-am purtat copilărește, spuse Harry. — Mi-e jenă, adăugă Beth. Mă simt groaznic la gândul că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
eram cu Miron Paraschivescu, eram liber ca o pasăre a cerului și prietenia care mă lega de el era singurul mit în care credeam... Tocmai se dezbrăca de pijama să ieșim în oraș și rămăsese pe marginea patului, nedumerit și abătut. Era mic, ca și mine, o mână de om, cu picioarele subțiri ca niște țurloaie. - Miroane, zic, ce e pe picioarele tale? Ce ai? De la genunchi în jos picioarele lui erau roșii. El și le mângâia de sus până jos
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pus cel mai minuscul cerceluș. Cel mai nevinovat lucru cu putință. Ar trebui s-o vadă pe Rachel. Rach și-a făcut piercinguri peste tot. În urechi, în nas, în buză, chiar și în buric. — Doamne, clătină Simon din cap abătut, îți rupi de la gură ca să strângi bani pentru educația lor și cu ce se aleg? Zece pe linie? Nu. Mai multe găuri decât un afurisit de pliculeț de ceai! — Dar unde o fi oaspetele de onoare? Fran era surprinsă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ea dădea dovadă de egoism când credea că face exact contrariul? — Scuzați-mă, - observă un schimb de priviri de potențială exasperare între mama ei și Laurence -, dar i-am promis tatei o ceașcă de ceai. Porni încet, cu un aer abătut, spre bucătărie. În curând tatăl ei, pentru care liberul arbitru și individualismul fuseseră principiile călăuzitoare în viață, avea să se bucure de aceste privilegii doar când alte persoane aveau să binevoiască să i le acorde. Speră că n-avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aia absurdă de-a afla cine e tatăl copilului. — Auu! țipă Fran, când vânzătoarea, aparent concentrată să îi modifice rochia la spate, o înțepă din greșeală cu un bold. Când se întoarse la redacție, Fran descoperi un pâlc de persoane abătute care stăteau cu picioarele pe birouri și arătau de parcă tocmai fuseseră concediate. Haideți, haideți ă Fran împinse niște picioare la o parte și se așeză pe un birou. — Ce-i cu fețele astea? — Suntem deprimați, îi explică Keith. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ben, făcând-o pe Carrie să tresară pentru că aproape că uitase de existența lui, se numește domnul doctor Laurence Westcott. Și așteptă să vadă reacția maică-sii. Capitolul 20 După ce se asigură că tatăl ei s-a culcat, Fran plecă abătută. Nu se simțea în stare să se întoarcă la redacție și toate planurile de a-l muta pe tatăl ei îi fuseseră spulberate, cel puțin pe ziua de azi. După ce uitase numele lui Laurence, căzuse într-o stare de confuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Nu știe încă. Ochii negri ai lui Carrie o priviră sfidător. — Ai de gând să fii tu mesagerul veștilor bune? Fran se urcă în mașină și așteptă s-o vadă pe Carrie plecând. Apoi, simțindu-se mai idioată și mai abătută decât își amintea să fi fost vreodată, porni spre casă. După ploaie se lăsase răcoare, primul semn că venea toamna. Își scoase hainele de serviciu și își puse pe ea dragul ei chimono alb, de mătase, pe care i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea inima în piept rar și tare, parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o tisă bătrână. Lipa și Cața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a întristat. Și-a strâns și mai tare aripile lângă trup și a rămas în nemișcare. Doar mărgeluțele ochilor licăreau ca niște licurici în întunericul ce se lăsase. Am întrebat-o: - S-a întâmplat ceva, Țigăncușo? Te văd cam abătută... - O, nu... adică da, domnule... m-a cuprins așa... o părere de rău parcă... - Părere de rău? Pentru ce? - Am să vă dezvălui, domnule, o taină a mea... - Te ascult cu mare interes, deși nu mă știu a fi o
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
cu copilul și nu pot să-l las singur.” Se aude un plâns sfâșietor “Stăpânește te. Uite, am să încerc să vin cât pot de repede acasă, chiar dacă am ore...” ... “Ce-i, dom’ profesor? Ce s-a întâmplat? Păreți foarte abătut, foarte schimbat” “Fiică-mea are 40 cu 8” “Aoleu! S-o ducem de urgență la spital. Stați numai să-mi iau cheile, ne urcăm în mașină și mergem direct la dumneavoastră. Unde stați?” “Lângă restaurantul <<Turist>>” “Haideți, să mergem!” ... “Am
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
vreun fel. Nu mai vedea și nu mai auzea foarte bine. Întrezărea doar o ceață ursuză care, încet-încet, lua chipul stăpânului. Abia atunci căzu cu totul Bichon din lumea viselor și regăsi realitatea mult mai cumplită decât o lăsase. Înclină abătut capul când într-o parte, când în cealaltă. Tot încerca să asocieze acele stropșeli îngrozitoare cu propria lui persoană, când simți palma contelui pe spinare. Bichon se retrase și își arătă dantura de rozător de oase. Semn de mare dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Plimbată, ospătată și băută suficient, aduse un aport calitativ de cea mai superioară esență. Splendidă în ascensiunea actului, se retrase la timp cu multă dibăcie, neliniștită spontan, la gândul consecințelor ce ar fi putut rezulta prin fecundare. Ferdinand Sinidis deveni abătut. O neliniște supărătoare pentru mine îi trăda nervozitatea. Mă privi deodată ursuz și degetele îi tremurau, așa cum ridicase o mână, cu arătătorul întins, ca pentru a-mi arăta ceva, inexistent de altfel. ...„Era o vreme, începu el, când primele frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe gratis, Ignatius. — Nu văd de ce nu. Suntem singurii clienți. Ar trebui să fie fericiți că ne au. — Noaptea au și strip-tease aici, nu? întrebă doamna Reilly, înghiontându-și fiul cu cotul. — Îmi imaginez că au, răspunse rece Ignatius. Părea destul de abătut. Ne-am fi putut opri în altă parte. Bănuiesc că poliția ar putea face oricum o razie în localul acesta, din moment în moment. Fornăi tare și își drese vocea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mustața mea filtrează puțin duhoarea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fără zgomot scările din spatele casei și privi prin ferestrele unsuroase ale ușii din dos. Mama lui și agentul de stradă Mancuso stăteau la masă, în jurul sticlei de Early Times din care rămăsese mai puțin de un sfert. Mancuso părea mai abătut ca niciodată, dar doamna Reilly bătea tactul cu un picior în linoleum și râdea timid, privind la ceea ce se petrecea în centrul camerei. O femeie scundă și grasă, cu părul creț, cărunt, dansa singură pe linoleum, legănându-și sânii grei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spre seară. Apoi începu să plângă. Domnul Levy, cuprins de deprimare, îi mulțumi și închise. — Nu-i acasă, spuse domnul Levy celorlalți din birou care îl ascultau. — Domnul Reilly mi-a făcut întotdeauna impresia că vrea numai binele întreprinderii, spuse abătut șeful de birou. De ce a stârnit revolta aceea, n-am să înțeleg niciodată. — În primul rând, pentru că avea cazier la poliție. Când s-a prezentat pentru post nu mi-a trecut deloc prin cap că ar fi supravegheat de poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Încîntare și după acea dimineață, cînd avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atîta emoție. În sfîrșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într-o cergă călduroasă, prefăcîndu-se că moțăie, căci erau tare abătute. VÎntul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din cînd În cînd ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr-un tunel. Din cînd În cînd vîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
îmbrăcat în straie de sărbătoare, apoi la namiază era scos în bătătura satului, salutat cu respect de săteni. Fiul lui, o rudă apropiată sau un cetaș din neam îi punea un drob de mălai copt pe cap și în liniștea abătută a celor de față îi spunea : „Nu te omorâm noi, ci mălaiul ăsta” și brusc, fără să aștepte un răspuns sau să schițeze un gest de șovăială, zdrobea capul bătrânului cu un fier de plug. Practici rituale similare sunt atestate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
primul lor contact față în față. Și, în ciuda aspectului ei palid, se simți impresionat. Era ceva în ochii ei, o demnitate și o forță, o maturitate care-l descumpăneau. După această primă impresie, vocea ei ștearsă îl surprinse. Părea mai abătută decât arăta. Anrella Craig rosti: - Eu vreau să vă spun. Lesley se ascunde în deșertul californian. Ferma este situată la vreo patruzeci de mile la nord de satul Mountainside. Se întrerupse. - Vă rog să nu mă întrebați în ce circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de icnete de teamă. Tot ceea ce fusese scris despre ea în romanul ăla înfiorător era adevărat. Chiar și capitolele despre Alice - despre depresia ei și despre tentativele de sinucidere - nu erau melodramatice; Alice fusese dintotdeauna un dezastru. Fusese încăpățânată, dar abătută, mereu plină de speranță și astfel constant dezamăgită. Alice nu era o piesă de senzație apărută peste noapte. Scria de cincisprezece ani, iar asta se vedea. Sertarul ei cu farduri era jalnic, hainele ei erau o caricatură de nădragi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
parodii, trasoare umoristice și ironice, nelăsându-se captat integral de povestea în sine. De pildă, din splendidul Chicken Little, replica lui favorită este „Darth Vader e chiar tatăl lui Luke?“, întrebarea pe care un personaj le-o adresează imediat extratereștrilor abătuți pe Pământ. Într-adevăr: pe cine să contezi în adeverirea acestei filiații (dincolo de războiul mitic dintre Sith și Jediă dacă nu pe niște tipi veniți din altă galaxie? Revenind la Ratatouille, istoria unui șoricel care se zbate să-și afirme
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]