631 matches
-
scrie că, în mod evident, "[c]ruzimea colectivă a prostimei nu poate fi stăvilită fără jertfe" (1998: 170). 73 Piru subliniază "viziunea apocaliptică" (1970: I, 156). 74 Cf. Ieșirea, 10. Tot în Vechiul Testament din Biblie (Ioil, 1), una dintre catastrofele abătute aspra ținutului lui Iuda implică o năvălire a lăcustelor. 75 Cf. Apocalipsa, 9. 76 Actul III, scena II. 77 Utilizez epitetul "practică" pentru a atrage atenția asupra unui aspect adesea neglijat în critica literară. Cu toate că eu, împreună cu majoritatea criticilor de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Învățătură nu am cunoscut aceste cazne, dar pentru purtare le-am cunoscut În câteva rânduri. Prin anul 1947, când a plecat regele Mihai din țară, fiind expulzat la ordinul rușilor, țin minte că Învățătorul nostru a intrat În clasă foarte abătut și, după ce a dat jos de pe perete portretul regelui și al reginei-mamă Elena, ne a spus doar atât: de acum, dragi copii, vor veni vremuri grele. Prin anul 1949 a fost silit să facă drumul pe jos, tot ca dascăl
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
singură mișcare a mâinii, îl alăptează și, de îndată ce adoarme, îl reașează pe spinare, apoi își continuă greaua trudă. Bietele creaturi sunt istovite și îmbătrânesc înainte de vreme făcând această muncă zdrobitoare. Câte femei de douăzeci și cinci de ani, încrețite de riduri, ofilite, abătute! Inspiră milă când le vezi, aplecate sub povară, târându-se în fiecare dimineață la piață pentru a le vinde celor veniți să se îmbăieze câteva roade ale sezonului. Populația descrește sau stagnează; rasa șubrezește; iată ce a făcut atât de
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
răbdătoarei resemnări a țăranului, credinței sale în rezistența rasei române, speranței sale într-un viitor mai bun, trebuie spus cu părere de rău că țăranul poartă pecetea unei îndelungi suferințe, a privațiunilor și a poverii unei aspre robii; a devenit abătut, tăcut, egoist, îndobitocit; hrana sa nu se compune decât dintr-o fiertură de mălai fără condimente și din câteva bucăți de carne uscată în zilele de sărbătoare. Dar e împins să se îmbuibe de rachiu, abominabil alcool care se fabrică
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
eram cu Miron Paraschivescu, eram liber ca o pasăre a cerului și prietenia care mă lega de el era singurul mit în care credeam... Tocmai se dezbrăca de pijama să ieșim în oraș și rămăsese pe marginea patului, nedumerit și abătut. Era mic, ca și mine, o mână de om, cu picioarele subțiri ca niște țurloaie. - Miroane, zic, ce e pe picioarele tale? Ce ai? De la genunchi în jos picioarele lui erau roșii. El și le mângâia de sus până jos
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sentimente puternice, iar descrierea figurată a simptomelor bolii, ca și a tratamentului ei sunt meșteșugit redate. Reproducem partea a II-a a acestui poem insolit, unde, cât de cât, se ating și probleme medicale: ......................................................... Dar cu toate că îngrozitoarea molimă de holeră, abătută și asupra Transilvaniei, în îndoliatul an 1831 s-a stins, în mare, în ianuarie 1832, totuși liniștea nu s-a abătut asupra acestei încercate provincii, deoarece boala a mai mocnit ascunsă în câteva focare, care s-au reactivat peste câțiva
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Azi-noapte l-am încadrat, și totuși ne-a scăpat! zise Bologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doi ani n-am primit nici o observație și acuma, din pricina unui fleac de... ― Nu te înfuria, prietene, și nu înjura, răspunse Klapka abătut. Observația nu te privește pe tine, ci pe mine! ― Pe toți ne privește, domnule căpitan, și tocmai asta-i... ― Poate că înainte de a lua eu comanda divizionului, dar azi toată vina cade numai asupra mea! Am simțit aceasta foarte limpede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a cântat la urechi pe toate glasurile, și totuși norocul te-a ocolit. Poate că te iubește norocul... Nu-l zgândări, nu-l stârni... Lasă-l... ― Și cum simt că acolo mă așteaptă o primejdie cumplită... murmură Bologa deodată foarte abătut, cutremurîndu-se. Niciodată n-am avut presimțiri atât de... ― Primejdiile sunt azi pretutindeni, făcu Klapka stăpînindu-se. În aer, pe front, acasă, în toată lumea... Însuși pământul mi se pare că trece printr-o zonă de primejdii... Ce să facem? Norocul e scutul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din singurătatea care acuma îi era dragă. Se strecură prin tranșeele în zigzag, pe la spatele santinelelor înțepenite lângă arme. Când să cotească spre șanțul de legătură, se ciocni cu căpitanul Cervenko. ― N-am putut închide ochii toată noaptea, murmură căpitanul abătut. Îmi pare rău c-ați nimicit reflectorul, nu știu de ce... Ați ucis lumina, Bologa! ― Aici e lumina! răspunse Apostol, triumfător, bătîndu-și inima cu palma. ― Da, da, ai dreptate! Aici e lumina și suferința... Aici e toată lumea! zise Cervenko cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acasă din cele străinătăți... Apostol Bologa numai acuma își dădu seama că nu se bucură de concediu. " Nici nu-mi bate inima că merg acasă, nici rău nu-mi pare că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abătut. Și mă prăpădesc cu firea din pricina unei țărăncuțe..." Aruncă pe masă foaia de concediu și începu să se plimbe de ici-colo, cu mâinile la spate, pipăindu-și degetele în neștire. Atunci simți verigheta de logodnă în inelarul stâng și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească și de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
devenind mai elocvent, cerea mereu lui Apostol îndeosebi "cauzele și motivele" unei fapte atât de inexplicabile... Apostol rămase neînduplecat, refuză dârz alte lămuriri, mulțumindu-se să repete că nu mai iubește pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Domșa, perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă precum venise, cu mâinile goale, fără vreo speranță de împăcare. În realitate și Domșa observase și condamnase în sinea sa ușurințele Martei, dar niciodată n-a avut puterea să le reprime sau măcar să le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cu Dumnezeu! ― Iubirea nu? întrebă Apostol repede, aproape înfricoșat. ― Iubirea cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-te! Nu pleca! Nu pleca! Striga ca un nebun, alergậnd prin ploaie. - O să se însănătoșească, zise doctorul. Nu știu ce s-a întậmplat cu el astă-noapte, dar sper să se liniștească. Ortansa suspină adậnc. Își vedea feciorul din zi în zi mai abătut, mai slab, mai împovărat de griji și de supărări. - Yoane, ce-o să se întậmple cu tine? întrebă îngrijorată femeia. Dar Yon nu se grăbi să răspundă. Într-un tậrziu, cu privirile pierdute parcă în hăul durerii, mărturisi: - Mă cheamă la
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
vor rupe crinii toți, dar greșeala ce-ai făcut-o să o Ștergi n-ai să mai poooooți! Gore a venit de-acasă cu o casetă pe care are muzică de dinainte de scandalul din 89, după cum spune chiar el. Pare abătut, e roșu la față, oarecum transpirat Și respiră sacadat. Îi tremură Și mâinile, dar asta poate observa doar cine este foarte atent. S-a trântit pe scaun Și a rămas câteva minute ca o stană de piatră, În vreme ce Sandu Și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
nevoia să bea apă, luă și o aspirină. Sărind peste micul dejun, băuse doar o cafea la insistențele mamei și nu mai pomeniră nici una dintre ele nimic despre incidentul din seara trecută. în drum spre școală, Ramona deveni melancolică și abătută, ar fi dat orice să afle ceva despre agronom. Se gândi că poate ar fi bine ca după amiază să-i facă o vizită. „Dacă și-a revenit” ceea ce ea își dorea foarte mult „ce are să-i spună”, ea nu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
la Bălăușeri soarele se ridica de după deal, încălzindu-i cu blândele lui raze. Ioana se bucură de razele călduțe deoarece simți răcoarea dimineții. Ea ațipi mereu, de la un moment dat adormise. Ionuț se simțea nu numai obosit dar și puțin abătut. Șoseaua era de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea, simțindu-se copleșit de tristețe. Pleoapele îi erau grele ca plumbul, închizându-le mereu. La Singiorgiu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
întărită dramatic de istorie. Îi întoarse spatele și plecă, fără a-și mai lua rămas bun. În câteva minute își găsi oamenii. Merseră în coloană o bucată bună de drum, orbește, urmându-i pe cei dinainte. Picioarele pășeau mașinal, oamenii abătuți, istoviți de neliniște și nesomn erau confuzi. Neașteptat, coloana se opri. Câțiva ostași se așezară pe marginea drumului, adormind pe loc. Trebuia să afle încotro mergeau și cine-i conducea. Oprirea neașteptată-l intrigă. Încercând s- ajungă spre capul coloanei
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
le poarte. Hai la mine acasă, Îi zic. Amândoi suntem beți muci. N-o să se supere soția ta? — Ne, e la maică-sa În Aviemore. Bătrânica nu prea se simte bine. O boală de inimă. — O Doamne... Bladesey mă privește abătut, ca Împuțituăla de câine, cum Îi spune puțoiului... Droopy, ca Droopy, câinele ăla din desene animate. — Și-a făcut-o cu mâna ei, pizdă bătrână și sonată, Îi explic eu. Dacă te duci laiei acasă, să vezi cât unt mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
graffiti-ul, iar el mă urmează jos la budă. Ceilalți au venit și ei, având mutre de hoți de morminte, ca atunci când a murit tipul ăla Colin Sim. Se uită la Inglis ca să-l vadă cum reacționează, iar el pare abătut. — S doar o grămade aiureli tâmpite, repetă el de mai multe ori, sfâșiat de dorința să lămurească lucrurile și fiind sincer confuz. Cum te-a făcut să te simți? Mă duc Înapoi la etaj cu Toal care-mi face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mari ale crâșmei. O parte dintre cheflii, obosiți, părăsesc restaurantul, clătinându-se. Am umplut paharele, am ciocnit cu vecinii de la masă, apoi ne-am aprins câte o țigară Carpați. Timpul trece, din priviri observăm că cei doi sunt cam abătuți și tăcuți. În special unul înalt și slab. Avea o privire rece și o față supărată, un nas mare și coroiat. - Văd ca sunteți cam abătuți și triști, zice cumătrul; - E normal, răspunde celălalt vecin gras, burtos și cu o
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
câte o țigară Carpați. Timpul trece, din priviri observăm că cei doi sunt cam abătuți și tăcuți. În special unul înalt și slab. Avea o privire rece și o față supărată, un nas mare și coroiat. - Văd ca sunteți cam abătuți și triști, zice cumătrul; - E normal, răspunde celălalt vecin gras, burtos și cu o privire de țărănoi. - Fratele meu este necăjit și supărat căci tocmai acum când trebuia să taie porcul la țară, acesta s-a îmbolnăvit. Din câteva tatonări
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
am certat cu persoana respectivă și suntem supărați. Nu întrerupem o persoană care vorbește. Așteptăm să termine ce are de spus (chiar dacă durează destul de mult) și numai după aceea vorbim. Când un coleg, un prieten, cineva din familie este necăjit, abătut sau trist, trebuie să-i fim alături și să-i vorbim. Câteva cuvinte calde și sincere sunt bine venite în asemenea situații. Când suntem într-o vizită, vom avea grijă să nu tăcem prea mult. Gazdele ar putea crede că
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
scoțându-i din starea de șoc: Da' de ce a căzut casa? Noi unde o să stăm acum? Nu-i răspunse nimeni, păreau absenți, ca și cum nu ar fi auzit. Ea apoi îl întrebă: Și acum ce facem? Nu știu, o să vedem... spuse abătut. Cu ce ne-a rămas, cu aceea o să ne regenerăm. Bine c-am scăpat cu viață. Hai să-i căutăm pe ceilalți. De ce oare a trebuit să pierdem tot ce-am agonisit? spuse Roxana aproape plângând. Nu-ți este clar
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
cu sete apa răcoroasă, al cărei izvor venea tocmai din Poiana Căldărușei, ajunse la răscrucea drumurilor spre târgul Hîrlăului și spre vechea Cetate de Scaun a Sucevei, oprindu-se, nehotărât, la poarta cârciumei. Fratele nu era acasă, așa că se așeză, abătut, pe lavița dinspre fereastra camerei, unde cumnată sa, Ileana, fierbea grâu pentro o colivă, menită să ierte păcatele numeroaselor odrasle luate de Domnul în împărăția lui. Te văd c-am abătut, cumnate!? rosti, întrebător, Ileana, continuând să mestece grâul din
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]