1,350 matches
-
În culegerea de proză scurtă Valetul de pică (1980), predomină obsesia iubirii neîmplinite, pe fondul experienței de război a autorului. Apare aici și nuvela Fata barâșnicului, o variantă a microromanului Plimbarea domnișoarei Sura, publicat în 1925, scriere unde este incriminat absurdul unei iubiri care se vede „răsplătită” în cele din urmă pecuniar. În general, se poate vorbi la L. de o proză realistă, tradiționalistă, deseori cu accente melodramatice. SCRIERI: Plimbarea domnișoarei Sura, București, 1925; Cântecele pescarului Seled, pref. Șerban Cioculescu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287781_a_289110]
-
Ochii poetului ard”, literele carbonizate devin „semne negre încercuite”, îmbrățișarea iubitului lasă o „arsură”. Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chineză: „Dragon am fost, fantastic și rar”. Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizației contemporane, corsete, capete de păpuși, măști de bufon compunând un colaj suprarealist alegoric. Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternității condensate. Piatra clădește temple, nu neapărat reale concrete, ziduri cu „crăpături”, „morminte”, „răni”, „scuturi”, pătrunzând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
o zi s-a mărit a devenit peste noapte apt. Nu se mai lovea de sine” (Munca unei familii). Versul, cu aparențe narative, e de un ludism provocator, etalând posibilități combinatorii imprevizibile și descrieri minuțioase obținute prin asocieri neașteptate, frizând absurdul. Fantezismul e întrerupt când și când de câte o formulare mai transparentă: „Pierzi podul Nivelul de înțelegere unde erai te gâtuie Nu mai ai centru te miști cu un călcâi pe inimă dansezi împresurat de perne putrede și apa are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
Trotuarul din memorie), dar și prin reducerea orașului (căci spațiul citadin este definitoriu pentru lirica acestei generații) la imaginea construită prin cuvinte: "Orașele reci/ au intrat pe ferestre în biblioteci/ și până la ziuă a ars într-o ladă" (Oxidare). Falsitatea, absurdul sunt caracteristici ale spațiului postapocaliptic. Nu este, cum s-ar putea bănui, un univers aflat în pragul finalului de lume, ci creează, mai degrabă, senzația că distrugerea aceasta a trecut și spațiul descris e al paiațelor care au supraviețuit, personaje
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
concretețe limbajului, se inovează astfel stilistic forțând limbajul să exprime starea de dezgust universal care pare a caracteriza integral primele cicluri de poeme. Comparațiile, metaforele utilizate par desprinse din literatura avangardei, având aceeași putere de a șoca, iar uneori frizând absurdul. Topos central al poeziei lui Caraion, târgul decăzut este înfățișat cu negustori obosiți, cu pensionari maniaci, cu șomeri, cu hamali și prostituate, un astfel de cadru nu poate să inspire decât angoasă și aceasta se materializează, ca de atâtea ori
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
întunericul e divina gândire", Altul). Deși enunțurile sunt simple, esența mesajului se încifrează în jocurile verbale. A învălui lumina" este o replică dată parabolei biblice conform căreia lumina nu a fost creată ca să fie ținută sub obroc. Comparația biblică subliniază absurdul unei situații, evidențiind tocmai ideea că divinitatea, cunoașterea trebuie să fie revelată. În consecință, "a învălui lumina" înseamnă a refuza sensurile consacrate, a încerca să descoperi ceea ce, tradițional, e inaccesibil pentru că poartă pecetea absurdității. Demersul este unul iconoclast. Contrastele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
text legendar, aspectul este al unui text epic, dar nicio acțiune nu e prezentată, totul se reduce la o acumulare de elemente din care se încheagă un tablou aproape abstract, foarte aproape de maniera avangardiștilor, într-un stil care frizează aproape absurdul. Totuși textul beneficiază de o coeziune aparte care-i împiedică dezmembrarea. Se conturează un tablou ezitant, în care imaginile se succed somnambulesc, "prin deșertul marilor tăceri eram trecător adormit". Nu lipsește nici de aici impresia de univers artificial "și după
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nasturi cu scuturări rare". Sentimentele umane sunt transpuse asupra universului perceput în mod obișnuit ca inanimat. Nu e aici doar o figură de stil, ci o modalitate de a contrui universul poetic, alternativă preferată reducționismului uman și pierderii în clișee. Absurdul lumii e reflectat în răsturnările de imagine, textul renunță la coerență în favoarea unui imaginar care continuă parcă jocurile avangardei, dar scopul pare a fi acela de a se sublinia absurdul existențial. Nimic nu mai are logică, de altfel amalgamarea e
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
universul poetic, alternativă preferată reducționismului uman și pierderii în clișee. Absurdul lumii e reflectat în răsturnările de imagine, textul renunță la coerență în favoarea unui imaginar care continuă parcă jocurile avangardei, dar scopul pare a fi acela de a se sublinia absurdul existențial. Nimic nu mai are logică, de altfel amalgamarea e, se pare, singura logică și a textelor și a universului tonegarian. "Gloata se îmbrâncea pe muntele în cer cu vârful/ tot pătrunzând adânc - se-mpleticea prin glod/ căci încercând să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se schimbă, sentimentele umane sunt și ele aceleași, poetul nu are un material nou pe care să-l prezinte publicului, ceea ce poate să facă este să apeleze la clișee deja cunoscute, subliniindu-le banalitatea, vulgaritatea de multe ori, tratând fantasticul, absurdul ca elemente ale existenței obișnuite, comune. Suspendarea în vioară, în sicriu indică totodată ruperea de spațiul terestru, diafaneizarea și pierderea în universul fictiv, e, de fapt, o lichefiere ("se prelinge"). Ekphrasisul e vizibil și aici, totul se strânge într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
având semnificația unei „reconstrucții în spirit”. Observații subtile face U. și despre tragic, așa cum se relevă acesta, între altele, în balada Meșterul Manole. O abordare nouă aduce capitolul Categorii ale etnoesteticii, unde sunt examinate frumosul, sublimul, sărbătorescul, tragicul, comicul și absurdul. În definirea frumosului autorul nu-și cantonează interpretarea la perfecțiunea formală, nu împărtășește opinia lui Lucian Blaga potrivit căreia conceptul de frumos constă în fenomenul nuanțării, ci se oprește la o serie de sentințe „acceptate ca dogme de colectivitatea întreagă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
tinere, iar toate lucrurile sale au dispărut. Ultimul gest va fi chiar dispariția lui Quinn, după ce vorbește la telefon cu Paul Auster, care îi spune că cel pe care îl așteaptă Quinn s-a sinucis cu câteva luni în urmă. Absurdul situației pare să fie mai mare decât în Așteptându-l pe Godot. Scriitorul devenit detectiv absurd se epuizează apoi, odată cu epuizarea spațiului textual, povestea lui fiind recuperată de narator. Acesta găsește carnețelul roșu în care Quinn își scrisese narațiunea în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
vis, și i-a silit să se mute într-o locuință mai modestă. Evoluția identitară a lui Arthur Miller poate fi văzută ca un complex de identificări și respingeri, în care originea evreiască și lumea laică americană, marxismul, existențialismul și absurdul i-au dat posibilitatea să se definească treptat ca un om și un autor american distinct, dar legat de lumea în care s-a format. All My Sons, jucată pe Broadway în 1947, este primul mare succes al lui Arthur
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
în primordial și suav - obsesia originarului și a unității eu-cosmos, respectiv spațiul intimității și al erosului candid, evocat cu inflexiuni de retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și, în genere, prin mutațiile de sensibilitate și de limbaj ale liricii secolului al XX-lea. Un vizionar al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
ce se vor comice (Blându, Multea, Ochiosu, Guguștiuc, Gușică, Vasile Părosu Înrăitu) sau de sfinți și zei greci. Textul oferă un amestec reușit de realitate și ficțiune, de călătorii în timp și în spațiu, căruia i se adaugă interferența cu absurdul și umorul negru. SCRIERI: Drum spre liniște, București, 1965; Ultima declarație, București, 1967; Nopți albe la judiciar, București, 1972; Zborul harpiilor, București, 1972; Baladă pentru locotenent, București, 1975; Înfrângerea lui Thanatos, București, 1977; Paloma și taifunul, București, 1979; Noaptea despărțirilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290434_a_291763]
-
sau coborând frenetic, vitalist „în stradă”, visător și atent la urgențele veacului, ca în versurile din Viața sau ca în poemul Războiul, cu infiltrații de tip expresionist: vorbește de o „lume nouă”, exaltând civilizația, dar întrezărindu-i trepidația și haosul, absurdul chiar. Trăsătura dominantă a liricii lui rămâne însă neliniștea metafizică, poetică prin pura ei afirmare, indiferent de densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text antologic, Săptămâna luminată. Subiectul, de inspirație rustic-arhaică, explorează eresuri de sursă creștină, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
inconștientului, mai mult decât structuri epice. Se simte tehnica lui Ernest Hemingway, modelul unor tineri prozatori ai momentului. Narațiunile decupează momente crepusculare din legăturile, de regulă incidentale, ale unor cupluri. Există propensiunea spre parabolă, tributară existențialismului, după cum intervin elemente precum absurdul, acceptarea întâmplării, sexul ca blestem și vocație fatală. Stăpânirea stilului este remarcabilă. De altfel, ediția definitivă a romanului Portul pustiu (1997) pare să adune toate trăsăturile și temele tinereții lui P. Scrisă în anii ’60, respinsă de editurile românești, cartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288775_a_290104]
-
pe insulă, precum tăierea rației de carne, omniprezența lui Big Brother, polițistul suprem, prezența unui doctor pervers, „specialist” în genetică și realizând „eliminarea bătrânilor”, ca și a unui sculptor al potentaților comuniști completează imaginea unui sistem social atroce și grotesc. Absurdul orwellian se adaugă parabolei, dar mesajul cărții rămâne limpede. Nuvelele din Alături de foc (1982) reiau tehnica narativă proprie scriitorului, cu unele accente noi: realitatea israeliană, experiența militară a eroului-narator, trecut prin războaiele israeliene, mediul cosmopolit incluzând proveniența românească a personajelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288775_a_290104]
-
ce zice neconvenabil răstălmăcești, pune-i iar țîța în gură, nevrotic, iacă, a plecat Brașov Suceava, la cît ajunge la Suceava, nu-i prea tîrziu, nu? e departe din gară pînă în piață, unde? la Suceava, nu, nu-i departe! absurdul este expresia dimensiunii lingvistice, necontenită chemare la ordine, fata doarme cu capul pe pardoseală! nu s-a primit prezentul niciodată, ce se petrece s-ar fi petrecut oricum, țeasta i-a intrat pe mînecă, doarme cu haina în cap, mielul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle), Scarlat Callimachi scrie piese absurde (Rebeca și Zail Sturm), tot el prezentând publicului arta lui Marcel Iancu, socotită o manifestare semnificativă a mișcării de avangardă. În literatura și arta din P. predomină absurdul, ilogicul, anormalul, elementul care șochează, după „morala” lui Urmuz din finalul prozei Plecarea în străinătate : „Dacă vreți cu toții în timpul nopții un somn în tihnă să gustați / Nu faceți schimb de ilustrate cu cel primar din Cârligați.” În numărul 16 se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289064_a_290393]
-
condus de către oameni. Înlocuim omul rău cu omul bun? Este mai bun omul în calitate de birocrat decât omul în calitate de antreprenor, liber, activ? Putem crede în utopia birocratului care nu doarme cu gândul la binele maselor? Eu cred că deja am descris absurdul situației. Nu trebuie să uităm că în cosmogonia iudeo creștină, morala este elementul fundamental al vieții umane. Noi suntem "răi" sau "buni", după cum ne situăm prin puterea sufletului nostru, de o parte sau alta a barierei. Spre deosebire de noi însă, orientul
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
Cetatea Albă ca fiind provocat și pus În practică de „mai-marele cetăței, carele era turc, iubitoriu foarte și socotitoriu credinței turcești” <endnote id="(96, p. 452)"/>. În această privință, nu trebuie să ne mire nimic ; astfel de actualizări frizau câteodată absurdul : Într-un text celebru de la Începutul secolului al XVI-lea, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Însuși Împăratul roman Constantin cel Mare este pus, la Începutul secolului al III-lea, să se bată „cu turcii de la Vizantiia [= Bizanț
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ar deștepta oarecare uimire printre trecători” <endnote id="(219, p. 205)"/>. Sugerează aici autorul existența unei relații simbolice și semnificative dintre evreu și viezure ? Sau este vorba, mai degrabă, de o asociere gratuită și Întâmplătoare ? Una menită să demonstreze tocmai absurdul acestui tip de gândire : puțin Îmi pasă că strigați „Moarte jidanilor !”, dar cu bieții viezuri ce aveți ? ! Revenind la „darurile” pe care divinitatea le Împarte diverselor nații, voi aminti o scurtă invocație populară, În care Dumnezeu este chemat să le
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
loc poate cel mai dramatic și mai neverosimil episod în care Radu Gyr e condamnat la moarte, pedeapsă schimbată în muncă silnică pe viață pentru o poezie, „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, caz unic, probabil, în istoria omenirii, demonstrând absurdul și monstruozitatea unui regim comunist total anticreștin și antinațional chiar. Radu Gyr iese pentru ultima oară din închisoare în 1963, ros de boli și, într-o frenezie deosebită, scrie cât poate de mult, până în momentul despărțirii sale de această lume
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
un „moralist”, dar nu unul convențional, plicticos, rebarbativ. A pledat, prin cărțile lui, pentru valori ca binele, dreptatea, autenticitatea și frumusețea existenței umane, dar nu a făcut-o la modul discursiv și explicit, ci implicit, înfățișând pregnant opusul lor: ticăloșia, absurdul, suferința îndurată pe nedrept, duplicitatea și disimularea, josnicia. De aceea, deseori, în scrierile lui anecdotica e cruntă, dar mesajul e luminos. Abjecția umană, în diferitele-i manifestări, este fără îndoială condamnată, dar nu înainte de a fi studiată în amănunțime, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]