1,639 matches
-
de fapt, acesta nu este altceva decât produsul unei activități invizibile și inconștiente a subiectului. Termenul primește un sens pozitiv sau negativ în funcție de punctul de vedere mai mult sau mai puțin favorabil unei astfel de operații. Nihilismul înseamnă așadar, în accepție pozitivă, distrugerea filozofică a oricărei presupoziții și a oricăror date imediate; în cea negativă, în schimb, distrugerea evidențelor și a certitudinilor simțului comun din partea speculației idealiste. Referindu-se la această utilizare filozofico-tehnică a cuvântului, în al său Curs de istorie
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
indice însă locuri precise 22. Tocmai în acest sens negativ Jacobi acuză idealismul că este o formă de nihilism, fiind astfel primul care acordă termenului o valență filozofică. Pasajul cel mai celebru, considerat de obicei prima apariție a termenului în accepția sa speculativă, este conținut într-o misivă a lui Jacobi către Fichte redactată în martie și publicată în toamna lui 1799. Jacobi afirmă: Într-adevăr, dragul meu Fichte, nu trebuie să mă supere dacă dumneata, sau oricine ar fi, dorește
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
își va trăi vremurile sale de glorie în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Capitolul 4 Nihilismul în sens social și politic și originea sa franceză În fervoarea de a-și regăsi îngerii pierduți, omul urmărește umbre infernale. Noua accepție a conceptului, folosit pentru a descrie o stare a societății care trebuie depășită, poate fi detectată în opera singurului mare gânditor romantic de confesiune catolică, Franz von Baader. Mai mult decât din discuțiile idealist-romantice, Baader preia conceptul de nihilism din
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
identificat aici cu dezagregarea "adevărurilor sacre", așadar cu distrugerea normelor și regulilor tradiționale care funcționau ca principii ale coeziunii sociale. Originea unui astfel de nihilism este detectată în exercitarea necontrolată a raționalității științei. În prelegerea academică inaugurală din 1826, această accepție a termenului va fi precizată ulterior. "Nihilismul" este definit aici ca un "abuz al inteligenței distrugător pentru religie" și este asociat cu "obscurantismul", așadar cu interzicerea la fel de reprobabilă a folosirii sale derivate în parte din teama de cunoaștere, în parte
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
noi situări a valorilor. Referindu-se la faptul că, astfel, nihilismul extrem își face loc și iese la iveală, Nietzsche vorbește chiar și de nihilism extatic 110. Caracterul negativ care îi revine nihilismului ca atare primește în acest caz o accepție pozitivă în măsura în care această formă de nihilism face posibilă noua situare a valorilor, bazată pe recunoașterea voinței de putere ca trăsătură fundamentală a tot ce există. Ajungând să deschidă din nou posibilitatea afirmării, nihilismul își depășește caracterul incomplet și devine desăvârșit
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
despre idealismul transcendental și despre raționalismul absolut), publicate cu un an înaintea morții, în 1845. Galluppi face aluzie la poziția lui Zenon din Eleea, care neagă și respinge mișcarea, definind-o ca "nihilism"237. Acesta folosește așadar conceptul într-o accepție tehnică pentru a desemna o poziție filozofică ce "anihilează" sau reduce la nimic realitatea devenirii. Mai mult sau mai puțin în aceeași perioadă, termenul se întâlnește la Carlo Cattaneo, care îl utilizează de asemenea într-un mod sporadic, dar într-
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în care acesta îi critică manifestările, trebuie să spunem că o bună parte din atenția pe care operele sale au suscitat-o se bazează pe un echivoc. Acesta constă în faptul de a crede că el vorbește despre nihilism în accepția filozofică comună a termenului, așadar ca despre un fenomen cultural care pentru unii este interesant de studiat, pentru alții îngrijorător, pentru alții încă indiferent. Dar sensul în care nihilismul este pentru unii îngrijorător, iar pentru alții interesant sau indiferent este
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
etichetă verbală. El este o categorie istorică sau, dacă preferăm .termenul kantian, o "idee normativă" (sau, mai degrabă, un întreg sistem de idei) cu ajutorul căreia interpretăm procesul istoric. Dar acest sistem de idei l-am găsit în procesul însuși. Această accepție a -termenului de "perioadă" se deosebește de o alta, frecvent folosită, potrivit căreia noțiunea de perioadă este dilatată, devenind un tip psihologic ce poate fi desprins din contextul istoric. 350 Fără a condamna neapărat folosirea unor termeni istorici încetățeniți pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Ardelene prin firea lui Aron Pumnul, izvorăște neîndoielnic din umanism. Ființă socială, omul nu-și poate Împlini destinul decît În societatea În care și pentru care fatalmente se formează. Rămîne din el doar cît preia societatea, cît preia omenirea, În accepția cea mai largă a societății umane. Dar omenirea nu există decît În părțile ei concrete - În naționalități. Individul e osîndit, prin timp și spațiu, de-a lucra pentru acea singură parte căreia el Îi aparține el e legat prin lanțuri
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
deja afirma că este echivalent cu cel de plăcere. Bailly ne învață că charis și hedone se suprapun în cele mai multe cazuri și că au aceeași semnificație. Așa este la Sofocle, la Platon - Gorgias și Sofistul -, dar și la Plutarh. În accepția senzuală și sexuală, Homer (în Iliada), Xenofon și Platon confirmă această teză. Greu, în acest caz, să descurcăm ițele unei trame în care hedonismul și eudemonismul se confundă... Pe de altă parte, frumusețea pe care o are în vedere același
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
bună dispoziție, precum și la sănătate morală. Nu departe se află absența tulburărilor, armonia interioară, echilibrul, starea de bine, congruența, liniștea sufletească, fericirea. Toate traducerile se mișcă în aceste ape și confirmă eudemonismul și hedonismul poziției abderitane. Tăria sufletească - o altă accepție posibilă - la care îndeamnă Democrit definește de fapt plăcerea subtilă a relației cu sine a unui individ care nu se teme de nimic și poate, prin urmare, într-o indiferență absolută față de legi, să nu asculte decât de sine și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
plimba ca un peripatetician sau a fi socratizat (ceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littré adăuga chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littré adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. În toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității grecești. De altfel, adesea ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în definiții, în lucrul asupra accepțiilor verbale. Trata cu mare atenție tot ce avea legătură cu coincidențele între ceea ce modernitatea numește semnificanți și semnificați. Posteritatea păstrează unul dintre obiectele reflecției sale, și este vorba de... plăcere. Pe care el o împarte în sensuri multiple, cărora face
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de grup, adică resursele generatoare de fluxuri de trezorerie viitoare; datoriile grupului, adică pasivele externe care trebuie să se găsească la originea plăților; capitalurile proprii - ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de grup; rezultatul grupului și, într-o accepție mai largă, performanța sa economică, redate prin reflectarea evoluției capitalurilor proprii (activului net), evoluție din care sunt excluse efectele operațiilor efectuate direct cu proprietarii și fluxurile de trezorerie trecute care se pot constitui ca bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie
PERFORMANŢA GRUPURILOR.Modele de analiză by Ioana VIAŞU () [Corola-publishinghouse/Science/201_a_434]
-
în afară de contabilitate și de microeconomia financiară, el a redevenit în cursul ultimelor decenii un concept de actualitate odată cu problema valorii informației ale cărei anticipare și deținere joacă un rol esențial în determinarea prețurilor. Așa cum arată analizele recente, aceasta a căpătat accepții multiple precum: valoare contabilă, valoare justă, valoare de utilitate, valoare reziduală, valoare actuală sau prezentă, valoare acționarială etc. Managementul prin valoare a societăților se bazează pe convingerea supe riorității logicii pieței asupra oricăror soluții de esență birocratică. Ea poate explica
PERFORMANŢA GRUPURILOR.Modele de analiză by Ioana VIAŞU () [Corola-publishinghouse/Science/201_a_434]
-
drept o veritabilă „știință a complexității”), dar și mai modeste (în sensul că disciplinele nu dispar în fapt, însă demersul disciplinar și cel transdisciplinar colaborează la un fel de perspectivă întregită asupra fenomenelor lumii naturale, sociale și culturale). În această accepție recentă, disciplinaritatea și transdisciplinaritatea nu mai sînt niște „inamici”, ci mai degrabă un fel de „complici” (Nicolescu, 1999)1. 1.3. Specificul cercetării educației și modelele de cercetare Specificul cercetării pedagogice este, prin urmare, acela că urmărește, atunci cînd este
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
interpreta înseamnă, în primă și ultimă instanță, deci în mod esențial, a da sens unor fapte, a preciza cel puțin cele mai importante semnificații ale acestora; înseamnă a trece de la informații vagi la unele mai precise, de la date pasibile de accepții diferite la altele aproximativ sigure cu semnificație univocă; presupune a trece de la ceea ce este posibil sau probabil la ceea ce este aproximativ real (între anumite limite, care sînt limitele cercetării, ale oricărei cercetări). Din punct de vedere istorico-genetic, metoda interpretării a
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
radicali. În cadrul acestei orientări se prezintă limitele fenomenului de transmisie intergenerațională a statusurilor în societățile industrializate liberale, precum și limitele mecanismelor meritocratice de alocare a statusurilor. 2.1. Meritocrațiatc "2.1. Meritocrația" Lucrările de referință cad de acord, în principiu, că accepția primară a termenului „meritocrație” surprinde „un sistem în care promovarea este bazată pe realizările și abilitățile individuale” (Goldthorpe, 1997, p. 664). Pentru ideologii meritocrației, un asemenea sistem face irelevante, în explicarea promovării indivizilor în poziții sociale, orice caracteristici înnăscute, în afara
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
însă meritul, criteriul după care ar trebui să se facă selecția și evaluarea persoanelor, atât în câmpul educațional, cât și în cel ocupațional? Aici definițiile nu sunt foarte convergente. Există, în principiu, două abordări moderne ale meritului individual. O primă accepție a termenului identifică meritul cu calificările dobândite, care ar reprezenta semnele capacităților, efortului sau talentului unei persoane. Diplomele obținute de o anumită persoană ar indica măsura în care aceasta este potrivită pentru diferitele poziții de pe piața muncii. Cealaltă accepție a
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
primă accepție a termenului identifică meritul cu calificările dobândite, care ar reprezenta semnele capacităților, efortului sau talentului unei persoane. Diplomele obținute de o anumită persoană ar indica măsura în care aceasta este potrivită pentru diferitele poziții de pe piața muncii. Cealaltă accepție a meritului își are originea în celebra satiră a lui Michael Young (1959) dedicată ascensiunii meritocrației - în care acest din urmă termen a fost utilizat pentru prima oară. Pentru Young, meritul nu se reduce la calificările obținute, ci se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
unei teorii generale a managementului. Construirea unei teorii științifice, din perspectivă sociologică, este prezentată de Cătălin Zamfir în lucrarea: O analiză critică a tranziției. Ce va fi după?, Editura Polirom, Iași, 2004. footnote>. Desigur, pentru aceasta ar trebui pornit de la accepția cea mai generală a conceptului „tranziție”, „trecere”, anume de la trecerea prin viață, în sens naturaluman, pe planeta noastră<footnote O viziune cuprinzătoare și interesantă pe această problemă prezintă Constantin Popescu și Dumitru Ciucur în lucrarea Treptele economiei umane și costurile
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
totală a unuia față de rest<footnote R. Schaltter, Private Property. The History of an Idea, Russell & Russell, New York, 1978. footnote>. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, conceptul familial al dreptului condiționat de folosință a proprietății private a fost înlocuit cu accepția modernă de proprietate absolută. Această schimbare radicală în categoria „proprietate” a fost determinată de mai mulți factori, dar cel mai important a fost fărâmițarea proprietății feudale și includerea pământului în devălmășie în proprietăți funciare private care pot fi cumpărate și
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
nici exclusivă. Trebuie subliniat, după opinia noastră, că piața are implicații mult mai largi, mai complexe și mai performante decât simpla asigurare a echilibrului dintre cerere și ofertă. Definiția economiei de piață trebuie să surprindă, deci, faptul că piața, în accepția sa cea mai largă, este elementul care focalizează întregul ansamblu al acțiunilor umane în cadrul societății, că piața trebuie să fie concurențială, competițională și că mecanismul funcționării pârghiilor specifice pieței concurențiale trebuie să aibă o finalitate socioumană. Putem aprecia, în consecință
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
moderne performante. Conceptul „piață” are un conținut extrem de complex; apariția pieței a fost determinată de dezvoltarea schimbului de mărfuri, ca element definitoriu al activităților economice, de realizarea separației dintre producător și consumator. Literatura de specialitate atribuie acestui concept mai multe accepții sau înțelesuri, dar în care apare întotdeauna relația dintre cerere și ofertă. Locul primordial în cadrul mecanismelor de funcționare a economiilor moderne este ocupat de piață prin faptul că determină în măsură importantă luarea deciziilor și comportamentul agenților economici. Într-o
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]