666 matches
-
oricine nu e de acord cu ei. Căci există, mai des decât ar fi necesar pe fața pământului, soiul ăsta de intelectual care nu polemizează cu cei pe care-i consideră inferiori. El dă sentințe. El știe. El aruncă fulgere acuzatoare de pe un piedestal pe care naiba știe cine l-a pus să se suie. Paradoxul face că intelectualul de soiul descris aici se simte un fel de responsabil cu luminarea națiunii. Și nu un responsabil oarecare, ci un Ales, un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
și Wilt se văzu nevoit să admită că femeia nu-și luase prea multe cu ea. — Ce purta când ați văzut-o ultima dată? întrebă inspectorul. — Niște pijamale de plajă limonii. — Ce limonii? — Pijamale, zise Wilt, suplimentând lista de dovezi acuzatoare găsite împotriva lui. Inspectorul își notă detaliul în carnețelul lui. — în pat, nu-i așa? — Nu, răspunse Wilt. Acasă la familia Pringsheim. — Familia Pringsheim? Și cine ar fi, mă rog, acești Pringsheim? Americanii despre care v-am spus, care locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ei, nu-mi pot imagina unde să se fi dus. — Eu pot, zise inspectorul, uitându-se cu un interes îngrețoșat la pata de pe cearșaful pe care îl descoperise unul dintre polițiști în coșul cu lenjerie murdară. Când părăsiră casa, dovezile acuzatoare constau într-un cearșaf, un cordon de la un halat de casă vechi, care se strecurase în mod misterios în pod, un satâr pe care Wilt îl folosise o dată ca să deschidă capacul unei cutii cu miniu de plumb și o seringă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Kaldor î1908-1986), economist britanic. . Steatopigie - acumularea unei cantități masive de grăsime în zona fesieră. Este o stare fizică normală în cazul unor grupuri de populație ce trăiesc în zonele deșertice din sudul Africii. . în original male chauvinist pig îMCP)- etichetă acuzatoare aplicată bărbaților de feministele radicale. . „Copulez, deci exist“ - parafrază parodică a faimoasei expresii carteziene Cogito ergo sum. . Coral Island, roman de R.M. Ballantyne, publicat în 1857, la care face referire de mai multe ori - direct sau indirect - textul lui Golding
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
trebuiră câteva secunde pentru a se obișnui cu sentimentul neașteptat că el era într-un fel responsabil pentru ceea ce se întâmplase cu acești oameni. Adresându-se lui Neggen, întrebă: - Soția ta? Omul dădu din cap, dar expresia îi era încă acuzatoare. - Ce este cu ea? Gosseyn își revenea din șoc. Arătă spre fotografii și mesajul care le însoțise. - Haide s-o ducem la computerul tău, spuse el. Dacă el a putut primi un mesaj de la mine înainte - uh - să învăț limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cei de față mișcându-se în scaune, vechiul obicei, uman - de a-și trece un picior peste celălalt, ceea ce produse un fel de foșnet. Apoi... purtătorul de cuvânt se aplecă înainte. Nu se ridică, dar când vorbi, tonul lui era acuzator: - Să nu crezi nici o clipă că poți să ne prostești pretinzând că ești cooperant. Noi știm foarte bine că nu știi cum să te descurci cu dereglarea care ți-a afectat acea parte specială a creierului tău, și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
totală colaborare. Uriașul îl privi cu acreală: - Avem promisiunea ta că vei face tot ce poți pentru a ne ajuta să ajungem înapoi în galaxia noastră? - Cooperare sută la sută, spuse Gosseyn. - Ai cumva vreo explicație - era încă, un ton acuzator - pentru felul în care s-au întâmplat toate astea? Era evident, din agresivitatea întrebării, că noul leader Troog încerca să-și mențină locul câștigat. Treaba lui! Nu avea nimic de câștigai dacă i se opunea. Gosseyn rosti, precaut: - Domnule, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
oameni și nu le trimit un camion-atelier din acelea care rezolvă toate problemele mecanice cât ai clipi. — Și ce-ai vrea să-ți spun? — Adevărul. — Nu știu despre ce adevăr îmi vorbești. — Despre adevărul gol-goluț, răspunse celălalt, arătându-l aproape acuzator cu degetul. Un adevăr care mă face să cred că mașinile se află în perfectă stare de funcționare, dar că ocupanții lor au probleme. Nené Dupré făcu o pauză înainte de a răspunde. Își termină berea, aruncă ambalajul în vechea cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe măsură ce numărătoarea urcă, lipită de fiecare moment important din viață. Dozarea panicii, revoltei și detașării are un crescendo pe care Ursu îl ține sub control. La sfârșit, identitatea lui se schimbă din nou, de astă dată devenind din victimă autoritate acuzatoare. Proiecțiile variază de la aparițiile și locurile (marea) din jocul Second Life la detalii corporale hiperaccentuate (buze mânjite de ruj). „Organismele“ spațiale pe care scenografa Velica Panduru le-a conceput evoluează într-o dinamică de unități de joc dispuse sub forma
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
țipi. — De ce țipi dacă nu te doare ? Te doare ceva, spune ? întreabă doctorul cu severitate. Nu te doare nimic și te simți vinovată că te porți atât de prost și stai în cămașă de noapte, aici, sub ochii severi și acuzatori ai Musafirilor. Musafirii stau toți, solemni și gravi, în jurul mesei olandeze rotunde. Ați rămas numai voi singuri aici, tu și domnul Ialomițeanu, și vă vorbiți în șoaptă, pentru că tu îl ții aici ascuns. Sssst ! Să nu vă audă de alături
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ridic puțin capul cu teamă și Îmi focalizez Încet-Încet privirea asupra lui Lissy, care stă În picioare În fața mea. A... da. Are pe ea un costum de balerină, de culoarea pielii. — Atunci ce făceați, dacă nu făceați sex ? spun, aproape acuzator. Și de ce ai chestia asta pe tine ? — Dansam, spune Lissy, stînjenită. — Poftim ? Mă holbez la ea de-a dreptul uluită. — Dansam, OK ? Asta făceam ! — Dansați ? Dar... de ce dansați ? Chestia asta nu are nici un sens. Lissy dansa cu un francez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
meu, mă Întorc bulversată și-l văd În pragul ușii pe Connor. — Connor ! zic. Ce faci aici ? — Mă duc să văd interviul. Am vrut doar să-ți zic ceva. Face cîțiva pași În interiorul biroului și mă fixează cu o privire acuzatoare. Și anume, că m-ai mințit. O, shit. O fi ghicit ? O fi văzut ceva de Ziua Angajaților În Familie ? — Tocmai am vorbit cu Tristan de la Design. Ridică glasul, indignat. E gay ! Nu cu el te vezi, nu ? Doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
în joc. Și scuzele de rigoare, prin telefon sau prin viu grai, față de eventualul prieten permanent. Față de un prieten permanent, accentuează Liliana, nu te scuzi. Îi rămîi fidelă. Te scuzi față de cei de circumstanță, adaugă ea pe un ton apăsat, acuzator aproape. Există și din aceștia? Nu dau răspunsuri cu caracter general. Dar în ceea ce te privește? Un lucru intim mărturisit nu mai e intim. Se uită unul la altul, bucuroși de înviorarea discuției și-și zîmbesc cu plăcere. Apoi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Lilianei, Mihai lasă paharele înapoi pe tavă lîngă sticlă și se așază pe canapea. Cred că modelul tău avea două însemne distincte: o ținută de o aleasă eleganță și doi ochi mari, albaștri... continuă Liliana cu o voce fermă, parcă acuzatoare. Sînt la interogatoriu?! o privește Mihai deschis, impunîndu-și să se stăpînească. Poftim! întinde mîna spre ea, oferindu-i o țigară. Observi, cred, că abia mă abțin. Deja fac alergie la discuții de soiul ăsta! La mine la uzină sînt mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
o situație, oricare ar fi ea. Să se mai știe că există și cercetători, de care depinde bunul mers al treburilor de mîine... Cît despre final, aș fi vrut să spun că nu-mi place, e trist și, poate, puțin acuzator. Părerea mea e că dumneavoastră, ori regizorul, cine-o fi fost cu ideea, avea o nemulțumire în suflet, cauzată de o femeie, ori poate trăise prea intens drama celor doi din film, dar judeca numai din unghiul personajului masculin. Evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
făcută tocmai sub încredințarea pecetei tainei, când ceea ce a fost ticluit cu gândul să rămână ascuns este dat pe față, lichelele nu se căiesc, ci se grăbesc să dea explicații, de obicei extrem de sofisticate sau, mai rău, devin agresive și acuzatoare. Dar să ne întoarcem la lichelele mele de dinainte de '90. Așadar la bună parte dintre colegii mei de Institut. Cu ce se ocupau ei? De pildă cu înscenarea unor "procese". Te invitau la o ședință anuală, de "bilanț", în care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui de cîteva clipe pentru a lua legătura cu bucătăria: vă rog să strîngeți și să ascundeți sticlele de whisky, mulțumesc. CÎnd Își ridică privirea și se uită de jur Împrejur cu aceeași bună dispoziție, văzu că Julius Îl țintuia acuzator. O picătură grea de sudoare se prelinse pe părul lung și negru al Armindei, udînd, cînd căzu lîngă un nasture, mătasea cămășii de culoarea fildeșului. Arminda descoperi picătura, dar, alături de ea, la un capăt al scîndurii de călcat, avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vorbit serios. Ai primit pachetul acela pe care ți l-am trimis? A, da, spuse Pauline nervoasă. Cremele pentru față și rujurile. Foarte frumoase, mulțumesc. —Le-ai folosit? —Păăăăi... începu Pauline. Nu le-ai folosit, spuse Lisa pe un ton acuzator. Lisa o bombarda pe Pauline cu parfumuri și cosmetice scumpe pe care le primea datorită postului pe care îl ocupa. Era disperată să îi ofere un pic de lux. Dar Pauline refuza să renunțe la produsele ei Pond’s sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
miros ciudat. Ca bunica ei. Unii oameni pur și simplu sunt nebuni. De fapt, nu, spuse Ted foarte nervos. Avea dreptate. Chiar miroseam ca bunica ei. În timp ce Ashling se întreba de unde știa Ted cum mirosea bunica fetei, Ted o întrerupse acuzator: —Și știi ce cred că era? —Ce? — Tâmpenia aia cu care mi-ai dat înainte să ieșim. A, uleiul de lavandă. Câteodată, Ashling se simțea foarte neapreciată. Are miros de bunică, nu-i așa? Ted era pornit. — Credeam că mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
se confesă Beck lui Oliver, dar acum nu mai face. —Joacă fotbal cu voi? Oliver părea uimit. — Bineînțeles că da. Acum era rândul lui Beck să pară uimit. —Nu e rea. Pentru o fată. Cu gura deschisă, Oliver spuse, aproape acuzator: —Te-ai schimbat. Nu e adevărat, spuse Lisa calmă. Cele treizeci de minute petrecute alergând după minge fuseseră o idee bună. Erau obosiți și veseli când s-au întors la masa din bucătărie, acoperită de documente. —Maaamăăă, se strâmbă Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
soarta lui potrivnică. Totodată, el este urmărit în continuare de adversitatea lui Ibis, încântat să arunce în foc decretul de grațiere, act la care poetul, la fel de senin ca și odinioară, răspunde doar cu amenințarea de a-l imortaliza în versuri acuzatoare : Om crunt, pentru-o lovire din parte-mi ești prea mic/ Purta-vei pe-al tău nume eterna înferare (V 4). Sosirea Iuliei și a prietenilor care aduc vestea anulării condamnării la exil nu mai poate împiedica sfârșitul poetului departe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
statui, efigia unui Înger purificator, fusese abandonată În interiorul unei fîntîni ce Împodobea grădina. Silueta de marmură Înnegrită strălucea ca un spectru sub stratul de apă ce se revărsa În bazin. MÎna Îngerului de foc se ridica din apă; un deget acuzator, ascuțit ca o baionetă, arăta spre intrarea principală a locuinței. Poarta din stejar sculptat era Întredeschisă. Am Împins ușa și m-am aventurat cîțiva pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acoperite cu giulgiuri de gheață. Suprafața fîntînii era Înghețată Într-o oglindă neagră și lucioasă din care se ridica doar brațul de piatră al Îngerului scufundat, ca o sabie din obsidian. Lacrimi de gheață Îi atîrnau de degetul arătător. MÎna acuzatoare a Îngerului arăta direct spre ușa principală, care era Întredeschisă. Am urcat treptele cu speranța că nu era prea tîrziu. Nu m-am mai ostenit să-mi amortizez ecoul pașilor. Am Împins poarta și am intrat În vestibul. O procesiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o face publică, dl. Tăcu cere redeschiderea cazului și implora pe toți cei care știu oricât de puține lucruri despre moartea fiului său, să se adreseze ,,Monitorului expres”. În pagina a cincia a aceluiași ,,Monitorul Expres” redacția publică Însăși scrisoarea acuzatoare a lui Alexandru Tăcu: ,,Fiul meu a murit Într-o mașină a salvării, plimbat pe străzile Iașului”. „Apelez la ,,Monitorul Expres” că la o ultimă instanță care Îmi mai inspiră Încredere. Va rog sa determinați deschiderea unei anchete privind moartea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
am Întors destul, acum ajută-ne să facem o judecată pământeasca Înainte de Judecată Ta! Iartă-ne, Doamne, că nu putem ierta! În genunchi te rugăm, iartă-ne! Așa să fie! Amin!” Iar după un timp, parcă mai direct și mai acuzator, acelasi Radu Părpăuță, tot În ,,Monitorul”, dar la rubrică ,,Viața cetății”: ,,Malin”: ,, În ,,epoca de aur”, În târgul nostru cu Bahluiul cel mâlos a trait un tanar obișnuit: frumos, inteligent, sentimental, studios. Citea enorm, făcea sport, ura pe Ceaușescu, mai
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]