1,137 matches
-
curgând din ochii lor uimiți și îndurerați atestau faptul că ei nu înțelegeau prea bine ce se întâmplă cu mine. Știau că sunt slăbuț, dar ceea ce vedeau acum depășea puterea lor de înțelegere. M-am ridicat anevoie, sprijinit insistent și afectuos de cei doi frați mai mari. Nu eram în formă. Arătam destul de rău. Nasul îmi era jupuit pe o porțiune apreciabilă și mă ustura cumplit, iar pe umerii obrajilor simțeam ghearele ascuțite ale murilor tăioși care se repeziseră la obrazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Am rămas nemișcat la locul de osândă cu capul rezemat de mâinile puse pe bancă, trăind primele momente ale unei condamnări publice. Plângeam înăbușit, cu spatele convulsionat de tremurături necontrolate. La un moment dat, am simțit o mână plimbându-se afectuos pe creștetul capului meu și în urechi mi-au răsunat cele mai frumoase cuvinte pe care mi-a fost dat să le aud vreodată: Aciocîrlănoaiei, nu mai plânge. Liniștește-te, nu mai plânge. Lasă, va trece și asta. Înțeleg foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
brusc, dureros, pe nedrept, având consecințe incalculabile pentru familia noastră. Tata era la muncă; nici nu se punea problema să se deplaseze acasă pentru masa de prânz. Momentul când ne întâlneam cu toții era masa de seară. Întotdeauna bine dispus, atent, afectuos, avea pentru fiecare dintre noi un cuvânt de apreciere, făcându-ne să ne simțim siguri pe noi, apărați și ocrotiți. Știam că brațul lui puternic este pavăza noastră permanentă și că nimic și nimeni n-ar fi îndrăznit să aducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pricepere. El este eminamente concret. Trăiește din memorie, unde își depozitează micile întâmplări, din sentimente care, datorită echilibrului său umoral sunt calme, firești; este deosebit de atașat de câteva fete și mai cu seamă de una pe care o adoră, este afectuos cu animalele, foarte cooperant și săritor la nevoie. Are, firește, și reacții nervoase. Când au încercat să-l alfabetizeze, după repetate refuzuri politicoase, a trântit pe jos creioanele și caietele. De fapt a fost un fel al său, politicos, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
spune Herodot, "obișnuiau să-și vândă copiii". Am forța prea mult recurgând la izvoare protoistorice? cine știe?... Cred că este o uitare a unor tradiții care erau solide cu câteva decenii în urmă, când în lumea satului mai circula imboldul afectuos "nani" despre care filologii ne spun că vine direct din descântecele romane care îngânau la capul copilului un dulce "nenia". (Îl regăsim și în italiană: "...Dormi, dormi, nel mio seni, nina, nana, na".) Aceste naive îngânări poetice stau totuși la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe care îi consider azi benefici. Erau timpuri când nu te puteai opune la nimic, nu aveai de ales, trebuia să faci ceea ce era obligatoriu. Cu toate acestea, nu regret nimic; am lucrat cu elevi buni și frumoși, cuminți și afectuoși - i-am iubit, ne-am respectat și, astfel, toate cele rele s-au uitat. În Școala nr. 22 am putut intra după câțiva ani de pregătire, printr-un concurs riguros, dar nu aceasta a fost greutatea cea mai mare. „Examenul
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
mama, socotită intelectuala familiei, pe Cleo, considerată cam excentrică, dar și pe frumoasa Olimpia, sora cea mai mică și singura rămasă azi În viață). Erau momente de sărbătoare, pe care le așteptam cu nerăbdare. Mama putea să fie tandră și afectuoasă, dar și ușor influențabilă și nesigură pe ea, În ciuda Îndrăznelii și Încăpățânării grecești. Tata era mult mai autoritar, mai stăpân pe el (era capabil de accese de duritate chiar exagerate uneori, de Înțeles pentru cineva educat În spirit prusac de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că așteaptă cu Încredere un moment mai bun ca să-mi găsesc inspirația, Înțelegând că aveam nevoie de repaus total. După o perioadă calmă la Paris, am ajuns la New York. Vărul meu Nicu, din ramura grecească, a mamei, m-a Întâmpinat afectuos la aeroport, ca apoi să mă ia peste picior, În stilul său caracteristic: „Vezi, dacă Învățai grecește când erai mic, te-ai fi Înțeles bine și cu oamenii, și cu zeii! Dar și așa, eu nu știu ce probleme ai avut, căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ba chiar și o urmă de răsfăț, eu nu am nici o îndoială. Și mai era ceva: o formă paradoxală de manifestare a discreției de sine. Prefera să se creadă că este „rău“, belicos, chiar brutal, decât să-și destăinuie firea afectuoasă și sentimentală. Cum era George Ivașcu în fond. Geo Dumitrescu L-am cunoscut pe Geo Dumitrescu în redacția Gazetei literare, prin 1960, cred, adică în perioada în care, într-un fel, poetul Libertății de a trage cu pușca reapărea: i
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de ani!), dar structurile de rezistență, compartimentarea și o mare parte din rubrici sunt cele pe care le-a conceput Geo Dumitrescu, fondatorul publicației. Pentru cine-l cunoștea numai pe omul de lume Geo Dumitrescu, adică pe convivul fermecător, spiritual, afectuos, cu toată aplecarea sa către ironie, neocolind ambianța boemei, nedisprețuitor al taifasului până la ore târzii, comportamentul său ca redactor-șef a fost în mare măsură motiv de contrariere. Punctual, riguros în toate până la a părea pedant, chiar tipicar, pretinzând respectarea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de recent publicatele scrisori către Ion Simuț, de care aminteam la început. Acestea prezintă, între altele, fața umanizată a lui Paul Georgescu, chiar dacă dominanta atitudinii este tot ironia. Dar apare și autoironia, în atâtea rânduri, după cum apar și notele îngrijorării afectuoase pentru necazurile tânărului prieten semiexilat în satul natal din Bihor, unde trudea ca profesor cu prea mici șanse de a-și împlini vocația reală de critic literar. E preocupat de tot ceea ce întreprinde tânărul și cere mereu amănunte, stăruitor în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
un om deo sebit, un om rar, pe care cu siguranță, ne spunea Utan, întărind nota patetică, aveam să-l îndrăgim. Așa a fost, fiindcă am recunoscut repede în noul redactor valoarea intelectualului și noblețea omului, a omului sociabil și afectuos, cum era în anii tinereții, adică atunci când boala nu-i modificase, ca mai târziu, felul de-a fi. Luciditate, precizie în formulări, logică perfectă în argumentare, informație mereu la zi, acestea erau trăsături care-l impuseseră în ochii noștri nu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
am rămas, spunându-mi că totul este prea tâmpit, că nu-mi plac dramele, că lucrurile trebuie luate prin partea lor bună etc. Mă gândeam de asemenea să fiu drept cu tine, pentru că te cunosc ca pe un prieten devotat, afectuos și puternic la nevoie... Poate că am greșit rămânând, pentru că, de fiecare dată când încercam să-ți întâlnesc privirea în vederea unei „împăcări“, nu simțeam decât mânia, care era mai tare decât mine, te judecam ca fiind grosolan și lipsit de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
N-am văzut nimic, n-am citit nimic, n-am compus nimic... Fierb în sucul propriei mele inutilități. Sper însă că în curând starea aceasta de lucruri va aparține trecutului. În așteptarea scrisorii tale, rămân ca de obicei al vostru afectuos, Aragón În liniștea precară a Alicei apăru însă în chip fatal un moment deosebit de greu: primul Crăciun fără Mihai, fără Buțu. Sărbătoarea lui cea mai dragă... Sărbătoarea cea mai dragă a întregii familii... Dar ce rost mai aveau acum cozonacii
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
spre a nu avea nimic; atunci și de-a lungul zilei. STĂPÂNA NOASTRĂ 3. Luni ș4 februarieț - Același lucru și, de asemenea, cu alte sentimente, mai mult spre a nu avea nimic, de-a lungul zilei, iar seara, o atașare afectuoasă față de Stăpâna noastră, cu multă încredere. STĂPÂNA NOASTRĂ 4. Marți ș5 februarieț - Înaintea liturghiei, în timpul și după aceasta, evlavie îmbelșugată, lacrimi și durere de ochi din cauza mulțimii lor, vedere a Mamei și a Fiului, gata să mijlocească pe lângă Tatăl //4
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
care a insuflat tăria în martiri, tărie pe care o admirăm atât de mult? Cum am putea să uităm un asemenea Făptuitor al desăvârșirii noastre creștine, și, cum am putea să nu ne simțim atrași spre El, de acea intimitate afectuoasă care ne înveselește zilele, uneori atât de pline de griji, ale slujirii noastre preoțești? Uneori, parcă avem impresia că devoțiunea față de Duhul Sfânt, atât de bine practicată de înaintașii noștri, parcă își mai așteaptă încă viitorul. De fapt, papa Leon
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
datorează izbăvirea episcopilor lor. Mulți preoți au scris pagini eroice de abnegație și de caritate. Spiritul lui Cristos ne conduce la asumarea paternității adoptive a oricărei mizerii și suferințe umane. În fiecare parohie, preotul trebuie să-și revendice datoria paternă, afectuoasă, de a înfrunta cazurile vrednice de milă, de a rezolva situațiile copleșitoare chemând la colaborarea cu el a taților de familii, creând o comunitate a inimii care se îngrijește de cele mai urgente calamități, pentru a le aduce o mângâiere
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
alte relații și că aceiași iubire se colorează de tonalități diferite. Dumnezeu devine frate, prieten, și noile fibre ale inimii îi devin proprii. Dar, la un moment dat, sufletul experimentează noi legături mult mai profunde, mult mai totalitare, mult mai afectuoase și mult mai adecvate maturității atinse și îl numește pe Dumnezeu: Mire. Și, la El, raportează tot ceea ce mai înainte referea la femeie. Renunță la voință, la nume, la gusturile sale pentru a-și asuma, asemenea unei logodnice, voința, numele
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
-și păstreze demnitatea, în orice sector, cu programul pe care îl reprezintă, oh, cât de important este ca preotul însuși să fie la înălțimea misiunii sale! În sfârșit, să nu le lipsească scumpilor noștri laici de acțiune asistența noastră părintească, afectuoasă, îndrumătoare, încurajatoare, și, mai ales de rugăciune. Trebuie să ne rugăm mai mult pentru lumea noastră, care se află în poziții de conducere, ca și pentru cei care au idei disparate, care țin în mână soarta popoarelor. Este de datoria
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Și aici mă duc prin păduri cu Aia în căutare de ciuperci gustoase. Ea le pregătește cu mărar și usturoi: am descoperit că sunt tot atât de bune. Când mă servește, umplându-mi talerul, parcă e chiar mama: aceleași gesturi, aceeași grijă afectuoasă. Nostalgia mă copleșește și ochii mi se umplu de lacrimi. Ucenic „Și dacă după moarte va trebui să trec Styxul, cine mă va salva?” o întreb pe Aia. Ea mă privește cu mare răceală, exact așa cum profesorul se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
simulează scene de luptă; alergarea lor e fericită și nebună și, când îmi caută mângâierile, frecându-se de picioarele mele, îmi arată un devotament absolut. Mi-amintesc că Aia mi-a povestit despre un cățel negru care era atât de afectuos cu ea, încât părea un copil. De fiecare dată când o întâlnea, nu putea să nu se gudure, implorându-i, candid, mângâierile. Când a venit iarna, el s-a culcușit încrezător la ușa casei ei, dar Aia nu i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și, ca prin farmec, toată truda mea se topește, absorbită în miezul pământului. De multe ori rămân așa acolo, ore întregi, și Aia trebuie să mă strige cu glas speriat când observă că nu mai sunt în casă. Mă ceartă afectuoasă și mă sprijină de umeri, ca să ajung înăuntru. Eu mă împleticesc dinadins ca să simt cât mai aproape trupul ei încordat ce mă ține strâns, în timp ce mă conduce ca pe un bicisnic. Adopție ratată Sunt pe cale să adopt o veveriță: îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială, prin lipsa participării afectuoase, duc la înțelegerea din perspectiva umană că sunt niște morți ("căci eu sunt vie, tu ești mort"). În Luceafărul, zice George Popa, se încearcă soluția unor antinomii efemeritate/veșnicie, pământesc/ceresc prin "sintetizarea celor două forme ontologice de tip: ieșirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ali nându-i suferințele pe care marele filozof le-a cunoscut din plin mai târziu. Constantin D. Beldie, fratele mai mare al Lucreției, a fost un prieten intim al lui Mircea Florian și coleg de liceu cu acesta, căruia Îi spunea afectuos „Prințul“. Costică a avut o copilărie frumoasă, fiind primul copil și cel mai răsfățat. A fost dat la Kleinkindergarten și, În același timp, primea lecții de germană, franceză și engleză acasă, de la profesori special angajați de tatăl său. A urmat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fost eliminate absolut toate pasajele care se refereau la Cos tică Beldie și explicația ne-o furnizează chiar acesta, În iunie 1946: „Scrisorile bănățene au apărut În Ideea Europeană fără intenția și știința scriitoarei, care le scrisese din simplă și afectuoasă prietenie, aflând de apariția lor abia la Întoarcerea din iluminata sa călătorie.“ Într-adevăr, În nr. 99 din 13-20 august 1922, Încep să fie publicate scrisorile Corei Irineu. Constantin Beldie, secretarul de redacție, a avut grijă să elimine toate părțile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]