6,798 matches
-
local de alimentație publică, au intrat în salonul de cofetărie, unde au cerut câte o prăjitură și o casată. Pepsi Cola era cald, așa că au preferat câte un suc pregătit într-un dozator. În cofetărie era răcoare și un ventilator, agățat de tavanul încăperii, își mișca leneș palele. Prăjiturile erau proaspete și gustoase. - Chiar că nu am mai intrat într-o cofetărie de ani de zile. - Vezi, și tu ziceai să stai acasă să comentezi neglijența lui papa față de menajeră. - Eram
CAP. VI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1536 din 16 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377227_a_378556]
-
Am cheia la gât, descui și intru în apartament. A mai fost în situația asta în vară când frații ei jucau fotbal și ei i se făcuse foame. Mami era la serviciu. La fel ca acum, ăl mare, i-a agățat cheia de gât și i-a spus scurt: -Ți-e foame? Uite cheia și...valea! Nu înțelesese ce-i cu valea și atunci, celălalt frate i-a dat explicații suplimentare : -N-ai înțeles, bă? Întinde-o acasă. Repede, că te-apucă ploaia
FLORICICA MAMEI-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382042_a_383371]
-
în sus ca să ajungă la butoane... Credea că ei îi vor deschide gospodarii, când vor auzi vocea ei cristalină și le va spune că ea este...asta mică. Dar degeaba. S-a convins că nu poate butona misterioasa cutie. Se agăță înciudată de mânerul nemiloasei uși, tot în speranța că, dacă insistă, îi va înmuia balamalele. Renunță. Nu însă de a spera că trebuie să mai fie alt mijloc de a deschide ușa asta rea. Nici nu observă când un domn
FLORICICA MAMEI-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382042_a_383371]
-
dorul pe gene! tânguia pe prispă una din mătușile mele. -Ce-ai Veto? sunt aici, ați chiorât cu toatele. Nici draga mea nu mă mai aude!Uite vă ating, vă iau în brațe. De unde atâta neputință în mângâierile voastre? ...La ușa casei, agățată de o grindă, zăcea o cană zâmbind strâmb la fărâma de viață ce-i sorbea din neantul invizibil, veșnicia. Departe, în arșița zorilor, un câine urla a moarte. Culcă-mi mamă roua dulce de pe câmpuri, de pe cruce, și bea-mi
CÂRTIŢA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382146_a_383475]
-
mort după ce fusese aruncat în râul Olt cu mașină cu tot, mai sus de viaductul Valea Poștei. A fost salvat de două călugărițe, care l-au îngrijit trei zile, în mare taină, după ce l-au scos din apă pe omul agățat de un lemn cu un braț și care ridicase în disperare pe celălalt, de la care lipseau câteva degete și sângera puternic, după ajutor. Muribundul fusese adus în ascuns la schitul Ostrov, dar după ce maicile au mărturisit păcatul și au arătat
ROMANUL VIEȚII ÎN TRILOGIA ”DESTIN” de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2017 din 09 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382110_a_383439]
-
și de una mică! Argint se întorsese mai repede decât își imaginase, cam abțiguit, ce-i drept, mestecând o țigară cu filtru în colțul gurii. Lăsase cabrioleta undeva și atașase la dârlogi un cârlig de tracțiune, pe care-l și agățase de cârligul mașnii. Restul îl făcuse Ghiță, obișnuit, se pare, cu asemenea intervenții, trăgând cu sârg mașina de-a lungul străzi înglodate și bălegându-se din mers. - Ești crescut la oraș? îl chestionă bătrânul, ținându-se cu o mână de stâlpul
URMEAZĂ-ȚI VISUL ( ROMAN FOILETON ) de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382243_a_383572]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > LA ULTIMA CASĂ Autor: Ion I. Părăianu Publicat în: Ediția nr. 1489 din 28 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului LA ULTIMA CASĂ Mătură vântul frunza pe cale, Luna stă agățată în vârful de fag; Cu pasul măsor îngusta cărare, Pe care o urc de-o vară cu drag. Ulița e-n beznă și pare pustie, Doar pomii aruncă umbre pe cer; Înainte-mi parc-a trecut o stihie, Că toate
LA ULTIMA CASĂ de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1489 din 28 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382291_a_383620]
-
că însăși domnia sa cade în același păcat și, personal, se pronunță așa de nedem asupra “perioadei Ceușescu”, ne aduce aminte de vaca aceea supraproductivă care, după mulsoare, dă cu copita la șistar și varsă totul. Așa au făcut mareșalul Antonescu, agățându-se de Hitler, așa și Ceaușescu...”. Ion Măldărescu: Regret, domnule profesor octogenar T.B.Ș., dar este evident că ați intrat în derapaj grav, iar cunoștințele dumneavoastră în domeniul istoriei nu se ridică nici până la genunchii broaștei. Desigur, nimeni nu-i
„Confecţionez haine din pielea clientului…” [Corola-blog/BlogPost/93072_a_94364]
-
Ion Măldărescu: Regret, domnule profesor octogenar T.B.Ș., dar este evident că ați intrat în derapaj grav, iar cunoștințele dumneavoastră în domeniul istoriei nu se ridică nici până la genunchii broaștei. Desigur, nimeni nu-i perfect! Nu mareșalul Antonescu s-a agățat de Hitler, ci regele-escroc, dezertorul și imoralul Carol al II-lea a deschis drumul României spre Germania. Ion Antonescu a preluat conducerea Țării atunci când nimeni nu a îndrăznit s-o facă, iar partidele istorice s-au eschivat. Însuși Carol al
„Confecţionez haine din pielea clientului…” [Corola-blog/BlogPost/93072_a_94364]
-
a precedat." O superbie care iscă zîmbete, chiar dacă, vai, așa e. Și-atunci, neputînd cîștiga nimic, la masa unde se împart esențe, rămîi, cu o disperare mai stimabilă decît orice victorie, fiindcă ține mai mult de iubire decît de strategie, agățat de amăgiri: "Și amăgirile au altar. Umbrele se hrănesc cu sângele și cu renunțarea noastră. Capitulările și lașitățile în fața veșniciei constituiesc osatura lumii, căreia ne predăm sau răspundem numai unei tentații? Mă vor avea amăgirile întreg?". În lumea lui pare
Inima iluziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8252_a_9577]
-
Marina Constantinescu Uneori, avem nevoie să ne agățăm de ceva minunat ca să putem să ne înălțăm spiritual. Să plutim, puțin, deasupra vremurilor. Deasupra propriilor intoxicări. Evadarea înseamnă o aventură. De aici, începe orice formă de spectacol. Înseamnă să călătorim în propunerile altcuiva, să descifrăm luminile și umbrele unor
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare; teoria ei nu făcea decât să afirme că Virginia Woolf nu putea construi o intrigă după regulile clasice și căuta o teorie care să i se potrivească. Lirismul era deficiența majoră a prozei ei
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
ce se întîmplă cu copiii care încap pe mîna unei familii dezbinate. Drama sau dramoleta familiei Loring o face să constate că îl iubește cu adevărat pe adolescentul cam tăntălău și dezorientat, la rîndul lui un copil ceva mai mare agățat de chitara și propriile întrebări. Filmul ne oferă un personaj emancipat, o jună aproape "furioasă", Juno, în tradiția, e drept destul de diluată, a unui John Osborne, ale cărei comentarii acide, jucate cinic fac deliciul filmului. Umorul însă riscă reușita celor
Maternitatea pe înțelesul copiilor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8589_a_9914]
-
mică, dar dornică de afirmare. Dacă însă autoritățile noastre vor să aibă certitudinea că la o adică, pe centură, circulația va fi sigură, cea mai bună metodă era să le promită imunitate de un an fetelor noastre care ies la agățat acolo, cu singura condiție să anunțe dacă s-au trezit pe traseu cu concurență străină. Fiindcă să le scoți din dispozitiv pe fetele noastre, care și-au împărțit zonele de influență, în urma negocierii dintre peștii lor, înseamnă să lași centura
NATO, anarhiștii și prostituatele by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8642_a_9967]
-
de conștiență. Cam cu maximum douăzeci de minute înainte de a muri, s-a petrecut ceva care îmi va rămîne întipărit pînă la propriul sfîrșit. Vlad, care gemea și se agita tot timpul, s-a ridicat în capul oaselor, s-a agățat cu ultimele puteri de mînerul de sprijin de deasupra patului și a deschis brusc ochii cu o dilatare neverosimilă și o expresie nemaiîntîlnită. Eram de față numai trei persoane: părintele Flecan, Constantin Xifta și eu. Ochii lui Vlad ne-au
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8643_a_9968]
-
nici imatur de tot - m-a salvat de la o promițătoare carieră de bețiv. Nimic nu mă fascina mai puternic, în copilărie, decât indivizii care-și petreceau ore în șir într-un restaurant, într-o braserie sau la o bodegă. Mă agățam, literalmente, de oamenii maturi din familie ori de câte ori se punea problema "ieșirii în oraș". Pentru mine, acest lucru n-avea decât o semnificație: pătrunderea în lumea adevărată, a miresmelor tari și a alcoolurilor amețitoare. Dac-ar fi să spun cum arată
Când v-ați îmbătat ultima oară? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8414_a_9739]
-
pentru veșnicia ce n-avea să urmeze. doar oglinda mă-nveselea cu acele ape. atunci se propagau haoticele violențe și piersica paraliza în luna de miere - așa cum creștea și-apoi se ofilea cea mai slabă trestie a naturii. De aceea agățam într-un cercel petala unei urechi și lobul unei flori, luând-o de la capăt la primul prilej cu fatalismul naturii necunoscute - concepând faptele necesare cu omisiuni frecvente dar avântat să caut frumusețea unei bucurii. între concret și abstract Bezmetic la
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8411_a_9736]
-
A. Gh. Olteanu O gașcă de băieți joacă baschet în jurul unui stâlp de telefon de care au agățat o scândură cu un coș. Picioare în mișcare, țipete... Hârșâitul și râcâitul ghetelor pe pietrișul de pe alee pare să le catapulteze glasurile în aerul albastru și umed de martie, sus, deasupra cablurilor. Rabbit Angstrom, îmbrăcat în costumul lui de lucru
John Updike Fugi, Rabbit by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8410_a_9735]
-
tocmai a scos cuiul de la grenadă. Trase aer în piept, umplându-și plămânii, și îi dădu drumul încet, încet, încet. Asta era. Exerciții de respirație. Și le amintea de la cursurile Lamaze. Dar inima tot îi bubuia sub coaste. Oare microfonul agățat de cravată le prindea? Ce plăcere, bătăile inimii lui transmise în toate sufrageriile din țară. Poate trebuia să-i dea Puștiului Canceros un mic semn de camaraderie. Avea nevoie de o remarcă introductivă. Și zi, cât ți-au spus că
Christopher Buckley - Fumatul strict permis () [Corola-journal/Journalistic/7744_a_9069]
-
ci este el însuși o destinație. Într-o societate care înțelege mersul pe jos doar ca pe un mod de a ne grăbi la lucru, însăși ideea de a lua micul-dejun este un act de decadență - și, cu cât ne agățăm mai mult de această masă din ce în ce mai puțin la modă, cu atât ne apropiem mai mult de o stare de opulență pură și subversivă. Inspirația contemporană poate fi găsită la restaurantul Norma al Hotelului Le Parker Meridien din New York, care oferă
O antologie a decadenței () [Corola-journal/Journalistic/7771_a_9096]
-
se fi transformat în gelatină. Regiunea era sălbatică și cărarea îngustă și abruptă șerpuia săpată pe marginea unei stânci, deasupra unei râpe de câteva sute de picioare. Picioarele îi tremurau și era sigură că va cădea în abis. Adesea se agăța de arbuști sau de tufișuri ca să nu alunece în prăpastie. După ce au traversat muntele, au întâlnit câteva râuri adânci și repezi. Apa îi ajungea mamei până la talie și îi era imposibil să se mențină în echilibru. În mijlocul unui râu, s-
Lebedele sălbatice by Jung Chang () [Corola-journal/Journalistic/7773_a_9098]
-
în lumea dintre cactuși, este erou, dar nici acțiunea, cum nici muzica, nu-l lecuiește de dor. Călătoria de-a lungul Statelor Unite (sîntem, înțelegeți bine, în peisajul de-acum 30 de ani?) e un alt episod care se va fi agățat, cu groaza lui prevestitoare de happy end, ca o poveste frumoasă spusă pe întuneric, de memoria tuturor copiilor, de-atunci încolo. Cine nu-l ține minte, cînd "purta perucă bicoloră/ Și împușca un om pe oră/ Tîlharul din Connecticut."? Care
E corul de Crăciun by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7776_a_9101]
-
amuzăm - vorba vine! -, încerc să-mi întipăresc în minte fiecare secundă a acestei întâlniri. Totul decurge atât de firesc, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Cuvintele, senzațiile, stările trec în goană prin memoria mea, lichefiată și lunecoasă. Nu se agață nici o scamă de amintire. Discuții banale, ca între vechi cunoscuți. Nu cred că se spune ceva memorabil. Iar dacă se spune, eu nu reușesc să rețin nimic. Nu simt în aer magia artei înalte, iar presupusa paranoie a mediului artistic
Oare chiar l-am întâlnit pe Cohen? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8003_a_9328]
-
indivizilor. Astăzi, investigațiile unor Van Gennep, Fraser sau Levi-Strauss sunt privite din ce în ce mai mult drept ciudățenii, și nu opere științifice demne de stimă. Memoria nu mai constituie cordonul ce leagă între ele geneațiile și comunitățile, ci linia întreruptă de care se agață diversele "accidente" ale parcursului individual (vezi în acest sens, Jean-Yves & Marc Tadié, Le sens de la mémoire, cap. V - VIII). Într-o lume în care se moare la spital, e normal ca doliul să aibă chipul unui brancardier anonim. Furia, vina
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
Constantin Țoiu Vocea de la miazănoapte Așezați într-un colț în odaia miresei, cu ștergare și blide agățate pe pereți, privim jocul din Oaș, - cel mai frumos joc pe care l-am văzut vreodată, cel mai semeț, cel mai răscolitor. Capetele se clatină, hâțânate din șolduri, în contratimp, ceea ce dă trupurilor aerul unor păpuși automate, încordând mișcarea cu
Actualitatea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6909_a_8234]