KorAP: Find »[drukola/base=aghiotant & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...24 >

576 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricoșat și întrebător. ― Notează pe locotenentul Bologa, mormăi generalul Karg către aghiotantul aiurit. E primejdios și... Nu m-aș mira să aud într-o bună zi că a dezertat la inamic... Ce oameni!... Ce armată!... Aghiotantul se înclină, puse niște hârtii pe masă și se grăbi să dispară în vârful picioarelor, fără zgomot, de frică să nu-ji descarce generalul mânia asupra lui. În mijlocul curții, Apostol Bologa se uită împrejur, parcă ar fi fost aici întîia oară

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și de unde îl cunosc?..." În vagonul următor călătorea generalul Karg. Aici coridorul era ocupat numai de ofițeri de toate gradele tăifăsuind și așteptând fiecare norocul de a putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în compartimentul generalului, suspinând grav: ― Să încercăm... Peste cinci minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
măsură iar din cap până în picioare și apoi îi oferi un loc lângă dânsul. Pe bancheta cealaltă, în fața excelenței, ședeau un colonel cu figura colțuroasă, pe care Apostol nu-l cunoștea, și un maior slab, cu ochii scânteietori de inteligență. Aghiotantul, auzind iar gălăgie pe coridor, se strecură afară, să atragă din nou atenția domnilor că excelența-sa poate să se supere... Generalul îi puse fel de fel de întrebări despre cum a fost rănit, prin ce spitale a umblat, cum

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
capul un comandant să menajeze asemenea scrupuluri?... Ce zici, domnule maior? S-a mai pomenit atâta umanitate în vreo armată de când e istoria? Și totuși pe noi ne acuză dușmanii de barbarie!... Ce lume! Ce nedreptate! Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
noi ne acuză dușmanii de barbarie!... Ce lume! Ce nedreptate! Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a găsit milă și înțelegere. Văzu creionul aghiotantului alergând pe hârtie și deodată strigă: ― Excelență, aș dori mult să-mi reiau bateria! ― Lasă, murmură generalul ocrotitor și din nou vesel. Trebuie să te întremezi și să aduni puteri într-un serviciu mai ușor, mai ferit de primejdii... Îmi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
alb, rece ca un ochi din altă lume. Bologa, parc-ar fi regăsit o comoară uitată, sorbi cu lăcomie lumina cerească... 2 A doua zi Apostol Bologa, reluîndu-și serviciul, își aduse aminte de obligațiile reglementare și înștiință, prin telefon, pe aghiotantul regimentului că, în urma ordinului telefonic, ieri după-amiază a sosit în Lunca. ― Vasăzică ai luat cunoștință, camarade, și nu mai e nevoie să mă prezint în persoană, fiindcă ni s-au aglomerat lucrările pe aici, sfârși Apostol, dar când să închidă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
veni ceva în minte și adăugă cu puțină imputare: Apropo, era să și uit... Încă un moment! Ia spune-mi, prietene, de ce mi-ați mâncat trei zile din concediu?... N-aș putea afla și eu? ― Habar n-am, răspunse, grăbit, aghiotantul. Întreabă și tu la divizie, dacă te interesează... Bologa șovăi. În creieri retrăia clipa când a arătat doamnei Bologa cuprinsul telegramei și siguranța ei că ordinul de chemare a fost provocat de denunțul lui Pălăgieșu. De ce s-a dus el

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nici o clipă nu s-a gândit la denunțul lui, atât de puțin îi păsa de lume și de toate cele ce erau afară de sufletul său. Azi Pălăgieșu a sărit brusc deasupra. Dacă într-adevăr a fost denunțul notarului la mijloc?... Aghiotantul generalului e un laș cu spinarea de trestie și poate că nu-i va spune nimic, totuși n-ar strica să-l descoase puțin, să facă lumină, orice s-ar întîmpla pe urmă. Drumul drept e totdeauna cel mai bun

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
că nu-i va spune nimic, totuși n-ar strica să-l descoase puțin, să facă lumină, orice s-ar întîmpla pe urmă. Drumul drept e totdeauna cel mai bun. ― Ordinul excelenței... personal al excelenței... Eu nu cunosc motivul, zbârnâi aghiotantul generalului Karg în telefon. ― Atunci să mă prezint excelenței? întrebă Apostol. ― De ce? Tu vezi de serviciu și taci mulcom! Dacă va fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în perspectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuie să fie

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și taci mulcom! Dacă va fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în perspectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuie să fie la datorie! Apostol Bologa nu-și putu stăpâni o strâmbătură de dispreț când lepădă receptorul, căci aghiotantul care nu fusese niciodată în tranșee și care ar fi fost în stare să perie în fiece zi pe toți generalii armatei, numai să nu intre el în foc, pomenind despre "evenimentele foarte mari", își îngroșase vocea ca un viteaz

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ci împotriva ungurilor... Eu cel mult te voi compătimi când generalul... ― Ți-a spus generalul ție că eu?... Întrebă Apostol necrezător. ― Generalul nu stă de vorbă cu mine decât despre afaceri de serviciu... A spus-o însă deunăzi, la popotă, aghiotantul, prietenul tău... ― Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare în glas. Gross strânse din umeri, disprețuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi dorit lămuriri și nu cuteza să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cel mult te voi compătimi când generalul... ― Ți-a spus generalul ție că eu?... Întrebă Apostol necrezător. ― Generalul nu stă de vorbă cu mine decât despre afaceri de serviciu... A spus-o însă deunăzi, la popotă, aghiotantul, prietenul tău... ― Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare în glas. Gross strânse din umeri, disprețuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi dorit lămuriri și nu cuteza să i le ceară. După

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
răspunse plutonierul cu un zâmbet urât. ― Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-a văzut aiurea, undeva, și necăjit că nu-i vine deloc în minte unde anume. Își aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Era invitat să se înfățișeze imediat la comandamentul diviziei spre a primi ordine. ― Bine, zise Bologa liniștit. Voi veni mâine dimineață, căci acuma tot e târziu și până să ajung eu acolo, excelența... ― Aveți mașina la dispoziție, domnule locotenent, îl

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să facă: ― Generalul e aici?... D-ta poate că... ― Doarme, răspunse repede primarul. Totdeauna se odihnește după prânz câte două-trei ceasuri... Dar de-acu trebuie să se scoale, că s-a cam înserat... Pe când Bologa se gândea să caute pe aghiotantul generalului, se pomeniră cu groparul Vidor, care tocmai intrase pe poartă. Văzând pe Apostol, groparul se înnoură: ― Vai de mine, domnule locotenent!... Da' când ai venit? ― Serviciul, murmură Apostol. Uite, m-au chemat la Curtea Marțială... ― Nu mai spune! se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nevoie, o aducem și pe ea aici și isprăvim! Ei, ești mulțumit? Groparul nu mai zise nimica, ci intră în casă după primăreasa care se retrase pe nesimțite. Primarul însoți pe Apostol până la ușa generalului: ― Uite-aici! Apostol Bologa deschise. Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se plimba mulțumit, cu mâinile la spate, cu o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris și începu să claseze niște hârtii. Generalul mai măsură de două ori odaia, parcă și-ar fi pregătit un discurs, apoi, cu două degete, scoase țigara din gură și se opri înaintea lui Apostol

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tuși și tăcu. Apostol se uita în ochii lui cu o strălucire fixă. ― Ai înțeles? întrebă generalul, ocolindu-i instinctiv privirea. Apostol Bologa, cu buzele strânse, plecă fruntea. ― Atunci, înainte! strigă generalul și-i întinse mâna. Țigara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar purta veșnic chibrituri, se repezi, politicos și fericit, să aprindă țigara generalului... 10 Afară coborâse întunericul. Jur împrejur, de după dealurile negre, se înălțaseră nouri leneși, iar din pădure o ceață lăptoasă își întinsese peste Făget pânzele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ar fi fost să-l ții la tine, la sector, până dimineața... Dacă o să mă sculați din somn pentru toate mărunțișurile... ― Dacă-ți iei tu răspunderea, eu n-am decât să-i dau drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că aghiotantul vorbea de față cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria... ― Datoria, datoria, murmură ursuz ofițerul. Ziua, noaptea, datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sprâncenele, și șopti cu o strângere de umeri: ― Poate... Atunci Apostol, ca și cum ar fi simțit privirile, ridică ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu o voce uscată, străină, întîlnind privirea aghiotantului. Nu mă mai țin picioarele... Să stau jos colea puțin? ― Da, da, de ce nu... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații de pază: Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu o voce uscată, străină, întîlnind privirea aghiotantului. Nu mă mai țin picioarele... Să stau jos colea puțin? ― Da, da, de ce nu... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui și adăugând, mai sigur, către soldații de pază: Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]