1,555 matches
-
copaci. Locuință obișnuită În zona comercială. LÎngă poartă, un garaj simplu cu acoperiș. Mi-am lăsat mașina În fața tutungeriei și m-am hotărît să arunc Întîi o privire la oficiul poștal. Uși cu două canaturi proaspăt vopsite, cu mînere din alamă, mărginite de un strat mic de flori În care nu se plantase Încă nimic... și o cutie de scrisori. Pardoseala era din beton; În dreapta se găsea o băncuță și În stînga, o cabină telefonică. Între cele două ghișee din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
altei conflagrații, numai că fiecare vedea pacea în felul său, o fierbere, o cheltuire de pasiuni. Un singur lucru nu mai reînviase: chioșcul circular cu podium și acoperiș țuguiat de lemn aflat în grădina publică, unde o orchestră militară cu alămuri executa, sub bagheta unui capelmaistru, tangouri și valsuri la modă, precum și restaurantul pe care-l susținuse - între cele două războaie - entuziasmul mediteranean al unui patron venit din Rodos, hotărât să ajungă, aici, milionar: nu se mai știa nimic despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o femeie bolnavă. Împlinea în anul acela patruzeci și opt de ani; ne dădu „bună ziua” printr-o înclinare vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o parte. Glasurile strigau tot mai prelungi. Putui să deosebesc într-un timp: Un om înecat, adă cangea, moș Gheorghe!... Bătrânul își strânse sumanul roșcat peste cămășoiul de câlți încins cu brâu roșu, scuipă în pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu stânga își ridică de pe frunte căciula jerpelită și porni spre căsuță și spre podul umblător care sta de partea asta de mal, pe când odgonul se întindea neclintit, negru, încovoiat în jos din mijloc, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul (a murit de mult), se uită lung la dânsa, o vede așa frumoasă și sprintenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
față. A venit popa ș-a binecuvântat-o acolo, nu știu ce i-a făcut, și iaca, ș-acuma parc-o văd pe Anița: cu cațaveica ei cafenie, cu fustă roșă, cu barizul verde și cu ciuboțelele de cordovan cu potcoave de alamă; s-a întors dreaptă spre mulțime și a ridicat mânile. A zis așa: —Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar bătrânii au început a plânge: —Aniță, Aniță, ce-ai făcut! Cum de ne-ai rușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râmă, în pulberea drumului. Frigurile nopților de vară pieriră; ca într-un vânt de groază își simți inima. Acuma poate să vie... acuma poate să vie tata să mă ucidă!... și-și ațintea ca o nebună ochii spre măciuca de alamă din firida sobei. Iar maică-sa, înlemnită, nici nu putea să plângă. Asta era spaima ei cea mare. De asta se temuse chiar din cea dintăi clipă; spaima asta îi încleștase de multe ori inima; ș-acuma de aceasta n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de mine nu te-i teme tu, măi? Faliboga zvâcni drept în picioare și puse mâna pe harapnic. În același timp răsări de la locul lui și Niță Lepădatu și scoase repede din glugă un buzdugan grozav, o măciucă grea de alamă cu mănunchiuri de lemn de corn. —Ascultă, Faliboga, vorbi Lepădatu; eu îs om blajin... c-o vorbă bună mă faci rob... Altfel, cu răul să nu mă ieie nimeni că nu-i bine. Și să știi că eu nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar spre stele ochii fierbinți. Privi în juru-i și ascultă. Vitele stăteau tihnite în staul și rumegau. Bordeiele și curtea se liniștiră deplin. Se ridică în picioare și-și strânse mai bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i fie la îndemână; apoi se lăsă jos în tohoarcă. Stătu așa mult, gândindu-se. N-avea somn, și-n juru-i fierbeau vecinătățile. Se gândi o vreme la întâmplări din copilărie, la viața petrecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată și tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bărbos adormi liniștit, Cristina se furișă afară din odaie și se duse la portița de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. — Avem în podul grajdului, în fân, un loc ascuns... îi șopti ea. Și se sui întăi ea pe scară în pod; și pătrunse după dânsa, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de bani... Le voi pune pe toate înapoi la locul lor. — Ai luat birurile strânse la Formiae și la Colonia Suessa, iar creditorii te-ar fi linșat dacă nu te-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
1653—1716). Frecvența-etalon a diapazonului a variat simțitor de atunci până astăzi, cu tendința generală frânată din când în când de a crește, datorită dorinței constructorilor de a da mai multă strălucire sonorității instrumentelor muzicale și în special celor de alamă. Un scop asemănător îl urmăresc chiar astăzi unii dirijori de cor „a cappella", când dau cântăreților un ton mai înalt decât cel scris în partitură. Variația frecvenței a putut fi constatată examinând diapazoanele din muzee și acordarea orgilor, adică măsurând
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
situez scena Tenebrarium-ului pe care mi-o descrisese Fermín. Semiîntunericul Învăluia ceea ce, la prima vedere, mi se păru o colecție de figuri din ceară, așezate sau abandonate prin unghere, cu ochi morți și sticloși care luceau ca niște monede de alamă În lumina lumînărilor. M-am gîndit că, poate, erau niște păpuși sau rămășițe ale vechiului muzeu. Apoi am băgat de seamă că se mișcau, deși foarte Încet, parcă În secret. Nu li se putea distinge vîrsta sau sexul. Zdrențele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vârsta tinereții, câțiva mexicani slăbănogi și o femeie. Dacă ieșea scandal și prin preajmă nu era nici un aparat de fotografiat, rechinii puteau recurge la bucățile de lemn al pancartelor ca la niște berbeci de atac. Pumnii înarmați cu boxuri de alamă ar fi acționat ușor la înghesuială, aruncând pe trotuar sânge, dinți și cartilagii nazale, poate chiar și câteva urechi rupte de pe niște scăfârlii. Apoi... roiul, înainte ca jalnica trupă de intervenții a celor de la LAPD să sosească la fața locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
alt scop decât acela pe care i-l va da ea. Focul trosnește și-i usucă pielea, ea îl dezbracă de haine, iar el nici nu se mai miră că se află într-un loc cald, prăfuit, cu urcioare de alamă și o stivă de vreascuri îngrămădite lângă un perete. Afară, furtuna își face de cap, iar în peșteră mâinile ei mici se încolăcesc pe penisul lui și-l împing pe podea într-o zvârcolire confuză de picioare. Potopul mătură totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lasă loc dimineții și un soare portocaliu, răsare vag peste câmpurile aurii. Pran se ridică să se uite la băieții așezați pe câmpuri, la femeile care-și spală părul la fântână sau își unduiesc trupurile, purtând pe cap vasele de alamă, la bărbații care merg în urma plugului, lovind bivolii îndărătnici pentru a o lua prin lanurile de orez, înalte până la fluierul piciorului; toți se opresc un moment să urmărească trecerea supranaturală a trenului, care le tulbură lumea și viața ce merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]