1,700 matches
-
realitate este sursa fundamentală a inspirației scriitorului. Privind evolutiv pe același traseu și dimensiunea polemică, observăm intenția camuflării, a obnubilării sale pe măsură ce alegoria se insinuează în referențialitatea discursului. Atitudinea beligerantă explicită a pamfletarului se estompează în jocul gratuit al limbajului alegoric. 2) Apoi eul poietic este un eu ostil artei pusă în rețetar. Ofensiva sa e îndreptată împotriva ideilor "comode", pentru că "singure ideile incomode sunt generatoare de viață, de luptă și de [...] cultură"5, tot așa cum aceeași ofensivă are drept țintă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și critica literară românească, de a circumscrie textul publicistic "într-o paradigmă precisă (mod, gen, specie, structură, tipologie)"85. Călinescu însuși, deși practicant profesionist al gazetăriei polemice, în a sa Istorie a literaturii române..., reduce publicistica argheziană la dimensiunea ei alegorică și, eludând texte de polemică literară, consideră argheziene doar "pamfletele sterilizate, ineficiente practic", intens liricizate, fantasmagorii neversificate, care fie iau forma fiziologiilor în maniera lui La Bruyère, fie capătă rezonanțe swiftiene. Subliniem, de asemenea, grila empatică prin care un creator
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nevoie "violența interioară", și arghezian materializarea (pre)dispoziției polemice într-un demers ludic gratuit a cărui miză fundamentală e arta99. Distincția criticului este întemeiată, însă insuficient exploatată, de vreme ce decupează doar piesele care, în virtutea unei optici comune, întrunesc condițiile literarității: ficțiunea alegorică și poeticitatea. De altfel, propensiunea lirică apare ca o dominantă a literaturii noastre interbelice, alături de pamflet, fapt semnalat foarte de timpuriu de Lovinescu, el însuși polemist de vocație: "El (lirismul, n.n.) orientează universalitatea genurilor și alcătuiește punctul de vedere unic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este un procedeu specific intervențiilor polemice directe, tocmai prin mesajul indirect pe care-l vehiculează, iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei deriziuni cu substrat etic. Dacă, în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse și sub cenzura impusă de rigorile cadrului polemic. În astfel de condiții, litota (procedeu ce
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acestea, ele nu au nimic în comun cu scrisoarea deschisă, fie că sunt scrise în registrul liric-meditativ (Scrisori către învățători, Scrisoare familială etc.), fie în cel satiric-pamfletar (Scrisori de prinți, Scrisoare politică scurtă etc.). Ele sunt creații fictive sau înscenări alegorice în care dimensiunea polemică, dacă există, este implicită. Atunci când intenția autorului este de a satiriza o întreagă clasă politică, el inventează un personaj-tip al cărui nume Ubibene, sugerând cameleonismul și oportunismul demagogilor care se călăuzesc după adagiul latin, reprezintă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care agresivitatea condeiului capătă valențe simbolice, devenind, într-o consacrată viziune hermeneutică, un "act ritualic de magie neagră"182. Așa cum am arătat în paginile destinate exegezei pamfletului arghezian, marca estetică a publicisticii sale rezidă în forța de transfigurare a ficțiunii alegorice, căreia însuși poetul îi subliniază statutul, condiționând literaritatea discursului pamfletar de "invenția personală activă". Vom încerca, în abordarea noastră, să depășim dilema raportului epic liric care a suscitat, din partea criticii, atâtea divergențe, fără a se ajunge la un consens, dat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lirismul devine o categorie estetică ce aparține unei recuzite mai ample a artistului pamfletar. Privit dintr-o perspectivă generoasă, lirismul poate fi corelat cu tot ceea ce înseamnă emoție estetică, fie la nivelul expresivității limbajului, fie la nivel global, transformând pamfletul alegoric într-o poezie a cotidianului cu substrat etic. Insistăm asupra acestui aspect pentru că el relevă consubstanțialitatea demersului critic (ca materializare a ethos-ului scriitorului) și a celui artistic (ca asumare subiectivă a realității, deci expresie a pathos-ului), specifică prozei publicistice
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
revolta este exprimată prin observații, reflecții cu caracter general sau când vehemența acuzațiilor atinge cote incendiare, reflectând solitudinea subiectului vorbitor în luptă cu "răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în anonimatul unei întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
frontal, divulgându-i hidoșenia fizică și morală, fie prin transfer sinecdotic: "Năpârcă ți-e numele colectiv, omule netrebnic, repetat în fețe multe, de la șarpele spân la șarpele flocos, de la vierme la râmă, mușiță, larvă și lindin"204, fie prin injurie alegorică: "Mi-ai împuțit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, și mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!"205. Războiul, injust și amoral
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
expresii, toate traducând orgoliul nemăsurat al savantului, grandilocvența ideologului și egocentrismul său în viața publică sau pretențiile literatului: "superomul unanim", "marele nostru Rabbi", "Apostolul neamului", "suveran al creierului românesc", "Dascălul nostru, al tuturora" etc. Pamfletarul, expert în portretistica satirică sau alegorică, în care imaginea hiperbolică e figura de bază, recurge, aici, la tehnici descriptive specifice polemistului, bazate pe ironie subversivă, cum ar fi acumularea: "la domnul Iorga, profesor universitar, om cu tendințe de unitate, cu "metodă", cu "ordine", cu acces la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui Sébastien Le Clerc și ale lui François Chauveau, este deosebit de îndrăgită de către ilustratorii edițiilor și traducerilor lui Ovidiu ca și de pictori (Bramantino, Bronzino, Zuccari, Rubens, Gyselaer, Elsheimer etc.). Numeroși comentatori medievali și umaniști au căutat să interpreteze sensurile alegoric și moral al acestei povești ("Hospitalitas Deo grata. Baucis și Filemon fabula docet hospitalitatem ac frugalitatem Deo gratam esse..." scrie în secolul al XVI-lea Georgitus Sabinus). Ovidiu, moralizat și creștinat, a făcut din Filemon și Baucis o imagine a
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
un sânge crunt și radios o stropește!" Acest citat din Herodiada de Mallarmé dat de Mandiargues atrage atenția asupra caracterului însuși al actriței care nu numai că joacă Andromaca de Racine, dar amestecă și oarece miresme din Salomeea, desfășurând fastuosul alegoric al șarpelui pentru a ajunge la această viziune a "unui sex căscat și care arată spectatorului că labiile sale sunt date cu un roșu aprins ca cireașa ca și buzele strâmbate de o grimasă". Ca și Salomeea care nu dansează
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
să reprezinte limbajul însuși și fabricarea sa628, l-ar da sau l-ar concede. De unde necesitatea de a lua limbajul drept ceea ce el este, în mod literal și nu învăluit într-o înșelătoare tunică de mătase cu efecte baroce, metaforice, alegorice sau simbolice, Limbajul nu va spune decât ceea ce el este, el ar fi același și cel care îl reprezintă, semnificându-l ar fi semnificatul. Witz-ul vine atunci să spună ceea ce scapă în această lungă minciună laborioasă, în această obișnuită încâlceală
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
despovărare, de unde planarea, levitația pe o linie transorizontică, privirea oarecum calmă, dicțiunea patetic-mărturisitoare; finalmente un ceremonial verbal insinuant, raportabil la personajele îndurerate ale lui Eschyl dialogând pe tema destinului. Din filozofia celor vechi se păstrează doar unda vibratorie, simbolistica, modurile alegorice; frecvent, în textele stănesciene se adună, în apariții meteorice, figuri istorice și figuri mitice cu precădere helenice: Ptolemeu, Euclid, Amfion, Nemesis, Artemis, Galateea, Hypnos, Euridice, Orfeu, Dedal, Ulisse et alii. Din partituri în genul anticului encomion se constituie materia unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
m-a întrebat. Și-a râs, cu ce sălbăticie! Când m-am trezit, m-am speriat: Fierbeam de poftă și trufie. Încântă, în astfel de texte mărturisitoare, o suavă ambiguizare, acel ceva-ce-nu-se-lămurește, ceva care insinuează tactic și prin aceasta creează alegoric. Alternează ingenios aluzii în semiton și rostiri în clar, chemări voalate și gesturi restrictive; se împletesc dorințe și reprimări, însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îi cere măr din sîn (ea îl blestemă), celălalt îi cere inelul (i se răspunde îngăduitor, ca o urare: „petrece-te-ai printr-însul”, în acord cu formula versificată, „tras ca prin inel”); iar al treilea îi cere cununița, formă alegorică a nuntirii. Așa este ilustrată comunitatea respectivă de motive, urmărite de Petru Caraman în mai multe registre ale discursului său. Dumele care vehiculează alegoria înfățișează, în introducere, un grup de tineri (trei, cinci), de regulă nobili, trecînd călări și mîndri
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
să devină nuntă. Un joc de-a existența, de-a nunta și de-a moartea. Așa se unesc nunta cu moartea. E sensul sentinței, unice și cutremurătoare: „Vai de nuntă fără plîns și de moarte fără rîs!”. Dar în sistemul alegoric al bocetelor și în acela al poemei mioritice, distanța e greu de apreciat. În primul caz, alegoria îndeplinește o funcție strict etnografică, de natură cutumiară: se regretă o întîmplare nefericită. Tragicul se află împlicat, decurge din firea lucrurilor. În baladă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
nume de marcă (C. Brăiloiu, Ion Mușlea) a susținut să semnificația poemei ar decurge din obiceiurile de înmormîntare; mai precis, din reprezentările terifiante despre strigoi asociate cu legea, prescrisă în tradiție, cum că tînărului nelumit i se înscenează o festivitate alegorică de tipul moartea-nuntă Există argumente pentru ambele aspecte, însă problema nu mi se pare bine pusă, din două motive. Se apelează la exemplificări dintr-un domeniu marginal și pragmatic: riturile de înmormîntare, pentru a fi transpuse direct și mecanic pe
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Telegraful român” din Sibiu, iar în 1862 își adună versurile într-un volum, Din poesiele lui Andreiu Mureșanu, premiat de Astra. Pensionat, se retrage la Brașov, unde moare în sărăcie, cu mintea tulburată. M. a debutat cu versuri, în maniera alegorică a poeților Văcărești. Sub influența poeziei romantice franceze (Lamartine, în primul rând), dar și a poeților din Principate (Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, I. Heliade-Rădulescu), el a evoluat spre o lirică pesimistă, cu interogații lamentuoase către ursită și Dumnezeu și cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
Metafizica humorismului și de Metafizica exprimării transcendente. Paralel cu lirica desprinderii de real ca moarte și plecare (cultul pentru porturi și corăbii este și el prezent în Balada portului, Farul magic, Corabia fără drumeți), prin Ervin se cultiva, mai mult alegoric decât simbolic, un mesianism dornic să ofere „torțe pentru labirint”. Numeroase contaminări după Maurice Maeterlinck (la Ervin în Moartea profetului și In profundis, la Mihail Cruceanu în Moartea magilor, la Al. Gherghel în Solie tristă, la Șerban Bascovici în Sonata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
aceasta s-a depus. "Poporul francez nu vrea să mai vadă ceea ce nu mai există fiindcă tocmai l-a distrus: privirea lui ar fi ofensată și tulburată." Dar această distrugere a bucăților de lemn, piatră sau pânză nu are nimic alegoric, este un "sacrificiu răzbunător", un holocaust "expiator". Cuvintele scrise sunt inerte, dar imaginile păstrează în ele ceva viu. Ele amenință, provoacă, apără, stimulează sau descurajează. Reprezentarea îl ține în viață pe reprezentat și, pentru asta, ea însăși trebuie să se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
idolatria dispare deci odată cu inventarea tiparului. Acesta, notează Henri-Jean Martin, a eliminat "o anumită formă de limbaj a imaginilor"76. Cartea xilografică dispare pe la 1740, înlocuită de cea tipografică. Avântul tiparului se produce în detrimentul cărții ilustrate, colorate, anluminate, cu figuri alegorice. Dispar, sau trec în plan secund, imaginea narativă, povestirea în imagini, ca și vitraliul, tapiseria (să ne gândim la Apocalipsa de la Angers, prima bandă desenată), lintoul, fresca. Evul Mediu a fost în mult mai mare măsură o "civilizație a imaginii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care poate fi identic cu cel al unui nume comun, de care nu diferă decât prin referirea la un obiect unic (și autoarea exemplifică prin toponime ca Bleak House a lui Dickens sau Wuthering Heights a lui Brontë, prin numele alegorice din The Pilgrim's Progress a lui John Bunyan: my Lord Turn-about/ l'Homme qui fait se retourner, my Lord Time-server/ l'Esclave du temps etc. - precum și prin personaje tip, ale căror nume au valoare denotativă, cum sunt cele luate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
este lovit pe neașteptate de macranthropie, metaforă a "chemării profetice". Mesajul lui Cucoaneș, decriptat cu greu de povestitor, "vox clamantis in deserto" se referă la inutilitatea profețiilor sale. Posibila identificare cu Eliade "într-o încercare de autoportret simbolic (...) ar aproxima alegoric o cotitură interioară, urmare a unei conversiuni mistice sau a unei puternice epifanii în vara anului 1933. În astfel de condiții, eroul s-ar fi retras în el însuși, în munții din suflet, în sinele sau inconștientul său jungian, reprezentându
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Eu sărman măgar și prietenii mei măgari, măgărițe și asini, am fost și suntem tratați nedrept de către oameni; suntem inteligenți și dotați cu mari calități”. Desigur, vorbim despre măgarul virtuos doar în mod aluziv și înțelept, ca punct de ple-care alegoric al discursului nostru despre figura și misiunea preotului, dar merită să cercetăm latura sa virtuoasă. De fapt, virtuțile măgarului au fost observate întotdeauna în istorie. În celebra operă El ingenioso hidalgo a lui Miguel Cervantes (1547-1616), Don Quijote de la Mancha îl
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]