1,678 matches
-
același an, demonstrația Împotriva războiului din Vietnam din Washington, În anul 1970, mișcările studențești de la Paris din 1968. În primul caz, antropologul amintit subliniază existența figurilor alegorice (Statuia Libertății, Bodhisattva, figuri ale teatrului Pâine și Păpuși), costumația colorată și măștile alegorice, scenetele contestatare improvizate și utilizarea cântecelor „interzise”: În ciuda caracterului organizat al demonstrației și a seriozității intențiilor lor, studenții acționau ca la un carnaval. Atmosfera de distracție, camaraderie, ironie și subversiune a stârnit spaimă și ură Între oficialii Chinei. Studenții se
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
proces de magie. Relatării faptelor cu atestat istoric i se adaugă amintirea copilăriei „la Moldova”, iubirea pentru Maria (soția țarului Boris), apoi descrierea țării utopice, Alexia, în care locuitorii vorbesc „limba moldavă” și întrețin cultul mântuitorului lor, Alexandru. În plan alegoric, eroul parcurge un drum inițiatic, marcat de probe/încercări fundamentale. Acțiunile personajelor includ tâlcuri simbolice. Ambasadorul este, citit în dublu registru, roman de aventuri, frescă istorică în cheie onirică și o poveste pasională stranie, dar și meditație asupra istoriei și
COCHINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286311_a_287640]
-
roman de aventuri, frescă istorică în cheie onirică și o poveste pasională stranie, dar și meditație asupra istoriei și asupra condiției individului. Alexandru participă la dedesubturile luptei pentru putere și este mesagerul, trimisul, „ambasadorul” unei puteri. Motivele medievale, magice și alegorice, ale romanului sunt dublate de motive atemporale, polivalente ca semnificație. Atmosfera de magie, de erudiție ezoterică, de transparență onirică și de supranatural amintește de Mateiu I. Caragiale (Craii de Curtea-Veche) sau de Ștefan Agopian (Sara, Tobit), dar și de realismul
COCHINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286311_a_287640]
-
și inspirația. Întrucâtva remarcabile sunt Baladele vânătorului de balene (1972), poeme cu referire burlescă la Moby Dick de Herman Melville și la alte narațiuni marinărești sau de aventuri în spațiu exotic, maritim ori circumpolar, care se articulează într-un scenariu alegoric, cu „înțelesuri” moral-existențiale. Se percep rezonanțe și o imagistică amintind de Leonid Dimov, dar răzleț, fără coerența de ansamblu și fără geniul poetic al acestuia; e invocată „lapona Enigel”, dar tonul și maniera poemelor amintesc mai degrabă de Al. A
COSMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
Răspântii (1979), Arșița (1981), O anume fericire (1989) abordează aceleași teme: orbirea, necredința urmată de pedeapsă (personajul principal se numește Toma Toma), ratarea, boala, nebunia, înglobând și tema socială. La Răspântii și Arșița, continuarea celui dintâi, sunt romane eteroclite: simbolice, alegorice, poetice, realiste, sociale, cu ample dialoguri pe teme filosofice, ultimul cu o tramă polițistă. O anume fericire insistă asupra problemei cuplului și a libertății umane. Narațiunea, în genere fluentă, preia rețeta de succes a romanului anilor ’80, în speță pe
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
cartea lui Quintus Curtius, De rebus Alexandri regis Macedonum. Noima fragmentului, care motivează traducerea, e confruntarea între cucerit (un înțelept) și cuceritor (forța). Îi mai sunt atribuite lui C. trei discursuri în limba latină. Apelul la mitologie, la sensurile ei alegorice utile retoricii confirmă orientarea umanistă a cărturarului. Opera lui prefigurează direcțiile durabile ale culturii române, impune un stil narativ reflexiv, continuat de M. Sadoveanu-evocatorul istoriei, iar în poezie afirmă o specifică acceptare melancolică a destinului uman. C. și-a dominat
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
Viața literară și artistică”, „Minerva” ș.a. Din 1911, a devenit membru al Societății Scriitorilor Români. Cele mai multe dintre colaborările în versuri și le-a adunat în placheta Primele cânturi (1906) și în culegerea Rapsodii și balade (1910). Țintind să fie reprezentări alegorice ale existenței umane, meditații asupra vieții, versurile lui B., altfel destul de comune, au în atenție idei și sentimente legate de eroziunea produsă de timp și deziluzii, obsesia morții ce întunecă bucuriile. Și descrierile unor cadre din natură capătă conotații asemănătoare
BARSEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285658_a_286987]
-
de esențele ultime (Sâmburii din miezuri). Setea de absolut și jalea „știrbirii de viață” a celui prins în labirintul căutării Spiritului sunt aduse la o limită a sfâșierii extreme, ce cheamă în minte ideea expresionistă de artă. Figurile fantasmatice, măștile alegorice, decorul straniu, metaforă a stărilor din afund, fac din poemele în proză un limbaj obsedant, cvasimagic ( Omul sunător, Zburătorul, Marginea, Dansatorul, Rugul înalt). Povestirile boabei și ale fărâmei (a doua parte a volumului Ce-ai cu mine, vântule?, reluată într-
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
organizează destinul personajelor. Aventura simbolică a lui Trestie se luminează de sensul unui efort general: cel al materiei țintind a se însufleți și a participa la Idee. Proces figurat în planul realist al cărții (apt însă și de o lectură alegorică) de sinteza cristalului pur, incoruptibil, din masa lâncedă, putridă, pieritoare, în fabrica de zahăr - teatru neașteptat al clocotului morții și renașterii. Gulică Unanian, personajul din Cimitirul Buna-Vestire, are o situație aparte, propria sa viziune ironico-grotescă subordonându-se celei auctoriale. Batjocorit
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
o altfel de înțelegere a lumii, avea conștiința latinității noastre (Descriptio Moldaviae, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor) și viziunea înălțării și decăderii Porții ca putere continentală (Istoria Imperiului Otoman). Și, mai cu seamă, dădea în Istoria ieroglifică o imagine - în convenția alegorică a măștilor zoomorfe - a relelor, păcatelor și slăbiciunilor care trăgeau neamul în jos: intrigi politice, duplicitate și trădare, spoliere. După mazilirea Vidrei (Constantin Duca), Corbul (Constantin Brâncoveanu) se amestecă în rivalitățile pentru tronul Moldovei, susținându-și protejatul, pe Mihai Racoviță
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
legendă, snoavă), „citate” paremiologice, pe de o parte și, de cealaltă, notele grave, de „eleghii căielnice și trăghicești”, pe teme ale soartei omenești, dar și ale conștiinței unui destin istoric. Dincolo de - și chiar prin - ludicul literar al „spectacolului” de măști alegorice (dobitoace, păsări, „himere” hibride, grotești), se comunică o solitudine morală adâncă, a Inorogului, într-o lume și o istorie văzute, „ieroglific”, cu o luciditate amară, fără iluzii. Peste mai bine de un veac după moartea învățatului prinț moldovean, tipograful și
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
care, până în 1981, publicase șapte volume, atestând o tot mai pronunțată fază livrescă a scrisului său. În dramaturgie nu a excelat. După Sfântul, poposește fie în mediul negustoresc interbelic (Să nu-ți faci prăvălie cu scară, din 1959), fie închipuie alegoric o umanitate abstractă (Labyrintul, 1967) sau dramatizează câteva episoade din Groapa. Traseul romanesc al lui B. poartă tot timpul un mesaj insurgent și îi fortifică popularitatea. Personalitate puternică, contestatară, revărsând în pagină energie polemică, scriitorul devine, în bună măsură, ambasadorul
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
ritm primitiv, și printr-o cromatică stranie. Feeria în versuri Făt-Frumos în grădina Sfintei Vineri (1903) a reținut atenția prin aerul de puritate și de gingășie al acestei compoziții mai degrabă ludice, imaginată într-un decor edenic, animat de personificări alegorice din mitologia autohtonă. În poemul dramatic Cheleș-Împărat (1923), elementele de basm au o pondere redusă și intervin numai indirect, prim-planul fiind ocupat de înfățișarea unor sentimente și fapte „reale”. O altă „feerie”, Norocul, are ca autor pe B., alături de
BERARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285702_a_287031]
-
Ca „artă instrumentală a filosofiei”, logica educă „operațiile intelectului”, ordonează, prin categoriile ei, bagajul „mental” și „verbal”. Autorul pune accent pe teoria silogismului, cu exemplificări. Urmele acestor preocupări pentru știința logicii vor fi identificabile în parodia gândirii silogistice din romanul alegoric. Compendiul de logică, deși scris în latină, îl situează, prin conținut, pe C. în zona umanismului de factură grecească. Din aceeași perioadă datează contribuțiile lui în domeniul muzicii. Cânta la instrumente de coarde, era și compozitor. Multă vreme s-a
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
arab, C. a inventat un sistem de notare a muzicii turcești și a scris, în limba turcă, o „carte mică”, închinată noului sultan, Ahmed III, Tarifu ilmil musiki ala vêgni maksus [Explicarea muzicii teoretice pe scurt]. În 1704-1705, încheie romanul alegoric autobiografic Istoria ieroglifică, un pamflet care, alături de Divanul, legitimează locul deosebit ocupat de C. în istoria literaturii române. Cunoscută în manuscris, cartea s-a tipărit foarte târziu (1883). Dacă evoluția unei literaturi se decide în momentele de ruptură, de discontinuitate
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
760 de sentenții frumos împodobită”). Știind că utilizează un procedeu cu totul nou în literatura română cultă, C. însoțește textul propriu-zis al romanului de două prefețe și o postfață către cititor, texte prin care atrage atenția asupra noutății literare, substituirilor alegorice, structurii etc. Romanul mai are și alte două elemente de paratext; pentru traducerea neologismelor, o „scară” a cuvintelor străine (imediat după prefață) și o „scară a cuvintelor ieroglificești tâlcuitoare” (în final). În roman sunt transfigurate evenimente personale și istorice contemporane
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
este declarat împrumutată tehnica inversiunii temporale, in medias res, folosită spre a plasa „mijlocul istoriei la început și începutul la mijloc”. Astfel, romanul pătrunde direct în vâltoarea conflictului, iar explicația lui cauzală se dă în partea a șasea. Primesc supranume alegorice nu numai persoanele, dar și lucrurile, documentele, casele, grupurile de oameni etc., cum se poate vedea la „scară”, toate inspirat substituite prin nume simbolice. Mai întâi, numele măștilor zoomorfe țin locul numelor personajelor. Leul și Vulturul sunt emblemele celor două
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
românesc a radiat asupra altor culturi. Geniu pozitiv, C. a fost un întemeietor în varii domenii de manifestare a spiritului, în teologie, istorie și geografie, etnografie, imagologie, sociologie, filosofie, retorică, pedagogie și, nu în ultimul rând, în literatura de ficțiune alegorică și satirică. Voievod luminat, ambițios și blazat, om de lume și ascet de bibliotecă, intrigant și solitar, mânuitor de oameni și mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjește și aventurier, cântăreț în tambură țarigrădean, academician berlinez, prinț rus, cronicar
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
amintite (75, c), eroul se înfruntă cu trei balauri, în trei momente distincte ale scenariului. El adoarme de tot atâtea ori. A patra oară se înfruntă cu mama balaurilor și aceasta îl preface în „stană de piatră” - o altă formă alegorică a stării letargice. Somnul care-l cotropește pe erou este unul irezistibil : „Și îndată adormi, ca și când l-ar fi lovit cineva cu muchea securei în cap” (75, a) ; sau „Abia au intrat în el [în codrul Babei-Iaga] și un somn
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mundi). „De jur- împrejurul palatului începu să crească un tufăriș de mărăcini, ca un gard viu !... Mărăcinișul se înălță tot mai mult și, în cele din urmă, cuprinse toți pereții... de nu mai puteai vedea palatul defel.” Este aceeași imagine alegorică, cu aceeași semni- ficație : regresiunea (micro-)Cosmosului în Haos. Haosul își reven- dică drepturile și primatul. El readuce (toată sau numai o parte din) materia cosmizată la starea inițială, precosmogonică - materia inertă, letargică, amorfă și nesupusă vreunei legi (massa confusa
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
episod, considerând că au un conținut inacceptabil. Mulți cărturari l-au imitat până în zilele noastre (W.T.H. Rouse, de exemplu, într-o recentă tradu- cere în engleză a poemului homeric). Alți exegeți au dat episo- dului în discuție o interpretare alegorică. Pentru un Georges Devereux, încercând să afle dacă eroul cunoaște „secretele patului”, Penelopa testează de fapt dacă acesta îi cunoaște „secretele de alcov” și „obiceiurile sale sexuale” (Georges Devereux, Femme et Mythe, Flammarion, Paris, 1982, pp. 259-260). Vezi și exegeza
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cuprinsă în demersul lui Tezeu. Privit de sus, Labirintul cu firul desfășurat pe parcursurile sale se aseamănă cu „o ciudată pânză de păianjen” (8, p. 197). În textele vedice și postvedice, Zeul suprem este frecvent numit „țesătorul” cosmic și asociat alegoric cu păianjenul care țese lumea din propriul său fir (83, pp. 215-218). Mircea Eliade consideră că apelul speculațiilor arhaice indiene la noțiuni de tipul „fir, păianjen, tramă, țesătură” este cel mai adecvat pentru a exprima ideea că Universul este „o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Metamorfoze, VIII, 175-177). 4. „Legarea” Minotaurului Conotațiile mito-simbolice ale firului sunt extrem de complexe. Dintre ele, cea a „legării” este esențială. La nivelul eposului, acțiunea este concret reprezentată prin legarea efectivă a monstrului (demonului). În fond, este vorba de o reprezentare alegorică a unei acțiuni magice abstracte, de ordonare, pe care o produce Demiurgul asupra Haosului (monstrului primordial). Înlocuirea noțiunilor/acțiunilor abstracte cu cele concrete este una dintre legile epicului popular, dar nu întotdeauna gestul abstract este supus unui fenomen de concretizare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
statutul inițial al Ariadnei, respectiv al lui Tezeu. Eroul și eroina sunt două ipostaze sexualizate ale aceleiași entități primordiale androgine. Faptul este confirmat și de încercarea lor de a reface unitatea- -totalitatea din care s-au desprins. Această încercare este alegoric reprezentată, în scenariul tuturor miturilor de acest gen, prin căsătoria (hierogamia) protagoniștilor : Tezeu-Ariadna (81), Iason-Medeea, Perseu-Andromeda, Heracles-Hesiona, Sf. Gheorghe-fecioara, eroul de basm- prințesa răpită de zeu etc. Excepția nu face decât să întărească regula : căsătoria este ratată (ca în balada
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lumea” (14, p. 296). „Tăierea picioarelor” furtunii din descântecul infantil românesc, uscarea piciorului (și mâinii) Sfântului Ilie - daimonul furtunii, tăierea aripilor Satanei care „întunecă” Soarele, „ruperea aripii” vântului devastator din legenda asiro-babiloniană și, respectiv, din cea românească sunt toate imagini alegorice similare, având aceeași semnificație mito-simbolică : „mutilarea” stihiei, cu scopul de a zăgăzui sau de a diminua forțele dezlănțuite ale Haosului. Comentariile și concluziile de mai sus sunt în contradicție cu cele ale altor comentatori, care consideră (eronat, după părerea mea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]