915 matches
-
susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică la Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934). În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică diferite articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o scurtă lucrare de două pagini apărută în "Casopis Matematiky a Fysiky" (1934-1935), în care definește o procedură de metrizare
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei algebrice și a mecanicii clasice. Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei clase largi de funcții "distanță". În 1938 devine membru al asociației "Deutsche Mathematische Vereinigung" ("Uniunea matematică germană"). A fost membru
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
său.” Șerban Cioculescu spune despre el că „Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate și i-a secat vâna. De vocație matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.” În "Istoria literaturii române de la origini până în prezent", G. Călinescu spunea: „Din aceste experiențe care irită curiozitatea
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
intuit interpretarea geometrică a formulei: vederea numerelor complexe ca puncte din planul complex a apărut abia după 50 de ani. Euler a considerat firesc să prezinte studenților numerele complexe mult mai devreme decât se practică astăzi. În manualul său de algebră elementară, "Elemente de Algebră", el introduce aceste numere aproape de la început și le folosește în mod natural de-a lungul întregii lucrări. Formula lui Euler, numită astfel după Leonhard Euler, este o formulă matematică din analiza complexă care arată o
Formula lui Euler () [Corola-website/Science/310038_a_311367]
-
formulei: vederea numerelor complexe ca puncte din planul complex a apărut abia după 50 de ani. Euler a considerat firesc să prezinte studenților numerele complexe mult mai devreme decât se practică astăzi. În manualul său de algebră elementară, "Elemente de Algebră", el introduce aceste numere aproape de la început și le folosește în mod natural de-a lungul întregii lucrări. Formula lui Euler, numită astfel după Leonhard Euler, este o formulă matematică din analiza complexă care arată o relație strânsă între funcțiile
Formula lui Euler () [Corola-website/Science/310038_a_311367]
-
Michel Weber et Ronny Desmet (sous la direction de), "Chromatikon V. Annuaire de la philosophie en procès — Yearbook of Philosophy în Process", Louvain-la-Neuve, Presses universitaires de Louvain, 2009. (ISBN 978-2-87463-191-7) 21. Ronny Desmet and Michel Weber (edited by), Whitehead. T"he Algebra of Metaphysics. Applied Process Metaphysics Summer Institute Memorandum", Louvain-la-Neuve, Éditions Chromatika, 2010. (ISBN 978-2-930517-08-7) 22. Michel Weber et Ronny Desmet (sous la direction de), "Chromatikon VI. Annales de la philosophie en procès — Yearbook of Philosophy în Process", Louvain-la-Neuve, Éditions Chromatika, 2010
Michel Weber () [Corola-website/Science/331253_a_332582]
-
ISBN 978-2-930517-05-6). VII. John B. Cobb, Jr., "Lexique whiteheadien. Leș catégories de Procès et réalité" [2008], 2010 (ISBN 978-2-930517-06-3). VIII. Jason W. Brown, "Neuropsychological Foundations of Conscious Experience", 2010 (ISBN 978-2-930517-07-0). IX. R. Desmet & Michel Weber (edited by), Whitehead. "The Algebra of Metaphysics. Applied Process Metaphysics Summer Institute Memorandum", 2010. (ISBN 978-2-930517-08-7) X. V. Berne, "Identité et invisibilité du cinéma. Le vide constitutif de l’image dans Hélas pour moi de J.-L. Godard", 2010. (ISBN 978-2-930517-09-4). XI. M. Weber et
Michel Weber () [Corola-website/Science/331253_a_332582]
-
Whitehead Psychology Nexus Studies ÎI), Albany, New York, State University of New York Press, 2009, pp. 1-34, 37-56 & 57-72. « Preface », « Introduction », « The Rationality of Consciousness », « Vision of Existence and Politics of Being », în Ronny Desmet and Michel Weber (edited by), Whitehead. The Algebra of Metaphysics. Applied Process Metaphysics Summer Institute Memorandum, Louvain-la-Neuve, Éditions Chromatika, 2010, pp. 9-12, 13-58, 277-342, 343-364. « Paradoxes et contradictions de la pensée de la décroissance », în Paul Ariès (sous la direction de), Décroissance ou récession. Pour une décroissance de gauche, Lyon
Michel Weber () [Corola-website/Science/331253_a_332582]
-
punctelor de pe respectiva formă geometrică. De exemplu, cercul de rază 2 poate fi descris de ecuația x + y = 4. Numele sistemului vine de la "Cartesius", numele latinesc al matematicianului și filozofului francez René Descartes care, printre altele, a contribuit la unificarea algebrei și geometriei euclidiene. Munca sa a avut influențe asupra geometriei analitice, analizei matematice, și cartografiei. Ideea acestui sistem a fost dezvoltată în 1637 în două lucrări ale lui Descartes. În partea a doua a "Discursului asupra metodei", Descartes introduce ideea
Coordonate carteziene () [Corola-website/Science/311174_a_312503]
-
A"="C"("X") al funcțiilor complexe continue pe "X" care tind către zero la infinit este în mod natural o algebră-C* comutativă, prin intermediul adunării punctuale, multiplicării punctuale, conjugatei complexe punctuale și cu norma precum norma uniformă. În schimb, caracterele acestei algebre "A," notată formula 86 este în mod natural un spațiu topologic și poate fi identificat prin evaluarea dintr-un punct "x", având un izomorfism izometric formula 87. În cazul în care "X"=R este o linie reală, aceasta este exact o transformare
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
C(Σ) constând din toate secvențele "E" = ("E") indexate prin colecția Σ de operatori liniari mărginiți "E" : H" pentru care avem norma finită: Mai mult, teorema convoluției afirmă că, acest izomorfism de spații Banach este de fapt un izomorfism al algebrei C* într-un spațiu C(Σ), în care "M"("G") este înzestrată cu produsul convoluția măsurilor și C(Σ) produsul dat prin multiplicarea operatorilor pentru fiecare index σ. Folosind teorema lui Peter-Weyl și formula de inversiune Fourier (teorema lui Plancherel
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
notată aici prin formula 104 și formula 105, este folosită pentru a nota transformata Fourier a funcției "f". Această reprezentarea este liniară, ceea ce înseamnă că formula 104 poate fi înțeleasă ca o transformare liniară pe spațiul funcției și, denotă că, notația standard din algebra liniară de aplicare a unei transformări liniare asupra unui vector (aici funcția "f") poate fi folosită pentru a scrie formula 107 în loc de formula 105. Deoarece prin aplicarea transformatei Fourier rezultatul este tot o funcție, putem fi interesați de valoarea acestei funcții evaluată
Transformata Fourier () [Corola-website/Science/305957_a_307286]
-
a fost folosită de către matematicianul japonez din secolul 17 Seki Kōwa pentru a rezolva ecuații cu o singură variabilă, deși legătură cu calculul lipsea. Metoda lui Newton a fost publicată prima dată în 1685, în"Tratat istoric și practic de algebră" de John Wallis. În 1690, Joseph Raphson a publicat o descriere simplificată în "Analysis aequationum universalis". Raphson prezenta metoda lui Newton ca o metodă pur algebrică și limita utilizarea sa la funcții polinomiale, dar el descrie metoda în termeni de
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
din exteriorul sălii (cu ferestrele deschise). "Collège de France" favorizează "interdisciplinaritatea", după cum o dovedesc, de exemplu, lucrările catedrei de "Filosofie a cunoștințelor", ocupată de Jules Vuillemin din 1962 până în 1990, care aborda câmpuri disciplinare atât de diverse precum matematicile pure (algebra, geometria, analiza), fizica teoretică (astronomia, relativitatea, mecanica cuantică, haosul), științele inginerești, filosofia și studiile umaniste grecești și latine. Dintre personalitățile prestigioase care sunt legate de Collège de France (cercetători, oameni de știință, intelectuali) se pot enumera: Raymond Aron, Roland Barthes
Collège de France () [Corola-website/Science/316489_a_317818]
-
și Cavalerie. Școala Specială de Artilerie și Geniu asigura o pregătire de înaltă calitate, având o programă cuprinzătoare, care includea discipline de pregătire militară generală, discipline din științele fundamentale și științe aplicative. Astfel, în clasa preparatoare se predau următoarele materii: algebră superioară, geometrie analitică și în spațiu, calcul integral și diferențial, geometrie descriptivă, plane cotale și ordine de arhitectură, mecanică rațională, fizică generală, chimie generală, limba franceză, limba germană și scrimă. În următorii doi ani, programa prevedea următoarele cursuri: fortificații, construcții
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
Geometria algebrică este o ramură a matematicii, care, așa cum numele o sugerează, combină algebra abstractă, în special algebra comutativă cu geometria. Geometria algebrică poate fi înțeleasă ca studiul unui grup de soluții al sistemelor de ecuații algebrice. Atunci când există mai mult de o variabilă, considerente de natură geometrică intră "în joc", înțelegerea fenomenului fiind
Geometrie algebrică () [Corola-website/Science/302781_a_304110]
-
Geometria algebrică este o ramură a matematicii, care, așa cum numele o sugerează, combină algebra abstractă, în special algebra comutativă cu geometria. Geometria algebrică poate fi înțeleasă ca studiul unui grup de soluții al sistemelor de ecuații algebrice. Atunci când există mai mult de o variabilă, considerente de natură geometrică intră "în joc", înțelegerea fenomenului fiind importantă. S-ar putea
Geometrie algebrică () [Corola-website/Science/302781_a_304110]
-
analitică, bazată pe rezolvarea ecuației temporale al lui Schrödinger cu folosirea proprietăților polinoamelor ortogonale, în speță al sistemului coplet de polinoame Hermite. A doua metodă este cea algebrică, numită și metoda lui Dirac-Fock care se bazează pe formalismul hamiltonian și algebra operatorilor cuantici autoadjuncți, respectiv proprietățile acestora. A treia este metoda polinomială care se bazează pe folosirea seriei hipergeometrice. Rezultatele la care se ajung prin aplicarea celor trei metode sunt identice, metoda lui Dirac-Fock având avantajul că nu face apel la
Oscilatorul armonic liniar (cuantic) () [Corola-website/Science/326491_a_327820]
-
aceea el se mai numește și "operator de descreștere" (sau "de coborâre"), iar formula 43 are ca efect creșterea cu o unitate a numărului a valorii proprii motiv pentru care mai este denumit și "operator de creștere" Printr-un procedeu de algebra operatorilor și trecerea la o nouă variabilă prin care se transormă coordonata x a microparticulei într-o nouă coordonată adimensională:formula 52, se găsesc pentru operatorii de crestere si de descrestere formele: Ecuația care determină univoc forma funcției formula 53 este de
Oscilatorul armonic liniar (cuantic) () [Corola-website/Science/326491_a_327820]
-
rezultate îl constituie demonstrarea invarianței topologice a dimensiunii. A studiat o clasă particulară de spații metrice, așa-numitele "spații compacte catalogate" și a elaborat teoria intuiționistă a integralei lui Lebesgue. A definit riguros noțiunea de suprafață riemanniană. Brouwer a studiat algebra logicii lui George Boole. A pus problema caracterizării topologice a funcțiilor analitice, cu care s-a ocupat apoi în mod special Simion Stoilow. Brouwer a distins pentru prima dată în teoria funcțiilor elementele metrice de cele topologice. Mai mult, a
Luitzen Egbertus Jan Brouwer () [Corola-website/Science/312225_a_313554]
-
se bazează în mod generic pe teoria numerelor: inițial studiul numerelor naturale, numere pare, numere impare apoi numere întregi, continuând cu numere raționale și în sfârșit numere reale, întotdeauna corelate cu operațiile aritmetice între acestea, toate acestea făcând parte din algebra elementară. Investigarea în profunzime a acestor teorii și abstractizarea lor a dus în final la algebra abstractă care studiază printre altele inele și corpuri, structuri care generalizează proprietățile numerelor în sensul obișnuit. Conceptul indispensabil în fizică de vector, generalizat în
Matematică () [Corola-website/Science/296537_a_297866]
-
apoi numere întregi, continuând cu numere raționale și în sfârșit numere reale, întotdeauna corelate cu operațiile aritmetice între acestea, toate acestea făcând parte din algebra elementară. Investigarea în profunzime a acestor teorii și abstractizarea lor a dus în final la algebra abstractă care studiază printre altele inele și corpuri, structuri care generalizează proprietățile numerelor în sensul obișnuit. Conceptul indispensabil în fizică de vector, generalizat în sensul de spațiu vectorial și studiat în algebra lineară este comun studiului structurii și studiului spațiului
Matematică () [Corola-website/Science/296537_a_297866]
-
și abstractizarea lor a dus în final la algebra abstractă care studiază printre altele inele și corpuri, structuri care generalizează proprietățile numerelor în sensul obișnuit. Conceptul indispensabil în fizică de vector, generalizat în sensul de spațiu vectorial și studiat în algebra lineară este comun studiului structurii și studiului spațiului. Studiul spațiului pornește în mod natural de la geometrie, începând de la geometria euclidiană și trigonometria familiară în trei dimensiuni și generalizată apoi la geometrie neeuclidiană, care joacă un rol esențial în teoria relativității
Matematică () [Corola-website/Science/296537_a_297866]
-
moștenirii grecești și reunirea ei cu descoperirile din China și India, mai ales în ceea ce privește sistemele de numerație. Domeniile trigonometriei (prin introducerea funcțiilor trigonometrice) și aritmeticii cunosc o dezvoltare deosebită. De asemenea, în această perioadă sunt inventate combinatorica, analiza numerică și algebra liniară. În timpul Renașterii, o parte din textele arabe sunt studiate și traduse în latină. Cercetarea matematică se concentrează în Europa. Calculul algebric se dezvoltă ca urmare a lucrărilor lui François Viète și René Descartes. Newton și Leibniz au inventat, independent
Matematică () [Corola-website/Science/296537_a_297866]
-
sau de variația numerelor. Multe obiecte matematice, precum mulțimile de numere și funcțiile, au o structură internă. Proprietățile structurale ale acestor obiecte sunt investigate în studiul grupurilor, inelelor, câmpurilor și altor sisteme abstracte, care sunt la rândul lor studiate de algebra abstractă. Un concept important în acest domeniu este cel de vector, generalizat în spații vectoriale. Studiul vectorilor combină trei zone fundamentale ale matematicii: cantitatea, structura și spațiul. Algebra vectorială dezvoltă cercetarea într-o a patra zonă de cercetare fundamentală, cea
Matematică () [Corola-website/Science/296537_a_297866]