768 matches
-
meninas." (Capitolul Spiritul critic, s. n.) Un lejer ecran se înalță, totuși, între construcția sa și percepția cititorului. Cu toate că se află întreagă sub ochii noștri, maniera se sustrage abil definirii. Detaliul este, de aceea, o primă formă prin care spiritul creator-critic (ambivalența este o condiție în viziunea autorului și o realitate în ordinea operei) oferă cititorului o cale spre intimitatea operei analizate: Estetica admite azi curent că critica este o formă de creație negativă, o întîmpinare latentă a creației active. Înțelegi scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
subînțelesuri, aproape echivoc și unde experiența s-a condensat în formele nemișcătoare, tuturor cunoscute..." (G. Călinescu). Prozatorul, erudit în linia lui Rabelais și Sterne, are spirit nastratinesc, ecouri de mit (G. Călinescu), își află originalitatea absolută în oralitate (Vladimir Streinu), ambivalența dintre umor și dor (Ovidiu Bârlea), caracterul de spectacol al lumii povestitorului, funcția transformatoare a râsului (G. Munteanu); deplasarea spre psihologic în analiza personajelor (Pompiliu Constantinescu); depozitar de înțelepciune populară, mimează "idioțenia" în fața culturii oficiale, imaginează o lume paralelă cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Valorile morale au fost întotdeauna concepute în raport cu acest simbol. Declinul culturilor, adică deprecierea valorilor morale, a avut tot timpul aceeași cauză: tendința dogmatizantă de a elimina profunzimea simbolică a imaginii mitice, trasformînd-o într-o simplă realitate, ceea ce a constituit cauza ambivalenței dintre credință și îndoială. În culturile antice, simbolizarea implica divinități multiple, în zilele noastre, cultura se bazează pe mitul creștin, în care simbolismul reprezentat de "Dumnezeu" este concentrat în trei simboluri: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Sfîntul Duh și Dumnezeu-Fiul. Nimeni nu se va
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
față de spirit și de efortul acestuia de a învinge inexplicabilul, care în ceea ce privește motivele, este inavuabil, înseși motivele care nu pot fi mărturisite, fiind penibile și ascunse mai mult sau mai puțin voit, sînt și ele legate prin analogie de contrastul ambivalențelor. Culpabilitatea refulată este, de exemplu, polul opus al vanității. Aceasta din urma nu reprezintă nimic altceva decît tendința de refulare a culpabilității. Cu cît este mai mare vanitatea, cu atît mai profundă va fi culpabilitatea, orice culpabilitate, refulată. Vanitatea este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lor culpabilă comună, la rîndul lui, subconștientul rămîne în totalitatea sa legal și dinamic legat de ansamblul motivațiilor supraconștiente, cele două instanțe extraconștiente constituind, una principiul formării sănătoase, iar cealaltă principiul deformării maladive. Pentru a o distinge net de legăturile ambivalențe ale subconștientului, putem considera ca fiind "antitetică" această legătură dinamică și legală dintre supraconștientul etic și subconștient. Antiteza supraconștientă se referă la diferența dintre spaima subconștientă față de adevăr și față de bucuria supraconștientă a cunoașterii de sine, problemă esențială a vieții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este legată de dorința exaltată și o inhibă. Energia dorinței, exaltată pe de o parte și inhibată-refulată pe de altă parte, poate fi transferată asupra unui obiect în sine care nu prezintă nici o atracție și este adesea chiar angoasant(datorită ambivalenței "atracție-culpabilitate", adică exaltare-inhibare). Dorința a devenit subconștientă, pierzînd din vedere nu numai adevăratele ei motive, ci și obiectul ei real. Dar obiectul înlocuitor al dorinței subconștiente -, obiectul fals rîvnit, oricît de angoasant ar fi el (din cauza culpibiltății), nu este mai
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dorința esențială. Sensul real al vieții constă în capacitatea da deliberare lucidă, adică în fluctuarea liberă a energiei între dorința esențială și dorințele multiple neexaltate, conform exigențelor situațiilor schimbătoare. Contrasensul vieții constă în întreruperea oscilației libere sub cele două forme ambivalențe: încordarea energiei pseudospirituale (inhibiția moralizantă) sau dezlănțuirea fără scrupule a dorințelor materiale și sexuale exaltate (etalarea banală). Datorită autodeterminării motivante, atît efortul de eliberare, cît și stagnarea implică răspunderea individuală. Individul este răspunzător pentru forma determinată a vieții pe care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
acest fapt caracterul excesiv al falsei sale justificări. Justificarea falsă colectivă este principiul psihopatiei: fobia față de introspecție. Sancționarea ei imanentă este ignorarea problemei esențiale a vieții umane. Imanența justiției punitive devine pe deplin manifestă dacă ținem seama de faptul că ambivalențele patologice (exaltarea-inhibarea proprie tuturor motivelor perverse) se extind asupra tuturor dorințelor materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Imanența justiției punitive devine pe deplin manifestă dacă ținem seama de faptul că ambivalențele patologice (exaltarea-inhibarea proprie tuturor motivelor perverse) se extind asupra tuturor dorințelor materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
esențiale: forța sublimantă a egoismului conscvent cu intenții armonizante (care nu este altceva decît dorința esențială) care acoperă cele mai mici detalii ale vieții cotidiene și mai ales cortegiul resentimemelor dizarmoni-zante. Grație eliminării succesive a egoismului pervers de către resentimente și ambivalenței lor restrictive (vanitatea culpabilă și acuzația tînguioasă) a fost restabilită căldura sufletească, unirea armonioasă a dragostei ego-ului și a alter-ego-ului, dragostea obiectivă diametral opusă sentimentalismului altruist (contrapolul pervers al egocentrismului vanitos). Obiectivarea dragostei implică dragostea față de adevărul în privința sinelui și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și nu este deloc necesar ca ele să fie patologice. Este vorba aici doar de schițarea sursei și a consecințelor unei sarcini de sfințenie exaltate. Toate formele de sarcini exaltate care duc la nevroze sau la psihoze au în comun ambivalența dintre a vrea și a nu vrea, fuga din fața unei datorii impuse patologic, care provoacă reacții de scurtcircuitare, dacă nu o creștere a culpabilități lor din ce în ce mai insuportabile, riscînd să aibă drept rezultat reacția cea mai extremă și mai nefastă: refugiul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de două săptămîni ca să reflecteze, dar, decît să jure strîmb, a preferat rugul. În privința ezoterismului, acesta a marcat în toate culturile decadența misticismului sub două forme ambivalente: speculația teozofică și satanismul, eșuarea eticii în banalizarea excesivă. Aceste două forme de ambivalență nu sînt deloc absente în epoca actuală, ba chiar cunosc o nouă perioadă de înflorire. 4) ACTUALITATEA PROBLEMEI ESENȚIALE În fiecare moment al cursului istoriei, starea din perioada respectivă a lumii este determinată de ansamblul reacțiilor conștiente, supraconștiente și subconștiente
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
să fie tot mai greu de suportat. Aviditățile pseudo-spirituale ale sarcinilor exaltate, aviditățile sexualității suprasau sub-valorificate și cele ale materialității sînt cele care împart societățile în opresori și oprimați. Ambivilențele motivațiilor subiacente se transformă în final datorită legii punitive în ambivalența inter-reacțiilor și în cea a situițiilor. Injustițiile dominante și toate tentativele de a le contracara prin violență sînt bazate pe starea actuală a evoluției ființei gînditoare, care refuză să-și gîndească viața pînă la nivelul motivațiilor care o tulbură. Dar
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în prealabil. cu cele mai teribile păcate 171. Pharmakon are, în limba greacă veche, două sensuri: otravă și antidot, ceea ce traduce ideea convertirii violenței în contrariul ei, actul ca atare fiind pus sub auspicii divine. Este, practic, vorba de o ambivalență, de "o ambiguitate latentă"172, ce se actualizează în plan sematic și pragmatic. Mitemul copilului orfan se înfățișează din perspectiva coincidenței de factură biografică. Destule variante ale baladei reflectă interesul autorului popular pentru soarta copilului lăsat acasă și rămas singur
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
între planul narațiunii și cel al comentariului. Întrerupând, constant și ferm, nota de subsol dobândește emergență maximală, probează că este, la rându-i literatură, dar instituie un raport ambivalent. Continuitatea dintre cele două niveluri există fără posibilitate de tăgadă, iar ambivalența atrage după sine dificultatea de a preciza care dintre planuri prezente prevalează 313. La nivel stilistic și într-o originală convergență a semnificațiilor simbolice cu "citirea" romanului prin grila mitemelor din balada Meșterului Manole, se conturează o antiteză sacru-profan. Conform
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
avans fie de ofițerul de contrainformații, fie de gradații de la companie, ca să se amuze pe seama intimității tale (Mărturie a răcanului A. G. A. publicată în 2013 în Bucovina literară și montată ca replică în dialogul imaginar al Cajvaneului Heraclidoridiac în eseul "Ambivalența practicilor de inițiere violentă"). Curiozitatea îl face pe micul Luca să accepte efectuarea unui gest străin lui (este ceea ce se numește "mortificarea simbolică" în jargonul psihanalizei, după se va vedea imediat) dar transcrierea lui narativă este o manevră demnă de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Frazer, Creanga de aur, vol. IV, nr. 1043 din bpt, Minerva, 1980, pag. 160-161. 56 Asupra acestora a scris pagini memorabile. Vezi textul despre BIZUTAJ din Eros, Doxa&Logos (cunoscut versiuni (re)construite progresiv în 1995 și 2004). Varianta finală "Ambivalența practicilor de inițiere violentă", apărută în 2014 în Explorări...(Opera Magna, Iași, vezi pp. 153-243) cunoaște o eflorescență a corpului (cavernos) al textului remarcabilă și invită la continuare, televiziunile ne oferă zilnic material de digerat. EXTRA 57 Este numele sorbonicol
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
unui fenomen natural inexorabil, mai ales că acesta, la rândul său, vădea și o anume disponibilitate rațională și sentimentală. I-o dovedise în mai multe rânduri mascota, în stare să plângă, să râdă, să fie indiferentă, să cânte. Paradoxala ei ambivalență de ambasadoare a ororii și totodată furnizoare de plăceri sexuale mirabile, amestecul de instinct și rațiune, de atribute umane și feminine, îl făceau pe narator să creadă că un armistițiu între monștrii marini și oameni ar fi posibil. Mai mult
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
astru stingher Hyperion, Într-o altă lectură și pe un alt palier al semnificației poetice poate fi asemuit licornei, Licorna e greu de Îmblinzit ,fiindcă e plin de viclenie” licorna este un simbol al lui Mercurius. Scenariul mitului este călătoria ambivalență, care comportă un dus, În general o coborîre (cobori În jos, luceafăr blînd) și un Întors mai mult sau mai puțin triumfal (Durand). ... Hyperion a trebuit să se scufunde În mare pentru a-și domoli și suspenda acel „pyrochronos”, era
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ritualul iluminării: "Mă vor recunoaște// Mă vor alege/ să intru în sistemul de vase comunicante,// atunci vadurile îmi vor fi pline", mărturisește ea fără echivoc. La fel ca în Venezia profundis, Jocul cu cercuri se nutrește din aceeași obsesie a ambivalenței, grefată la rândul ei pe certitudinea Bivalenței universale: alfa omega, animus anima, real ireal ș.a. ("În caleidoscop,/ două cioburi diferit colorate:/ Eva și Adam// Rotind cilindrul cu oglinzi/ imaginile lor multiplicate/ trec dincolo de planul real/ Nu e întâmplătoare linia de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aceeași experiență a sacrului, numai că pe coordonata ei temporală: Noaptea a fost întotdeauna încărcată de sacralitate. Marile culte ale zeilor greci sunt asociate nocturnului, iar romantismul a știut să exploreze potențialitățile de mister ale acestuia. Căci noaptea exprimă tocmai ambivalența sacrului: obscuritatea maschează particularitățile și ne restituie fascinanta unitate ascunsă a lumii; însă în același timp apare angoasa de a fi văzut fără a putea vedea, de a fi dezorientat și la discreția zgomotelor și umbrelor 5. 2. Toate schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de produs, cît propria-i natură, indiferent de modul în care a luat naștere. Operele sînt vii atîta vreme cît vorbesc, și aceasta într-un chip inaccesibil obiectelor naturale și subiecților care le produc"(p.10). Există, prin urmare, o ambivalență a artei, ambivalență devenită, în timp, condiția sine qua non a oricărui gest estetic: impulsul autonomiei funcționale, combinat cu identitatea ab origine, mediată de empiric. Astfel, stipulează Adorno, în toate dimensiunile propriului proces productiv, arta are o condiție dublă, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
propria-i natură, indiferent de modul în care a luat naștere. Operele sînt vii atîta vreme cît vorbesc, și aceasta într-un chip inaccesibil obiectelor naturale și subiecților care le produc"(p.10). Există, prin urmare, o ambivalență a artei, ambivalență devenită, în timp, condiția sine qua non a oricărui gest estetic: impulsul autonomiei funcționale, combinat cu identitatea ab origine, mediată de empiric. Astfel, stipulează Adorno, în toate dimensiunile propriului proces productiv, arta are o condiție dublă, fiind simultan entitate independentă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
intitulată, simbolic, Babamin Bavulu/ Valiza tatălui meu, încearcă să facă o radiografie în plan alegoric a disjuncțiilor mentalitare existente între Orient și Occident. Pamuk însuși pare să se recepteze, prin urmare, în postura unui liant între cele două spații, asumîndu-și ambivalența identitară ca pe o misiune istorică. Cartea de memorii publicată în 2003 de Orhan Pamuk, Ístanbul: Hatiralar ve Șehir/Istanbul: amintirile și orașul (tradusă recent la Polirom), dă o direcție clară acestui efort al scriitorului (de a pune în interacțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]