560 matches
-
toată lumea. Nu o să vă irosesc timpul sau banii. O să vă spun dacă vă pot ajuta sa nu. Doamna Curtin puse cana pe birou și-și șterse mâna de pantalonii ei kaki. — Haideți, atunci, să vă povestesc de ce se află o americancă în biroul dumneavoastră din Botswana. După ce voi termina ce am de spus, îmi veți putea răspunde cu da sau nu. Pur și simplu. Da sau nu. CAPITOLUL TREI Băiatul îndrăgostit de Africa — Am venit în Africa acum doisprezece ani. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spune Africa lumii întregi: i-ar putea aminti ce înseamnă să fii om. Admira asta și înțelegea măreția de care au dat dovadă Khama și Mandela iertând trecutul. Și totuși, cazul doamnei Curtin era diferit. Nu i se păruse că americanca ar fi dornică să învinuiască pe cineva de dispariția fiului ei, deși era conștientă de faptul că în situația ei mulți oameni ar fi devenit obsedați de pedepsirea vinovatului. Mma Ramotswe oftă. Presupunea că pedeapsa e câteodată necesară pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înțeleagă dacă-i spuneți că este acolo undeva, dar că nu-i puteți arăta locul exact. Mma Ramotswe duse cana la buze, urmărind-o pe secretară cum vorbește. Uite o fată isteață, reflectă ea. Înțelesese exact modul de gândire al americancei și apreciase exact cât de greu ar fi să explici aceste adevăruri subtile cuiva care percepe lumea ca fiind în întregime explicabilă prin știință. Americanii sunt foarte deștepți; au trimis rachete în spațiu și au inventat mașini care gândesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Uită. Cu toate acestea, sunt unele lucruri pe care nu le uiți cu ușurință. O mamă, de exemplu, nu-și va uita fiul. În timp ce vorbea ea, ținuta bărbatului se modifică din nou. Se ridică din scaun râzând. — Aha, acum înțeleg. Americanca aia, cea care tot pune întrebări, v-a trimis să scormoniți din nou trecutul. N-o să renunțe niciodată? N-o să priceapă niciodată ce are de priceput? — Ce să priceapă? întrebă Mma Ramotswe. El stătea acum la fereastră și privea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
primi ajutor. Logic, nu? Pe față îi înflori un zâmbet batjocoritor; era încântat că-i reușise un calambur. Foarte bine, Rra, spuse Mma Ramotswe. Ați putea să mă ajutați sau, mai curând, ați putea s-o ajutați pe acea biată americancă. Este mamă. Ați avut și dumneavoastră o mamă. V-aș putea spune: Gândiți-vă la suferința acelei mame, dar știu că unei persoane ca dumneavoastră nici că i-ar păsa. Nu vă pasă de femeia aia. Și asta nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sau ceai. Nu-mi place să fac asta, Rra, spuse ea. Dar asta mi-e meseria. Uneori trebuie să fiu dură și să fac lucruri care nu-mi fac plăcere. Iar ceea ce fac acum trebuie făcut fiindcă undeva există o americancă îndurerată, care nu dorește decât să-și ia rămas bun de la fiul ei. Știu că nu vă pasă de ea, dar mie îmi pasă și cred că sentimentele ei sunt mai importante decât ale dumneavoastră. Așa că vă propun un târg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
căzu privirea pe inelul de logodnă și-i reținu mâna o clipă, uitându-se la inelul de aur și la pietricica strălucitoare. — Zirconiu, diagnostică el. Le fac să semene cu diamantele. Sunt aproape ca originalul. Când se întoarseră, Carla și americanca stăteau una lângă cealaltă, iar figura femeii mai în vârstă exprima pace, aproape bucurie, ceea ce-i spunea lui Mma Ramotswe că își atinsese scopul. Băură ceai împreună, doar privindu-se una pe cealaltă. Băiatul avea un cadou pentru bunică, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
doar privindu-se una pe cealaltă. Băiatul avea un cadou pentru bunică, o bucată de steatit pe care o sculptase chiar el. Ea îl primi și îl sărută cum ar fi făcut orice bunică. Mma Ramotswe avea un cadou pentru americancă, un coș pe care îl cumpărase, nici ea nu știa de ce, de la o femeie de pe marginea drumului, la Francistown. Femeia era disperată, iar Mma Ramotswe, care nu avea nevoie de coș, îl cumpărase ca s-o ajute. Era un coș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
avea nevoie de coș, îl cumpărase ca s-o ajute. Era un coș tradițional botswanez, cu model în împletitură. — Semnele astea de aici sunt lacrimi, îi explică ea. Girafa le dăruiește femeilor lacrimile ei, iar ele le împletesc în coș. Americanca primi coșul politicoasă, cum era obiceiul în Botswana, cu ambele mâini. Cât de nepoliticoși sunt oamenii care primesc darurile cu o singură mână, de parcă îl smulg de la cel care le oferă; ea știa lecția. — Sunteți foarte amabilă, Mma, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care inițiază contactul. Mackenzie părea că se gândește, la un moment dat a vrut să deschidă gura să protesteze, apoi s-a răzgândit. — Crezi? întrebă ea într-un final. Adriana clătină din cap. Era plictisitor, era atât de evident. De ce americancele nu înțelegeau lucrul ăsta? De ce nu li s-a spus? Regulile te ajută, dar nu erau de ajuns; le învățau pe femei cum să refuze un bărbat, dar nu cum să-l seducă. Dacă în ultimii zece ani n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
oare posibil să înțeleg greșit? se întrebă ea în timp ce se așeză alături de Otis pe canapea și puse farfuria cu struguri între genunchi. Îl mângâie pe spate în timp ce el atacă fructul cu bucurie. Apoi începu să demonteze toată ideea acee stupidă. Americancele nu aveau să se schimbe niciodată — la naiba, de zeci ani le plăcea să fie femeia-bărbat — atunci ce rost avea? Și-apoi, chiar avea nevoie de o astfel de expunere? Publicitatea era una, dar expunerea pe web, cu toate siturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
limbi străine”. — Dar e adevărat, a protestat Rafi. — Bineînțeles că e adevărat; doar că m-am săturat să tot aud. Deci? Cum ai învățat să vorbești așa? El a ridicat din umeri și a părut puțin rușinat. — Maică-mea e americancă. L-a cunoscut pe tata când a plecat să-și facă studiile în străinătate, apoi a rămas. Având în vedere lucrul ăsta, ar trebui să vorbesc mult mai bine, dar ea aproape că niciodată nu vorbea cu noi în engleză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ascundă stupoarea. Adriana editorialist? Adriana plătită de cineva pentru un lucru făcut de ea? Era aproape inimaginal. — Adi, felicitări! Vei avea ocazia să împărtășești din cunoștințele tale unei noi generații de tinere. Incredibil. — Dumnezeu e martor că au mare nevoie. Americancele astea... Doamne Dumnezeule... dar am să încerc. Uite ce e, trebuie să mă pregătesc pentru prânz. Papa i-a invitat pe toți vecinii pe la noi de Revelion. Tu unde te duci cu israelianul tău deseară? La un restaurant în Tel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
o vacanță în străinătate, pentru că asta ar presupune că trebuie să-și lase mașina într-o parcare supraetajată ca să ia avionul, deoarece avioanele decolează de pe aeroporturi, care, în general, au și parcări supraetajate; de simpla amintire a faptului că e americancă; de trimiterea unui fax; de expedierea unei cărți poștale; de contemplarea ideii de a învăța să trimită un e-mail; de gândul de a locui în casa noastră de la țară, din Northamptonshire; de gândul de a locui la Londra. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
decât să știe că aș apuca vârsta de optzeci și cinci de ani într-o casă cu încălzire centrală. Ăsta-i unul dintre motivele pentru care eram alergică la ideea mamei cu băiatul din vecini. Nu eram sigură că, eu, americanca născută să mă lăfăi într-o căldură plăcută, creată artificial, aș fi făcut față, cu constituția mea fragilă, temperaturilor scăzute pe care le presupune căsătoria cu un filfizon. 3. Tata Tata își spune „întreprinzător în domeniul antichităților“, dar este atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ani. Mi-am petrecut toată viața aici, spuse Charlie. De-abia îmi mai amintesc Anglia. Nici măcar tata nu prea pomenește de ea - e cam excentric și secretos. În fine, tu de ce-ai plecat din Anglia? —Ei bine, mama e americancă, iar eu am vrut dintotdeauna să stau aici. În plus mama devenise total obsedată de ideea de-a mă mărita cu un englez cu sânge albastru. Brrr! Detest filfizonii! — Sunt enervanți, nu-i așa? —Groaznici. Eu, una, trăiesc cu spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Julie să afle că i-am spus o minciună nerușinată, dar bine’nțeles că lui Eduardo nu i-am spus nici un cuvânt despre ce s-a petrecut la Paris. El și-a închipuit că eram acolo la cumpărături, ca toate americancele. Adevărul e că mă uram din toată inima pentru incidentul Advil. Și Charlie mă ura. Julie nu era tocmai entuziasmată. Nu mai voiam să mă urască și altcineva. Nu ar fi fost o mișcare inteligentă să-i spun lui Eduardo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
în fotografiile din reviste. Cele mai multe muze de profesie tac chitic, pentru a-și relaxa mușchii feței când e vreun fotograf prin apropiere. Din când în când sunt răpite și trebuie să locuiască la Paris, cum a făcut, recent, o biată americancă pentru dl Ungaro. Dar, în cele din urmă, a meritat, fiindcă a devenit izvorul oficial de inspirație al lui Karl Lagerfeld, care, se zvonește, are o muză în fiecare capitală, de la Moscova la Madrid. Câteva zile mai târziu, când Jazz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
cariera nu-i totul. În fine, am pus pentru tine, în camera de oaspeți, o lenjerie de vis. Lenjeria de pat irlandeză l-ar face de râs pe Pratesi. Americanii nu se pricep la lenjerie ca noi... —Mamă, tu ești americancă, i-am reamintit. Sunt o lady englezoaică prinsă-n capcana unui trup de femeie american, ca un transsexual, așa-mi zice profesorul de yoga. Lasă asta, am auzit că familia s-a întors, ca să vezi ce potriveală perfectă, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
grădina de la The Old Rectory. M-am gândit să mă îmbrac în compleul meu Caroline Charles, acela crem. Ce părere ai? — Cine e Caroline Charles? întrebă Julie. —E designerul preferat al prințesei Anna. Dacă mama ar recunoaște faptul că-i americancă și ar purta Bill Blass, ca mai toate mamele, ar arăta mult mai bine. Ai idee cum a reușit tatăl lui să-și piardă urma în America? mă întrebă mama. N-au folosit niciodată titlul. Mi-a spus Charlie, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Doina a găsit o formulă de mixaj între acea metodă și Cultura civică, tot la Humanitas. O vreme am însoțit-o în povestea asta, apoi am trecut în alta. Petrecând noi acolo săptămâna de grație, la un moment dat o americancă ne-a zis că ar trebui să cumpărăm colecția de cărți, altminteri nu vom înțelege mare lucru. Doina, femeie cu bun-simț, a început să plângă. Printre lacrimi, a explicat că banii noștri nu-s mai mult de 20 de dolari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
colecția de cărți, altminteri nu vom înțelege mare lucru. Doina, femeie cu bun-simț, a început să plângă. Printre lacrimi, a explicat că banii noștri nu-s mai mult de 20 de dolari de toți și că ea se simte mizerabil. Americanca s-a uitat la mine, care le stăteam impasibilă alături: - And you, Mihaela? Presupun că se aștepta să plâng și eu. Mi-am mutat fundul pe masa cealaltă și i-am răspuns: - Sorry Ann! I am not able to cry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dover cu o întârziere de vreo șase ore. În compensație, compania ne-a despăgubit cu câte un bon de 20 de lire pe care puteai să iei mâncare și băutură de la restaurantul feribotului, ceea ce am și făcut, dimpreună cu niște americance hipiote, în vizită prin Europa. Am ajuns în Franța târziu, pe la două noaptea, pe o ploaie torențială. Am ieșit în autostradă să fac autostopul spre Bruxelles. Eram ud, amețit de băutură și de tangajul nesfârșit, obosit, cu 50 de dolari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Ursula a avut o singură problemă cu mine: - Dumnezeule, nu te mai saturi odată să mănânci scârboșeniile de hamburgeri? Noi nu aveam atunci McDonalds și eu eram de groază. Înfulecam la chiftele turtite în pâine ca o spartă. Toate răcnetele americancelor pe tema: - Where is our vegetarian food? cu adresă la restaurantele poloneze, mi se păreau scălămbăieli și mofturi de doi bani. Veneam dintr-o țară în care carnea a fost decenii un status-simbol, unde căram în trenuri șunci, cârnați, slană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fi consimțit să mor dacă măcar încercam să-l ucid. În vara lui ’98 am fost la Boston, la un simpozion de filosofie feministă. Acolo, după ce mi-am terminat speach-ul despre analogia totalitarism-patriarhat, folosind România drept studiu de caz, o americancă a plâns și mi-a cerut scuze. Nu era nimic melodramatic în lucrarea mea, dar femeia ținuse la o altă secțiune o lucrare despre dreptul de a ucide, tot pe studiul de caz Ceaușescu. Evident, ea ne considera complet imorali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]