606 matches
-
clubul karaoke din 2 Chome, unde veneau travestiți? Dimineața ne găsea beți pe amândoi, nu-i așa? Eram atât de făcuți praf Încât nici un simț nu mai era treaz, creierul și limba și oricare altă parte a corpului ne erau amorțite. Ne aruncam În pat și Începeam de Îndată jocul nostru. Îți spuneam mereu că mult mai importantă decât somnul, decât odihna, era dorința sexuală și Începeam să te sărut ca acum, mai Întâi În jurul clitorisului. Noriko, cu fața Încă acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ci mai ales fizice. De altfel, trupul este cel afectat Întotdeauna, nu numai În cazul drogurilor. Imaginați-vă o stare de excitare care te ține cu pupilele dilatate timp de treizeci de ore! N-ai cum să nu fii epuizat, amorțit. Musca-țețe... bărbatul Îi găsise numele acesta. Zicea că Îi sugera bâzâitul aripilor acestei insecte. Eu, firește, nu am văzut niciodată o muscă-țețe. Mie și-a lăsat fetița la părinții ei și a venit la Tokio. Imediat ce s-au Întâlnit, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
când te gândești la ele, când ți le imaginezi. Teama de a nu sfârși ca un vagabond dispare atunci când deja ai ajuns În stadiul acela. Spaima că te-ai putea trezi cu fața umflată și asimetrică, cu mâinile și picioarele amorțite, că ți-ai putea pierde simțurile și nu ți-ai da nici măcar seama că nu mai ești lucid, toată spaima aceasta dispare În momentul În care ajungi exact În starea de care te-ai temut. Atunci nu-ți mai pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
persoane care-l ajută În treaba asta. Exact așa procedează și evreii. După ce termină de vorbit, Yazaki mai trase pe nas o linie de cocaină. M-am aplecat peste masă să trag și eu pe nas. Îmi simțeam vârfurile degetelor amorțite și pudra uscată și dulce mi se lipea de gât. — Va să zică Keiko ți-a povestit vrute și nevrute, nu-i așa? De obicei e foarte reținută și vorbește puțin. Tot nu-mi vine să cred că ți-a spus și despre Reiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu exista vreo altă misiune mai potrivită pentru mine. Dacă mi-ar fi cerut acest lucru Într-o discuție față În față, poate c-aș fi refuzat, chiar dacă era vorba de un ordin din partea lui Keiko Kataoka. Cu toate simțurile amorțite după ce prizasem o linie de cocaină destul de lungă, ascultam vocea aceea revărsându-se din receptorul mic al telefonului și Îmi suna foarte abstract. În lipsa oricărui detaliu al prezenței ei fizice, fie el miros, fie privire, această voce devenise Întruchiparea obiectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sarcină urgentă: să ajungă în al optulea decant. Când trăgea de levierul "cutiei"', Gosesyn sesiză schimbarea. Se simțea din nou în noul corp, scăpat de Ashargin. După trezirea rapidă, se ridică brusc. Căzu gemând, fiindcă fiecare mușchi din corpul său amorțit protesta energic împotriva mișcării bruște. O femeie, lângă pat, scăpă o exclamație. Leej apăru în câmpul său vizual, în fața ochilor lui dureroși. - Te-ai trezit... zise, cu glas aproape murmurat. Mă gândeam eu că se va întâmpla ceva, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
celelalte corpuri ale lui Gosseyn în "incubatoarele" automate, trebuie să fi fost de o simplitate cvasiprimitivă. O privi pe Leej. Așezată pe marginea patului. Îl urmărea cu ochii umezi de emoție. Dar nu zicea nimic, iar el, menajându-și mușchii amorțiți, aruncă o privire prin încăpere. Un dormitor, destul de bine mobilat, cu două paturi. În celălalt dormise cineva, iar el presupunea că era al ei. De aici. se grăbi să tragă concluzia că ei fuseseră închiși împreună. Supoziția pe care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
așteptăm cuminți. -Eu sunt cuminte dar chiar m-am plictisit! Hai să ieșim chiar un pic afară să cunoaștem și noi lumea. -Sau lumea să ne cunoască pe noi... -Cum vrei frate dar nu strică să ne întindem oscioarele noastre amorțite. -Unde vrei să mergem, Pit?Pe prima creangă, până la intersecție. -Și dacă vine vreo mașină? -Fii serios, măi Pet! Mașină pe creangă?! -Știi foarte bine că vreau să am grijă de tine! -Nu te teme o să-ți placă și ție
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
ajunge... (pleacă. Pe fond amestecat de cântări și sunet de clopot, scade lumina. Continuă fondul până la revenirea lui Sisoe) CORTINA (La față de cortină coboară din cer, într-un coș de nuiele, Sisoe. Se ridică, e desculț, pare a fi cam amorțit, iese din coș, privește spre cer.) SISOE: Gata, am ajuns! (Se uită în sus, strigă) De-acu' ridicați hârzobul și puneți-l la păstrare. Să ne vedem cu bine! (Coșul este ridicat, dispare spre pod. Face câțiva pași, calcă strâmb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de o stâncă, micuța Martine păștea, beată și fericită. Treaz încă în toiul nopții, privesc golul din fereastra larg deschisă, acolo unde palmierul își foșnește frunzele întunecate. Mama ta doarme, rochia ei roșie e așezată pe scaun. Îmi simt brațul amorțit și apoi umărul. Îmi vâr cotul sub pernă să mă ridic puțin și o lovesc cu piciorul. Ea se întoarce în întuneric. — Ce ai? Are vocea obosită, dar îngăduitoare. Nu-mi mai simt brațul, mă tem să nu fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dădea aerul afară din plămâni gemea ușor. Am stat să ascult. Încet-încet geamătul s-a rupt, s-a stins. Apoi a revenit violent ca țipătul unei păsări speriate. — Italia..., am scuturat-o. Nu s-a mișcat. — Italia! Era probabil foarte amorțită. A întredeschis cu greutate buzele, ca și cum ar fi mestecat în gol, fără să deschidă ochii, poate căuta un cuvânt, dar nu reușea să-l găsească. M-am ridicat în picioare, m-am aplecat asupra ei și am pălmuit-o, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
putut regăsi „în spațiul carpato-danubiano-pontic”(măi ce gust greco-latin are limba asta de lemn!). Noa gata! ??? rând alb? Am recitit textele tale de la Oxford. Sunt mult mai pline de viață decât crezi tu. Mustesc a viață, așa cum era ea, năclăită, amorțită, cu ochi mici și păr mult ca să reziste la întuneric și frig. Cu un lucru nu sunt de acord: cu autoculpabilizarea; a noastră ca indivizi, a noastră ca popor. Păi frate, nu am fost noi culmea virtuții, dar să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie. Am urme de praf și de pietre pe spate, genunchi și mâini, și pete de zmeură pe tot corpul. Dar nu mă deranjează. Nu sunt în stare nici măcar să ridic o mână și să dau la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aceată relatare dintr-un punct de vedere de mărturisită simpatie de clasă care, totuși, credem, nu s-a îndepărtat nici o clipă de judecata cea mai riguros obiectivă, nu ne vor face totuși să uităm, chiar riscând o întețire inoportună a amorțitului rug al conflictualelor relații istorice dintre capital și muncă, nu ne vor face totuși să uităm, spuneam, că și numitul Cipriano Algor are o vină în toate astea, ingenuă, inocentă, dar, cum s-a întâmplat de atâtea ori, rădăcina malignă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
gata, din trei ar fi prea greu, N-o să uit. Cipriano Algor rămase câteva minute privindu-și fiica desenând, apoi se duse în olărie. Se va măsura cu lutul, va ridica greutățile și halterele noii reînvățări, își va exersa mâna amorțită, va modela câteva figuri de probă care nu vor fi nici măscărici nici bufoni, nici eschimoși nici infirmiere, nici asirieni nici mandarini, niște figuri despre care oricine le va privi, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrână, va putea spune, Seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un trandafir, număr stelele, mă minunez În fața frumuseții Creației, a perfecțiunii alcătuirii sale, a omului, cea mai frumoasă operă a Ziditorului, a minții sale Însetate de cunoaștere, a sufletului Însetat de dragoste, a simțurilor sale, a tuturor simțurilor, treze sau amorțite. Cu ochi gânditori, cadiul se ridică, vine să se așeze alături de Khayyam, punând pe umărul acestuia o mână părintească. Străjile schimbă priviri uimite. — Ascultă, tinere prieten, Preaînaltul ți-a dăruit tot ce poate dobândi mai de preț un fiu de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fix. Dacă vreți să îmi semnați și mie aici... — Ei, atunci să nu te mai țin! exclamă Alicia, uitându‑se amuzată la pachetul meu. Bucură‑te de restul șederii tale aici! — Mersi, răspund. Așa o să fac. Și, simțindu‑mă vag amorțită, mă îndepărtez, ținându‑mi hainele strâns la piept. Endwich Bank SUCURSALA FULHAM Fulham Road 3 Londra SW6 9JH Domnișoarei Rebecca Bloomwood Apt. 2 Burney Rd 4 Londra SE6 8FD 8 septembrie 2001 Stimată domnișoară Bloomwood, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu se osteni să comenteze ordinul foarte hotărât. Parker aruncă o privire spre coechipierul care abia se ținea pe picioare. ― Salut! Mai ești cu noi, Brett? ― Păi! ― Norocul nostru! (Ripley făcuse mișto. Se întinse ceva mai estetic decât colegii ei amorțiți). Sunt fericită să văd că marele nostru orator este la fel de vorbăreț. Brett se mulțumi să zâmbească. Era cam tot atât de volubil ca și mașinile pe care le avea în primire, ceea ce nu însemna mare lucru. Echipajul obișnuia să-l tachineze mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
relee tainice, inaccesibile lor. Prin scăfârlia recepționerului Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari ai blocului! Poftim, spune și tu... Recepționerul tresărise, parcă. Brusc, cuvântul „instigatori“ îi amintise de taică-su... Ei bine, urmașul va proba că atunci când jocurile par pierdute, trebuie inventat unul nou, oricât de bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simplă formalitate, doar știți. Aulius oftă supus, resemnat. Simțea ceva neclar că-l supără înăuntru, ca un fel de hârjoană de purici, tot sărind dintr-o parte în alta a interiorului, undeva pe lângă inimă. Se scărpină greoi, cu mâinile aproape amorțite. - Am vorbit și cu nevasta lui Brandaburlea, bătrânul, continuă Vergilică. Garantează că i-a înfundat ai lui Panaghie. De la nunta aia din primăvară, care nu s-a mai ținut, că nu l-a mai vrut Cantaflora pe nepotul lui Brandaburlea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
toți aci se-ncîntă, Când toți își au plăcerea și zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd, ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sfarmă de odată cu lanțul de sclavie Și sceptrele de fier; {EminescuOpI 25} În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde Tiranilor ce pier! În darn răsună vocea-mi de eco repețită, Vă sgudue arama urechea amorțită Și simțul leșinat; Virtutea despletită și patria-ne zeie Nu pot ca să aprinză o singură scânteie În sufletu-nghețat. Și singur stau și caut ca uliul care cată În inima junimii de vieața-i desbrăcată Un stârv spre-al sfâșia; Ca pasărea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare Și astfel Bolintineanu începu cântecul său. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, Chiamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne, Căci pe mucedele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Domnului că sunt din piele. Patrick mai degrabă ar fi murit decât să fi purtat așa ceva, deși întotdeauna aș fi dorit să-l văd îmbrăcat astfel. — Îmi pare rău, reușesc în final să mă scuz. Gura îmi este pe jumătate amorțită, de parcă tocmai vin de la dentist. Îmi controlez cu greu corpul, care reacționează haotic, pentru că sunt încă în stare de șoc. —Te-ai tăiat? mă întreabă Davey, conștient că e ceva la mijloc. Nu, e-n regulă, îmi pare rău... —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
indica mâna sa, iar ceea ce văzui mă lăsă fără cuvinte. Perdeaua de nori ardea. Capitolul 10 Dimineața părea mai sumbră în acea zi. Totul parcă era amuțit. Nici un sunet nu era la fel de puternic cum fusese ieri. Până și natura părea amorțită. Se părea că o furtună trebuia să apară în orice moment și acum mediul în care trăiam se liniștea și se pregătea pentru a o întâmpina. Numai că furtuna întârzia să apară. Am încercat o bună bucată de timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]