2,204 matches
-
pe care socialul le stigmatizează; în sfârșit, abilitează simțurile, toate simțurile, ca mijloace de a accede atât la cunoaștere, cât și la adevărurile faptice, subiective și relative - încă o piatră aruncată în grădina lui Platon... -4Ludic, agonic și comic. Atâta vreme cât anecdotei i se va refuza aceeași forță teoretică și aceeași încărcătură intelectuală ca și dialogului, tratatului și demonstrației, atâta vreme cât jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. în loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor, unde trebuie să-i căutăm și să-i găsim pentru a-i scoate la lumină. Ansamblul anecdotelor referitoare la Aristip din Cirene are aceeași semnificație: ele constituie o formidabilă mașină de război antiplatoniciană. într-un spirit ludic și comic așadar, ele recurg la o metodă agonică pentru a atinge niște țeluri filosofice. Anecdotele își propun o edificare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
scoate la lumină. Ansamblul anecdotelor referitoare la Aristip din Cirene are aceeași semnificație: ele constituie o formidabilă mașină de război antiplatoniciană. într-un spirit ludic și comic așadar, ele recurg la o metodă agonică pentru a atinge niște țeluri filosofice. Anecdotele își propun o edificare personală. în plus, întrucât marchează conștiințele și memoriile, ele țin de cunoștințele de mnemotehnică, stăpânită la perfecție în acele vremuri. Absența cărților, sau, oricum, extrema lor raritate, numărul redus de oameni în stare să le citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de oameni în stare să le citească obligă la exerciții care permit memorarea unei cantități considerabile de informații. în acea epocă, stăpânind acele tehnici acum pierdute, unii știau pe de rost toate versurile lui Homer. Lansez aici ipoteza că aceste anecdote, pe care nu mai știm să le interpretăm, aveau aceleași funcții ca unele exerciții mnemotehnice contemporane. Platon a optat pentru dialog, care se lasă decodat mai ușor de către contemporani; Aristip a ales teatralizarea teoriilor sale, deși a scris și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
obligatoriu, tezele, învățătura, ideile. A trece sub tăcere un filosof pe care-l combați echivalează cu arderea lui pe rug, așa cum dorea Platon să procedeze cu operele lui Democrit. Platonismul se prezintă astfel ca un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
învățătura, ideile. A trece sub tăcere un filosof pe care-l combați echivalează cu arderea lui pe rug, așa cum dorea Platon să procedeze cu operele lui Democrit. Platonismul se prezintă astfel ca un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
două stări constrângătoare, care îngrădesc libertatea și fac imposibilă o reală autonomie. A trebui să cerșești echivalează cu a avea mereu grija bunurilor tale: viața e prea scurtă ca să pierdem timpul cu niște activități de care ne putem lipsi. Câteva anecdote ni-l arată pe Aristip pe puntea unui vas în momentul în care se anunță furtuna: el își aruncă banii peste bord, spre marea supărare a spectatorilor care asistă la această scene contrară bunului-simț! Este oare gestul unui om cupid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai importantă a timpului nostru. Nici călugăr benedictin, nici libertin depravat, ci filosof radios și solar: adică om liber, în stare să se bucure de un moment fericit dacă acesta nu va trebui plătit cu cine știe ce necaz viitor. învățăturile câtorva anecdote: Aristip iese dintr-un bordel și, când cineva îl dojenește pentru că a intrat acolo, el răspunde că problema nu constă în a intra, ci în a nu ști să ieși; altuia, care-i reproșează că s-a dus la niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce au ca unic punct comun faptul că s-au născut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un punct de raliere, o ocazie de conivență. Influența lui reală încă nu a fost scrisă... MOMENTUL AL PATRULEA PLĂCEREA DORINȚEI îMPLINITE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
te bucura de plăcerea filosofilor” Lătratul conceptului. Cirenaicii și cinicii împărtășesc un mare număr de poziții ideologice și filosofice. Pe fondul antiplatonician, ca și pe baza formei teatrale, subversive, vesele și ludice, ei sunt de-a valma gratificați cu aceleași anecdote care dovedesc înrudirea lor intimă. Distincția între cele două școli pare adesea arbitrară, schematică, mai aptă să faciliteze plasarea unei gândiri vii într-o căsuță dintr-un tabel decât să ne informeze cinstit asupra savorii și a arabescurilor sale. Doxografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
-și pună în picioare mănuși de box sau să iasă cu spatele din palestră pentru a demonstra excelența unei poziții filosofice, dar, pentru cinici, ca și pentru frații lor cirenaici, contextele ne lipsesc uneori și rămânem atunci doar cu spuma anecdotei. Or, toate acestea au un sens, iar povestea cu felinarul în mai mare măsură ca altele. într-adevăr, Diogene caută mai puțin un om anume, așa cum ar putea găsi sau recunoaște în mulțime, și se află mai degrabă, ironic, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
n-ar fi ezitat, într-o cetate guvernată după bunele sale principii, să-l bage pe Diogene la închisoare sau chiar să-i ofere o cupă de cucută. Pentru că, după cum ni s-a transmis de-a lungul veacurilor prin celebra anecdotă, așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
aproapelui, primă condiție pentru a ajunge la o adevărată înțelepciune. Ca buni discipoli, Crates și Hipparhia se execută și, în chip de lucrări practice, se împreunează în piața publică, contribuind astfel la gesta cinică, deja bogată în evenimente... Ce spune anecdota, în esență? Că nu-ți poți afla fericirea urmând calea trasată de nomos, că trebuie să urmezi îndemnurile naturale și să-ți asumi apoi singurătatea efortului filosofic, care te condamnă la privirile dezaprobatoare ale celor mulți, incapabili să înțeleagă de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în tradiția filosofică: el susține principiul, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a fost convins de talentul lui Eudoxiu atunci când, întors din călătoria sa în Egipt, acesta i-a dat o lecție - de geometrie, dar și o lecție umană - învățându-l cum să repartizeze în semicerc o adunare la un banchet. Detaliile anecdotei nu ne-au parvenit, dar n-avem nicio îndoială că iscusitul filosof l-a rănit în amorul propriu pe gânditorul instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși, comentatorii nu acordă decât puțin interes unei cantități - infime, desigur, dar reale - de informații prin raportare la care înnobilarea hedonistă nu pare o erezie manifestă... Una sau două anecdote sugestive, trei sau patru fragmente, câteva considerații detaliate, o reputație transmisă de doxografi. Cam puțin, desigur, dar destul pentru ca, în absența unor texte pro sau contra, să identificăm totuși o tendință, o înclinație, un ușor tropism... Judecați, vă rog: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
credem despre mențiunea din Souda, la rubrica Prodicos, despre moartea lui la Atena, condamnat să bea cucută sub aceeași acuzație ca și Socrate, mai precis de a fi corupt tineretul? Nu știm nimic mai mult despre această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
spune, gândim pentru a trăi, a supraviețui... Epicur trăiește cu pâine și cu apă, poate chiar și cu un sfert de litru de vin pe zi. Unui discipol care-i oferă de-ale gurii pentru o petrecere, el îi cere - anecdota e celebră - un boț de brânză... Când vine și ziua sorocită, festinul se înfiripă în jurul modestului cadou. Dietetica lui, concepută ca o etică, și viceversa, îi permite târâș-grăpiș să ducă o existență destul de plină de evenimente până la vârsta de șaptezeci și doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să repete de câteva ori. Doar când s-a ridicat de pe ea brusc și aproape a țipat, cuvintele lui au căpătat sens: — Miss, zicea el, e ok dacă îmi dau drumu’ în tine, Miss? Când am auzit prima dată această anecdotă, mi s-a confirmat presupunerea mea destul de sceptică cu privire la calitate sexului pe care îl poate avea cineva cu o persoană de cincisprezece ani. Dar Sheba n-o spusese în acest fel. Ea o povestea ca un exemplu al farmecului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să-i ceară autograful și tot așa. Era o nebunie. Pentru că pe Richard îl plictisește economia și nici c-ar fi putut să-i pese mai puțin de tata. Dar nu-i puteai spune mamei asta. Ori de câte ori tata spunea o anecdotă, ea punea o palmă grea pe genunchiul lui Richard, ca și cum l-ar fi consolat pentru soarta ingrată de a nu fi Sfântul Ronald. — Crezi că mama ta mă va accepta? am întrebat-o pe Sheba. — Poftim? Sheba părea uimită. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
are felul ei de nemurire, gândeau peste înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii în urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. Vârstele devastaseră veselia, spontaneitățile și râsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămâneau, în schimb, prin ele însele, neatinse de duhul pierzării, de asemenea legendele locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar esențial. Vârstele devastaseră veselia, spontaneitățile și râsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămâneau, în schimb, prin ele însele, neatinse de duhul pierzării, de asemenea legendele locului, mereu întinerite, nemuritoare prin permanenta lor reluare. Se râdea, mai rar, ceva se pierduse, se mai întrebau între ele, așa cum nu se întâmpla altădată, despre unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]