977 matches
-
maniera cea mai completă, ca într‑o structură fractală. Am spus unicitate și multiplicitate. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere disimetria sistemului. Cristos este uerum et unum uerbum vestit de‑a lungul timpului printr‑o multitudine de profeți autentici. Anticristul nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion, Valentin etc.), fiecare din ei dispunând la rândul său de o armată de pseudoprofeți (falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge la identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spus unicitate și multiplicitate. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere disimetria sistemului. Cristos este uerum et unum uerbum vestit de‑a lungul timpului printr‑o multitudine de profeți autentici. Anticristul nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion, Valentin etc.), fiecare din ei dispunând la rândul său de o armată de pseudoprofeți (falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge la identificarea Anticristului cu omnis sermo profitens se esse ueritatem, cum non
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion, Valentin etc.), fiecare din ei dispunând la rândul său de o armată de pseudoprofeți (falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge la identificarea Anticristului cu omnis sermo profitens se esse ueritatem, cum non sit ueritas, siue apud gentiles siue apud barbaros. Această lărgire a sensului către orice discurs „grec sau păgân”, care se pretinde adevărat fără însă a fi, îi aparține în exclusivitate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care traversează Gorgias, de exemplu, de la un capăt la altul. Origen deplasează, pentru prima dată, anticristologia din cadrul său strict scripturistic într‑un cadru inedit, cel al culturii păgâne. El vede în eretici „noi sofiști” și îi identifică cu mulțimea de anticriști din Biserică și din afara ei. Rezumat și concluzie Viziunea pe care o are Origen despre Anticrist este cu totul diferită de cea a predecesorilor săi, Irineu, Tertulian, Ciprian sau Hipolit. În cazul său, este vorba de o viziune spiritualistă, proprie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din cadrul său strict scripturistic într‑un cadru inedit, cel al culturii păgâne. El vede în eretici „noi sofiști” și îi identifică cu mulțimea de anticriști din Biserică și din afara ei. Rezumat și concluzie Viziunea pe care o are Origen despre Anticrist este cu totul diferită de cea a predecesorilor săi, Irineu, Tertulian, Ciprian sau Hipolit. În cazul său, este vorba de o viziune spiritualistă, proprie tradiției alexandrine, care abandonează provizoriu cadrul eshatologic și plasează figura adversarului lui Cristos într‑un context
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un context „metafizic”. Așa cum adevăratul Cristos continuă să se întrupeze în Evanghelie (totalitatea Scripturilor) după învierea sa, tot astfel dușmanul său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
după învierea sa, tot astfel dușmanul său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci de o multitudine de anticriști, care acționează ilicit, printr‑un fel de „magie” lingvistică, extrem de cuceritoare. Acești „vrăjitori” alterează adevăratul sens al Scripturilor și propun dogme noi, fără nici un respect față de tradiție. Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și abstracți, Origen face apel la un dublu model: cel al pseudoprofetului, iudeu sau creștin, și cel al sofistului păgân. Abordarea sa însă transfigurează aceste modele într‑o atât de mare măsură, încât ele devin aproape de nerecunoscut. Capitolul V Nero Anticrist: Victorin, Commodian și poziția critică a lui Lactanțiu Nero rediuiuus Capitolul de față își propune să prezinte și să analizeze varianta „neroniană” a mitului Anticristului. Trei autori se impun în egală măsură, toți trei de limbă latină, toți trei scriind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
modele într‑o atât de mare măsură, încât ele devin aproape de nerecunoscut. Capitolul V Nero Anticrist: Victorin, Commodian și poziția critică a lui Lactanțiu Nero rediuiuus Capitolul de față își propune să prezinte și să analizeze varianta „neroniană” a mitului Anticristului. Trei autori se impun în egală măsură, toți trei de limbă latină, toți trei scriind la sfârșitul secolului al III‑lea și începutul secolului al IV‑lea: Commodian, cu Carmen apologeticum (versurile 805‑1058) și Instructiones I, 41 și 42
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
versurile 805‑1058) și Instructiones I, 41 și 42; Victorin de Poetovio, cu Comentariul la Apocalipsă, în special capitolele 11, 12; Lactanțiu, cu Diuinae institutiones 7, 14‑19, și Epitoma 66, 1‑67, 3. În cazul primilor doi autori, mitul Anticristului se construiește în jurul nucleului reprezentat de legenda lui Nero rediuiuus sau Nero redux. Lactanțiu are o atitudine diferită, dar legată direct - în manieră polemică, așa cum vom vedea - de cea a confraților săi. În plus, el reprezintă un moment simptomatic, de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin simpatia pe care o nutrește față de popoarele Orientului, pe toată durata domniei sale. Creștinii au integrat legenda unui scenariu cristologic. Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul lumii, modelul păgân al Anticristului. În opinia lui Jean‑Michel Poinsotte, „cinci sunt motivele pentru care Nero era sortit să devină un personaj eshatologic, încarnarea Anticristului, a cărui venire iminentă, pentru unii, frământa imaginația creștinilor din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul lumii, modelul păgân al Anticristului. În opinia lui Jean‑Michel Poinsotte, „cinci sunt motivele pentru care Nero era sortit să devină un personaj eshatologic, încarnarea Anticristului, a cărui venire iminentă, pentru unii, frământa imaginația creștinilor din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii și de crime; persecuțiile împotriva creștinilor; Orientul; misterul care învăluie sfârșitul împăratului; rolul jucat de scrierile apocrife. Rolul primordial în crearea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unii, frământa imaginația creștinilor din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii și de crime; persecuțiile împotriva creștinilor; Orientul; misterul care învăluie sfârșitul împăratului; rolul jucat de scrierile apocrife. Rolul primordial în crearea și transmiterea legendei lui Nero‑Anticrist (sau prototip al Anticristului) a revenit Apocalipsei. Scrierile apocrife nu ar fi putut alimenta și susține singure, pentru o perioadă atât de îndelungată, o atare credință. Elementele legendei neroniene, prezente în special în capitolul 13, au menținut, de‑a lungul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din primele secole”. Acestea sunt: o viață plină de josnicii și de crime; persecuțiile împotriva creștinilor; Orientul; misterul care învăluie sfârșitul împăratului; rolul jucat de scrierile apocrife. Rolul primordial în crearea și transmiterea legendei lui Nero‑Anticrist (sau prototip al Anticristului) a revenit Apocalipsei. Scrierile apocrife nu ar fi putut alimenta și susține singure, pentru o perioadă atât de îndelungată, o atare credință. Elementele legendei neroniene, prezente în special în capitolul 13, au menținut, de‑a lungul secolelor, o credință care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Macabeilor, aduceau deja în prim‑plan figura tiranului eshatologic, avându‑l drept model istoric pe Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Tema va fi reluată, fără modificări radicale însă de o serie de scrieri intertestamentare. Apocalipsa 13 propulsează mitul lui Nero‑Anticrist, tocmai datorită modificărilor contextului socio‑politic. Nu se insistă prea mult asupra faptului că „poemul” ioanic aparține, asemenea Oracolelor sibiline, valului literaturii de propagandă antiromană inițiată de Orient. Eliberarea creștinilor și victoria finală a lui Cristos sunt puse pe același
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unitatea Bisericii; Duhul septiform; 2) cap. 3-4: vedenia tronului; cele două Testamente; 3) cap. 6-9: cele șapte coroane și cele șapte trâmbițe: simbolul persecuțiilor; 4) cap. 10-11: îngerul cu cartea în mâini; Isus deschide cartea; 5) cap. 11-19: secvența eshatologică; Anticristul‑Nero; 6) cap. 20-22: cele două învieri, judecata și împărăția de o mie de ani. În această secțiune este ilustrată pe larg teoria hermeneutică a recapitulării. Potrivit acesteia, pasajele în care se vorbește de martorii săptămânii eshatologice sunt nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea, ea se va solda cu o serie de convertiri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pântecele maicii tale te‑am cunoscut, mai înainte de a veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet al neamurilor, fapt care are neîndoielnic legătură cu figura Anticristului‑Nero, cel care va fi stăpânul neamurilor. Martorii eshatologici apar pentru a treia oară în capitolul 14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea veșnică”, al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doi profeți, ci de doi îngeri. Metoda „repetiției” îi permite lui Victorin să reunească într‑o singură secțiune simbolurile care apar dispersate în corpusul ioanic, dar care prezintă un minimum de trăsături comune. Prin contrast cu coborârea martorilor din rai, Anticrist „se ridică din adânc” (ascendisse bestiam de abysso). În sprijinul acestui verset, exegetul alcătuiește un mic dosar de mărturii din Iezechiel și Pavel (Iez. 31,3.4; 2Tes. 2,7‑9; 2,10‑11). De abysso este o aluzie la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sprijinul acestui verset, exegetul alcătuiește un mic dosar de mărturii din Iezechiel și Pavel (Iez. 31,3.4; 2Tes. 2,7‑9; 2,10‑11). De abysso este o aluzie la mitul lui Nero și deci, indirect, la stăpânirea romană. Anticristul‑cezar „nu apare în virtutea propriei puteri sau a puterii tatălui său, ci din porunca lui Dumnezeu” (11, 4). Simbolurile Anticristului apar, în concepția lui Victorin, în mai multe capitole: balaurul din Apocalipsă, cap. 12; fiara care se ridică din mare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]