894 matches
-
altele. Când acest echilibru armonios se pierde, rezultă disfuncții, boli și îmbătrânire prematură. Dezechilibrul între nivelul de radicali liberi (sau prooxidanți) și antioxidanți este numit „stres oxidativ”. El este imputabil fie unei înmulțiri a radicalilor liberi, fie unei împuținări a antioxidanților; deseori, cele două fenomene au loc în același timp. Îmbătrânirea celulară poate de altfel să fie definită ca o pierdere progresivă a capacității organismului de a menține echilibrul între radicalii liberi și antioxidanți 21. Vestea proastă este că procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
a radicalilor liberi, fie unei împuținări a antioxidanților; deseori, cele două fenomene au loc în același timp. Îmbătrânirea celulară poate de altfel să fie definită ca o pierdere progresivă a capacității organismului de a menține echilibrul între radicalii liberi și antioxidanți 21. Vestea proastă este că procesul de îmbătrânire poate fi un cerc vicios înspăimântător: din ce în ce mai multe celule mor și dereglează încetul cu încetul buna funcționare a organismului, crescând totodată în mod continuu nivelul de radicali liberi. Problema este că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
Problema este că nu ne dăm seama de acest lucru, întrucât numărul celulelor sănătoase scade greu, dar continuu. Când stresul oxidativ se instalează sau când are loc un accident important, organismul nu mai are destulă forță și rezerve suficiente de antioxidanți pentru a le combate. Boala și moartea prematură devin astfel inevitabile. Este ceea ce eu numesc îmbătrânirea patologică sau îmbătrânirea din cauza bolii. Vestea bună este că există un mijloc de a modifica acest scenariu catastrofal al îmbătrânirii patologice și am să
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
1994). „Agir sur le calcium pour proteger le neurone”, Le quotidien du médecin, ianuarie. 21. Harman, D. (1992). „Free radical theory of aging: history”, in Emerit, I. & B. Chance (ed.), Free Radicals and Aging, Basel, Birkhauser. Capitolul 4 Protecția prin antioxidanți Un sistem de apărare împotriva radicalilor liberi Organismul a prevăzut mijloace de a evita legăturile dăunătoare cu radicalii liberi, deoarece aceștia pot cauza adevărate dezastre pentru viitoarele generații de celule. Nu uitați că celulele dumneavoastră se reînnoiesc în mod continuu
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
ale creierului, cu toate că și în acest caz studii recente par să nege certitudinile anterioare. Sistemul nostru de apărare împotriva radicalilor liberi este destul de sofisticat. El se organizează după o dublă structură complementară: în primul rând, există două surse de apărare antioxidantă: o sursă externă (vitamine, minerale și oligoelemente) și o sursă internă (enzime, proteine și alți metaboliți); în al doilea rând, există două niveluri de acțiune sau linii de apărare ale antioxidanților: mediul apos (pe bază de apă), ca în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
complementară: în primul rând, există două surse de apărare antioxidantă: o sursă externă (vitamine, minerale și oligoelemente) și o sursă internă (enzime, proteine și alți metaboliți); în al doilea rând, există două niveluri de acțiune sau linii de apărare ale antioxidanților: mediul apos (pe bază de apă), ca în cazul celulei, ca și mediul grăsos (pe bază de lipide), ca în cazul membranelor. Această dublă structură defensivă permite protejarea eficient a diferitelor țesuturi ale corpului uman care au la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
neînțelegeri în uzină. Membranele sunt atacate de numeroși radicali liberi. al treilea nivel este mediul extracelular (MEC). Într-un fel, el constituie rețeaua rutieră și de legătură a întregului organism. Este numit și „mediu interstițial”. Corpul posedă agenți de securitate antioxidanți care patrulează atât în interiorul celulei, cât și la periferia sa, la nivelul membranelor. Pe de altă parte, aceștia nu sunt prezenți în mediul extracelular (MEC), care constituie prin urmare călcâiul lui Ahile sau punctul slab al sistemului antioxidant 1. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
antioxidant 1. Aceasta explică parțial cum de niște mercenari ca radicalii liberi pot să circule cu ușurință prin tot organismul și să atace diferite membrane celulare care sunt ceva mai vulnerabile decât altele. Cele două niveluri principale de acțiune ale antioxidanților În condiții normale, producerea radicalilor liberi în folosul mecanismelor celulare este strict supravegheată și controlată de sistemul antioxidant. Acest sistem creează două niveluri de acțiune sau două linii de apărare. Prima linie de apărare: membranele O mare cantitate de radicali
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
sau două linii de apărare. Prima linie de apărare: membranele O mare cantitate de radicali liberi este fabricată în straturile grăsoase ale celulelor, adică la nivelul membranei lor. Or, tot în acest loc se găsește și prima linie de apărare antioxidantă a corpului uman: vitaminele liposolubile Q, E, betacarotenul și enzima Mn-SOD. Mai puțin cunoscută decât alte vitamine (deoarece a fost descoperită recent 2), vitamina Q3 sau ubiquinonă, numită cel mai des coenzima Q10 are totuși proprietatea unică de a furniza
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
betacarotenul și enzima Mn-SOD. Mai puțin cunoscută decât alte vitamine (deoarece a fost descoperită recent 2), vitamina Q3 sau ubiquinonă, numită cel mai des coenzima Q10 are totuși proprietatea unică de a furniza electroni 4. Ea are o puternică proprietate antioxidantă, estimată a fi de 10 ori superioară celei a vitaminei E5. La fel ca betacarotenul și vitamina E, care au și o structură fenol, coenzima Q10 are capacitatea extraordinară de a neutraliza foarte periculosul oxigen singlet. De asemenea, ea joacă
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
joacă un rol de catalizator în reacțiile cu vitamina E. În fine, ea este prezentă în centrul membranei lipidice, chiar acolo unde sunt produse enzimele oxidante, în timp ce vitamina E se situează la periferia membranei lipidice 6. Această organizare a diferiților antioxidanți membranari permite o repartizare mai bună a sarcinilor și, prin urmare, o eficacitate sporită. A doua linie de apărare: interiorul celulei În partea apoasă a celulei (citoplasmă) se găsește o a doua familie de antoxidanți, care sunt de această dată
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
E este prezentă în țesuturile grăsoase, dar unul din polii săi, cromanolul are o afinitate pentru mediul apos. Acest lucru permite vitaminei C ca, în caz de nevoie, să recupereze un electron de la vecina sa și să-și mărească puterea antioxidantă 7. Această întrajutorare se poate stabili și în celălalt sens, precum și cu alți antioxidanți, cum ar fi bioflavonoidele și sistemul antioxidant enzimatic (glutation, SOD etc.)8. Dacă, din nefericire, aceste două linii de apărare sunt depășite, nimic nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
afinitate pentru mediul apos. Acest lucru permite vitaminei C ca, în caz de nevoie, să recupereze un electron de la vecina sa și să-și mărească puterea antioxidantă 7. Această întrajutorare se poate stabili și în celălalt sens, precum și cu alți antioxidanți, cum ar fi bioflavonoidele și sistemul antioxidant enzimatic (glutation, SOD etc.)8. Dacă, din nefericire, aceste două linii de apărare sunt depășite, nimic nu-i mai oprește pe radicalii liberi să afecteze o lipidă, o proteină sau un nucleotid din
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
enzimatic (glutation, SOD etc.)8. Dacă, din nefericire, aceste două linii de apărare sunt depășite, nimic nu-i mai oprește pe radicalii liberi să afecteze o lipidă, o proteină sau un nucleotid din codul nostru genetic. Principalele două surse de antioxidanți Așa cum tocmai am văzut organismul nostru posedă diferite niveluri de acțiune antioxidantă pentru a ne păstra integritatea fizică și a încetini efectele negative ale îmbătrânirii. Știți de asemenea că organismul își fabrică singur apărători antioxidanți capabili de a neutraliza radicalii
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
apărare sunt depășite, nimic nu-i mai oprește pe radicalii liberi să afecteze o lipidă, o proteină sau un nucleotid din codul nostru genetic. Principalele două surse de antioxidanți Așa cum tocmai am văzut organismul nostru posedă diferite niveluri de acțiune antioxidantă pentru a ne păstra integritatea fizică și a încetini efectele negative ale îmbătrânirii. Știți de asemenea că organismul își fabrică singur apărători antioxidanți capabili de a neutraliza radicalii liberi pe care îi producem mereu pentru a trăi. Totuși, imaginați-vă
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
genetic. Principalele două surse de antioxidanți Așa cum tocmai am văzut organismul nostru posedă diferite niveluri de acțiune antioxidantă pentru a ne păstra integritatea fizică și a încetini efectele negative ale îmbătrânirii. Știți de asemenea că organismul își fabrică singur apărători antioxidanți capabili de a neutraliza radicalii liberi pe care îi producem mereu pentru a trăi. Totuși, imaginați-vă că organismul dumneavoastră este un oraș fortificat. Dacă inamicul vine cu o armată întreagă, cei câțiva soldați de la porțile orașului vor fi incapabili
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
incapabili să țină singuri piept dușmanului. Chiar dacă vor închide porțile masive ale orașului, multiplele atacuri și loviturile de berbec ale atacatorilor vor sparge repede sistemul de apărare. Apărătorii devotați vor avea nevoie de ajutoare. În acest moment intră în joc antioxidanții de rezervă. Este vorba: fie de un surplus de antioxidanți interni fabricați datorită unui aport suplimentar de aminoacizi și minerale. De exemplu, un aport de cisteină și de seleniu crește cantitatea de glutation din celule 9. fie de un surplus
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
masive ale orașului, multiplele atacuri și loviturile de berbec ale atacatorilor vor sparge repede sistemul de apărare. Apărătorii devotați vor avea nevoie de ajutoare. În acest moment intră în joc antioxidanții de rezervă. Este vorba: fie de un surplus de antioxidanți interni fabricați datorită unui aport suplimentar de aminoacizi și minerale. De exemplu, un aport de cisteină și de seleniu crește cantitatea de glutation din celule 9. fie de un surplus de antioxidanți externi din alimentație, cum ar fi vitaminele C
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
rezervă. Este vorba: fie de un surplus de antioxidanți interni fabricați datorită unui aport suplimentar de aminoacizi și minerale. De exemplu, un aport de cisteină și de seleniu crește cantitatea de glutation din celule 9. fie de un surplus de antioxidanți externi din alimentație, cum ar fi vitaminele C, E, și Q10. Organismul posedă deci surse de antioxidanți: un sistem intern în mare parte enzimatic, bazat pe activitatea unor proteine, aminoacizi și enzime produse de organism. Cele mai importante sunt glutation-peroxidaza
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
și minerale. De exemplu, un aport de cisteină și de seleniu crește cantitatea de glutation din celule 9. fie de un surplus de antioxidanți externi din alimentație, cum ar fi vitaminele C, E, și Q10. Organismul posedă deci surse de antioxidanți: un sistem intern în mare parte enzimatic, bazat pe activitatea unor proteine, aminoacizi și enzime produse de organism. Cele mai importante sunt glutation-peroxidaza (GPX), glutation transferaza (GST), glutation reductaza (GRD), superoxid dismutaza (SOD) și catalaza; un sistem extern și non-enzimatic
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
exterior, prin amplificarea sistemului non-enzimatic pentru a continua să ne apărăm de acțiunea radicalilor liberi. Pentru că numărul radicalilor liberi nu scade cu vârsta: dimpotrivă, are tendința de a crește (vezi secțiunea intitulată „Îmbătrânirea și radicalii liberi”, la pagina 78 orig.). Antioxidanții interni: exemplul glutationului Glutationul este liderul sistemului antioxidant intern. Datorită ramurii sale sulfurate (SH), adusă de aminoacidul semiesențial cisteină, glutationul (GSH) este capabil să elibereze electroni și să neutralizeze astfel un număr mare de radicali liberi, conform reacției: 2 GSH
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
o moarte precoce”. Cum se poate explica un asemenea entuziasm la acești experți în sănătate? Pur și simplu, ei au înțeles funcționarea reală a glutationului. Glutationul poate să neutralizeze radicalii liberi nu doar direct, ci și indirect, reciclând o vitamină antioxidantă, ca vitamina C sau E. Astfel, el nu numai că maximizează rolul vitaminelor, dar le este și indispensabil. Funcționarea sa necesită însă o cantitate suficientă de cisteină, seleniu, acid folic și vitamine B1, B2, B12, iar o mare parte din
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
produse. O creștere a glutationului obținută datorită Immunocal/HMS 90MD este capabilă să combată eficient cancerul 10, hepatita cronică 11, precum și să amelioreze în mod surprinzător starea de sănătate a persoanelor care suferă de SIDA12 sau de boli pulmonare 13. Antioxidanții externi Din moment ce este vorba de antioxidanți pe care organismul nu-i fabrică el însuși, trebuie să-i căutăm în alimentația noastră. Dintre antioxidanții externi pe care îi putem găsi în alimentația noastră, vitamina C (sau acidul ascorbic) și vitamina E
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
datorită Immunocal/HMS 90MD este capabilă să combată eficient cancerul 10, hepatita cronică 11, precum și să amelioreze în mod surprinzător starea de sănătate a persoanelor care suferă de SIDA12 sau de boli pulmonare 13. Antioxidanții externi Din moment ce este vorba de antioxidanți pe care organismul nu-i fabrică el însuși, trebuie să-i căutăm în alimentația noastră. Dintre antioxidanții externi pe care îi putem găsi în alimentația noastră, vitamina C (sau acidul ascorbic) și vitamina E (alfa-tocoferol) sunt probabil cele mai cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
în mod surprinzător starea de sănătate a persoanelor care suferă de SIDA12 sau de boli pulmonare 13. Antioxidanții externi Din moment ce este vorba de antioxidanți pe care organismul nu-i fabrică el însuși, trebuie să-i căutăm în alimentația noastră. Dintre antioxidanții externi pe care îi putem găsi în alimentația noastră, vitamina C (sau acidul ascorbic) și vitamina E (alfa-tocoferol) sunt probabil cele mai cunoscute și cele mai studiate până acum în cercetările medicale. Însă și vitaminele Q (ubiquinona sau Q10) și
[Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]