888 matches
-
aici. Câinele rămase pe loc, își ținea capul sus și dădea încet din coadă, dar nu se mișcă. Atunci olarul se lăsă pe vine ca să-și coboare ochii la nivelul ochilor animalului și repetă, de astă dată pe un ton apăsat, intens, ca și cum dădea expresie unei necesități personale, Găsit. Câinele înaintă un pas, doi pași, încă unul, fără să se mai oprească până când ajunse în dreptul celui care-l chema. Cipriano Algor întinse mâna dreaptă, aproape atingându-i botul, și așteptă. Câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care se proiectează programe educative pînă se dă stingerea. Într-una din celule, Wakefield apasă o manetă sub care scrie „Seară“. Ecranul-perete se Întunecă și apare un meniu: Pentru limba franceză apăsați 1, pentru flamandă apăsați 2, pentru engleză apăsați 3. Apasă „3“ și obține Încă și mai multe opțiuni: Apăsați 1 pentru literatură, 2 pentru științe, 3 pentru economie, 4 pentru psihologie, 5 pentru studii de mediu, 6 pentru procesarea alimentelor, 7 pentru mass media. Apasă 4 pentru psihologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arhiva culturală” (potrivit formulei teoreticianului de artă german Boris Groys) în momentul cînd încetează a mai fi resimțită ca ofensivă/primejdioasă la adresa establishment-ului. Ulterior, odată cu progresiva „închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Gaston care era sus, Takamori oftă. Și-a amintit de renumitul haiku al lui Bashō despre singurătatea omului toamna și-l adaptă împrejurărilor: „E-n toiul primăverii Vecinul meu - Cum o duce oare?“ Au auzit treptele scârțâind sub pașii apăsați ai lui Gaston. O clipă mai târziu, Gaston deschise ușa și fața de cal își făcu timid apariția. — Vă rog să mă scuzați. — Gas, vino și stai cu noi. Gaston a intrat în cameră. Privind puțin mâhnit spre Tomoe, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
În care zi din săptămînă ar fi cel mai nimerit. — Mersi, Ellie, spune el, numele meu sunînd dintr-odată ciudat. Ne vedem mai tîrziu. Zi pa pa lui mami, Îl Îndeamnă el pe Tom, iar eu Îi dau un sărut apăsat, rezistînd tentației de a-l strînge tot mai tare, cît de tare pot. — Te iubesc, Îi zic lui Tom, iar ochii mei Îi Întîlnesc pe ai lui Dan, peste capul fiului nostru. E totul prea ciudat. Prea dureros. Prea familiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ceață, Un loc rătăcit în imperii de gheață. Stelele dau lumină, una câte una, Lumânări nestinse țin aprinsă luna, În obscur zăresc pietre funerare, Mister și farmec ritual, pe cărare. O umbră urcă rar treptele cetății, Se-aud și pașii apăsați ai nedreptății Celor căzuți demult aici în patimi, În războaie purtate, în sânge și lacrimi. Locul unde odată marii regi dormeau Și o frumoasă fată, regină o numeau Itinerariul luptei, inscripție pe-o clădire, Pe un tărâm aparte, păstrat în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
surdină. Puteai crede că e o seară de 14 Iulie. Toată lumea venise să sărbătorească Întoarcerea eroului. Lands’en decisese să dea uitării, timp de cîteva ceasuri, dramele care Îl Îndoliau. Iar dacă rîsetele erau cumva cam prea puternice, Îmbrățișările cam apăsate, porțiile de băutură puțin prea generoase, nimeni nu se sinchisea. Doar Marie nu era pe aceeași lungime de undă cu ei. Îl privea pe Christian, care tot povestea cum fusese salvat și se gîndea la Lucas care nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îmbrățișat toată poiana, o să apară alte și alte vorbe, și tot așa. Atunci, o să mai fim noi siguri că ele, cuvintele făcute și spuse de oricine, sunt pe potriva lucrurilor pe care le denumesc? Adică: o să ciripim, sau o să rostim cuvinte apăsate? Eu unul eram tare mândru de cuvântul suflet, cel pe care Îl pusesem la cale după ce mă bucurasem de Bodolona. Dar, spunea cuvântul suflet chiar ceea ce denumea, sau puteam să punem În locul lui alt cuvânt? Și, dacă puneam alt cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să-și aranjeze ținuta și să afișeze o față cât mai onorabilă; pare că în acel moment îi descoperă pe spectatori și se simte jenat.) GRUBI (Pentru sine.) Ce aiureală! (Către spectatori.) Ce vă uitați așa? (Se șterge cu gesturi apăsate, de năduf, pe față și pe gât.) BRUNO (Privindu-l de pe marginea gropii.): Hai! GRUBI: Ce mai vrei? BRUNO: Hai încoa’! GRUBI (Pentru sine.) Fir-ar să fie! Au stricat totul! Ce oameni! (Urcă înapoi - sau reintră - pe scenă.) Uah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cum se zbate? La mine visele se zbat mai întâi aici, în colțul gâtului... (Călătorul urmează pe Grubi în gesturile sale.) Chiar aici... Pe el, pe visul acela îl port de ani de zile... aici puneți mâna, aici... mai sus, apăsați mai tare, simțiți cum se zbate ceva cald, ceva ușor, așa, ca o aripă? Ei? E visul meu, se coace aici, se rotunjește, aștept numai să răzbată și să plesnească... De aceea încerc să dorm... mai tot timpul. Cum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
elaborată, a cărei perfecțiune mă făcea să-i și văd coada de brocart a hainei de gală și dantela revârsându-i-se pe deasupra manșetelor. — Totuși, următorul meu rol e Edmund, la Național. Mi-au spus azi de dimineață. —Bravo! Sally îl pupă apăsat și zgomotos. Felicitări! Hugo afișă un aer ușor îngâmfat. — Întotdeauna e bine să-ți planifici ce faci mai departe. Păzea că vin nenorociții. Abia aștept să joc un tânăr armăsar malefic după Regina duhurilor - scuze, drăguților, Regele. Îmi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
întind pe iarbă verde. E atat de liniște departe de castelul de piatră, de ropotul veșnic al slujitorilor micului prinț îmbufnat și de chinul de a scorni povești pe placul lui seară de seară! Dar liniștea este întreruptă de foșnetul apăsat al frunzelor. De nicăieri apare o siluetă întunecată. Pașii o poartă mai aproape, mai aproape... e în fața mea. Bună! Ce faci? rosti apăsat o fetiță cam de vârsta mea. Cine ești? întreb neîncrezătoare. Eu sunt Sară! Te-am văzut aici
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
copii ești? Alice a clătinat din cap. Unchiul Tommy i-a aruncat o privire feroce. —Ei, mă bucur al naibii de tare să aud chestia asta, a explodat el înainte de a se întoarce pe călcâie și de a se îndepărta cu pași apăsați. Alice s-a pierdut printre ceilalți nuntași în întunericul înfrigurat al bisericii și s-a așezat lângă părinții ei. În față stătea mătușa Frances. Din când în când, frunzișul roșiatic i se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
orice anotimp cu capul descoperit. Avea păr blond spre șaten, ușor cârlionțat, cu câteva șuvițe aplecate pe frunte. Ochii pătrunzători (mai târziu va purta ochelari), arcuiți și sprâncene stufoase, Îi completau conturul armonios al feței. Avea voce de tenor, ușor apăsată.” Și, pentru că trăsăturile psihice sunt mai valoroase decât cele fizice, autorul, știind prea bine acest lucru, va releva tot mai mult măreția caracterială a lui Ion Golea: „Nu trecea pe lângă un cerșetor fără să scoată din buzunar, poate uneori și
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
avut cu cine discuta, ceva. Decât, doar, cu ea Însăși, cu gândurile-i, cu conștiința propriei persoane. Și ce ți-a spus, conștiința propriei personae, să continuăm, ori, să Întrerupem? Drept răspuns, ea Îl cuprinse, drăgăstoasă, Îi sărută, moale si apăsat, buzele, gest căruia, el, Îi răspunse cu aceeași ardoare. Mai Întâi - asta!, rostiră, aproape În același glas. Adică? Adică, să repetăm. Da. Să repetăm. Și au repetat. Însă, vorbi, ea, o să fie, cred, ultima oară, aici. După ce se liniștiră din
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
iritată în aceeași măsură. „Ce-și imaginează omul acesta? Nu sunt în secția lui sămi spună mie ce să fac și că timpul se consumă... Hm! Stăm noi de vorbă imediat, domnule!” Iuliana traversa holul uriaș cu pași repezi și apăsați. Se înfuria pe măsură ce se apropia de intrare. Era hotărâtă să ia o anumită atitudine față de „acest medic cu veleități de mare șef și cavaler de modă veche”, cum îl caracteriza ea în gând. Răspundea la saluturi fără să vadă persoanele
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sperie că avea de gând să se dezbrace spre a se scălda. Era însă prea târziu, se întunecase de-a binelea și trebuiră să se-ntoarcă, lăsând în urma lor corul de flaute acvatice. Masa de seară decurse într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu și inundații a unor magazii cu cereale, deși dorința lui vădită era de a sta de vorbă în toată tihna cu Otilia. Indivizii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
binecuvânta toată viața pedumneata și pe nepotul dumitale! Restauratorul îi împinse într-un gang îngust și obscur și-i scoase, pe scări întortocheate și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de femeie și scârțâitul apăsat al unor ghete. Era un "separeu". Moș Costache rumega alune și pipăia pereții, lemnăria, clanțele, mulțumit de ele. - Am vârât o avere, coane, în reparații, îi zise Iorgu, ți-amîngrijit localul ca pe casa mea. Și acum s-o văd în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
paștele mă-sii, Lupașcu P. Doru Onofrei..." - Te numești și Onofrei? întrebă, cu dulceață, profesorul, de pe muchia opusă a dormezei. - "...face parte parte din Organizația dumneavoastră de Tineret?" - De, răspunse înțelept și-n doi peri Sinistratul. - Lipsa înjurăturii mai apăsate a tovarășului prim m-a încredințat că nu-i vorba despre un element care să aibă rezultate prea dezastruoase în activitatea revoluționară... Așa că, prin tăcerea mea, i-am dat de înțeles că da, face parte. - Și pe bunicul meu îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Intre acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și liniile semnului astrologic se mișcau cumplit ca șerpi de jăratic. Tot mai mare și mai mare devenea painjinul. - Unde să stăm? auzi el un glas din centrul de jăratic al cărții. - Alexandru cel Bun! putu el șopti cu glasul apăsat, căci bucuria, uimirea îi strângea sufletul și... încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Destul că soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. El însuși era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului în jos. O manta neagră îl acoperea, prin creții căreia transpăreau delicatele și corectele lui forme. Tatăl Mariei se aplecă asupra lui și-l privi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își plecau gură pe gură, din când în când stăteau înaintea unei oglinzi, cu capetele răzimate unul de altul, și râdeau. Era un contrast plăcut: fața lui trasă și fină din care nu se putuse încă șterge amărăciunea unei tinereți apăsate, ci rămăsese încă într-o trăsătură de nespusă naivitate în jurul gurei, lângă fizionomia {EminescuOpVII 113} ovală, rătunzită și albă a ei... chipul unui tânăr demon lângă chipul unui înger ce n-a cunoscut niciodată îndoiala. Două vorbe concluzive. Cine este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune: o natură comună, consecventă și puternică. Puindu-și odată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]