881 matches
-
nicăieri în casă, plecaseră după mine pe străzile din jur. Din observatorul meu abia puteam să-l zăresc, cu mersul lui crăcit, perspectiva dându-mi la fiecare pas iluzia că se culcase ori căzuse pe asfalt. Aici, biblioteca cu cărțile aplecate amenințător una spre alta e atât de mare, încât, din pat, am impresia că toată casa e înclinată (probabil o avea dreptate Vasile, vecinul de la demisol, care m-a sunat aseară la zece... să-mi spună că tot blocul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
timpul că a blocat traficul punând mese și scaune de-a curmezișul străzii principale, dar asta-i îngăduit în oraș de când au venit americanii), astăzi deja sunt în București. Mama e tot unde-am lăsat-o, în fotoliu cu trupul aplecat mult spre televizorul care difuzează telenovele și reluări, până când din pupilele ei micșorate chiar am impresia că or să erupă actorii latino. Să știi, dragă, că soacra lui Cami are vreo șapte telenovele pe care le urmărește, eu nici măcar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
am găsit-o la taraba ei dând foc la frunze într-un tomberon. Cu cizmele desfăcute și o broboadă peste părul care credeam că nu suportă nici un acoperământ, cu buzele vopsite corai și fața îmbujorată de focul peste care sta aplecată - nu mai știu cum depășisem totuși criza erotică, probabil întâlnirea cu ea era prea legată de bolirea lungă a tatei. Probabil ne și schimbăm deprinderile odată cu iarna. În camera pe care Zina mi-a ocupat-o câteva săptămâni, abia mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mine unui risc inutil, pentru că n-ai habar ce Înseamnă o astfel de lume! Nu spun că ai avut o viață ușoară, dar nu te-ai trezit, ca mine, scos brutal din copilărie și ajuns peste noapte stâlpul familiei! Hermann, aplecat mult peste geamul vagonului de tren ca să Îi mai spună Klarei ceva, ochii lui albaștri care nu se desprind de ochii plini de lacrimi ai Klarei, am să te aștept, cum poți să n-ai Încredere? șoptește Klara, părul rebel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și n-a mai dat nici un semn, de-ai zis că l-a-nghițit pământul, umblând prin lume să-și recupereze nevasta de la amanții ăia mulți care i-au făcut căsnicia un iad, sărmanul Milică, vai de mintea lui... Cum îl vedea aplecat, asudând peste gărdulețul rigolei să descurce lanțul, abia își stăpânea pornirea să-i tragă un șut. Așa. ca de bine te-am găsit, Milică, fi-ți-ar mintea și căpățâna aia seacă, da, cu toată puterea, să-l proiecteze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nocturni. Atunci, apăru violoncelistul. Văzând-o, se opri brusc, schiță chiar o mișcare de recul, ca și cum, văzută de aproape, femeia ar fi fost altceva decât femeie, ceva din altă sferă, din altă lume, de pe fața nevăzută a lunii. Cu capul aplecat, Încercă să se alăture colegilor care ieșeau, să fugă, dar cutia violoncelului, agățată de unul dintre umerii săi, Îi Îngreună manevra de eschivare. Femeia era În fața lui, Îi spunea, Nu fugiți de mine, am venit doar să vă mulțumesc pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să își trăiască durerea, locul acesta mă trage spre el cu brațe puternice, mă învârt printre femeile legănându-se mândre și sigure pe ele, nu voi mai fi niciodată ca ele, niciodată nu mă voi mai târî pe coridorul acesta aplecată și fericită, niciodată nu voi mai avea un copil. Au fost ani în care crezusem că încă mai aveam o șansă, că Udi se va îndupleca în cele din urmă, dar acum îmi este foarte clar că nu, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în fața ei, trebuie să îi găsesc scrisoarea, să o ascund de ea până ce îmi revin, mă îndrept împleticindu-mă spre camera ei, din pricina faptului că stătusem prea mult aplecată peste balustradă, îmi este greu să îmi îndrept spatele, așa că merg aplecată, asemenea omului primordial, prin peșteri, intru încordată în cameră, îmi fac loc printre grămezile de haine, printre caietele împrăștiate pe covor, unde este scrisoarea aceea blestemată. O aud suspinând, se întoarce pe partea cealaltă, fața ei frumoasă este acum îndreptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trezesc din somnul binefăcător. Versetele liniștitoare pe care le citisem toată noaptea și care se lipiseră de mine se trezesc acum împreună cu mine, asemenea unor morți în clipa învierii, spatele meu se chinuie să se îndrepte, mă grăbesc spre ușă, aplecată, inima îmi bate sălbatic, iată că s-a întors la mine, Udi al meu, nu se poate îndepărta cu adevărat, suntem un singur popor, chiar dacă avem două regate diferite, un nou legământ stă acum între noi, pentru că îi voi ierta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
plângând amarnic, jelind după silueta care se îndepărtează în susul străzii. Stânjenită, mă uit prin camere, una după alta, până când descopăr într-una dintre ele, lângă geam, o grămăjoară de membre adunate cu durere în jurul delușorului unei burți ascuțite, un cap aplecat acoperit de păr roșu, scurt, ochii de căprioară rănită se lărgesc surprinși la vederea mea, iar eu mă așez șocată pe marginea patului ei și șoptesc, Yael, ce faci aici, când ai ajuns, nici nu mă gândeam că ai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl văd când iese, poate că voi reuși să îl mai rețin, sunt încordată din cap până în picioare, mă uit fără chef prin hârtiile care se adunaseră pe biroul meu, până când îl aud ieșind. Iată-l trecând prin fața mea, puțin aplecat, profilul său de vultur e trist, de parcă tocmai a primit niște vești rele, dar în clipa în care se întoarce spre mine fața lui se înmoaie și îmi spune cu un zâmbet micuț, în orice caz, te prefer pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
numai de nu m-ar recunoaște, de n-ar spune, aceasta este Naama. Iată și strada aceea, lungă și curbată, ani de zile nu îndrăznisem să trec pe aici, nici măcar în gând, și exact în fața clădirii în care locuiește el, aplecată asemenea unui turn construit de copii pe covor, opresc, privesc bulevardul întunecat, asfaltul a fost înlocuit de numai o lună, acoperind urmele pașilor mei alergând speriați, doar înăuntrul meu nu îi acoperise nimic, întreaga mea existență rămăsese de atunci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru a o observa de mai aproape, o copilă înaltă, neglijentă, frumusețea nu îi este pusă în valoare, tălpile ei calcă strâmb asfaltul, dar imediat se scutură și își reia drumul obișnuit, iar eu îi privesc spinarea îndepărtându-se, puțin aplecată, nu s-ar crede că suntem atât de legate una de cealaltă, că locuim împreună, uneori chiar dormim în același pat, dar abia în timp ce se îndepărtează îmi amintesc să o strig, un strigăt îmbibat de vin iese din gâtul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de pe partea patului pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea, aplecate, scoțând un scârțâit gol, îmi strangulez un țipăt, acolo va muri, în îndepărtatul Tibet, nu va odihni alături de părinții săi, nu îl vom mai vedea niciodată, o profeție mincinoasă și rea îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Adu toate cartușele de 22 pe care le găsești, spuse Nick Adams, după care aproape strigă: Vino mai În spate, ai grijă să nu te vadă. VĂzuse o birjă. Ascunși În spatele cedrilor, stăteau Întinși În mușchiul de primăvară, ținîndu-și capetele aplecate și ascultînd sunetul blînd pe care Îl făceau potcoavele cailor În nisip și scîrțîitul slab al roților. Nici unul dintre bărbații din birjă nu scoase o vorbă, Însă Nick Adams Îi mirosi cînd trecură pe lîngă ei și simți sudoarea cailor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și Îndoindu-și gulerul de pene de pe gît, privi jos, unde păsĂrile Împușcate continuau să se zbată. Pasărea care privea În jos de pe creanga de salcie era frumoasă, durdulie, greoaie și arăta ca o proastă, cum stătea așa, cu capul aplecat; cînd Nick Își ridică Încet carabina, soră-sa șopti: — Nu, Nickie. Te rog, nu trage. Avem destule. — Bine. Vrei să tragi tu? — O, nu, Nickie. Nu. Nick se duse Între sălcii, luă cei trei cocoși de munte și Îi lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
va observa că cei doi frați nu sunt în cele mai bune relații. —Corect, zice, Finn e într-o dispoziție numai bună de făcut ochi dulci. N-avem de ce să ne facem griji. Mă rog... Mă uit la Finn. Stă aplecat și părul aproape că îi intră în ochi. — Treci peste asta, spune Stewart ridicând din umeri, în timp ce îmi umplu ceașca cu un espresso spumos și negru ca păcatul. — Fir-ar să fie! Iar nu mai avem scorțișoară. Agită cutia goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
felul ăsta, când va cădea, o să aterizeze în picioare, și nu pe tine. —Ți-am zis! mormăi eu. —Ți-am zis! mă maimuțărește Finn, supărat. Perfect! zice instructorul, dându-mi drumul la picioare. Excelent! Toată lumea atenție aici... Cum stau eu aplecată, văd cum se adună toți din sală în jurul nostru, ca să vadă mai de aproape obiectul invidiei lor. Sunt plină de mândrie răutăcioasă. Rămân în aceeași poziție cât mai mult posibil și când, în cele din urmă, sar jos, mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
albă de in, pentru a-i sustrage vederii mulțimii, pe cei atinși de câte un spirit ieșit din comun... Unii cavalos Își scuturau violent trupul, iar cei invadați de pretos velhos emiteau sunete surde - hum hum hum -, mișcându-și trupul aplecat Înainte, ca niște bătrâni ce se sprijineau În bastoane, Împingându-și mandibula Înainte, luându-și fizionomii slabe și lipsite de dinți. Cei posedați de caboclos emiteau, dimpotrivă, țipete stridente de războinici - hiahou! - iar cambonos Își dădeau osteneala să-i sprijine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
înspre baba-mumie, care nu se clintise nici un centimetru, de pe locul ei. Apostatul face un pas greșit, se-mpiedică și-ncepe să-și masesze puternic un genunchi și aductorii, ca și cum s-ar fi căptușit prostește, cu o întindere musculară. Cum stă aplecat, deodată ochii i se umplu de lacrimi și începe să geamă și să jelească, opintit: Lucică! Lucicuță! Mă Lucică, măăă...! Buletin îl ia în brațe, îl ridică cu greutate de la pământ și încearcă să-l aline și să-l ogoiască
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la încheietura mâinii lui Ripley. provocându-i o durere pe care se hotărî să n-o ia în seamă. Își confirmară vânătoarea, reducând puțin câte puțin distanța care-i separa de necunoscut. Cu tot corpul încordat, Ripley avansa pe jumătate aplecată, gata să sară înapoi la cea mai mică mișcare suspectă care ar simți-o în penumbră. Detectorul căruia îi întrerupsese semnalul sonor cu bună știință, o determină să facă o oprire după cincisprezece metri. Lumina era tot slabă, dar suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
acum. Dallas se săturase de palavre. ― Ajunge. Am luat o hotărâre, este irevocabilă. Îi întoarse spatele, se ridică până la conductă, apoi își luă arma. ― Așa n-o să meargă, mormăi scrutând în umbră. Nu e loc destul. Trebuie să mergi opri aplecat, ori să te târăști. Se aplecă și intră. Țeava era mai strâmtă decât nădăjduise. Cum reușise monstrul pe care-l descriseseră Parker și Ripley să se fofileze înăuntru, nu-și putea închipui. Deh, viitorul va lămuri acest lucru! Tare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ceafa doamnei. Ceea ce au și făcut imediat. Eu am scos sandalele din picioarele doamnei și am turnat apă peste picioarele doamnei, dintr-o sticlă pe care o luase doamna din autocar. Apoi m-am apropiat de capul doamnei, și stând aplecată, să fiu mai aproape de ea, i-am comandat: „Nu vă lăsați, respirați adânc!” Am repetat continuu această comandă. Timpul trecea, coborau colegii din autocar să vadă de ce nu mai venim și o compătimeau: „Săraca de tine, EĂ!”. După circa jumătate
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
este prins într-o multiplă marginalizare de catifea. Ca cetățean (încă) al unei națiuni, el poate să se trezească într-o periferie și să fie apreciat (și remunerat) în conformitate cu „rangul” acesteia. Este valabil mai ales pentru „umanioare” și științe sociale, aplecate (încă) prioritar asupra propriilor națiuni : un bun specialist în Eminescu sau în obștea devălmașă va fi un marginal în lumea auditului. Mai departe, pentru a fi plătit trebuie să muncească pe gratis ! De la publicații la peer review, munca profesorului nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
asist la o scenă de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei, tresărind și zâmbind ca descătușată dintr-un sărut. Erau adevărate mângâieri alunecările acelea leneșe pe pulpă, cu degetele strânse, călcâiul aplecat, și apoi strânsoarea, în care carnea se strivea caldă, tremurând. Sufeream cumplit, și de gelozie, și de revoltă, împotriva dragostei acesteia absurde, între carnea a două femei. Maitreyi își retrase brusc piciorul din îmbrățișare și-l trecu peste laba lui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]