48,939 matches
-
între nazism și comunism, fără "credință în sensul suferinței și morții lor". Nu trebuie uitat, se mai specifică în discursul spectral al cărții, episodul germanilor transilvăneni uciși pe frontul de răsărit după alianța României cu URSS și trădarea Germaniei. Ne apropiem de partea memorialistică și inevitabil ficțională a cărții. Ali (Karl Wilhelm), fratele mamei autorului imanent, s-a înrolat voluntar la 26 de ani, a ajuns în lagărul de la Neuengamme și scrie acasă cu nostalgie. Vik Capesius face curte și mamei
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
îndoiala mea, Pentru că nu aveți ce să faceți cu ea. 5. De-aș fi luciul care inventă sabia, Oricând sunt marea care naște corabia. Apoi incerc Deodată mă pomenesc cu inima mea, moartă inima mea, sângerândă, în palme. Uimit, tiptil apropiindu-mă cu răsuflarea, o duc la buze, încerc să o... Cu pași neauziți, se întoarce la locul ei. Apoi scriu, încerc să scriu poezie. Obsedanta amintire Stau în casa rece. Cu pleoapele reci încerc să-mi încălzesc așternutul. Mâinile înoată
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
dar atît de fidel atmosfera sumbră a Holocaustului. Dacă s-ar fi limitat la observațiile clinice, simplu desenate, așa cum apar în cartea de referință scrisă de muzicianul W. Szpillmann, reducînd sobru lungimea filmului, Polanski ar fi reușit probabil un film apropiat de perfecțiune... Așa însă, alunecînd de multe ori în clișee patetice, păcătuind prin dorința de a spune totul, pînă la ultimul cuvînt, ca pe o poezie patriotică, „Pianistul” nu rămîne decît o necesară lecție de istorie, un proiect monumental neterminat
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
numit la noi „valorificare” — în societățile industriale și postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
sîntem asigurați în repetate rînduri, făcute de autori la fel de iscusiți, capabili să conceapă, să scrie și să editeze un manual cap-coadă în... două săptămîni! Nu mai merge reforma? Nu înflorește, ca ghioceii sub pătura de nea, „piața liberă” a manualelor, apropiindu-ne an de an de idealul suprem al manualului unic? A luat-o reforma îndărăt? Nu continuă descentralizarea sistemului de învățămînt? S-a pierdut autonomia școlară? Ba a ajuns atît de departe încît școlile primesc angajații de care au nevoie
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
chiar dacă vine la astfel de spectacole și este cititor al lui Cioran! Soția sa adaugă un amănunt care îmi era necunoscut: s-a adoptat în Elveția o lege permițând să dispui după voie de cenușa cuiva care ți-a fost apropiat, să aduci urna acasă, s-o răspândești în grădină sau în alt loc (peisaj) preferat al decedatului. Este, desigur, mai puțin complicat decât să urmezi altă tradiție elvețiană, aceea de a urca coșciugul pe un vârf de munte unde să
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
caricatură cunoscută a dr. Sutu hamletizând pe un craniu uman (vezi caricatură În cartea noastră, „A doua viața a lui Eminescu”). Gr. Manolescu era și colaborator la Fântână Blandusiei, unde Eminescu era redactor. Poetul se Înconjura de actori pentru că era foarte apropiat de artă lor și de spectacole În general; În această perioadă lui trebuia să i se joace piesă de teatru „Lais” la Teatrul Național câștigând, astfel, niște bani. Sunt chiar știri de presă: „Piesă În versuri a lui Eminescu, prezentată
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
ianuarie 2004 la editura pariziană Seuil, ultima carte a lui Gérard Genette, Metalepsa - de la figură la ficțiune, este în întregime dedicată unei figuri - a transgresiunii, a intruziunii, a întreruperii și chiar a infracțiunii și delictului. După cum știm, această figură cunoscută, apropiată de metonimie și de hipotitoză de către retorica tradițională, se bucurase de cîteva pagini în Discursul povestirii și apoi în Noul discurs al povestirii, dar acum ea este văzută și reînviată într-o perspectivă nouă care reevaluează raportul între figură și
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
loc aparte revenindu-i subgenului dramatic al „impromptu”-ului, procedeului de piesă în piesă, care dublează iluzia „comică”, diferenței dintre a povesti și a arăta în interiorul genului dramatic. În reprezentarea picturală, ilustrată între alții de un Manet, transgresiunea metaleptică este apropiată de citat prin celebrul tablou Portretul lui Emile Zola, în care apare pînza Olympia a aceluiași Manet, transformînd metalepsa în omagiu adus apărătorului ei; nu lipsesc aici alte nume și pînze celebre semnate de un Velasquez, de un Greuze sau
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
să o facă, pentru a prezenta sumedenie de „lucruri văzute”, încălcînd sobrietatea povestirii neutre și distante. Prin toată această „plimbare” propusă de autor printre formele, figurile și efectele de metalepsă, aceasta se dezvăluie ca o figură a insolitului, a bizareriei, apropiată de paradox, de punerea în abis, în stare să producă un efect enigmatic și tulburător și să pună în cauză mijloacele de reprezentare. Genette o asociază, de asemenea, cu înșelătoria, prefăcătoria, cu jocul de roluri, atribuindu-i și o anumită
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
sub acest raport (însă fără nici o înrîurire formală), autorul Fiarei trăiește drama unui concret acaparant ce ajunge a se îndoi de sine, provocînd o similară îndoială a spiritului. Criza concretului e și criza spiritului, împovărînd o ființă scindată care se apropie și totodată ia distanțe de ea însăși, care zadarnic năzuiește la o unitate fatalmente refuzată. Ființă plină în aceeași măsură de abstracția zărilor și de concretul lucrurilor: „Văzduhul umblă, apa stă de veghe,/ totul e patimă și nepereche;/ un dor
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
imaginar al „călătoriei poetului prin lume”, cu astfel de adnotări: „Sub greutatea întunericului, focul/ se retrăgea în crengile ude./ Dinspre zidul neîntrerupt al porumbului/ venea frig și o neliniște/ pătrunsă de foșnete și alunecări,/ și zidul mereu mai înalt/ se apropia, împingîndu-ne/ spre ochii, și ei neliniștiți, ai focului.// Dar pe-aproape se auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
determină să simtă propria lume, sunetele și ritmurile ei, până și limba lui, propria lui limbă. Traducătorul va trebui să cunoască bine și în profunzime această lume, înainte de a încerca să o recreeze cu alte mijloace”- p. 316) m-a apropiat de această lume armonioasă, inspiratoare. Un trunchi are nenumărate posibilități de a da noi vlăstare. Ajutorul dat în transpunerea textelor de către doamna Elena Lazăr, care, ca fostă colegă la Facultatea de Limbi romanice, clasice și orientale, mi-a stat alături
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
rang superior - n-are într-însul nimic feroce, spăimos, de căpcăun administrativ capabil să inspire coșmaruri fizice ori metafizice. Dimpotrivă, este un tip simpatic și chiar puțin populist în comportament: descinde fără pic de morgă într-o berărie oarecare, „se apropie cu bunăvoință” de cei trei amploiați, cere voie, civilizat, să se așeze la masa lor și face glume aluziv-politice cu schepsis: „Ei! dacă ar fi toți mânuitorii de bani publici ca Anghelache (...) n-ar mai trebui inspectori finanțiari! Tot vrea
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
ins cu musca pe căciulă. Îndelungă vreme, poate, în sufletul său s-a dat, crâncenă, bătălia cu diavolul și casierul a găsit în sine forța să se opună impulsului de a sustrage bani. Treptat, resursele de rezistență la ispită se apropie însă de sfârșit și el realizează că salvarea nu mai poate veni decât din afară, având un chip și un nume: inspectorii de control care îi pot transmite spaima de a fi divulgat ca delapidator, determinându-l astfel să renunțe
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
trădează deopotrivă “atracția lor către ’suprafiresc’”, iar prin cea din urmă ei “își dau mîna în hagialîcul imaginar către ’cel mai frumos dintre veacuri’ care ’fu al optsprezecelea’...”. O astfel de abordare a eredității și a interiorității secrete poate fi apropiată, cred, de teoria criptonimiei a psihanaliștilor Nicolas Abraham și Maria Torok, după care “criptele” ori “fantomele” textuale s-ar transmite inconștient de la o generație la alta, făcînd ca anumiți indivizi să fie purtătorii inconștienți ai teribilelor secrete ale strămoșilor. Un
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
trebuie să fii conștient tot timpul că o anumită deformare față de realitate se petrece. - Trebuie conștientizate limitele demersului istoriografic. - E complicat aici. Pe de o parte, trebuie să crezi în capacitatea ta de a afla adevărul sau de a te apropia cât mai mult de el. Dar, în același timp, e bine să ai și o doză de relativism și să îți dai seama că nu ai, de fapt, cum să atingi adevărul în totalitatea lui. Trebuie să cauți să fii
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
mai trimis delegația la Constantinopol...” - Care a fost cel mai radical contact pe care l-ați avut cu îngrădirile ideologice impuse de regimul comunist ? - Eram student, în 1966, colaboram la revista “Viața studențească” și le-am dat ideea, fiindcă se apropia 24 ianuarie, să realizăm un montaj cu extrase din presa vremii, însăilate într-un comentariu al meu. După ce a apărut, a izbucnit scandalul. Am fost acuzat că îi consider pe moldoveni ca nefiind români; era vorba despre un articol apărut
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
între modernitatea gulerelor albe catolice și bărbile sure ale mărimilor noastre bisericești. Pe cât suntem de compacți la bază, pe atât de mult ne plac, urcând scara ierarhică, semnele distinctive ale claselor. Dacă în Occident, uniformele soldaților și îmbrăcămintea preoților se apropie din ce în ce mai mult de hainele civile, în România e încurajată înzorzonarea kitsch și împăunarea agresivă. Pesedeii au înțeles perfect așteptările populației și s-au specializat în driblingul amețitor între cenușiul pe care-l poartă cu obstinație în viața cotidiană și opulența
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață de serviciu, sticla de rachiu ieșea zgribulită, clănțănind cu toate cele 50 de grade ale ei. Din grad în grad, pădurea se apropia. Piatra ponce a palmelor aștepta saliva aspră a muncii. De pe umerii oamenilor, topoarele își expediau reciproc luciri războinice, ca pe niște bezele. Rânjetul fierăstraielor tânjea după sângele copacilor, ca după pastă de dinți.” (În țara noastră, porcul și bradul sunt
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
Tin și maturul Strava, deși ei aproape că nu se cunosc, ultimul asistând totuși odată, cu încântare, din penumbră și neștiut, cufundat într-un fotoliu adânc, la exercițiile de vioară ale primului, care interpreta o partitură din Bach. Ce îi apropie, ca prezențe ale romanului, este o relație de afinitate morală, faptul că fiecare întruchipează, ca personaje, o ipostază a inocenței, a idealismului naiv, a candorii dezarmate, rănite grav în cazul lui Strava, cum încă nu i s-a întâmplat lui
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
am dat peste Yoga (în franceză) și peste Tratatul de istoria religiilor. Mă interesam pe atunci de diferitele religii și tradiții spirituale, învățam de asemenea unele limbi orientale - și iată că găseam în opera lui Eliade niște concepții uimitor de apropiate de intuițiile mele (de pildă s a- c r u l apărând adesea în deghizarea cotidianului). Și mai mult: unul din cele mai importante puncte de plecare pentru teoriile lui Eliade îl constituia lumea spirituală indiană, care atunci mă pasiona
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
unele din cauzele interesului constant pentru persoana și opera lui Mircea Eliade, interes care m-a stimulat să traduc până în prezent peste o duzină din operele sale științifice și literare. M. N. - Aceasta în privința lui Eliade, dar cum v-ați apropiat de Cioran? I.K.- Cioran este al doilea mare român care a intrat în viața mea ceva mai târziu, prin anii ’80. Adaug că în 1991 am primit de la doamna Delia Verdeș Pe culmile disperării, cam pe-atunci retipărită în românește
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques sau supunerea, aduc publicul pe scenă, îl așează pe gradene, foarte aproape de actori și de tensiunea de acolo. Spectacole mari, artiști mari. După ceva mai bine de zece ani, Tompa Gabor se apropie din nou de lumea lui Eugène Ionesco. În preajma Sărbătorilor din 2003, am ajuns la Cluj, în Teatrul Maghiar, a cărui trupă o prețuiesc fără rezerve, pentru două momente ce s-au adăugat șirului de coincidențe fericite despre care încerc să
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
real cu celelalte, dimensionează bine atmosfera irealului spre care duc toate născocirile limbajului. Nu abordează aproape deloc, după părerea mea, filonul erotic al tatonărilor senzuale, inițiatice dintre Jacques și Roberte I, Roberte II. ( în spectacol, actrița poartă o mască foarte apropiată de cea concepută de Jacques - ce curios! bizară coincidență! - așadar, de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea involuției umane, a degradării stranii a
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]