702 matches
-
începu să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina Belmont. arborele ginkgo, bradul, fagul arămiu, mestecenii care căpătaseră acum un aspect păstos, priveliști îndepărtate ale Papucului. În salon se găseau și portrete, în aceeași manieră, ale membrilor familiei, în costumele diverselor perioade și în atitudini desuete, pe fonduri luminoase de un auriu șters. Geoffrey Stillowen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai mult și lipindu-i-l de cap. Ploaia i se prelingea pe trupul arămiu, bronzat, ca toate trupurile heliotropice ale înotătorilor ennistonieni. Ploaia îi smălțuia pielea cu punctișoare luminoase. Valerie Cossom, uitându-se la el peste întinderea apei cenușii ciupite de ploaie, își duse o mână la inimă și trebui să-și oțelească mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de lucru pentru John Robert), lăsându-i lui Hattie camera mai mare (cea cu avionul și cățelul), care dădea spre spatele grădinii și spre poartă. Dar când sosi Hattie, alese pe dată priveliștea spre Belmont, care conținea mesteacănul și fagul arămiu și salcâmul. Cred că ar trebui să mă duc mâine să-i fac o vizită doamnei McCaffrey, spuse Hattie. — Domnul profesor ne-a cerut să nu o deranjăm. Am anunțat-o eu că am sosit. O s-o întâlnim în grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu! Alex care se apropiase de fereastră, stătea cu spatele întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se ridică și se apropie de ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise la această grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
eludată, fiind parte a acestei lumi pierdute, însă de neuitat, care-și trimite în prezent mesageri, fragmente de imagini auditive, olfactive, dar, mai ales, vizuale: coacerea porumbului în fânețe, carele împovărate cu roadele câmpului care se întorc în sat, toamne arămii, mori măcinând timpul, atmosferă uneori bucolică (la care face apel chiar și pentru a defini actanții procesului de creație: cioban gânditor / rezemat într-o bâtă / stă condeiul plecat pe cuvânt, / alături, plop susurând dintr-o mie de frunze / poetul / de la
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ia uite...! - Bună dimineața, Ingriduță, îi spuse mama. Ia să vedem ce e cu frunzele astea! Într-adevăr, toată grădina părea că încăpuse pe mâna unui pictor care luase frunză cu frunză și le zugrăvise cu toate culorile. Unele erau arămii, altele erau aurii, galbene sau roșii. - știu ce s-a întâmplat, zise mama. - Ce s-a întâmplat? - E toamnă, Ingriduță. Toamna toate frunzele își schimbă culoarea și se pregătesc să zboare din copaci spre pământ. - De ce? - Pentru că Toamna nu este
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
făcu apariția o femeie îmbrăcată aproape în zdrențe, dar zdrențele nu făceau decât să-i scoată și mai mult în relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista ceva exotic în toată ființa ei de floare echivocă a smârcurilor. O frumusețe tulbure, păcătoasă și perfidă ca locurile unde trăia, accentuată de mersul lasciv, de târfă care-și cunoaște farmecele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
De toate-aducând în casă, Din frumoasa ei mantie, Noi culegem roadele. Din altița-i aurie Am cules struguri din vie; Mere, pere, din livezi, Ce te bucuri când le vezi! Roman Bianca - Gabriela Școala Gimnazială Dumbrăvița Toamna (I) Frunzele sunt arămii, Toamnă, toamnă, de ce vii? Păsările călătoare Au plecat demult la soare. Am rămas și singurei, Fără frunzele din tei. Oamenii culeg la vii, Toamnă, toamnă, de ce vii? Toamna (II) Toamna este chiar frumoasă Însă e și friguroasă; Are un covor
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
Violeta Școala Gimnazială Dumbrăvița Stihuri pentru toamnă Friguroasă și ploioasă, Venind, fluturând și alungând Păsărele frumușele și insecte mititele, De la noi... * Mincinoasă, dar voioasă, Lingușind, mințind și înșelând, Vine să ne-anunțe că sosește-n țară! Of, iară?... Cu frunzele arămii Și cu copacii zurlii, Vine pe la noi în țară, Să ne îmbuneze iară De faptul că a plecat, Dar a revenit îndat’, Să ne-aducă fructe multe, Delicioase și gustoase Pentru corpuri sănătoase! Vara iarăși a plecat, Toamna a intrat
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
că așa-i mai bine, Dar promit că o să-mi amintesc de tine!... Copacul Câți oameni s-au odihnit Sub umbra ta, copac îmbătrânit?... Dar toamna este pe sfârșit, De asta lângă tine m-am oprit; Coroana ta de frunze arămie - Tu pentru mine ești o poezie!... Palade Claudia - Georgiana Clasa a IX-a În volum publică elevii: 1. Bianca Altam 2. Gabriel Ambrozie 3. Mălina - Georgiana Balcan 4. Ana - Maria Brașoveanu 5. Andreea Burlacu 6. Florina - Mădălina Chiriac 7. Camelia
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
N-a înțeles, de altminteri, nimic. Câtă lume \ nu găsiți? \, deși e atât de târziu și plouă întruna de zile întregi! Din fericire, există păhărelul cu rachiu de ienupăr, singura lucire în bezna care ne înconjoară. Simțiți lumina aurie, lumina arămie, pe care o aprinde în noi? îmi place să străbat orașul, seara, când mă pătrunde dogoarea rachiului de ienupăr. Merg așa nopți întregi, visez sau îmi vorbesc întruna. Ca în seara asta, da, și mă tem că v-am cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ca și ziua, plină de toți acești Lohengrini, lunecând visători pe bicicletele lor negre cu ghidonul înalt, lebede funebre ce se rotesc fără încetare în toată țara, în jurul mării, de-a lungul canalelor. Visează, cu capetele pierdute în norii lor arămii, lunecă în cerc, se roagă, somnambuli, în tămâia aurie a ceții, și nu mai sunt de mult aici. Se află la mii de kilometri, în Java, insula îndepărtată. Se roagă la acei zei indonezieni cu chipurile strâmbe cu care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
covorului. Zvelt, în spatele Adei, și așa de aproape că umărul lui atingea ceafa ei vânătă de tunsoare, Lică surâdea, cu pliscul deschis, gata de fluierat. Văzîndu-i așa de aproape, Maxențiu avu un imbold să ridice mâna și să lovească obrazul arămiu al femeiei, obrazul proaspăt al haimanalei. Rezemă atunci pe lemnul rece, lucios, al biroului, o palmă fierbinte, care parcă se lipea. Lică se uita mereu la Maxențiu cu ochi strânși, cel stâng mai mult. Nu-1 sfida, dar își reamintea scena
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
o stare aparte: mirosul ploii, mirosul de frunze arse, mirosul de iarbă cosită și... aici a râs, mirosul de baligă. I-am propus să facem o plimbare și a acceptat. Era o toamnă minunată, blândă, cu cer melancolic și frunzișuri arămii. Pe drum, mi-a mărturisit că toamna suferea de come sentimentale, iar eu am luat, firește, vorbele ei ca pe o încurajare indirectă. A doua zi, am ieșit din oraș, să ne bucurăm de pustietatea luminoasă a câmpurilor. S-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
erotice pe care le aveam de un an, de când mă căsătorisem, mă împiedicase să-mi înșel (da, chiar și acolo!) soția. Când o prindeam în brațe pe fabuloasa, calda, doritoarea femeie din vis, înfă șu rată în lungul ei păr arămiu, și-o contemplam în toată intimitatea ei, gata să facem împreună gestu rile pasionate ale dragostei, se-ntâmpla întotdeauna ceva: se deschidea ușa și intra o mulțime de oameni, îmi cădea capul de pe umeri sau, pur și simplu, uitându-mă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
hainei lui. El se opri și o măsură: un accident șocant. Ea se uită în jos și-și văzu mâna bălăngănindu-se ca a unei școlărițe. Valentine’s și Memorial Day la un loc. Îi atinse ușor cu dosul degetelor arămiul de monedă nouă al părului ei. Un experiment de naturalist. —Mai ții minte când te verificam cât de bine știi speciile? Ea stătea nemișcată, sub mâna lui. —Uram chestia asta. Eram așa de jalnică. Mâna lui se ridică, să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
roz, ceea ce Sylvie numea pașaport vestimentar universal. Costumul închis la culoare al lui Weber - ținuta lui obișnuită de călătorie - o zăpăci și o aduse în situația de a-și cere scuze din priviri înainte să apuce să-l salute. Părul arămiu foarte drept - singura ei trăsătură remarcabilă - îi atârna până sub omoplați. Cascada asta spectaculoasă îi lăsa în umbră fața care, cu puțină generozitate, ar fi putut fi numită proaspătă. Corpul ei bine hrănit, în mod vizibil, se îndrepta spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
locul avea să existe, întorcându-se întotdeauna acasă. Voi doi la un loc îmi rupeți inima. Se uitară unul la altul, neîndrăznind să vorbească. El dădu ușor din cap - total ambiguu. Pași mărunți, spuse el. Ea își înclină capul, cascada arămie. Nu știu ce înseamnă asta. —Simplu. Poți să rămâi aici. Poți să stai aici, cu mine. N-ar fi putut s-o formuleze mai bine. Nici concesie, nici ordin. Doar o afirmație, cea mai bună posibilitate pentru amândoi. Pași mărunți, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care l-am văzut, demult, cu mulți ani în urmă. Și știu că da, asta vreau, în pofida tuturor durerilor și neplăcerilor, vreau ca acea întâlnire inaugurală să se transforme într-o ființă nouă, care să aibă, dacă se poate, culoarea arămie a pielii lui și părul meu imposibil de pieptănat. Și această dorință plină de egoism se plătește, ca în poveștile vechi, cu durere, cu cercul de fier care încinge talia fericitei mirese. Doar că, în realitate, cercul nu se rupe
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
drum spre spital m-a schimbat complet, Herr Doktor, cea care îți scrie acum din cabinetul medicului-prieten este cu totul altcineva decât cea care ți-a scris ultima dată de pe laptopul albastru. Am născut, sunt mama unei fetițe cu pielea arămie și părul foarte negru. Dar s-a mai întâmplat ceva : în acea oră petrecută în mașină, dinspre vechea casă a bunicilor înspre spital, am știut cu certitudine că viața mea e mai puțin importantă decât a altcuiva. Am avut de
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
cercul de bărbați, se apropie și, după ce se uită În treacăt spre banca unde ședea mortul, Începu să privească repede În preajmă spre stînga și spre dreapta, arătîndu-și dinții albi, strălucitori și subțiri. Fața slabă a negresei, inițial de un arămiu deschis, era mînjită de fard și pudră, așa Încît acum arăta oribil, căpătase o nuanță Întunecată de un galben roșiatic; Își vopsise genele negre cu o substanță grasă, care le făcea să stea țepene ca niște spițe unsuroase În jurul ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Își păstra Încă suplețea și grația adolescenței, și totuși era Împlinit, generos, rotunjit de maturitatea voluptoasă a femeii, iar mișcările Îi erau pline de o grație seducătoare. Femeia era Îmbrăcată elegant, o tocă mica, așezată discret pe cununa de păr arămiu, Îi umbrea ochii de un albastru cenușiu și de o profunzime care-i făcea să-și schimbe nuanța ajungînd aproape pînă la negru, pe măsură ce emoțiile se succedau rapid cu chipul ei. Vorbea cu glas blînd și scăzut, privind spre bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care pălea treptat și se Îndepărta răsuna de răgetul fioros al leilor, de mîrÎitul feroce, neașteptat, al pisicilor mari ale junglei, de țipetele elefanților, de tropotul cailor, totul fiind Învăluit În mirosul neobișnuit, pătrunzător, stătut, al animalelor junglei: mirosul cămilelor arămii, mirosul panterelor, tigrilor, elefanților și urșilor. Apoi, pe lîngă rulotele circului, pe șine, răsunau strigătele ascuțite și Înjurăturile oamenilor circului, se zărea În Întuneric dansul fantastic al lanternelor, se auzea trosnetul greoi și neașteptat al lăzilor și cărucioarelor grele, tîrÎte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Pe mine mă cunoști, și îl fixă cu privirea. — în regulă, zise el. — Pe curînd, Greta, spuse femeia care fusese aplecată și acum se îndrepta. — Mda, bine. Așteaptă, vin într-un minut. Se traseră deoparte și șușotiră. Amîndouă aveau păr arămiu, cu permanente identice. Greta era îmbrăcată într-o rochie strîmtă, care-i scotea în evidență amfora șoldurilor. Era închisă în față cu nasturi din care cutele îi înfășurau corpul ca liniile imaginare ale latitudinii. — Noapte bună, Greta, zise cea mărunțică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
genunchi alături de transmițătorul radio răsucind butoanele absorbit. — Pămîntul s-a liniștit din nou, spuse Lanark, și focul se răspîndește. — E groaznic? — E minunat. E universal. Ar trebui să te uiți. în spatele clădirii care ardea era o panglică imensă de lumină arămie și nori care se ridicau din acoperișurile prăbușite sau care se prăvăleau în acel moment. Nu erau alte lumini. — întîi focul, apoi potopul! strigă Lanark exultînd. Ei bine, am avut o viață interesantă. — Ești egoist ca întotdeauna! țipă Rima. — Liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]