770 matches
-
primare și ajunge, în fond, să le personifice. Heathcliff se suprapune (și imagistic: iese mereu din furtună, întorcîndu-se apoi, furibund, în ea) cu natura dezlănțuită, reprezintă tot într-o lectură pre-freudiană a romanului id-ul (se-ul) prin excelență. Linton, aristocratul fin și temperat (pe care Catherine îl descoperă după Heathcliff, fiind fascinată și de el!), dimpotrivă, sugerează stabilitatea lumii civilizate, societatea echilibrată, menită să dea siguranță și încredere individului. Simbolic vorbind, conform aceluaiși registru psihanalitic, el devine ego-ul/ supraego-ul (eul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
intră fără ostentații alegorizante sau hiperbolizante totuși în transcendență pură. Protagonistul și naratorul textului (Charles Ryder) se împrietenește, pe parcursul studenției de la Oxford, cu un coleg exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual și, paradoxal, datorită tradițiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu convins, manifestînd numai o curiozitate sarcastică pentru cei religioși. Vizitîndu-l pe Flyte la impozanta lui reședință nobiliară Brideshead -, Charles descoperă o familie tradițională britanică, afectată straniu de toate viciile modernității. Sebastian pare
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fabuloasă de la un văr pervertit moral. Administrarea banilor impune renunțarea la monahism și începerea vieții domestice. Peverel simte că a sosit și vremea sa. Totuși, familia lui Domville încearcă, prin manipulări, să impună acestuia o soție "de neam", catolică și aristocrată. Dezgustat de imoralitatea lumii laice, Guy abandonează, în cele din urmă, averea, lăsînd-o, concomitent, și pe doamna Peverel fericitului Frank. Pleacă la mănăstire, hotărît să-și asume, plenar, rigori de vita contemplativa. În interiorul rafinatei parabole, distingem opțiunea lui James însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
biopsie a ființei, „Arca”, 1995, 1-3; Traian T. Coșovei, Beau vin în numele refuzului, „Muzeon”, 1996, 1; Costache Olăreanu, De la poezie la trompetă, ALA, 1997, 397; Dicț. scriit. rom., II, 3-4; Marin Mincu, Paul Daian, PRA, I, 227-231; Angela Marinescu, Poetul aristocrat, RL, 1999, 40; C. Rogozanu, Paul Daian, „Stângăcia în salut a femeii”, OC, 2000, 9; Iulia Alexa, Mingea de păr, RL, 2000, 46; Popa, Ist. lit., II, 454; Octavian Soviany, Mega-eul și mega-cuvintele, „Ziua literară”, 2002, 1. N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
unei societăți bolnave. Socrate era plebeul care, din resentiment, voia să se răzbune pe oamenii mai nobili ca el. Socrate a condamnat și respins adevărul artei prin insistența pe teorie și raționalitate. Socrate, plebeul care a învins gustul elevat, gustul aristocratului prin dialectică, a indus o vrajă asupra lui Platon care a idolatrizat conceptul ca pe o formă ideală, ca instrument al voinței de putere (Nietzsche). Dionysos este definit mai curând prin opoziția sa cu Socrate decât prin alianța cu Apollo
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
nivel al realității cu Elisabeta Rizea? Ce anume din viața și opera domniei sale justifică o asemenea investiție". Din rațiuni de igienă intelectuală a dezbaterii publice, Caius Dobrescu aruncă mănușa rezistenței prin cultură, promotorii acestui paliativ, acestui succedaneu orfic, egolatru și aristocrat, opozabili de pildă, lui Ion Negoițescu, "un veritabil model de curaj, de radicalism moral", regretatului Gheorghe Crăciun și, bineînțeles, lui Paul Goma, "primul care reușește să dea expresie unei rezistențe în numele moralei laice, în numele libertății conștiinței". Nevoia de eroi fondatori
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
coroanei Sfîntului Ștefan. Ca națiune politică, nobilimea condusese rezistența față de autoritatea centrală. Ea era ferm hotărîtă să păstreze controlul asupra regiunilor care făcuseră parte din Ungaria istorică, cu toate că recunoștea poziția specială a Croației. În timp ce conducerea maghiară fusese anterior feudală și aristocrată, un alt grup, alcătuit în primul rînd din mici proprietari funciari sau din nobili provinciali și burghezi, avea să joace în secolul al nouăsprezecelea un rol tot mai important în viața națională. Puternic influențați de ideologia Revoluției Franceze, noii lideri
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
la acea vârstă când întregul popor se transformă în aristocrație”, deși sentimentul de clasă e foarte dezvoltat. Spiritul lor e paradoxal: „Ca orice popor mare, poporul englez e dublu: progresist și conservator, idealist și practic, tolerant și feroce, democrat și aristocrat, iubitor de libertate și tiranic.” R. abdică însă de la modul detașat-superior de abordare a lucrurilor și de la principii verificate în ultima sa carte de însemnări de călătorie, În Extremul Occident (Note de drum din Antile, California, Canada) (1955), unde realitățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
două epistole evocă una dintre principalele ambiguități ale genului: fragmentul eminescian, intermezzo liric, pune în valoare autenticitatea folclorică a scrisorii versificate (cel care scrie e un fiu de domn, dar interpretarea canonică merge în direcția unei culturi omogene - în care aristocratul tradițional se împărtășește alături de țăran din cultura populară). La Sadoveanu e vizibilă, în schimb, latura semicultă, de obicei ironizată, a unei specii de graniță: care preia din poezia populară formule fixe și versificație, dar urmează și modele culte, pe care
Scrisori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16595_a_17920]
-
drept bază a cercetării d-sale biografia romantică a poetului. Datele ei divulgă un romantism funciar, cheie a tot ceea ce urma a face autorul Nopții de decembrie. Originea aristocratică și climatul familial elevat (o mamă francofonă) înrîuresc educația acestui viitor aristocrat scăpătat, ros adesea de indigență. Dar nu o educație prin studii ordonate, încununate de o diplomă universitară, ci una de autodidact, id est de răzvrătit subțire, din capul locului. După lecțiile primite în particular, Macedonski absolvă patru clase la liceul
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
interbelic și Garda de Fier. Ele sunt prezentate într-un interviu acordat Televiziunii italiene cu ocazia unei vizite la Roma făcute în anii '80, la invitația cumnatei sale. Deloc atentă la ceea ce astăzi se înțelege prin sintagma political corectness, bătrâna aristocrată expune un punct de vedere foarte nuanțat, cu seninătatea celui care nu mai are nimic de pierdut. Chiar dacă nu a fost niciodată atrasă de ideologia și, mai ales, de metodele mișcării legionare, ea înțelege perfect mecansimul prin care foarte mulți
Învingători și/sau învinși by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10634_a_11959]
-
la vârsta lui tânără!), de pofte sexuale nesatisfăcute, ca un adolescent, de vise nesănătoase. Putința de-a dialoga cu Balduin era minunată. Fiecare înțelegea despre ce vorbește celălalt. Tânărul cel urât întâlnea o ființă ce-i spunea ,da", cu ochii. Aristocratul autentic, eliberat de povara nobleței prin mizerie și singurătate, se întâlnea cu un principe, numai al spiritului, cu el (asta-i era convingerea). Celălalt îl privea, aproape amuzat. Nici el nu fusese lipsit de tulbureli, de impurități; acum însă poseda
Prințul spălător de geamuri by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10744_a_12069]
-
atât de insistent exercitată, încât devine viciu. Jocul permanent al ascunderii sensului, practicat cu enorme delicii de autorii barochizanți și frizat adesea de soitarul Mateiu, ajunge, în Palimpseste, patimă. Nu mi-e foarte clar de ce, spre exemplu, corelarea dintre deviza aristocratului britanic și vorbele finale ale regelui Carol I Stuart trebuia paralizată în planul static al simplei glose. Preferam, recunosc, includerea ei într-un scenariu analitic complex, într-o demonstrație angajată: În alte două împrejurări, asociate la distanță de o simetrie
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
poduri. [...] Și iat-un zgîrie-nouri de sticlă și oțel Se prăbușește alb, inert, înalt, Titan tembel”. (Răzvrătire). Nici tîrgurile moldovenești, pașnicele așezări în care scriitorii români văzuseră modele de patriarhalitate și de viață tihnită, nu se bucură în ochii poetului aristocrat de mai multă îngăduință: îi par sordide, sinistre, adăposturi pentru o sub-umanitate. Locuitorii lor, oamenii săraci și anonimi, nu au nici o șansă de a ieși din masa amorfă. În descrierea lor, se ating tonalități bacoviene: „ Căruțe cu gunoaie au huruit
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
istorice: momentul este cel imediat succesiv unificării, perceput de majoritatea meridionalilor ca o imixtiune în afacerile interne ale Regatului celor două Sicilii, iar expediția legendarilor garibaldini și a armatei regelui piemontez - ca o invazie de care au profitat oportuniștii locali, aristocrați sau burghezi dornici de putere. Viziunea este asemănătoare celei cu care ne-a familiarizat sicilianul Federico De Roberto (Viceregii, 1894), în plin verism, molisanul Francesco Jovine (Doamna Ava, 1942), Giuseppe Tomasi di Lampedusa (Ghepardul, 1958), pentru a cita doar trei
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
trezorier. În ceea ce-l privește pe Gilles de Rais, imaginarul popular l-a transformat în căpcăun. Facem acum un salt peste timp de câteva secole și îl cunoaștem pe Balthus Zaminski, un căpcăun parizian de viță nobilă. Strămoșii lui fuseseră aristocrați polonezi. Căpcăunii care supraviețuiseră Inchiziției se civilizaseră, deprinseseră meserii onorabile și se amestecaseră cu oamenii, purtând costume, plătind cu cărți de credit și folosind calculatoarele. Balthus al nostru este însă stăpânit de instinctele sale de căpcăun și înfuleca zilnic copilași
Orori între copertele Bibliotecii Iad (II) by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12082_a_13407]
-
Hathaway) și Cosette tânără (Isabelle Allen), cad pradă răului germinat de societate și de „orânduirea cea crudă și nedreaptă”, însă Jean Valjean joacă rolul Providenței pentru o parte dintre „mizerabili”, dar și pentru un suflet nobil precum Marius (Eddie Redmayne), aristocratul atașat cauzei revoluționare. Din ceea ce romanul realizează, o frescă remarcabilă a unei perioade zbuciumate și glorioase în același timp din istoria Franței cuprinsă între două paranteze, Revoluția Franceză și bătălia de la Waterloo, rămâne doar o epură, o schemă, un decor
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
Fusese o idee de sclav. O răzbunare de sclav... Deși, încă neliber în cugetul său otrăvit de atâta umilință și de învinuiri îndreptate împotriva lui mai ales de sentințele nobiliare, trufașe... De trufia togelor imaculate zvârlite peste umăr cu disprețul aristocrat, insuportabil, al celor liberi din născare, părând a fi legați ca niște sclavi de propriile lor opreliști de castă, orgolioasele caste îngrădind cursul viu și întortocheat al vieții, cum este ea, nici sclavă, nici liberă: viața, pur și simplu, capricioasă
Nemo judex in re suaNemo judex in re sua by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15731_a_17056]
-
Ursula Iguaran dintr-un Macondo absurdist. Pe șablonul romanului sud-american se derulează și însingurările și insinuările politicului ce anunță apocalipsa unei lumi, chiar dublată permanent de plonjări specifice realismului magic. Se desprind din tabloul unui sfârșit de familie Jozef Lewandowski, aristocratul pierdut prin iubire în geografia unei țări de neînțeles, și Elena - călugărită Cornelia, sora Liviei. Jozef încearcă să rămână prizonierul recluziunii artistice, în vreme ce Elena, trecând prin persecuțiile creștinilor, găsește cheia mântuirii prin suferință și altruism. De partea cealaltă, securiștii sunt
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
sau nu? Îți place periculul sau ba! Vrei marturi țapini sau pacinici? - Pacinici, frate, pacinici! - Alege dară din creditorii tăi și atunci ai scăpat de moarte".28 Mateiu Caragiale Nu se putea ca duelul să lipsească tocmai dintre aventurile crailor aristocrați de Curtea-Veche, într-un București atemporal, cu patină fanariotă. Motivul este unul clasic: relația triunghiulară. Pantazi vrea să se căsătorească cu Ilinca Arnoteanu, o fată de 16 ani din- tr-o veche familie de boieri scăpătați. El intră în conflict cu
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
este dedicat unei tainice ședințe a unui Juriu de onoare, care dezbate post factum modul de desfășurare a duelului. Bazîndu-se pe prevederile Codului de onoare și pe conținutul procesului-verbal întocmit de cei patru martori, membrii juriului conduși de un "kneaz" (aristocrați aparținînd unui fel de ordin secret) decid să-l "descalifice" pe Andrei Pietraru. Nu pentru că l-a rănit grav pe prințul Bazil Șerban, ci pentru că a făcut-o încălcînd regulile stricte ale duelului. "|sta nu e duel, e asasinat", spune
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
Roth pentru aristocrație). Avem de-a face cu fabulațiile unui nebun? Se declară obsedat de fratele vitreg pe care îl urăște și vrea să îl distrugă, fratele respectabil și în fond neînsemnat care, spre deosebire de el, a fost recunoscut de bătrînul aristocrat. Suferă din cauza numelui, pe care îl socotește ridicol și rușinos; "golubcik" înseamnă în limba rusă "porumbiță" și avem de-a face desigur cu o ironie. Se remarcă obsesia paternității în proza unui scriitor care și-a cunoscut vag tatăl, despre
Un scriitor de neimitat by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7720_a_9045]
-
simplă ipoteză de lucru, un pretext pentru a defini mai bine cele două personaje) mi se pare mai evident dacă îl urmărim pe dimensiunea aristocratismului intelectual (e vorba, prin urmare, de un aristocratism spiritual, nu economic). Ioanide e un artist aristocrat, foarte productiv și eficient. E constrâns de schimbarea regimurilor politice să devină un fel de artist proletar, o decădere pe care și-o asumă sau o acceptă cu oarecare nepăsare. Moromete e un țăran aristocrat, prin detașare, ironie, respingerea cultului
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
economic). Ioanide e un artist aristocrat, foarte productiv și eficient. E constrâns de schimbarea regimurilor politice să devină un fel de artist proletar, o decădere pe care și-o asumă sau o acceptă cu oarecare nepăsare. Moromete e un țăran aristocrat, prin detașare, ironie, respingerea cultului muncii, independență materială simulată, rentier al propriei modestii economice. Va fi constrâns de schimbarea regimurilor politice să devină un țăran proletarizat. Bătrânețea îl salvează de la situația umilitoare de a deveni un proletar propriu-zis (adică lucrător
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
că, în noul context, e alterată însăși noblețea actului de creație. Similitudinile în configurația afectivă, intelectuală și socială a personajelor centrale din Bietul Ioanide (1953) și Moromeții, I (1955) sunt interesante și stimulatoare pentru exegeză. Ilie Moromete e un țăran aristocrat, cel puțin prin ținuta de excepție și ironia cu care se distanțează de ceilalți săteni, dar și printr-o filosofie sceptică și dezabuzată de contemplativ căruia nu se știe de unde îi vin resursele. Drama contemplativității, pe care i-o atribuie
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]