1,005 matches
-
acum căsătorită ca "doamna Benn" -, cu o fiică adolescentă), Stevens acceptă frustrarea senin ca pe o condiție inevitabilă a perfecțiunii profesionale, dovedind astfel că vine din marea școală a servitorilor nobiliari. Majordomul aristocraților tradiționali este, în esență, el însuși un aristocrat, lucru confirmat pe deplin de Mr. Stevens. Stilat pînă la pedanterie, sobru pînă la depersonalizare, rigid pînă la stoicism, diplomat pînă la perfecțiune și atent pînă la obsesie, protagonistul precum cei din tagma lui pare mai curînd absolventul unei academii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
moralei, adevărului. Iar lucrul cu variabilele nu poate decât să se plieze foarte bine pe profilul unui critic literar. Căci, în formele ei elegante și rarisime, critica literară e o continuă reconfigurare a sinelui, generată de trăirea în apropierea unor aristocrați ai minții. Numai despre autorii fundamentali merită să scriem, pare a fi lecția doamnei profesoare, căci aceștia ne vor oferi prilejul de a ne sonda propria ființă, construind-o în cea mai bună variantă posibilă. Altfel, e un exercițiu steril
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
să-l viziteze la închisoare pe Julien, în văzul tuturor, inclusiv al soțului ei. Ele încearcă totul împotriva imposibilului său. Zadarnic. Julien face ceea ce trebuie pentru ca tribunalului să-i fie imposibil să nu-l trimită pe eșafod: îi insultă pe aristocrați și pe burghezi. Ne putem lăsa convinși că sfîrșitul lui Julien era înscris în trecutul său, în sufletul său. Putem să explicăm, prin sociologie și psihologie, că originile sale sociale, experiențele prin care a trecut au răsturnat situația, pe Julien
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lumină și arzînd de dorința de a-și cunoaște Tatăl, începe să cadă tot mai jos, pe urmele falsei străluciri, pînă cînd tatăl ceresc i-l trimite pe Horus să o salveze. Horus, zeul limitei... Don Elemirio Nibal y Milcar, aristocrat spaniol, posesor al unui splendid hotel particular în miezul Parisului, estet îndrăgostit de Inchiziție și de Raymundus Lullus, de ouă, de culori și mai ales de nuanțele aurului, iubește și ucide opt tinere și frumoase colocatare, fotografiindu-le apoi o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
romani, alexandrini, spanioli și "barbari", permit să refacem trăsăturile morale, arta, religia, știința și tehnica, stilurile de viață etc. Potrivit aceleiași lucrări (39, pp. 356-388), în credințele populare erau invocați "marele zeu", "marea zeiță" și alte zeități intermediare. Mai ales aristocrații practicau religia lui Zalmoxis, reprezentat în trei ipostaze: om, zeu, daimon. Ca om, Herodot l-a prezentat drept sclav al lui Pitagora, deși a trăit cu mult înaintea acestuia. Obiceiul omului-zeu se păstrează și astăzi. În Tibetul contemporan, Dalai Lama
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
un poem pictural de linii, forme și culori". Deviza pictorului este dată de versurile lui Goethe "Zum sehen geboren/Zum schauen bestellt" (Născut să vadă/ Menit să contemple). Ce se potrivește cu decadența este faptul că Pallady este un autentic aristocrat, un dandy, însă mult prea sever cu sine pentru a tolera vreo notă de frivolitate. Iar pentru aristocratul dublat de omul de artă, sfârșitul trebuie să se încadreze într-o demnitate estetică: "Il faut finir en beauté!". Melancolia sa s-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aristocratic. Ideile nu sunt tocmai noi, însă apariția lui Nietzsche în paginile revistei alături de un artist de talia lui Wagner, ambii ilustrând în mod diferit fenomenul decadent, este în măsură să dea o direcție revistei inserată astfel în problematica modernității. "Aristocrații, intelectualii, anarhiștii îl pot lua drept model. Cei dintâi, vor găsi în Super-Omul, mergând peste mulțimea sclavilor, prototipul aristocrației de drept divin. Iar Anarhiștii, vor vedea, la rândul lor, în Super-Omul, pe individul fără prejudecăți, pe revoltatul contra legilor-sfori, cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anarhie duce și prezența solitară a culturii de masă, aceasta fiind pseudocultura unei clase sociale inculte, neevoluate și necivilizate. Este evident vorba de clasa muncitoare, care apare pe harta socială odată cu revoluția industrială. Interesant, Arnold nu susține cultura elitistă a aristocraților, pentru care folosește termenul de "barbari" și pe care îi vede într-un declin definitiv, ci cultura clasei de mijloc, a "filistinilor", care au forța și capacitatea de a prelua controlul în societate și de a crea cultura națională. Teoria
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
în eroare a mulțimii. "Aezii" la care fac referire Heraclit și Platon ("barzi" în Evul Mediu) sunt de fapt aceia care s-au interesat de cultura populară, care au creat cântecele și baladele, cei care au exprimat trăirile și credințele aristocraților, dar și ale maselor analfabete. Proclamarea rațiunii drept principiu călăuzitor pentru greci se regăsește la Herodot, Platon și Aristotel, în ideile lor despre "democrație" față de "aristocrație" ca forme de guvernare. Deși există forme de democrație în care judecata colectivă poate
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
unei legende vii pe care maliția călinesciană o demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pur sînge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece. Nu puteai să nu te gîndești atunci la unul din acei servitori bătrîni de mare aristocrație, ei înșiși cu arbore genealogic dovedind puritatea vocației lor ancilare, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
locuință luxoasă ridicată prin imaginație la rang de domeniu seniorial, ceea ce nu-l impresionează pe Șerban Cioculescu care va continua să vadă în "seniorul consort de la Sionu" pe "amatorul de bun trai și de dolce far niente", "masca impenetrabilă de aristocrat disprețuitor și sarcastic", personajul sfîrșind prin a-i deveni detestabil: "omul era însă detestabil și de cîte ori pozează în aristocrat și în înțelept îmi amintesc de turpitudinile lui." Pe aceeași linie, Ovidiu Cotruș nu trece cu vederea "fandoselile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vadă în "seniorul consort de la Sionu" pe "amatorul de bun trai și de dolce far niente", "masca impenetrabilă de aristocrat disprețuitor și sarcastic", personajul sfîrșind prin a-i deveni detestabil: "omul era însă detestabil și de cîte ori pozează în aristocrat și în înțelept îmi amintesc de turpitudinile lui." Pe aceeași linie, Ovidiu Cotruș nu trece cu vederea "fandoselile lui de nobil bizantin și de sibarit apusean", surprinzînd drama, dar și comedia acestei conștiințe dedublate al cărei purtător, ca și Macedonski
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
am pus în mână priapul meu gata de atac"). Străbate străzile per pedes apostolorum avînd timp să observe la Șosea "prin boschete lăptărese și alte femei din popor. Erau însă infectate" și se hotărăște să abordeze și sexul ca un aristocrat veritabil, adică evitînd "colajul cu tipese sărace". Așa a rezistat tînărul Mateiu I. Caragiale greutăților vieții și nu s-a sinucis după cum scrie în Jurnal "spre a nu umili printr-un gest laș o dată mai mult stirpea mea care a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Statul modern, dimpotrivă, funcționează ca un instrument de dominare cu forțe armate concentrate la centru. Și aceasta pentru că într-un anumit moment al istoriei sale i-a dezarmat pe lorzii feudali autonomi, miliția comunală, pe mercenari, pe pirați și pe aristocrații ce se duelau. Statul modern este deci potențial mai periculos în ceea ce privește eficiența decît sistemele politice premoderne. Monopolul său asupra mijloacelor de producere a violenței, după cum a remarcat Hobbes, îi plasează pe supușii săi sub un nor permanent de amenințare cu
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
augustan. Și, asemenea lui Ovidiu, trebuiau să mai fie și mulți alți prieteni de-ai săi. Firește, asemenea cazuri ne arată rațiunea ce stătea la baza legislației augustane de ambitu 142, care încerca să rupă cercul de izolare pe care aristocrații vroiau și în mare parte și reușeau să-l creeze în jurul lui Augustus și al guvernanților. Însăși legislația demonstra clar că adulațiile nu erau de ajuns, a fost nevoie de pedepse, pentru ca cei mai încăpățânați să cedeze și să iasă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
plurimus auro Venit honos, auro conciliatur amor.149 Aristocrații de tipul lui Ovidiu se vedeau înlocuiți în funcțiile înalte de acești homines novi, plini de energie și foarte capabili. Iată de ce asistăm oarecum la o adevărată ridicare de scuturi din partea aristocraților care se împotrivesc invadării castei lor de către elemente stăine, insistând tot mai mult pe prerogativele nobleței lor de titlu și de blazon, și, de asemenea, pe vechimea acelui titlu. Cum se va vedea, Ovidiu o face (aproape) cu toți destinatarii
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tabăra adversă: erau persoane care făceau un joc dublu, după cum s-ar spune în zilele noastre. Pe aceștia, Tacit avea să-i eticheteze drept teribili turnători 158. Prin comportamentul lor ulterior exilulului lui Ovidiu, ei se exclud din numărul acelor aristocrați coerenți care aveau să rămână până la sfârșit adversari ai regimului lui Augustus. Pe aceștia din urmă trebuie să-i căutăm printre prietenii lui Ovidiu, care îi rămân fideli și după exil. Ovidiu se adresează acestora pentru a-i incita, elogiindu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de poate de jenantă pentru un "Cezarian" cât și pentru Augustus însuși. Pentru Ovidiu nu exista Cezarul (= Augustus), ci un alt Cezar, pe care-l numea fie Messalinus, fie Sextus Pompeius, fie Paullus Fabius Maximus, fie cu numele oricărui alt aristocrat cu veche tradiție nobiliară. În ciuda ambiguității sale, afirmația lui Ovidiu are un substrat politic grav și categoric. Dar Ovidiu nu se oprește aici; de la o exprimare echivocă trece la altele; el nu ar încerca să "pătrundă cu forța" în casa
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mult asupra acestui fapt un cerc larg de personalități aristocrate romane, care preferau să se țină departe de chestiunile publice, fapt care a dus la promulgarea unei anumite legislații (Lex Iulia de ambitu), menită să favorizeze și să atragă participarea aristocraților la funcțiile publice. E de înțeles că în astfel de condiții, Augustus nu se putea bizui prea mult pe ideile politice ale colaboratorilor săi de ultimă oră, care, după cum decurgeau faptele, puteau fi de-a dreptul împotriva instituției imperiale și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
hemina (ήμι`να) reprezenta doar 1/2 sextarius, adică circa 0,44 litri, fapt pentru care era o măsură derizorie! Se poate imagina cu ușurință că o asemenea replică trebuie să fi făcut turul tuturor cercurilor și banchetelor, trecând de la aristocrați și până la masa poporului, subminând autoritatea împăratului și punând la îndoială generozitatea darurilor sale!340 Ar putea părea un lucru lipsit de importanță, mai mult, de-a dreptul banal. Însă dacă îl încadrăm în situația economică generală a imperiului, "gluma
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
calculele sale personale sau de conveniență față de alte persoane. Cele două momente psihologice, despărțite de Ovidiu, sunt integrabile: acestea ne ajută să recompunem dramatismul profund al situației în care se află atât Ovidiu, cât și Paulus (și poate mulți alți aristocrați) în acea perioadă grea. După patru ani, poetul poate vorbi cu o oarecare detașare despre acea perioadă. Mai mult, pare mai întărit de corespondența cu Paulus, care la rândul său pare mai înseninat, mai liniștit și mai hotărât să continue
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în cenacluri (in conviviis et in circulis)". Mai mult, această constatare istorică privind domnia lui Tiberiu nu trebuia să fie foarte diferită de cea a lui Augustus. La banchetele (convivia) de tipul celor augustiene (deși frecventate în mod paradoxal de aristocrați κράτιστοι) se puteau asculta cuvinte emoționante de elogiere a libertății "democratice" anterioare regimului lui Augustus, care pot fi citite în Eseul despre sublim de Dionis de Halicarnas 397: "Mi se pare ciudat (cum cred că li se întâmplă multor altora
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Paulus, pentru că mă atașasem de el și pentru că eram aproape rude: Fabia, cea de-a treia soție a mea, după cum spuneam, făcea parte din domus Fabia, o casă ilustră, cu adevărat, care numără printre membrii săi numeroși consuli și iluștri aristocrați. A doua obiecție: cum este posibil ca de acest delict să nu fi fost acuzat Paulus Fabius Maximus, în casa căruia se țineau faimoasele convivia? Da, dar Paulus era printre "amici Augusti", deci, deasupra oricărei suspiciuni. Acuzarea sa ar fi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
alte obiecții de mai mică importanță. 40 S.G. OWEN, op. cit.; cf. DE JONGE, op. cit., p. 10-11. 41 Ibid., p. 10-11. 42 S. D'ELIA, op. cit., mai ales p. 152-157 (Appendice). 43 Dar de câte ori au fost nominalizați și elogiați și alți aristocrați, prieteni cu Ovidiu, ca de exemplu: Sextus Pompeius, Paulus Fabius Maximus. 44 S. D'ELIA, op. cit., p. 152. 45 Ibid., p. 156. 46 Ibid., p. 152-157. 47 Ibid., p. 147. 48 Ibid., p. 147-148. 49 Italicele ne aparțin. 50 Asupra
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
am țâșnit-o spre vagonul nostru, pe care apucasem să vedem la coborâre cifra 7, scrisă cu creta. - Vascrisul și arhanghelii...! ne-a întâmpinat caporalul. Și după ce i-am dat șase sticle de bere, mulțumindu-i amândoi cu plecăciuni de aristocrați sută în sută, ne-am retras spre culcușurile noastre. Până la București, căci acolo mergeam, n-au mai fost isprăvi prea de soi făcute de-alde noi, ba, pe la întorsura Buzăului, toți gradații s-au retras pe banchete, pe lângă recruți, matoli
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]