1,017 matches
-
prin abilitatea și puterea de concentrare asupra Unului ca centru. îngerii fac doar voia Domnului și, după cum spune profetul, merg „unde le mână Duhul să meargă“. Avicenna va oferi o viziune sintetică privitoare la mișcare. Mișcarea este descrisă, pe linie aristotelică, drept mișcare a corpurilor și mișcare a sufletului. Mișcarea circulară, mai nobilă, este specifică ființelor superioare, a căror privire este centrată. Mobilul mișcării este reprezentat de ceea ce atrage sau ne atrage ca obiect al do rinței, din iubire. Ceea ce iubești
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
celelalte? Altfel spus, în virtutea cărui principiu ori criteriu de diferențiere îngerii sunt „mai mulți“? Mișcarea reprezintă un element-cheie în înțelegerea structurii vii a lumii/lumilor și în clarificarea modurilor de întru chipare și parcurgere a ierarhiilor divine. Reluând, pe linie aristotelică și neoplatonică, discuția medievalilor, mișcarea este de două tipuri: mișcare a corpurilor și mișcare a sufletului. în prima ipostază este vorba despre mișcarea în spațiu (ca translație și, deci, ca modificare a locului) și timp (ca devenire și, deci, modificare
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
gândit, nici cunoscut și nimic din tot ce ființează nu e în măsură să-l resimtă. — S-ar părea că nu. — Dar este posibil ca Unul să se prezinte astfel? — Nu e cu putință, după a mea părere.“ Pe linie aristotelică, primul mișcător este cel ce naște mișcarea, fiind el însuși nemișcat (deci diferit de toate cele întemeiate, care au atributul mișcării). „Anume, cum ziceam, principiul sau ceea ce este prim în ordinea de existență este imobil și prin sine, și prin
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
onestitate bilanțul a ce și cum am gestionat și prognoza a ce și cum vrem să gestionăm în anii ce vin. Este evident și pentru cei mai convinși adepți ai paradigmei științifice dominante (întemeiate pe mecanica newtoniană, dualismul cartezian, logica aristotelică etc.) că în ultimul timp s-au acumulat și evenimente, probleme neașteptate, nedorite, neintenționate de cei care le-au creat, care pun la probă nu numai știința, ci pertinența viziunii noastre asupra lumii. Sunt mulți cei care afirmă că teoriile
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
Fenomenul ideologic apare în toată originalitatea lui tocmai la nivelul caracterului semnificant, mutual orientat și socialmente integrat al acțiunii"135. Având în atenție acest aspect, Paul Ricoeur sugera, în cazul analizei ideologiei și a relației acesteia cu știința, aplicarea tezei aristotelice a pluralității nivelurilor de științificitate, care presupune să luăm în considerare o serie întreagă de elemente: "(...) că politica are de-a face cu lucruri variabile și instabile; că raționamentele au aici ca punct de plecare fapte în general adevărate, dar
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
punct de plecare o anumită teorie a cunoașterii. Filosofia politică recentă are în vedere atât determinările existențiale ale diferitelor teorii politice (ce pot fi înțelese, în acest sens, ca "ontologii regionale"354), cât și bazele lor epistemologice. Folosind un tipar aristotelic, se poate afirma că manierele filosofice de fundamentare a "politicului"355 sunt diferite: pe de o parte, dintr-o perspectivă existențialistă, putem face apel la un discurs argumentativ, care respinge calea raționamentului matematic pentru a aduce în scenă situații existențiale
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
care modernitatea, eventual, le-a resemantizat și care păstrează încă nucleul dur al înțelesului lor originar, spre a ne raporta la epoci istorice trecute (spre exemplu, teoria modernă a adevărului corespondență conferă aceeași semnificație termenului de "adevăr" ca și teoria aristotelică a adevărului corespondență). Cred însă că termeni precum acela de "ideologie" sunt dificil de mânuit pentru a reflecta aspecte proprii unor societăți situate în trecutul istoric. 19 Problema semnificației originare a conceptului de ideologie, precum și, potrivit acesteia, a domeniului pe
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
autorii scolastici influențați de Aristotel: (ÎI.2.12.) În mod special [dintre autorii scolastici], nimeni nu pare a lua în serios posibilitatea ca speciile să fie cauze eficiente. O asemenea interpretare nu ar putea fi calificată drept o interpretare scolastica aristotelica. Și, de vreme ce termenul specie, în sensul sau cognitiv, este în mod necesar legat de un cadru aristotelic, putem trage concluzia că modelul cauzalității eficiente nu este un model viabil pentru specii. (C) Modelul obiect, ultimul model prezentat de Robert Pasnau
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
a lua în serios posibilitatea ca speciile să fie cauze eficiente. O asemenea interpretare nu ar putea fi calificată drept o interpretare scolastica aristotelica. Și, de vreme ce termenul specie, în sensul sau cognitiv, este în mod necesar legat de un cadru aristotelic, putem trage concluzia că modelul cauzalității eficiente nu este un model viabil pentru specii. (C) Modelul obiect, ultimul model prezentat de Robert Pasnau, are urma toarele două caracteristici: (1) speciile sunt diferite de puterile cognitive și (2) puterile cognitive primesc
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
singularele în mod direct, în lipsa unui mijlocitor pe care îl găsește în puterea cogitativa. De aici rezultă necesi tatea formării unui silogism, pe care Toma din Aquino, trădând apartenența să la o întreagă tradiție care își are originea în scrierile aristotelice, îl numește silogism practic, în care majoră este rezultatul intelectului, deci va fi o propoziție universală, iar minoră este consecința puterii cogitative, cea mai înaltă putere sensibilă. Un astfel de silogism poate lua următoarea formă: Concluzia unui astfel de silogism
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
cerințele teologice de factură augustiniana. În I Scriptum super Sententiis, scriere care aparține primei etape a operelor lui Toma din Aquino, conceptul este înțeles ca fiind identic cu specia inteligibila și cu actul intelectului, în de plin acord cu tradiția aristotelica. În fapt, aceasta era și în terpretarea pe care Boethius o oferise pasajelor din De anima a lui Aristotel, interpretare populară pe parcursul întregului secol XIII, care identifică pasiunile sufletului cu speciile inteligibile. Privită din această perspectivă, interpretarea rea lista contemporană
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
Cf. Tixeront, Histoire des Dogmes, vol. II, ed. 7, Paris, 1924, p. 24, înnotă, X. Le Bachelet, art. „Arianisme”, în Dict. Theol. Cath., vol. I, part. 2-a, col. 1784. footnote>, om instruit, abil, mândru și încăpățânat, admirator al dialecticei aristotelice. Desigur că îndrăznelii lui Arie i s-ar fi pus stavilă mai devreme dacă n-ar fi primit - curând după afirmarea în public a ideilor sale -, din partea episcopului Eusebie de Nicomidia, om influent, aprobarea a două dintre principalele propoziții eretice
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
completdiferită de Dumnezeu - Omul Revelației, nemaifiind nici Dumnezeu adevărat, nici om adevărat<footnote Epistola către Adelfius, I, PG, XXVI, col. 1073 A. footnote>.În ansamblu, arianismul apare ca un mănunchi de elementediverse, filoniene, origeniste și lucianiste, înfățișate în haina dialecticei aristotelice. Acestei mari erezii, patriarhul Alexandru, paznic treaz al tezaurului de credință, îi opune hotărât credința tradițională a Bisericii,întemeiată pe Revelație<footnote Epistola enciclică (păstrată la Socrate, Istoria bisericească I, 6); Epistola către Alexan dru al Constantinopolului (păstrată la Teodoret
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
sale „Cetatea lui Dumnezeu“, „Destăinuirile“ și „Tratatul despre grație“ circulă cu tulburătoarea și instructiva sa biografie spirituală. De efortul său ideatic vor beneficia, peste secole, și Avicena (n. 980 d.Chr.) în încercarea de împăcare a dogmei coranice cu raționalismul aristotelic, nuanțat de platonism, ca și Averroes (sec. XII) care căuta să concilieze Rațiunea cu Revelația și peste un secol, Sf. Toma d’Aquino prin armonizarea Rațiunii cu Credința, adică raționalismul aristotelic cu credința creștină, adevărul științific cu cel religios prin
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în încercarea de împăcare a dogmei coranice cu raționalismul aristotelic, nuanțat de platonism, ca și Averroes (sec. XII) care căuta să concilieze Rațiunea cu Revelația și peste un secol, Sf. Toma d’Aquino prin armonizarea Rațiunii cu Credința, adică raționalismul aristotelic cu credința creștină, adevărul științific cu cel religios prin „iubirea unificatoare, realizatoare de armonie în om și omenire“. Teologia, filosofia, religia creștină și medicina Evului Mediu nu-și propuneau să ignore cultura și medicina de până atunci, ci să le
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
genurilor literare / 13 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice / 17 2. Condamnarea platoniciană / 19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului / 20 2.2. Punctul de vedere al moralistului / 21 2.3. Urmașii lui Platon / 24 3. Dramaturgia aristotelică / 27 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru / 28 3.2. Primatul acțiunii / 29 3.2.1. "O acțiune unică și întreagă" / 30 3.2.2. Regula verosimilului și a necesarului / 34 3.2.3. Subordonarea personajului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gândirii umane au apărut în domenii specifice, acest tip de reflecție nu se mai exprimă decât în tratate științifice, matematice, fizice, filosofice, istorice etc., care au un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul de enunțare drept criteriu esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă trebuie să ne
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui se stabilește un consens, chiar și numai momentan, în sânul unui grup. Născut odată cu cetatea, el este un ciment susceptibil de a uni o colectivitate. De aceea, întotdeauna va fi, mai mult decât celelalte arte, supus cenzurii. 3. Dramaturgia aristotelică Poetica a fost redactată în timpul celei de-a doua șederi a lui Aristotel la Atena, din 355 până la 323 î.H. cu aproximație. Drumul parcurs de această operă, care nu ne-a parvenit decât mutilată, merită să fie povestit. Puțin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre tragedie, care este, în Antichitate, genul dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora le aparține. Corneille, în Primul Discurs, subliniază răsunetul general al definiției aristotelice a "poemului dramatic": "Eu spun a poemului dramatic în general, deși tratând despre această materie, el [Aristotel] nu vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
polemic, în epoca romantică, cu Stendhal, Vigny, Hugo. Mai aproape de noi, Brecht și Artaud, atacând cu violență concepțiile lui Aristotel care simbolizează în ochii lor dramaturgia occidentală, subliniază prin asta importanța Poeticii. 4. Aportul lui Horațiu Datorită lui Horațiu, moștenirea aristotelică s-a transmis în lumea romană, apoi în cuprinsul Europei Renașterii. În a sa Epistolă către Pisoni (Epistola ad Pisones)25, scrisoare din 477 de versuri, scrisă între 23 și 13 î.H., Horațiu tratează despre genurile literare și în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Numai prin luarea în considerare a acțiunilor, scrie el în Scrisoarea de dedicație (Epître dédicatoire) la Don Sanche d'Aragon, în 1650, fără nicio considerare față de personaje, trebuie determinat felul unui poem dramatic." În Discurs despre poemul dramatic, contestând definiția aristotelică, declară, zece ani mai târziu: "Această definiție era legată de uzanțele vremii, când într-o comedie nu erau puse să vorbească decât persoane de o condiție cu totul mediocră, dar ea nu mai are totală justețe într-a noastră, când
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
referitoare la regulile de compoziție a tragediei, căci consideră, fără îndoială, că nu mai are nimic de adăugat, Corneille tratând suficient, înaintea lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă cu mâna lui: "adică trezind din amorțire aceste pasiuni, el înlătură ceea ce este excesiv și vicios
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de violență, mai bine să fie povestit. Din cauza acestei schimbări a gustului din epoca clasică, ceea ce era funest în deznodământ nu mai apare ca o trăsătură pertinentă a tragediei. Vossius, în Poetica sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din tragedie, să nu fie nici complet bune, nici
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tribună, caută, ca și Meyerhold, să distrugă iluzia realistă care adoarme spiritul critic și menține spectatorul într-o totală pasivitate. Făcând să se creadă în realitatea evenimentelor reprezentate, teatrul de iluzie exercită asupra publicului o funcție hipnotică. Brecht condamnă teatrul aristotelic, termen sinonim pentru el cu teatrul de iluzie, care tinde să creeze la spectator catharsis-ul și îl determină să se identifice cu eroul într-atât încât să uite complet de sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]