KorAP: Find »[drukola/base=arm & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...63 >

1,570 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

platoșa armurii și sări în picioare, cu o sudalmă. Între timp, camarazii săi începuseră să forțeze atacul, dar și cei din Takeda se întorseseră, năvălind acum spre ei. Scena arăta ca o mare învolburată cu valuri de sânge, lănci și armuri ciocnindu-se între ele. Călcat sub picioarele propriilor săi camarazi și copitele cailor, Genjiro urla după fratele său. Oricum, târându-se în patru labe, reuși să prind de picior un soldat inamic, doborându-l. Îi tăie imediat capul și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de corn răsunau prin norii de praf. Cumva, servitorii lui Shingen păreau să fie situați mai în spate. Nici o armată nu avea timp să-și scoată pușcașii pe front, așa că Takeda îi trimise în linia întâi pe Mizumata - samurai în armuri ușoare, înarmați cu prăștii. Pietrele aruncate de ei începură să cadă ca ploaia. În fața lor se aflau forțele lui Sakai Tadatsugu, iar în spate, întăririle din clanul Oda. Tadatsugu, în șa, țistuia din limbă nemulțumit. Ploaia de pietre prăvălită asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dacă luptăm? Nu avem nici un motiv de a învinge. Ar fi complet ridicol dacă ați organiza o apărare a palatului, fără nici o șansă de victorie. Dar atunci, d-de ce tu și ceilalți generali v-ați îmbărcat atât de ostentativ în armuri? — Am considerat că măcar ar fi un mod frumos de a muri. Cu toate că situația e disperată, să rezistm aici, pe ultima baricadă, ar fi un sfârșit potrivit pentru paisprezece generații de shoguni. La urma urmei, aceasta este datoria unui samurai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Se întrebau dacă toate acestea erau necesare și se foiau în atmosfera stranie. Dar Oichi, copiii și alți membri ai familiei îngenuncheară în fața monumentului și puseră rămâie în arzător. Cineva începu să plângă și, curând, fură afectați cu toții. Oamenii în armuri, de care toată camera încăpătoare era plină, își lăsară capetele îm piept, ferindu-și ochii. Nici unul dintre ei nu putea ridica privirea. Când ceremonia se sfârși, Yuzan trecu în frunte și câțiva samurai luară pe umeri monumentul și-l scoaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
din toți bojocii, dând din mâini și începând să anunțe pe toată lumea despre situația ivită. Gărzile de la poarta centrală și din citaldela interioară auziseră de asemenea țipetele lui Chacha și se grăbeau spre locul faptei. Samuraii formară un cerc de armuri din oțel în jurul acelui bizar inamic care-i privea încruntat, ținând spada la gâtul lui Manju. Rămaseră la distanță, poate speriați de ceea ce vedeau în ochii lui Hideyoshi. Nu aveau idee ce să facă altceva decât gălăgie. — Generale Mikawa! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
aș dori să i-o spun personal. Mă conduci la el? Hideyoshi îl urmă pe Mikawa într-o mare sală de banchet. Toți ochii din încăpere se întoarseră spre el. Prin aer plutea miros de sake. Evident, toți erau în armuri complete și fiecare om prezent de hotărâse să moară. Aveay să moară împreună; la fel ca bobocii scuturați de vânt, cu toții erau hotărâți să cadă în același timp. Și tocmai acum, când se distrau cum nu se putea mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
căști de fier ascunși în zona aceea și dintr-o dată sări într-o parte. — Inamicul! Servitorii săi apropiați șimembrii familiei stăteau în jur, lovind trupele invadatoare. Deasupra lor ardeau flăcările de jur împrejur plutea fumul negru. Se auzeau dangăte de armuri, lance peste lance, spadă în spadă. Curând, pământul începu să se acopere cu trupurile morților și ale răniților. Cea mai are parte a soldaților din castel îl urmau pe Nagamasa, luptând din toate puterile, pentru ca fiecare să piară de-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
la fel de strălucitor ca în zilele lui Shingen. La fel cum stacojiul soarelui la apus este asemenea cu cel alsoarelui când răsare, oriunde ai fi privit - fie la purtătorii drapelelor și steagurilor colorate ale tuturor regimentelor, fie la masa cavaleriei în armuri care călărea compact în jurul lui Katsuyori - nu se zărea nici un semn de declin. Katsuyori avea o supremă încredere în sine însuși, imaginându-și Castelul Okazaki deja în mâinile lui. Cu intarsiile aurii ale vizierei reflectându-i-se pe obrajii chipeși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
își începură drumul, prin întuneric cădeau pieziș fâșii albicioase de ploaie. Aversa îi audă până la piele, în timp ce mărșăluiau tăcuți. Înainte de a se urca pe Muntele Matsu, toată unitatea se ascunse în curtea unui templu de la poalele muntelui. Soldații își scoaseră armurile, lăsară caii pe loc și luară pe umeri echipamentele pe care aveau să le poarte asupra lor. Panta era chinuitor de abruptă și noroioasă de la ploaia torențială. De fiecare dată când oamenii făceau câte un pas înainte, alunecau la loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
metri până în vârf. O albeață palidă începea să apară pe cerul nocturn, anunțând apropierea zorilor. Norii se risipeau, iar aura soarelui de dimineață străpunse marea de ceață deasă. — Se înseninează! — Norocul cerului! Condițiile sunt perfecte! Pe culmea muntelui, oamenii îmbrăcară armurile și se împărțiră în două grupe. Prima avea să efectueze un raid în zori asupra fortăreței inamice de pe munte, iar a doua urma să atace Toigasu. Clanul Takeda subestimase pericolul, iar acum se dezlănțuiră strigăte învălmășite, buimace de somn. Focurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
greutățile, pușcașii clanului Oda comandați de Okubo deschiseră focul spre flancul lui Yamagata. — Faceți dreapta! ordonă Yamagata. Cu această comandă scurtă, armata plină de noroi schimbă din nou direcția, repezindu-se asupra trăgătorilor lui Okubo. Cei două mii de oameni în armuri începură să fie împroșcați cu mici jerbe de noroi. Loviți de gloanțe, cădeau urlând, în timp ce din ei țâșnea sângele roșu viu. Călcați în copitele propriilor cai, țipau într-o învălmășeală jalnică. În sfârșit, cele două armate se ciocniră. De decenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Ostilitățile începuseră în zori, în jumătatea a doua a Orei Tigrului. Cu necontenitele schimbări de noi trupe, oamenii armatei din Kai ajunseseră de-acum scăldați în sudoare și gâfâiau. Sângele vărsat de dimineață li se închegase ca un clei pe armuri, pe păr și piele. Iar acum, oriunde priveau, se vedea numai sânge proaspăt. În spatele armatei centrale, Katsuyori urla ca un demon. Până la urmă, trimisese toate batalioanele, inclusiv corpul de rezervă pe care de obicei îl reținea pentru urgențe. Dacă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
general al lui Katsuyori se prăbuși în acest atac. Clanul Tokugawa presa din stânga. Oda răzbi prin avangarda clanului Takeda, dezlănțuind un asalt feroce asupra armatei din centru. Prinse la mijloc, numeroasele drapele, stindarde ale comandanților, fanioane de semnalizare, cai nechezând, armuri străucitoare și lănci și spade care scânteiau ca niște constelații în jurul lui Katsuyori erau învăluite acum în sânge și panică. Numai forțele lui Baba Nobufusa, care rămăseseră la Maruyama, erau încă intacte. Baba trimise la Katsuyori un samurai cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
foarte mult cu spada aia lungă a lui, făurită de Azuki Nagamitsu; nu cred c-aș dori s-o văd cu ochii mei. Ce trist pentru Kenshin că nu s-a născut pe vremuri, în zilele colorate când se purtau armuri cu platoșe de aur și fireturi stacojii. Mă întreb ce părere are despre Azuchi, cu amestecul său de stiluri japonez, chinez și barbar din miazăzi? Toate schimbările de armament și strategie din ultimul deceniu ne-au adus într-o lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
sinceritate comportamentul lui Murashige. Apropiindu-se de lampă, Murashige o desfăcu dar, imediat ce termină de citit, se scuză și ieși din cameră. Nu peste mult, năvăli un grup de soldați. Îl înconjurară pe Kanbei, formând în jurul lui un zid de armuri și lănci. — Scoală! strigară ei. Kanbei puse ceașca jos, privind chipurile agitate din jurul lui: — Și dacă mă scol, ce-o să se întâmple? — Seniorul Murashige a ordonat să te escortăm la temnița castelului, răspunse unul dintre soldați. — În temniță? bolborosi Kanbei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
întinsă de Murashige. Se sculă, cu zâmbetul pe buze. Atunci, să mergem. Nu pot face nimic altceva decât să mă duc umil, dacă așa își arată Seniorul Murashige curtoazia. Războinicii îl escortară pe Kanbei prin coridorul central. Zăngănitul zgomotos al armurilor lor se combina cu tropăitul de pași. Coborâră mai multe scări și culoare întunecoase. Kanbei fu silit să treacă prin locuri atât de întunecate încât parcă ar fi fost legat la ochi și se întreba dacă n-aveau să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
apoi Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început să spună că toți ceilalți sunt infestați și, în toiul discuției, când am venit aici să ne încălzim la foc, am găsit păduchi târându-se peste armurile tuturor. Și-acum au început să ne piște, așa că vom masacra toată armata inamică. Ne vom dezinfecta rufăria la fel cum a fost ars Muntele Hiei! — Chiar așa? râse Hideyoshi. Cred că și păduchii s-au plictisit să fie asediați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
fi spart, lăsându-l să alunece pe o matcă fatală. În noaptea aceea, Mitsuhide dormi fericit. Poate datorită băii. Sau grație oaspetelui său neașteptat și atât de plăcut. Soldații se treziseră înainte de răsăritul soarelui, dăduseră de mâncare cailor, își îmbrăcaseră armurile, pregătiseră proviziile, iar acum așteptau apariția stăpânului lor. În acea dimineață, trebuia să se adune la Templul Hoyo și să părăsească Suwa, îndreptându-se spre Kofu. Aveau să străbată drumul de coastă, pentru a se reîntoarce în triumf la Azuchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
face; Nu voi regreta nici Rangul și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a le lega lacrimile într-un jurământ al sângelui, Saito Toshimitsu interveni cu cuvintele: — Cred că Domnia Sa și-a deschis inima în fața noastră fiindcă ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Avea rolul de-i înștiința pe principalii comandanți că țara era deja în mâinile lor și de a-i îndemna să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. Drumul se întunecase deja, în umbra muntelui. Oamenii în armuri străbătură într-un șir negru satul Oji și în sfârșit ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala, dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE” Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu același gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că pentru moment n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau neliniștiți în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpii de lângă drum, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ai generalilor se întoarseră cu toți în direcția lui Genemon. Erau acolo Saito Toshimitsu, cuchipul mărginit de părul său alb ca promoroaca, și Mitsuharu, a cărui față tragică semăna acum cu o mască. împreună cu acești doi oameni, numeroșii membri în armuri ai statului major îl înconjurară pe Mitsuhide ca un butoi de fier. — Gengo, spuse Mitsuhide, în curând se va lumina de ziuă. Ia o companie și traversează primul râul. Pe drum, veți tăia pe oricine care ar putea fugi printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ușile de lemn, iar oțelul lucitor al vârfurilor lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc în apa noroioasă, cu miros viciat, de culoarea cernelei. Chiar dacă puteau să se ridice și să strige, tovarășii lor de deasupra nu se uitau în jos nici un moment. În Nishikikoji, trupele clanului Akechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]