2,386 matches
-
cât mai variate, destinate dezvoltării deprinderilor de pronunție corectă; - în etapa diferențierii sunetelor se urmărește dezvoltarea auzului fonematic și a capacității de diferențiere fonematică mai ales în cazul sunetelor foarte apropiate din punctul de vedere al locului și modului de articulare; cele mai utilizate metode sunt, și în acest caz, exercițiul și comparația; - în etapa automatizării se face apel la metode ca: exercițiul, compunerea, povestirea, conversația, integrând sunetele corectate în diverse situații de comunicare scrisă sau orală pentru a încheia astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
a încheia astfel procesul complex de corectare a tulburărilor de limbaj. Etapele, metodele și procedeele specifice de corectare a sunetelor sunt, după E. Jucău și N. Jurcău (1989), următoarele: 1. Emiterea sunetului: - demonstrația articulatorie - analiza mișcărilor articulatorii, sinteza mișcărilor articulatorii, articularea cu voce șoptită, articularea cu voce normală; - exercițiul - articulator, fonator și ortofonic; - comparația - sonoră, grafică, sonoră + grafică; - derivata sunetului - din sunete apropiate ca loc și mod de articulare, din sunete care apar primele în ontogeneză. 2. Consolidarea sunetului: - exercițiul - coarticulație
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
complex de corectare a tulburărilor de limbaj. Etapele, metodele și procedeele specifice de corectare a sunetelor sunt, după E. Jucău și N. Jurcău (1989), următoarele: 1. Emiterea sunetului: - demonstrația articulatorie - analiza mișcărilor articulatorii, sinteza mișcărilor articulatorii, articularea cu voce șoptită, articularea cu voce normală; - exercițiul - articulator, fonator și ortofonic; - comparația - sonoră, grafică, sonoră + grafică; - derivata sunetului - din sunete apropiate ca loc și mod de articulare, din sunete care apar primele în ontogeneză. 2. Consolidarea sunetului: - exercițiul - coarticulație între silabe (directe, indirecte
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
următoarele: 1. Emiterea sunetului: - demonstrația articulatorie - analiza mișcărilor articulatorii, sinteza mișcărilor articulatorii, articularea cu voce șoptită, articularea cu voce normală; - exercițiul - articulator, fonator și ortofonic; - comparația - sonoră, grafică, sonoră + grafică; - derivata sunetului - din sunete apropiate ca loc și mod de articulare, din sunete care apar primele în ontogeneză. 2. Consolidarea sunetului: - exercițiul - coarticulație între silabe (directe, indirecte, intermediare, logatomi, grupe consonantice), cuvinte (mono‑, bi‑ și polisilabice), propoziții simple și dezvoltate, fraze, analiza și sinteza fonetică orală și scrisă (silabe, cuvinte, propoziții
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
fără defecte - 1 punct; - prezența degetelor - 1 punct; - numărul corect al degetelor - 1 punct; - detalii corecte ale degetelor - 1 punct; - poziția policelui - 1 punct; - evidențierea palmei între degete și brațe - 1 punct; - brațele articulate la umeri și coate - 1 punct; - articularea gambelor la genunchi și coapse - 1 punct; - proporția capului (mai mic decât 1/2 din trunchi și mai mare de 1/10 din corp) - 1 punct; - proporția brațelor (egale în lungime cu trunchiul, dar să nu atingă genunchiul) - 1 punct
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
genunchiul) - 1 punct; - proporția gambelor (inegale în lungime cu corpul sau puțin mai scurte) - 1 punct; - proporția picioarelor (lungimea mai mare dec^t lățimea și mai mică decât înălțimea corpului) - 1 punct; - prezența a două gambe și a două brațe (articularea mâinii și a picioarelor) - 1 punct; - prezența călcâiului - 1 punct; - coordonarea motrică a conturului - 1 punct; - coordonarea motrică a articulațiilor - 1 punct; - coordonarea motrică a articulației capului - 1 punct; - coordonarea motrică a brațelor și gambelor - 1 punct; - coordonarea motrică a
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
anatomică a acestora. demutizare - activitatea complexă de înlăturare a mutității cu metode și mijloace specifice, prin valorificarea căilor organice nealterate și pe baza compensării funcționale; are o componentă didactică semnificativă și presupune însușirea celor trei componente ale limbajului: componenta fonetică (articularea corectă a fonemelor și a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi), lexicul (cuvintele care formează vocabularul unei limbi) și structura gramaticală (setul de reguli care se aplică în realizarea construcțiilor lexicale pentru o exprimare verbală corectă și inteligibilă). depresie - stare psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Voința .............................................................................................................................. Afectivitatea (stările afective) ............................................................................................. Temperament ..................................................................................................................... Aptitudini ........................................................................................................................ Psihomotricitatea ............................................................................................................... Comportamentul ............................................................................................................... Examen logopedic Aparatul fonoarticulator: - respirația .................................................................................................................. - sistemul labio‑comisural ............................................................................................. - aparatul dentar ......................................................................................................... - maxilarele .................................................................................................................. - limba ........................................................................................................................ - palatul dur ............................................................................................................... - cavitatea nazală ......................................................................................................... - cavitatea faringo‑laringiană .......................................................................................... Aparatul auditiv: - particularități anatomo‑funcționale .............................................................................. - acuitatea auditivă ......................................................................................................... - controlul auditiv al pronunției ....................................................................................... Componenta motorie (articulare, pronunțare): - sunete izolate ............................................................................................................ - sunete în silabe ......................................................................................................... - sunete în cuvinte ......................................................................................................... Componenta semantică: a) înțelegerea cuvintelor - cuvinte denumiri ......................................................................................................... - cuvinte acțiuni ............................................................................................................ - cuvinte însușiri ......................................................................................................... - cuvinte de relație ......................................................................................................... - expresii cu sens figurat ................................................................................................ b) formularea și înțelegerea propozițiilor - cu conținut familiar ...................................................................................................... - cu conținut nou ......................................................................................................... c) vocabularul
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
strategia nu este un concept care poate fi lesne analizat, tipologizat și formulat în modele care pot garanta succesul. Metodele și tehnicile de planificare sunt utile, dar sunt insuficiente pentru a construi un plan strategic și numai creativitatea poate asigura articularea elementelor unui plan. Rolul managerului, pe care în voi aborda mai pe larg în secțiunile următoare, este esențial în formularea strategiei. Macmillan și Tampoe afirmă că strategia este un element al leadership-ului și o instituție care se confruntă cu probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de abordările din domeniul economic și, mai ales, cel militar, rolul conducerii instituțiilor publice rămâne unul determinant în formularea s. și coordonarea procesului de planificare. Dincolo de atribuțiile și răspunderile impuse de poziția ocupată sau de actele normative, managerul poartă responsabilitatea articulării strategiei cu scopurile generale ale organizației într-un întreg coerent. De asemenea, la nivelul conducerii sunt prezente competențele necesare asumării deciziilor strategice în raport cu schimbările anticipate și resursele disponibile. S. este elaborată pentru perioade mari de timp. Deși este elementul asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
cazul țărilor cu un nivel scăzut de dezvoltare, sunt stimulate de intervenția organizațiilor internaționale în calitate de donor, dar există și țări care au promovat strategii naționale proprii. Politicile de combatere a sărăciei au reprezentat unul dintre domeniile cele mai importante de articulare și dezvoltare a sistemului de protecție socială, a politicilor sociale în general. Primele măsuri de politică socială au fost dezvoltate pentru susținerea acestei categorii defavorizate. Astfel, Legea săracilor (Poor Law Act) din Marea Britanie, din anul 1601, din timpul reginei Elisabeta
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
a marcat pedagogia de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Este teoria și concepția pedagogică ce propune înțelegerea și explicarea procesului educativ în funcție de fundalul istoric, social și cultural în care se desfășoară acesta, care urmărește transformarea și articularea individului la orientările valorice dominante și la contextul social concret; caracteristicile procesului de instruire pot fi explicate istoric și cultural și prin situații de viață, ele fiind determinate de trăsăturile unei perioade de timp. „Scopul pedagogiei sociale”, găsim într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
trei forme de educație doar „paralele”, cum au fost adesea taxate? Pot școala, societatea ignora aportul educației nonformale și al celei informale, chiar dacă sunt uneori disfuncționale din perspectiva educației școlare? George Văideanu vede o posibilă convergență a educațiilor paralele, o articulare a nonformalului cu informalul pe linia trasată de educația școlară. Cum se poate realiza acest lucru? T. Cozma propunea câteva modalități de integrare a celor trei forme de educație. Iată câteva propuneri pe care le avansează, vizând articularea celor trei
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
paralele, o articulare a nonformalului cu informalul pe linia trasată de educația școlară. Cum se poate realiza acest lucru? T. Cozma propunea câteva modalități de integrare a celor trei forme de educație. Iată câteva propuneri pe care le avansează, vizând articularea celor trei tipuri de educație: identificarea preocupărilor extrașcolare ale elevilor, prin discuții și chestionare, cu scopul de „a veni în întâmpinarea acestor centre de interes”; organizarea în rândurile profesorilor a unor dezbateri având ca obiect depistarea intereselor de vârf ale
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
de perfecționare pentru a încuraja, asista, facilita activitățile extrașcolare ale elevilor. O politică școlară de stimulare a predării interși transdisciplinare ar permite promovarea mai eficientă a acestei „comunicări”, ar oferi cadrul operațional pentru elaborarea unei concepții unitare de integrare și articulare a celor trei tipuri de educație. Pregătirea elevilor pentru învățarea continuă și extinderea autoeducației la întreaga viață constituie argumente puternice pentru deschiderea școlii față de experiențele trăite de elevi în afara școlii. Școala nu poate ignora viața socială, izolându-l pe elev
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
problematica lumii contemporane va fi asimilată de generațiile noi și va forma competențele, concepțiile și atitudinile dorite. Conectarea la valorile sociale-culturale pe parcursul întregii vieți a individului - iată problema majoră a sistemelor educaționale contemporane. Nu este dificil de observat: se încearcă articularea la ideile și direcțiile de acțiune ale pedagogiei moderne, la curentul imprimat de UNESCO și alte organisme internaționale, în condițiile de dictatură și de control ideologic. Un joc pe muchie de cuțit, abil, cu unele cedări, dar singurul posibil în
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
caută autonomie, statut profesional, inserare într-o rețea relațională caracterizată prin afecțiune, stabilitate socială. Adultizarea implică o unificare a personalității prin integrarea factorilor aparent disjuncți - afectivi, intelectuali, sociali -, operație ce are drept consecință armonizarea vieții private și a vieții publice, articularea dintre seriozitatea profesională și atașarea de familie. Dacă adultul este altfel decât copilul și adolescentul, înseamnă că și educația sa va însemna altceva. Considerată până nu demult un sistem școlar adițional, un sistem compensatoriu, aditiv școlii, educația adulților a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
adulții” trebuie să identificăm nu numai rolurile noi pe care ei și le asumă, sarcinile cu care se confruntă, ci și împrejurările de viață pe care le înfruntă. Soluția pe care ne-o propune Viviane de Landsheere este aceea a articulării ideii de muncă cu cea de învățare, într-o abordare unitară. Adultul învață pentru el însuși, pentru a evolua profesional și social. Privind lucrurile din această perspectivă, se va ține seama de capacitatea și dorința sa de a-și asuma
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
formare sunt, evident, importante, dar numai în calitate de organizații de educație permanentă; ele nu se mai bucură de monopolul de a educa oamenii și nu mai pot exista izolat de alte instituții educative ale societății; 8) educația permanentă caută continuitatea și articularea după dimensiunile sale verticale și longitudinale; 9) urmărește, în fiecare etapă a vieții, integrarea dimensiunilor sale orizontale în adâncime; 10) contrar caracterului de elită al educației, educația permanentă îmbracă un caracter universal; ea reprezintă democratizarea educației; 11) educația permanentă se
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
oamenilor este profund legată de învățarea „de-a lungul întregii vieți”, chiar și în afara spațiului instituționalizat. Noua expresie creată, lifewide learning, atrage atenția că educația se întinde pe tot parcursul unui segment al vieții, în diferite forme complementare, încurajând astfel articularea celor trei forme de învățare. Din această perspectivă, învățarea nu mai înseamnă doar efort, trudă, ci și plăcere, dorință de participare, jucarea unor noi roluri. Noua concepție asupra învățării îi conferă acesteia noi roluri, mai pragmatice: de a forma pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
formează caractere. Numai prin muncă și cultură, prin respect față de valori, prin cultivarea „inimii”, printr-un progres treptat, fără salturi (acordând forma cu fondul) se poate ajunge la o dezvoltare temeinică, echilibrată, la un autentic proces modernizator (Zub, 1989). Iar articularea progreselor materiale cu ordinea morală, acolada dintre muncă și personalitate nu se poate realiza decât prin școală, printr-o educație socială desfășurată cu competență și conștiința răspunderii. Bibliografietc "Bibliografie" Avramescu, Aurel, 1964a, „Preocupări științifice în «Caietele fiziologice»”, în Luceafărul, VII
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
emanciparea clasei muncitoare, organizarea forțelor muncii, țintind transformarea regimului capitalist într-altul bazat pe „cooperativizarea întregii vieți sociale”. Ideea aceasta solidarist-colectivistă are, desigur, nu numai o rezonanță economică, ci și una socială, educativă, pentru că năzuiește la transformarea personalității umane prin articulare la etosul comunitar. Un alt doctrinar al cooperatismului românesc, N. Ghiulea, care, am mai spus-o, a fost profesor de „politică socială” la Universitatea din Cluj în anii interbelici, de pe pozițiile unuia care credea că „clasele stăpânitoare de astăzi vor
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
discriminată. Or, aici vine reacția lui Marlboro, care a scos practic reclama În afara oricărui spațiu de civilizație, proiectând pe panouri scene naturale fabuloase, cu munți Îmbietori, cai nărăvași și râuri zglobii, mustind de păstrăvi. Ceea ce sugerează reclama este tocmai imperativul articulării unei personalități multiple: În momentul În care fumezi, realizezi o anumită reduplicare, te transpui În spațiul acesta utopic. Mircea Muthu: Da, dar acesta e un spațiu mitizat deja. Ștefan Borbély: Este un spațiu mitizat, fără Îndoială, dar nu are absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
marea lor permisivitate teoretică, acestea descoperindu-și compatibilități atât cu subiectul liber (angajat În lectură, creativ, purtător de intenție și conștiință de sine, interpretativ), cât și cu subiectul construit (prin lectură, cu identitate completată prin narativizare și hermeneutică etc.). Absența articulării științifice a unui model cosmologic unanim se datorează faptului că fizica se află la ora actuală În afara unui consens (și probabil așa va rămâne de acum Înainte): cele două teorii dominante (a relativității generale și cuantică) păreau - până acum câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și obiectul observat), iar alții pornesc de la teoria cuantică (unde observatorul și sistemul observat se află Într-o relație de interdependență), dar acceptă descrierea newtoniană a spațiului și timpului. În cosmologie, această divergență de opinii are drept reflex Întârzierea unei articulări unanime a modelului cosmologic al epocii În care trăim, dar acest lucru nu trebuie confundat cu un vid de formulare fizică. În funcție de opțiunea lor pentru tabăra relativiștilor sau aceea a mecaniciștilor cuantici, fizicienii de astăzi pot recunoaște și afirma unul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]