1,498 matches
-
pusă în discurs, prin finețea tehnicii narative și prin expresivitatea limbajului ce antrenează generarea de sensuri, semnificații și înțelesuri. În centrul construcției epice se află Rebecca Levin (Rivka Raveca Lungu). Armătura pe care se structurează romanul este una complexă. Instanța auctorială angajează în demersul imaginativ două tipuri de cunoaștere. Este vorba, mai întâi, de o cunoaștere fragmentară și convergentă. Aceasta are ca scop conturarea unui chip real al Rebeccăi: „încerc să adun un portret plauzibil al Rebeccăi - al femeii reale” (p.
MIREL BRATEŞ: Biografia imaginară ca posibilitate de a medita, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339635_a_340964]
-
imaginară ce-și asumă generic textualizarea și pe care lectorul o percepe ca fiind delegatul sau reprezentantul mesajual al autorului în text. Această instanță este confundată cu autorul. În realitate, eul textual (liric, epic, dramatic) nu este același cu eul auctorial. Eul liric configurat în Ioan Es. Pop are o formulă existențială ușor perceptibilă și complexă. Eul-instanță ce se revelă în textul liric este o ființă dotată cu organe de percepție și cu capacitate de reflecție. „A fi înseamnă a avea
IOAN ES. POP: Eul poetic şi fiinţa minimă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339649_a_340978]
-
prieten imaginar al lui Alexandru Filipescu, îl reîntâlnește pe George Călinescu. În ce privește tehnica narativă, „Bravo Lui” este un roman al faptelor: „faptele ne interesează”, susține un personaj (p. 28). Protagoniștii nu au interioritate. Lipsește în mod deliberat analiza psihologică. Spiritul auctorial se plasează în punctul din care, fără a fi omniscient și omnipotent, poate observa personajele doar prin conduita și comportamentul lor. Romanul nu dezvoltă o perspectivă caracterologică strictă, dar găsește modalitatea prin care să lase să transpară apetența pentru valori
NICOLAE PÂRVULESCU: Un roman al interiorităților goale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339682_a_341011]
-
Elvira Filipescu, din iubire pentru Alexandru Filipescu și în a se căsători cu acesta. Un eveniment ce ar fi avut potența de a se transforma în element de meditație este relația de iubire adolescentină dintre Aurel Hobeanu și Georgeta. Experiența auctorială a unui roman de fapte izbutește. Primează existența socială în raport cu trăirea intimă. Reflecția, pregătită încet și profundă, rămâne la nivel moral, ea nu trece în meditație asumată: moralul („Cinste Lui!”) se oprește la limita metafizicului și este deturnat pe ceea ce
NICOLAE PÂRVULESCU: Un roman al interiorităților goale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339682_a_341011]
-
din „Căutările lui Averroes” de J.L. Borges, „un singur vorbitor poate relata (s.n.) orice lucru”. Relatarea se face fie la persoana întâi, fie la persoana a treia. În roman avem un grup de „vorbitori”. Nici prezentarea nu lipsește: în capitolele auctoriale (capitolele II, IV, VI, IX, X, XI, XII). Ana-Cristina are un punct de vedere clar determinat, dispune de biografie și psihologie proprii și o poziționare exact definită asupra lucrurilor. Asemenea ei, de privilegiul relatării se bucură și alte personaje: Patricia
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
sunt văzute din interior. Fiecare dintre cei cinci îi vede pe unii dintre ceilalți prin propriii ochi; în mod direct relatarea prinde dorințele, pasiunile, secretele și intimitatea ființei profunde a fiecăruia. În contribuția de relatare a celor cinci, spiritul narativ auctorial nu-și face simțită prezența decât prin titlurile de capitol. Aparența este că nu mai există o perspectivă privilegiată. Fiecare dintre cei ce au dreptul la voce dezvoltă o perspectivă centripetă. Când spune „eu”, fiecare creează o instanță care face
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
exact și definitiv din simplul motiv că nu-și găsesc un sistem de referință. Relatările n-au în exterior un punct arhimedic de sprijin, unul evident și indubitabil. Contribuța narativă la persoana a treia, neutrală și de nuanță omniscientă (capitolele auctoriale) induce noi valențe de ambiguitate. Personajele își invalidează reciproc relatările. Mai mult, își revocă reciproc privilegiul de instanță narativă. Avem de a face cu o multiplicare a perspectivelor ce vizează a produce autenticitate și obiectivitate, dar care nu face decât
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
fond-formă) e afirmat deschis și intenția caricaturală nu poate fi în nici un fel ocultată, nu același lucru se întâmplă la nivelul limbajului. Textul se realizează, în paralel, pe două registre lingvistice. Primul, cel descriptiv, înregistrează faptele, relatează; el aparține vocii auctoriale. Al doilea registru cade în seama actanților și e diversificat, după împrejurări. Se poate identifica, astfel, un limbaj oficial, adoptat (cu emfază) în împrejurări oarecum protocolare, în tiradele pretențioase, în cancelarie, în relațiile cu superiorii, când participanții își exercită funcțiile
ÎNTRE APARENŢĂ ŞI ESENŢĂ de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 781 din 19 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341342_a_342671]
-
CĂLĂTOR PE MERIDIANE LĂUNTRICE Ioan Gh. Tofan, Piața Veche, (Călătorii paralele I) Fundația Culturală ANTARES, Galați, 2013 Un amestec ciudat de frustețe și candoare (dar, în lumea lor și spinii pot fi catifelați și tandri!) un veșnic monolog al vocii auctoriale, paralel cu rememorarea unor vechi sau mai noi întâmplări, acesta este subiectul cărții de față. Autorul ține să-și explice totul, sub pelerina retoricei întrebări: altfel cum? Un stil autopersiflant cât cuprinde, bagatelizându-și trăirile și sentimentele sub masca umorului
DE IOAN GH. TOFAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342067_a_343396]
-
semnificativului din întreg și din multitudinea de perspective și de trăiri complementare, care-l incită pe cititor la o atitudine participativă și chiar substitutivă în acțiune, așa cum se întâmplă îndeobște, fie în trecut, fie în prezentul imediat. Așadar, o voce auctorială, un personaj principal, Ionel Corban și multe alte personaje pasagere, un joc de alternanțe iscusit (persoana a I-a singular ori plural, persoana a III-a). Uneori, autorul anticipează dialogurile între varii personaje, pe care le introduce în amintirile sale
DE IOAN GH. TOFAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342067_a_343396]
-
lui Călinescu (mutatis mutandis, Călinescu este infinit mai subiectiv decât Mircea Dinutz!). Poate că între cele două poziționări, cea obstinat și aproape exasperat personalizată, a lui Mircea Dinutz, și cea „statisticizată”, călinesciană, ar trebui să se medieze În definitiv, exasperările auctoriale ale lui Mircea Dinutz provin din conștiința muncii sale cât se poate de conștiincioase, devotate până la martiriu - dar rezultatele ei rămânând Golgotă fără Cruce, „voci în pustie” - din conștiința realității, fundamental injuste, că onestitatea sa de „proletar”-critic se lovește
MIRCEA DINUTZ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341741_a_343070]
-
literar remarcabil, nu a trecut neobservată iubitorilor de cultură. Conținutul liric al volumului, asemenea unui interlocutor intim și demn, invită cititorul să participe la fascinatul joc al punctului și al contrapunctului afectiv-ideatic din universul real, dar și să asculte vocea auctorială ce îndeamnă la respect pentru artă: Despre mine,/ nimic pe de-a-ntregul./ Locuiesc împreună cu pămîntul / care se coace,/ se răscoace,/ în verile strînse /ca pumnul./ Recenta apariție, la prestigioasa editură CONPHYS, a volumuluisemat de erudita creatoare de frumos, Maria Diana
POEME CU UNIVERSURI PARALELE IN SENS METAFORIC SI EXISTENTIA de LAURENŢIU BĂNUŢ în ediţia nr. 53 din 22 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341660_a_342989]
-
literar remarcabil, nu a trecut neobservată iubitorilor de cultură. Conținutul liric al volumului, asemenea unui interlocutor intim și demn, invită cititorul să participe la fascinatul joc al punctului și al contrapunctului afectiv-ideatic din universul real, dar și să asculte vocea auctorială ce îndeamnă la respect pentru artă: Fiecare poem are un mesaj personal pe care îl emite în felul în care numai un poet avizat îl poate transmite: dragostea față de cititori, lirismul curat, temperat și binecuvîntat, care împovărează cu greutatea unei
POEME CU UNIVERSURI PARALELE IN SENS METAFORIC SI EXISTENTIA de LAURENŢIU BĂNUŢ în ediţia nr. 53 din 22 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341660_a_342989]
-
cu naturalețea și iscusința unui scriitor realist contemporan. Momente cruciale ale istoriei care au marcat existența tinerilor, dar și a vârstnicilor, sunt zugrăvite cu fideliate și acribie. Personajul principal din prima proză, intitulată „Un nou început”, în care ghicim vocea auctorială, este marcat de freamătul și vâltoarea care au cuprins națiunea în acel sfârșit de decembrie care au dus la schimbarea regimului comunist. Autorul aduce în scenă personaje reale din lumea scriitoricească, surprinse în ipostaze variate, dar cu toții aflați sub teroarea
ETERNIZÂND SECUNDA PRIN CUVINTE. CRONICĂ LA CARTEA LUI VIOREL MARTIN MEMORIA CLIPEI , EDITURA SEMNE, BUCUREŞTI, 2012 (CEZARI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 391 din 26 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340648_a_341977]
-
o imensă pânză a unei construcții picturale, semiabstracte, într-o gamă cromatică largă. Însăși genul liricii sale este o îmbinare a mai multor tendințe literare. Dacă accentele expresioniste (introversiunea) le preced pe cele impresioniste (subiectivismul construcțiilor), ori elemente realist-magice (reticența auctorială) le completează pe amândouă, atunci poezia lui Constantin Severin este o poezie a realului (așa după cum spune însuși autorul) - o realitate pe care poetul o transmite într-o manieră proprie și originală. Valențele filosofice ale poeziei sale sunt evidente, amintind
„IMPROVIZAŢII PE CIFRAJ ARMONIC” SAU „ARHETIPALELE MESAJE ALE POEZIEI – COMPONENTE ALE UNUI UNIVERS LIRIC INOVATOR” de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 126 din 06 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344258_a_345587]
-
față se regăsește o unitate a contrariilor (legătura dintre viață și moarte). Având în vedere caracterul hibrid al scrierii (ce combină peisajele occidentale cu cele indigene, pe cele urbane cu cele rurale), perspectiva (uneori ironică a autorului) cât și reticența auctorială, putem spune că romanul se apropie de realismul-magic latino-american (Italo-Calvino). Cu o bogată implicare emoțională, vei descoperi în carte personaje pe care le vei adora pur și simplu, ori altele pe care le vei urî sau le vei compătimi. Cu
CRISTIAN PETRU BĂLAN – „RĂZBUNĂTORII” – ROMANUL LUPTEI ANTICORUPŢIE DIN ROMÂNIA, FICTIVELE SCENARII ALE UNOR PROFUNDE ASPIRAŢII de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 140 din 20 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344316_a_345645]
-
comun pe harta barocului ) dar cu un stil narativ lucid, susținut de o remarcabilă forță evocatoare, erudita scriitoare Cornelia Păun (Cornelia Păun Heinzel) ne prezintă în lumina unui cod cultural elevat o nouă culegere de povestiri, care prin proiecțiile lor auctoriale deschid un complex orizont psihologic; un adevărat labirint epic (ca materie de cugetare ) ce comportă pe diferite registre numeroase ipostazieri spirituale. Titlul reflectă și angajarea într-un program hermeneutic, menit să exprime semnificațiile mesajelor ; de unde convingerea că, autoarea își recunoaște
CORNELIA PĂUN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2110 din 10 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342836_a_344165]
-
firul narațiunii, printr-un...să-i zicem ingambament (de ce nu și la proză, ca fir continuu?) original: Autodialogul. Conceput ca un dialog între două persoane, ea și el, sau poate animusul animei eului creator, sau poate idealul masculin al spiritului auctorial, sau poate visul însuși al acestui dialog sau, de ce nu?, chiar bărbatul idolatrizat, jumătatea, perfecțiunea complementară femeii, acest autodialog constitue axa de rezistență a discursului, ca întreg. Există, în expunere, o funcție grafică a sinelui, trasată pe axa verticală a
IMPRESII DE LECTURĂ: APA DE MIRELA-IOANA BORCHIN. CU O PREFAŢĂ DE EUGEN DORCESCU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379120_a_380449]
-
Luncașu Trifan apelează cu îndemânare la descrieri poetice cu aleasă bogăție metaforică pe alocuri, pe care le alătură descrierii momentului revederii părinților, prilej care, presupun, face ca sufletul multora dintre noi să tresalte și acum de bucurie, de fericire. Vocea auctorială ne poartă spre propriile amintiri și, acolo unde este cazul, spre mici procese de conștiință, căci tumultul vieții ne depărtează încet, dar sigur, de părinți, de dragostea și de problemele lor reale, la care nu mai adaug și gândul la
AMINTIRI PARCĂ AIEVEA TRĂITE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381860_a_383189]
-
însuși precizează: „Eu am sfâșiat trupul clipei cu dinții, / Cu ură, cu poftă, cu ghearele minții, / Decis să-i extrag toată seva și slava, / Să-i sorb ambrozía, să-i lepăd otrava. (Lupta) Conștiința de sine, care transpare din eul auctorial - „eul” care gândește, simte, trăiește, dorește și transmite, o întâlnim și în versurile: „Am zilnic în cap o mie de gânduri, / O mie de noi crâmpeie de viață, / Toate se zbat, ignorând drept și rânduri, / Să scape din mâzga de
LA BRAȚ CU IUBIREA PRIN LUME de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381475_a_382804]
-
caracter ancorat în realitate. Valoros este și faptul că autorul, deși este înzestrat cu un ochi critic și o fermitate remarcabilă în aprecierea adevărului, nu intervine în desfășurarea evenimentelor, lăsându-i cititorului libertatea de a-și forma propriile păreri. Vocea auctorială intervine doar atunci când aduce faptele la timpul de azi: „Au trecut mai bine de șaptezeci de ani din acea zi, dar parcă simt și trăiesc și acum jalea evreilor care se vedeau alungați, fără să știe de ce, de pe pământurile în
HERMAN VICTOROV: „SUB ARIPA NEAGRĂ A RĂZBOIULUI” de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380805_a_382134]
-
roman fantastic, exotic, fosforescent care survolează un spațiu ubicuu, de la imensitatea albastră a Atlanticului la natura luxuriantă a insulei Madeira sau realizează sondaje în diferite straturi ale istoriei recente. Și mai trebuie să vorbim de înalta conștiință artistică și reflexivitate auctorială, ceea ce definește, cu o sintagmă banală, „măiestria artistică”. Trebuie subliniate erudiția cognitivă, filosofică și mitologică, precum și intuiția de prozator profund cu care doamna Elisabeta Iosif emite o diversitate de informații și judecăți despre lumea foarte diversă a artei cu măsură
AURELIU GOCI ROMANUL VIEŢII ARTISTICE ŞI MUZICA LUMILOR PARALELE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 2354 din 11 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380916_a_382245]
-
titlul proprietății se schimbase din Medin în Leroi» (p. 13); numai pentru atât nu poate fi considerată (după o modă ajunsă în ultimul deceniu și pe la noi) drept exponent feminin al vânătorii „dianice“ de prinți; însă- după cum ne încredințează vocea auctorială dinspre un personaj aproape „reflector“ / „catadioptru“, Elena Rosetti / Cuza, cunoscătoare de seamă a lumii din palatele de pe lângă vestita catedrală Notre Dame - doamna Leroi «avea renumele de mahalagioaică sadea» (ibid.). Tipologic, emigrantul împământenit / căpătuit în Valahime este cel ce ajnge strălucitul
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
V-lea Ghica), Carol Davilla este «doctorul chipeș, dar cam încrezut, prea plin de sine, ca o halbă de bere peste marginile căreia se revarsă spuma» (p. 24; bună, plasticizant-revelatorie comparația aceasta, dar nu dinspre Doamna Elena, ci dinspre vocea auctorială). Personajul mai este înzestrat cu aleasă „înțelepciune balcanic-nastratinească“ și cu mult umor curajos (ca la Tribunalul Mare din București, când își salvează un coleg de breaslă acuzat pe nedrept de malpraxis cu laxativa „Apă de Viena“, supra), cu demnitate, cu
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
creînd magia prin care realitatea este esențializată, valorizată. Fără a abuza de un limbaj pseudo-erudiționist, „Insula de cuvinte” construiește stări, tensiunea manifestând un evident crescendo liric. Fără a intenționa să delimiteze granița dintre realitate și ficțiune, prin confruntarea dintre eul auctorial și eul autobiografic, poemele „Insulei de cuvinte” împrumută din „lirismul” reprezentărilor lui Kush, ori chiar din „dilematica” pânzelor lui Molev. Abstract și real, într-un amalgam plin de forță și culoare, peste care va străluci, cu siguranță, pânza unui (mult
EMIL DRUNCEA – INSULA DE CUVINTE (POEME) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 234 din 22 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371255_a_372584]