481 matches
-
o nouă cerere, adresată Cancelariei Aulice de la Viena (secțiunea pentru Transilvania a Cancelariei Imperiale), comunitatea ortodoxă a solicitat aprobarea construirii unei biserici în afara zidurilor orașului, unde nu se mai întindea competența magistratului orășenesc. În data de 14 februarie 1780 Cancelaria Aulică de la Viena a aprobat construcția și a eliberat autorizația. Protestul formulat de consiliul orășenesc la data de 5 august 1790, care critica autorizația drept un act menit să favorizeze întărirea comunității românești, a rămas fără efect, așa încât negustorii ortodocși au
Biserica Ortodoxă Sf. Treime din Cluj () [Corola-website/Science/303728_a_305057]
-
că a înlăturat peretele de despărțire ce a fost până azi între frați, fii ai aceleiași mame, ai națiunii române”. În decembrie 1860 Vasile L. Pop a fost numit într-o funcție și mai importantă: aceea de consilier la Cancelaria aulică a Transilvaniei, recent reînființată, al cărei sediu se afla la Cluj. În noiembrie 1861 a fost numit vicepreședinte pentru probleme juridice al Guberniului condus de Ludovic Folliot de Crenneville. El deținea astfel, în Transilvania, un post echivalent aceluia de viceprim-ministru
Vasile Ladislau Pop () [Corola-website/Science/312530_a_313859]
-
anii 1950 - 1968. În perioada 1765 - 1851, Racovița s-a identificat cu compania de grăniceri care a existat aici, fiind subordonată din punct de vedere administrativ numai "Stabului" de la Orlat și pe linie directă Comandei generale de la Sibiu și Curții Aulice din Viena. Prima mențiune despre obștea racoviceană și conducătorul ei datează din anul 1494, când cneazul de aici a vândut Cetății Sibiului un somn pentru care a primit suma de 80 dinari. Sebeșu de Sus se arondează Comunei Racovița la
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
sutași" sau "jurați". În perioada 1765 - 1851, Racovița s-a identificat cu compania de grăniceri care a existat aici, fiind subordonată din punct de vedere administrativ numai "Stabului" de la Orlat și pe linie directă Comandei generale de la Sibiu și Curții Aulice din Viena. Primarii și jurații erau sub comanda căpitanului de companie și în lipsa lui în cadrul așa-ziselor "Kirchenparade" primarul era acela care în "Plațu Ariștii" sau de pe "trepții"(treptele scării) bisericii anunța "poruncile" primite de la eșaloanele superioare. După anul 1849
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
și s-au dat unele libertăți, nu a dat rezultate, în 1760 s-a luat o măsură radicală prin trimiterea la fața locului a unei comisii conduse de generalul Adolf von Buccow care avea și funcția de președinte al Comisiei aulice pentru problemele religioase ale românilor din Ardeal. Însoțit de trupe pedestre, cavalerie și câteva tunuri, acesta avea misiunea de a repune în drepturi pe preoții uniți alungați de popor, de a împărți bisericile între "uniți" și "neuniți", de a îndruma
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
revenit asupra deciziei și au fost încorporați și credincioși ortodocși, aceștia erau rău văzuți de către ofițerimea regimentului. Racovicenii nu au renunțat la credința străbună, preferând să ia calea emigrării, așa cum au făcut-o și alți credincioși transilvăneni despre care cancelarul aulic, contele Gabriel Bethlen, afirma în 1760 că erau "îndărătnici și încăpățânați când e vorba de religiune". Din această perioadă au rămas următoarele date: De menționat este că în perioada 1805-1810, biserica din Racovița aparținea de Arhidiaconul Voilei și că ea
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Crasna a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Storojineț (în ). În anul 1774, Consiliul Aulic de Război întocmește o listă a satelor Bucovinei luate în evidență de Oficiul Cadastral cezaro-crăiesc și întinderea lor în jugăre și stânjeni. Aflăm că satul Crasna era denumit la poziția 120 a listei Krasna (Ilschy) și avea o suprafață de
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
zidită de Ștefan cel Mare în anul 1466. În Bucovina, Mănăstirea Putna stăpânește 14 moșii din ținutul Sucevei, printre care și jumătate din Crasna. Un document datat în 15 mai 1784 la Viena, menționează că Taddeus Piethner von Lichtenfels, consilier aulic și comisar imperial, înaintează Cămării Aulice - Secția monetară și montanistică (Hofkammer in Munz und Bergwesen) raportul său detaliat privitor la călătoria întreprinsă în Bucovina în toamna anului 1783, cu scopul de a cerceta resursele de sare ale provinciei. S-a
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
anul 1466. În Bucovina, Mănăstirea Putna stăpânește 14 moșii din ținutul Sucevei, printre care și jumătate din Crasna. Un document datat în 15 mai 1784 la Viena, menționează că Taddeus Piethner von Lichtenfels, consilier aulic și comisar imperial, înaintează Cămării Aulice - Secția monetară și montanistică (Hofkammer in Munz und Bergwesen) raportul său detaliat privitor la călătoria întreprinsă în Bucovina în toamna anului 1783, cu scopul de a cerceta resursele de sare ale provinciei. S-a prospectat Slatina din Crasna, din punct
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
sub stăpânirea europenilor. În 21 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia adresează împăratului Carol al VI-lea, propunerea ca Banatul să fie organizat și guvernat astfel încât să aducă folos Casei Imperiale. În 12 iulie 1717 generalul - conte Mercy înaintează Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului”, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy. În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
însă a reușit să se alăture din nou arhiducelui înaintea marilor bătălii de lângă Viena (Aspern-Essling și Wagram). Din 1809 până în 1813 Bellegarde, acum feldmareșal, a fost guvernatorul general al Galiției, dar adeseori a fost convocat pentru a prezida întâlnirile Consiliului Aulic, în special în 1810, atunci când se punea problema reorganizării armatei austriece. În 1813, 1814 și 1815 a comandat armatele austriece din Italia. Succesele sale în această campanie au fost atât de ordin militar, cât și de ordin diplomatic, încununându-le
Heinrich von Bellegarde () [Corola-website/Science/313219_a_314548]
-
studiind în paralel știința minelor, mecanica, chimia și mineralogia. În 1768 este numit arpentor minier ("Markscheider") în așa-numita „Ungarie de Jos” (actualmente, Slovacia de est, Ungaria de nord, Ucraina și România). În 1770 este numit membru al unei comisii aulice ce se ocupa de reglementarea minelor și a atelierelor metalurgice din Banat. Impresionând prin cunoștințele sale în domeniul mineritului, a fost numit deja în același an meșter miner șef ("Oberbergmeister") și director de mină în Banat, post în care a
Franz-Joseph Müller von Reichenstein () [Corola-website/Science/314634_a_315963]
-
După ce Thesaurariatul a fost desființat din ordinul împăratului Josef II, a fost numit inspector-general și șef al întregii industrii miniere, metalurgice și de sare din Transilvania. Când Thesaurariatul a fost restabilit în Transilvania în 1798 a fost numit consilier de aulic, post în care a stat până în 1802, când a fost chemat la Curte la Viena. În 1778 a descoperit zăcăminte de turmalină în Zillertal În 1782, ocupând funcția de supraveghetor al minelor maghiare din Ardeal, a analizat un minereu albastrui
Franz-Joseph Müller von Reichenstein () [Corola-website/Science/314634_a_315963]
-
și retorica, în școlile grănicerești studiindu-se începând din acești ani: citirea, scrierea și socotirea. Inițial, în școlile triviale, limba de predare a fost româna și germana și abia începând cu anul 1837, când pe baza unui ordin al Consiliului aulic de război din Viena, ele au fost transformate în ""Deutsche Trivialschulen"" iar mai apoi în ""Deutsche Gemeinde Schule"", învățământul s-a desfășurat cu preponderență în limba germană. Cel puțin în primii ani de existență, acestea au fost încadrate cu un
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
cataloagelor, etc., măsuri care au dus la creșterea calității procesului de învățământ. Datorită acestora, se poate considera că, dacă "Școala comunală națională" din Racovița a fost desființată temporar, după anul 1826 a trebuit să fie reînființată pe baza ordinului Consiliului aulic de război de la Viena, concretizat prin "Ordinatiunea gubernială" din 8 octombrie 1829, potrivit căreia s-a accentuat obligativitatea învățământului în granița militară pentru toți copii de vârstă școlară, ceea ce a dus la lichidarea analfabetismului în acest teritoriu. În anul 1814
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
crâncena cu Lindhorst, acum sub identitatea Salamandrei, vrăjitoarea a fost ucisă iar Anselmus a sărit din sticlă ce-l ținea captiv direct în brațele Serpentinei. Deși Veronica era atrasă de student, ea a acceptat cererea în căsătorie a noului consilier aulic, domnul Heerbrand și le-a povestit, atât lui, cât și lui Paulmann, tatăl său, tot adevărul despre Lindhorst, vrăjitoare și oglindă fermecata. Ca proaspăt ginere al arhivarului, Anselmus s-a mutat, împreună cu Serpentina, la moșia acestora din Atlantida - simbolul perfect
Urciorul de aur () [Corola-website/Science/313863_a_315192]
-
conferit titlul de principe de Antrodocco și i-a dăruit 220.000 de ducați. În 1825 a fost numit comandant al Uniunii Lombardo-Venețiene, a reprimat în 1831 rebeliunea din Modena și, în același an, a fost numit Președinte al Consiliului Aulic de Război ("Hofkriegsrat"). Deoarece sănătatea sa era slăbită duă atâția ani de războaie, a murit la scurt timp după sosirea sa la Viena. Pentru serviciile sale în slujba Majestății sale Imperiale, la 1 septembrie 1819 Frimont este numit conte de
Johann Maria Philipp Frimont () [Corola-website/Science/317964_a_319293]
-
profesori eminenți. N-o spun nici din curtuoazie, nici din acea „îngăduință” pe care anii o așază peste amintirile noastre și care înfrumusețează lucrurile. O spun pentru că e adevărat... Cum să nu fie când i-am avut la catedră pe aulicul Mircea Zaciu, pe neobositul scormonitor de frumuseți cronicărești și omul de rară delicatețe sufletească Octavian Șchiau..." Profesorul Octavian Șchiau s-a dedicat mai ales punerii în valoare a textelor vechi românești, fiind un deschizător de drumuri în cercetarea circulației vechilor
Octavian Șchiau () [Corola-website/Science/318756_a_320085]
-
scândură. Sub acest foișor se află o pivniță, care, un timp, a funcționat ca osuar. Prin programul său iconografic, bolnița se integrează perfect în întregul ansamblu al mănăstirii gândit în sens teologic și spiritual de Arhimandritul Ioan și în sens aulic de Constantin Brâncoveanu. Schema iconografică vădește trăsăturile unei arte care se adresează în primul rând mediului călugăresc, temele alese fiind menite să fie un exemplu pentru întreaga obște călugărească. Ideile conducătoare ale acestuia gravitează în jurul ideii de întrupare și înviere
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi () [Corola-website/Science/320538_a_321867]
-
dintre care 261 de militari și 71 de civili. Conform lui Franz Wiszniowski, autorul cărții "„Radautz - die deutscheste Stadt des Buchenlandes”" (Waiblingen, 1966), Parohia Romano-Catolică "Preasfânta Treime" din Gura Humorului a fost înființată printr-un decret imperial emis de Cabinetul Aulic la 1 aprilie 1787. Prin același decret au mai fost înființate parohii romano-catolice la Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Țibeni, Siret și Cernăuți. La acel moment, în Gura Humorului exista o comunitate catolică de 332 credincioși. Preotul din Gura Humorului îi avea
Biserica Preasfânta Treime din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320719_a_322048]
-
1.569 de credincioși germani și polonezi. Franz Wiszniowski, autorul cărții "„Radautz - die deutscheste Stadt des Buchenlandes”" (Waiblingen, 1966), a susținut în mod eronat că Parohia Romano-Catolică din Siret ar fi fost înființată printr-un decret imperial emis de Cabinetul Aulic la 1 aprilie 1787. Prin același decret ar mai fi fost înființate parohii romano-catolice la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Țibeni, Suceava și Cernăuți. În anul 1816, preotul Mathias Fetzky a început lucrările pentru construirea unei biserici, acestea fiind finalizate în
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Siret () [Corola-website/Science/317364_a_318693]
-
(n. 1870, Volovăț, Bucovina - d. 6 mai 1938, Cernăuți, România) a fost un avocat, consilier aulic, prefect al districtului Suceava (1905-1912) și consilier guvernial în Bucovina (1912-1918). A fost unul din cei 18 copii ai arhipresviterului stavrofor Constantin Tarangul (1824-1910), paroh de Volovăț (1868-1910), protoiereu al Rădăuților - înnobilat în anul 1908, la jubileul de 60 de
Erast Tarangul () [Corola-website/Science/325937_a_327266]
-
a fost înființată în anul 1785, după evidențele Episcopiei de Iași. Conform lui Franz Wiszniowski, autorul cărții ""Radautz - die deutscheste Stadt des Buchenlandes"" (Waiblingen, 1966), Parohia Romano-Catolică din Câmpulung Moldovenesc a fost înființată printr-un decret imperial emis de Cabinetul Aulic la 1 aprilie 1787. Prin același decret au mai fost înființate parohii romano-catolice la Cernăuți, Gura Humorului, Siret, Suceava și Țibeni. În 1786 este adus ca preot la Câmpulung pr. Gregor Lazar din Transilvania, care avea ca enoriași 230 militari
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]
-
pentru finanțarea activităților religioase considerate de utilitate publică (plata preoților de parohie, finanțarea construcției și renovării imobilelor bisericești etc.). Fondul religionar, creat la 29 aprilie 1786, prin „Decizie pentru regularea afacerilor preoțești, bisericești și școlare în Bucovina”, emisă de Consiliul Aulic de Război din Viena, în cadrul „Planului regulativ spiritual bucovinean”, cuprindea întreaga avere bisericească ortodoxă a provinciei, având drept scop întreținerea Bisericii în sens cât se poate de larg În 1870 controlul asupra „direcției c.c. a bunurilor fondului religionar greco-oriental
Fondul Bisericesc al Bucovinei () [Corola-website/Science/323168_a_324497]
-
fără ambiguitate ca "vilă". Deci nu există nicio mărturie că monumentul ar fi servit drept "palatium" (termen latinesc care este originea etimologică a cuvântului „palat”), adică edificiu conceput simultan pentru a cuprinde reședința privată imperială și pentru desfășurarea complexului ceremonial aulic care caracteriza puteria imperială în Antichitatea târzie. Totuși, primii arhitecți și arheologi care au dedicat studii ample Splitului îi recunosc caracteristicile arhitecturale care anticipează, după părerea lor, planurile palatelor imperiale din Antichitatea târzie și epoca bizantină: importanța culoarelor cu colonade
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]