KorAP: Find »[drukola/base=auriu & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...287 >

7,165 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

războiului peninsular de Napier și mă întrebam dacă o să mă aleg cu un astm din pricina bețișoarelor parfumate ale lui Georgie. Un foc vesel de lemne și cărbuni strălucea și murmura în cămin, iar lămpile cu lumină intermitentă aruncau o culoare aurie blândă asupra camerei mari care, chiar și în toiul iernii, mirosea a trandafiri, ca efect al vreunei scamatorii făcute de Antonia. Felicitările scumpe înșirate pe pian, mănunchiurile de crenguțe de brad prinse pe pereții în formă de evantai sau legate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
chiar și în toiul iernii, mirosea a trandafiri, ca efect al vreunei scamatorii făcute de Antonia. Felicitările scumpe înșirate pe pian, mănunchiurile de crenguțe de brad prinse pe pereții în formă de evantai sau legate cu panglici lungi roșii și aurii, toate arătau clar că e vremea Crăciunului. Felul în care Antonia împodobise camera era o fericită îmbinare de elemente tradiționale și decorațiuni lipsite de ostentație, așa cum erau toate combinațiile ei casnice. Tocmai mă întorsesem de la Georgie și eram încă singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
euforică. Împăcat cu lumea și cu mine însumi respiram aerul plăcut și cald stând relaxat în cochilia multicoloră, strălucitoare pe care o creasem eu și Antonia, unde se îmbinau armonios mătasea și argintul și lemnul de trandafir, mahonul negru și auriul patinat, toate așezate pe un fundal de verde Bellini. Sorbeam din paharul aburit plin cu Martini aromat, pe care tocmai îl pregătisem pentru noi amândoi și cred că mă consideram cel mai norocos om din lume. În clipa aceea eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să citesc ceva pe fața ei și să-mi dau seama. Mai mult chiar decât cuvintele, mă speria comportamentul ei. Eram obișnuit să mă odihnesc în liniștea sufletului ei simplu și încrezător. Rareori o mai văzusem pe Antonia mea cea aurie atât de zdruncinată, iar faptul în sine era îngrozitor. Am vorbit blând: — Oare am înțeles bine? Dacă vrei să-mi spui că ești puțin îndrăgostită de Palmer, să știi că nu mă mir. Și eu sunt puțin îndrăgostit de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
îndrăgostit de el. — Nu e cazul să glumești, Martin, spuse Antonia. Este vorba despre ceva serios, despre ceva fatal. Se întoarse spre mine, dar fără să mă privească în ochi. I-am dat la o parte câteva șuvițe de păr auriu care-i căzuseră pe fruntea palidă și ridată și mi-am lăsat mâna pe obrazul ei în jos spre gură. Ea închise ochii pentru o clipă, rămânând în continuare crispată. — Hai, iubito, nu mai sta așa. Arăți de parcă ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ani buni de când nu l-am mai văzut. Era Antonia. Alexander lucrase capul în primii ani ai căsniciei noastre, apoi susținuse că nu-i place cum a ieșit și refuzase să se despartă de el. Era făcut dintr-un bronz auriu de culoare deschisă și înfățișa o Antonia tânără, țâșnind în zbor, o Antonia pe care nu o prea cunoșteam, o Antonia din alte vremuri, care parcă dansa pe masă în clinchet de pahare de șampanie. Totuși forma capului era excelent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
spună-n față nu?1 Alexander tăcu un timp. Apoi întrebă: — Ai înșelat-o pe Antonia? Întrebarea mă luă prin surprindere, însă am răspuns imediat: Bineînțeles că nu. Alexander oftă. În salon se aprinse lumina și un fascicul de raze aurii străpunse înserarea; în lumină fulgii de zăpadă, cenușii acum și abia vizibili în întunericul de deasupra, prindeau viață pentru o clipă, înainte de a cădea pe pământ. Cununa sărutului, pe care Rosemary o împletea cu multă conștiinciozitate din ramuri de brad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
șold mai în față decât celălalt, cu tot trupul puțin contorsionat, în stilul bine cunoscut și atât de drag mie. O bluză albă din mătase, mult decoltată, îi punea în evidență gâtul lung. Părul strâns cu grijă forma un coc auriu aproape de mărimea capului. M-am uitat din nou la ea și am văzut-o limpede, pentru prima dată de la ruptura dintre noi, ca pe o persoană separată, care nu mai făcea parte din mine. — Nu-i așa că-ți pare bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Știți drumul, desigur. Honor Klein îmi aruncă o privire insistentă, fără să zâmbească. Sunteți deosebit de amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu spătar, aproape de foc. Palmer își pusese brațul pe după umerii soției mele, iar fețele lor, întoarse tandru una către cealaltă, se vedeau clar din profil marcate de un contur auriu. Acea imagine de o clipă îi înfățișa ca pe niște zeități dintr-o friză indiană, inuman de frumoși, senini și detașați, un cuplu regal în tronuri domnești. Se întoarseră spre noi, speriați, încă nedezmeticiți, păstrând aura comuniunii lor tulburate. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și prin paloarea transparentă a pielii străbătea din profunzime o ușoară îmbujorare. În lumina rece ieșeau la iveală câțiva pistrui aurii pe nasul ei cârn pe care îl chinuia în continuare fără să-și dea seama. Ochii ei mari, cenușii, plini de inteligență lucidă și de onestitate, îmi susțineau privirea fără să șovăie. Nu era machiată. Și totuși, pe când o priveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o mână sprijinită în șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în acea stare de agitație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
partea de sus a locuinței lui Palmer. Aici suntem, spuse Antonia. Un val de lumină caldă îmi indica poziția ușii. M-am oprit în prag. În fața ușii se afla un pat dublu enorm a cărui tăblie era împodobită cu trandafiri aurii. Așternutul alb ca zăpada era desfăcut. De o parte și de alta a patului două lămpi așezate pe sfeșnice, de asemenea aurite, asemănătoare celor bisericești, aruncau o lumină blândă. Peste covorul indian alb erau aruncate din loc în loc mici carpete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
genunchi până pe partea cealaltă, sprijinindu-se de umărul lui Palmer. S-a ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de un auriu patinat. Nemachiată, părea mai bătrână, mai palidă, dar fața ei era blândă, vie, maternă, ochii ei căprui mă urmăreau întruna, gura mare, mobilă, expresivă, zâmbea imperceptibil. De partea cealaltă, Palmer - calm, relaxat, uluitor de curat - arăta, în halatul său brodat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Te rog să-mi promiți. — Îți promit, am spus râzând stingher și am început să mă retrag spre ușă. Antonia s-a așezat din nou pe pat și amândoi m-au privit ieșind. Lumina din sfeșnice cădea pe părul ei auriu și pe părul lui argintiu. Se uitau la mine, ea - cu blândețe și nesfârșită duioșie, el - sincer, încrezător, inteligent. Pe fundalul așternuturilor albe umerii lor se atingeau, figurile lor radiau către mine din mijlocul luminii aurii. Am închis ușa dormitorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
cădea pe părul ei auriu și pe părul lui argintiu. Se uitau la mine, ea - cu blândețe și nesfârșită duioșie, el - sincer, încrezător, inteligent. Pe fundalul așternuturilor albe umerii lor se atingeau, figurile lor radiau către mine din mijlocul luminii aurii. Am închis ușa dormitorului așa cum închizi ușa unui sanctuar sau a unui triptic sacru. Lumina rămase dincolo de ușă. 16 Am coborât treptele spre pivniță, împiedicându-mă și înjurând. Lada era infernal de grea. Am ajuns cu ea jos și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pe jos, inevitabil de-a lungul râului. Când am ieșit pe chei, în zona numită Victoria Embankment am observat că era vremea fluxului și că pe suprafața râului dansa o lumină caldă ce transforma culoarea noroioasă a apei într-un auriu patinat, ca și cum o parte din lumina soarelui evadase și venise să se joace aici, sub bolta uriașă de ceață. Lumina stranie se armoniza cu starea mea de spirit și am pornit-o agale pe lângă clădirea New Scotland Yard; am început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
relația dintre mine și Georgie s-ar întâmpla să se deterioreze, Antonia nu ar fi suferit prea tare. Ar fi urmat să-și asume, vai, cu cât de mult entuziasm și satisfacție, misiunea de a mă consola. Printr-o deschidere aurie în perdeaua de ceață, am urmărit curgerea apei pe sub podul Waterloo. Un soare voalat își arunca lumina peste marele contrafort alb. Și m-am dus cu gândul spre Honor Klein. De fapt mă gândisem la ea toată dimineața. Făcusem chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
scări. M-am oprit și m-am uitat o clipă la fereastra luminată, întrebându-mă ce discuție îngrozitoare și inimaginabilă o fi având loc între cei doi. 21 Am urcat scările în urma surorii mele. Afară ceața era de un galben auriu, încărcată de particule sulfuroase. Respiram anevoie. Am iuțit pasul ca să ajung din urmă silueta care dispăru aproape imediat. Era foarte frig, iar pașii noștri scoteau un sunet slab strivind gheața subțire care acoperea pietrele pavajului. Când am ajuns-o din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
House pe care era teancul de planșe de Audubon. Le-am spus unde să-l așeze. După ce au ieșit am tăiat sfoara cu care erau legate planșele și am început să le înșir pe lângă perete: furtunarul, primulgul, ciocănitoarea cu aripi aurii, papagalul de Carolina, tanagra stacojie, bufnița cu creastă. Obiectele atât de bine cunoscute, scoase de la locurile lor, mă impresionau neplăcut, ca și cum îmi aduceam vag aminte că cineva a murit. Din hol se auzea vocea Antoniei dând instrucțiuni muncitorilor. De unde venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pot întoarce la o viață normală. Era atâta amărăciune în glasul ei încât m-am ridicat și, aplecându-mă spre ea, am sărutat-o pe frunte. Sprijinindu-mă ușor de umărul ei, am rămas cu obrazul lipit de părul ei auriu bogat. Începuse să încărunțească. Într-o zi, fără a băga de seamă transformarea, voi constata că nu mai este auriu. 23 După ce rămăsese stabilit să mă duc ca mesager în Pelham Crescent, am vrut să amân cât mai mult posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ea, am sărutat-o pe frunte. Sprijinindu-mă ușor de umărul ei, am rămas cu obrazul lipit de părul ei auriu bogat. Începuse să încărunțească. Într-o zi, fără a băga de seamă transformarea, voi constata că nu mai este auriu. 23 După ce rămăsese stabilit să mă duc ca mesager în Pelham Crescent, am vrut să amân cât mai mult posibil această misiune. Numai gândul de a face acest lucru mă îngrozea de moarte. Mă speria însăși perspectiva de a o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ea acele planșe care-mi plăceau cel mai puțin, le luase pe acelea care i se păruseră cele mai neinteresante și care erau de fapt, exact acelea care-mi plăceau cel mai mult: caprimulgul, furtunarul și bufnița. Ciocănitoarea cu aripi aurii, papagalul de Carolina și tanagra stacojie erau acum înșirate lângă perete, prăfuite, și mă întrebam unde să le pun. Fără celelalte, acestea nu mai aveau nici o noimă. M-am uitat prin cameră și am observat că Rosemary așezase papagalii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

de biliard ciocnite una de alta, apoi am bătut. Acum nu mai aveam cale de Întoarcere. Eu și sexul meu devenisem una. — Anton? Femeia care mi-a deschis avea păr scurt, negru ca smoala și cizme Înalte până la genunchi. Șireturile aurii erau trase prin sute de inele metalice minuscule. Pe sub déshabillé-ul nu mai lung de vreo treizeci de centimetri, printr-un material subțire și gri ca grafitul, se vedea o cămașă de noapte de culoarea mierii. Mișcările ei erau reținute și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
masă. Numele meu este Wickert, Doctor G. Wickert, inspector adjunct la Brigada de Moravuri. Și investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă Întrebam dacă cumva aș putea să... Poate Înțelegea? Înțelegea și puteam să. Am făcut ce trebuia să fac În spațiul amenajat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]