510 matches
-
de ce m-ai umilit, eram distrusă și fără tine. Apoi Îi Întoarse spatele și plânse ca o fetiță mică. Fima știa că Întârziase. Că pierduse momentul. Pentru o clipă se ridică În el un amestec de râs, furie, frustrare și autoironie: În momentul ăla ar fi fost În stare să-l Împuște mortal pe colonistul zâmbăreț cu avocatul și cu parlamentarul lui cu tot, și Își spuse că era un idiot. Se liniști Însă și se Împăcă imediat cu gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Dacă ar putea să-și schimbe consistența În clipa asta și să se transforme În aer, În piatră, să devină cocor. Un violoncel din interiorul său Îi răspundea de sus În propria sa limbă, un sunet de alean și de autoironie. Le văzu aproape cu ochii minții pe cele trei muziciene În vârstă, hurducăindu-se ore Întregi Într-un taxi vechi, de-a lungul șoselei de coastă, pentru a susține un recital În vreun kibbutz Îndepărtat din Galileea de Sus sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
am dorit-o pe Nina, Însă mi-a fost milă de ea și am vrut să mă dăruiesc ei, dar natura mi-a interzis ceea ce lor le permite fără nici o greutate. Și bombăni: Dar asta nu-i drept. Apoi, cu autoironie: — Atunci hai deci să facem o petiție. Mâna sa obosită mâzgălea pe foaia din fața lui cercuri și triunghiuri, cruci, stele În șase colțuri, rachete și sâni grei. Printre desene scrise fără să-și dea seama versul care Îi venise mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
filmele nu vor mai avea premiera mondială la mari festivaluri. E al doilea val al Dogmei? „Dogma e ca viața. Nu înțelegi ce se spune, dar cuvintele sunt importante“, spune cineastul danez prin gura unui personaj din film, demonstrând că autoironia e printre sursele cele mai sigure de comic. Von Trier nu se poate abține să nu ne repete că el e autorul filmului, ca să nu putem să ne lăsăm în voia filmului, să nu-i acceptăm convențiile și să nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
în kilometru să vomit. Copilului nu-i place când altcineva vomită, are impresia că e privilegiul lui și numai al lui. Îl înțeleg perfect. Suntem cu toții niște egoiști mediocri. Adevărata virtute e să poți dezvolta un egoism de calitate. (Și autoironie în același timp, dacă e posibil.) — Cum adică un egoism de calitate ? — Adică să-i faci pe ceilalți să se simtă privilegiați dacă accepți să-ți dea ce au ei de dat. Fără ca tu să trebuiască să le ceri ceva
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
ușurăm în prezent și atât. ....Istoria. Vezi, eu trăiesc în sud de 25 de ani. Știi că în tot acest timp m-am simțit acasă doar în luna aceea din Piața Universității în 1990? Acum mă uit în spate cu autoironie că îmi amintesc cum ne comanda fasciscoidul de Munteanu, care se comporta mesianic, să îngenunchem, și eu o făceam, exact ca și ceilalți. Inserție, 2004 Deși mi-am propus, nu am mai reușit să scriu despre Piața Universității. Poate fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Uriașii munților), Irina ( Trei surori), Peer Gynt, Gaev din Livada...; despre acesta din urmă, chiar nu ne putem Înfrînge dorința de-a cita părerea autoarei, redactată, din nou, Într-un stil cuceritor: „Într-o postură de saltimbanc al decadenței, cu autoironie dulce-amară, Gaev face elogiul dulapului de cărți și prin aceasta, implicit, a bolii cu transmitere textuală bovarismul. De sub masca unui dandy cabotin și teatral, elogiul lui Gaev țintește, Însă, altceva. Salutul lui este un elogiu [adus-n.n.] frumuseții gratuite
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
de căsătorie. În toamnă așteptam să joc la nunta ei. Mă mutasem de curând Într-o garsonieră, repartizată de la serviciu, când primesc de la ea un telefon: - Știi, am fost „măritată” și m- am „dezmăritat”! Avea o voce la telefon de autoironie, Îmi imaginam zâmbetul ei de dincolo de telefon... Am rămas fără grai. După ce mi-am revenit, am continuat: - Cum vine asta, dragă? Nu ne-ai spus nimic de cununia civilă, ai făcut pasul În secret? - Nu a fost nimic legitim, a
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
lupta fratricidă dintre Augustus și Marcus Antonius, pentru cucerirea puterii. Cineva șopti: — Destinul a suflat în pânzele voastre ca să ne aducă în locul ăsta. Nu băgară de seamă că băiatul, palid, rămăsese neclintit, privind. Și Germanicus privi golful și spuse, cu autoironie: — Aici, și de o parte, și de alta, în vinele mele curge sângele dușman. Râse. Fiul său tresări auzind râsul acela, dar toți fură cuprinși de stânjeneală și nimeni nu răspunse. În tăcerea aceea, Germanicus îi ceru căpitanului flotei, magister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spate, cu greabănul înalt și copite grele, ce veneau din câmpiile de dincolo de Danuvius. În mijlocul lor, Împăratul trecu fluviul peste podul cel nou cu patru arce mari, ce unea centrul Romei cu grandiosul Circus Vaticanus, și se gândi cu amară autoironie că, după ianugurare, trecea peste el într-o asemenea noapte. Cerul începea să se lumineze în spatele siluetelor întunecate ale pinilor Romei. Oamenii care-i stăteau alături erau impasibili, veneau din ținuturi îndepărtate unde nu se mai puteau întoarce, fiindcă aleseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Bîrna și paiul: „Proect de roman pentru sfîrșitul săptămînei engleze”. „Absint anonim, proza experimentală erotizantă și „toxicomană” a lui G. Mănciulescu (necitat de nici un comentator al avangardei noastre), șarjează caricatural stereotipiile prozei „înalte” și a literaturii „clasice” de dragoste, lansează autoironii burlești („Ultima și cea mai deplorabilă secrețiune a creierului meu este domnul Habacuc”) și, după grotești peregrinări prin universul prostituatelor, agrementate cu episoade narcomane, își abandonează eroul într-un „sfîrșit de roman” bombastic. Gustul futurist - șarjat și mecanicist prin excelență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
continuase, apoi, cu un rictus dezamăgit, care Îi făcea și mai palidă fizionomia asiatică. Un tip interesant acest japonez cu nume de munte, el, care era o palmă de om. Ajunsese În Centru În urma unei revelații mistice, cum numea cu autoironie Întâmplarea care Îl determinase să spună da propunerii mai mult exotice decât incitante pe care i-o făcuse un necunoscut Într-un moment când activitatea lui profesională cumula toate premisele afirmării strălucite În elita fizicienilor lumii. Absolvise examenul de doctorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
al cărui somn într-un cimitir din S.U.A., evocat în finalul poemului, îi amintește propria tinerețe, Când eram / mai tânăr și eram / un cimitir de poeme încă nenăscute... În spirit ludic, aglutinând sacrul cu profanul, apelând la ironie și la autoironie, sunt parafrazate sau parodiate mituri ale culturii universale sau ale celei autohtone. Rescriind, de pildă, Geneza - pe care o definește: ... Geneza fiind / abso/ LUTUL / pe care l-a frământat / între degete / DUMNEZEU... -, poetul imaginează un adamism rusesc, cu întâiul om
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
speranță sau visul amputat, iar, la capăt, moartea, singura instituție care-mi impune respect, și care, față de apocalipsa de fiecare zi, sosește enervant de încet. Ipostaziind cei doi poli amintiți, poetul apelează, prin urmare, la elemente de estetică postmodernistă (ironie, autoironie, ludic, cotidianul ca sursa de inspirație, fragmentarism, transtextualitate sub diferitele ei forme definite de G. Genette, oralitate la nivelul expresiei etc.), fără a dezavua, de exemplu, temele consacrate ale literaturii, a căror tratare e străbătută de o tristețe profundă, incurabilă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fel, câmpurile semantice, însă juxtapunerea acestora, precum și polisemantismul îmbinărilor lexicale perpetuează impresia de ermetism, cu toate că acesta pare a se diminua treptat. Din primele poeme cuprinse în carte, se desprinde o perspectivă nostalgică, estompată vag, în mod deliberat, intertextual, prin ironie / autoironie - ehe, unde ne sunt cărăbușii -, dar și resemnarea - asta e -, două dintre manifestările sinelui, care traversează continuu, îngemănate, scrisul lui Liviu Ioan Stoiciu. Ca și alți poeți de orientare postmodernistă, reliefând, paradoxal, frumosul escamotat în pântecul diform al realității, prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
străbunici ... un salt in istorie. Constantin Toni Dârțu Câteva cuvinte despre copilăria din culoare Gheorghe Boancă este un plastician care se exprimă cu talent prin mijloacele specifice artei naive. Este un modern (nu un monden), detașându-se prin ironie și autoironie de subiectele prezentate (v. seria „Autoportrete”). Lumea lui este înfățișată cu un lirism reținut, împlinit în acorduri cromatice subtile, prin abordarea curajoasă a contrastelor, prin evitarea dulcegăriilor (ca în „Floarea soarelui”), prin dozarea tonurilor și a accentelor rezultate din ludicul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ce meritau mai puțin, cu toate că lui Leonid Boicu nu i-a lipsit acuitatea de a discerne între valoarea autentică și diletantism sau impostură și nu pregeta să șfichiuiască cu ironii penetrante arivismul sau amatorismul profesional. În egală măsură recurgea la autoironie și se amuza când însuși devenea ținta sarcasmului prietenilor, fără să le poarte urmă de resentimente”.Un alt episod biografic ilustrativ, în acest sens, s-a consumat la vârsta deplinei sale maturități profesionale, când experiența și zestrea științifică acumulate - pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
rugătoare ori vindicativă, scrisoarea definește cum nu se poate mai bine puternica personalitate a expeditorului ei, comunicarea directă, sinceră, clară și fermă a gândurilor și ideilor, altminteri manieră obișnuită sieși în oricare altă împrejurare, degajând pe alocuri accente de amară autoironie, ce i-au însoțit discursul mai cu seamă spre amurgul vieții. Marcând „încheierea contactului semnatarului ei cu catedra universitară”, gestul a reprezentat - în tălmăcirea la fel de sinceră și autorizată a destinatarului - blocarea accesului studenților la „luminile unui istoric de mare clasă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de aleasă ținută științifică, de un spirit critic, acuratețe analitică și, peste toate, de o capacitate sintetizatoare absolut excepționale, dar ale cărei dimensiuni și format reduse îl determinaseră pe autor - mereu predispus a-și întâmpina interlocutorii curioși cu o fină autoironie, ce-i trăda însă inegalabila-i modestie - să o numească invariabil „Visul Maicii Domnului”. Tema abordată, veritabilă și oportună introducere în istoria relațiilor internaționale ale României, constituia de fapt sinteza unui scenariu analitic și a unui proiect științific gândite à
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de autenticitate și exfoliere, ca mine, e curat sadism". Acesta e teritoriul pe care se desfășoară, într-un regal al povestirii ce ar merita un volum separat, scriitorul dinăuntrul criticului, poetul din spatele intelectualului, nostalgicul înzestrat cu harul evocării și cu autoironia de necesară echilibrului umoral. În relatările despre copilărie, bâlbâială, primele iubiri, cei cinci tați ce s-au perindat prin viața sa și mamei, tinerețea marcată de întâlnirea cu Ioan Alexandru, revelația interbelicului, întâlnirea, dragostea și mariajul cu Tania Radu, cele
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
mai sînt responsabil de ceea ce fac!". E și el un personaj, nu? Buna Moarte nechemată 1977. Nici azi n-o pot uita. Fiindcă nici azi nu știu ce-a fost atunci, cu adevărat. Rămîne o amintire situată între coincidență, mahmureală, autoironie, erotism & paranormal! Trebuie să public acest episod, măcar pentru doza sa de inefabil... Era prin '78. Luna Mai, parcă (țin minte, fiindcă era legat totul de o premieră a mea la Ploiești!). Stăteam, pe-atunci, într-un bloc de lîngă
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
pară normală, cu schimburi bidirecționale de mesaje; prin întreaga „manipulare” a conversației, de îmbinare judicioasă a mesajelor verbale și nonverbale, să se avanseze înspre atingerea obiectivului propus. Poziția corpului, expresia feței, mișcările ochilor, modularea vocii, spontaneitatea și flerul, umorul și autoironia contează extrem de mult. Terapeutul trebuie să fie un artizan al discuțiilor, un artist în adevăratul sens al cuvântului. Toate aceste lucruri, deși nu sunt simple accesorii, au importanță însă numai în măsura în care se brodează pe o strategie lingvistico-semantică optimă - cum întreabă
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
face de neînțeles în fața lor înșiși, aceasta este forma cea mai potrivită de a conduce autoritar o națiune. Iar reminiscențele deschid pînă azi. Comicul spectacolului pare să abunde, însă treptat trece în dramă, și se realizează deseori din contrapunct, din autoironie, din jocuri de cuvinte și alternează mereu cu tragicul. Gheorghe Popescu este, în primul rînd, un text care denotă o scriitură de forță, care denotă în dincolo de condei un gînditor sensibil, uneori aforistic. Constantin Popa a dat dovadă din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dominantă, tehnic vorbind. Dar el naște un ethos, construiește reprezentări, și acestea sînt poate cele mai spectaculoase noutăți ale literaturii franceze contemporane, poate singurele. Din punct de vedre etic avem de-a face cu un nou scepticism, uneori colorat cu autoironie, la Jean Echenoz, alteori compact, ca atitudine În fața absurdului, la Marie Redonnet. Reprezentanții acestui curent, gestionat editorial de Minuit, sunt calificați de Jérôme Lindon, regretatul editor, de “impasibili”. Cel mai apropiat gen proxim al acestei literaturi ar fi desenul animat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
videoclip. Avem de-a face fără Îndoială cu o scriitură psihologizantă - o altă trăsătură feminină - care sondează psihicul feminin răvășit de experiențe traumatizante, abruptă (discursul indirect liber este copios utilizat) dar conectată mai tot timpul la perfuzii cu ironii și autoironii roborative. Lydie Salvayre creează un univers interior halucinant dar totodată foarte precis. Citind-o, alături de alți romancieri ai anilor 1990, putem afirma că o direcție a prozei franceze contemporane este cu atât mai impresionantă cu cât se apropie de tonul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]