509 matches
-
de aici, șansele ne sunt egale în a muri sau a trăi...’’ Gânduri banale, nu filosofii profunde, nimicuri ridicate în rang de absolut, sentimente volatilede nestăpânit, postulate inventate ori descoperite subit. Fizic: aproape dărâmat! Psihic: aproximativ la fel! Ironia și autoironia sunt la ele acasă. Poate involuntar. Degeaba mă chinui să întrezăresc un viitor...apropiat și cu happy end... Imagini dezolante, unele de coșmar. Viața mea în mâinile bunului Dumnezeu! Lupte crâncene se dau în propria-mi ființă, de parcă un zeu
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
să accept că am făcut elogiul simbolismului decadent, putred, reacționar, așa cum aflasem, în primele zile ale arestării, din declarația lui Filip. Inepția, transcrisă în procesul-verbal de anchetă, mă scăpa pe moment de bătaie, dar nu de înjurături. Cu destulă ironie, autoironie și sarcasm este prezentat rezultatul final al "dialogului" cu limbricul verde: După cîteva săptămîni, limbricul verde și agresiv a obținut ceea ce eu nu negasem niciodată: recunoașterea propriilor mele păreri literare. Pînă la urmă, a trebuit să-i accept și stilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
sau de „noii veleitari”, grăbiți să se instaleze pe scaunele pe care le consideră goale, dar rimează și cu un mai vechi reflex intelectual românesc - și nu numai! - de auto-depreciere, de simț autocritic excesiv și fals, de exercițiu al unei autoironii ce se transformă iute În sarcasm și Înjosire a valorilor și a istoriei, toate luate de-a valma. Într-adevăr, dacă n-am avut, ca În țările vecine nouă, de la Nord, mișcări organizate de protest, ce au culminat cu luptele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acest statut (e chiar o treabă teribil de complicată, mai ales în ce privește coordonarea tuturor „verigilor” traseului - asta se vede foarte bine la a treia escală a Trenului!), Thomas o face însă cu o neștirbită bună dispoziție și cu o spontană autoironie (strategia omului inteligent), care îi ridică permanent cota la bursa simpatiilor „caravanei” scriitoricești. Vine în sfârșit și momentul când nerăbdarea noastră este răsplătită. Bucate multe și gustoase, vinul - așijderea. Mai ales cel alb, excepțional. Grupurile se fac și se desfac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ele se desfășoară sub semnul unei infinite amabilități. Arta provocării și a paradoxului cu el, scriitorul care a hăituit carte după carte pe lectorii săi, se transformă în contextul conversației, într-un joc al seducției, se diluează în zeflemea și autoironie. Cioran pare că a absorbit câte ceva din grația mondenă a memoraliștilor secolului al XVIII-lea, pe care îi admiră atât de mult... Exercițiile de admirație sunt un fel de galerie de tablouri ale scriitorilor pe care Cioran i-a iubit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
neîntemeiată pe cunoașterea directă a personajului, contrazisă, iată, și de recent publicatele scrisori către Ion Simuț, de care aminteam la început. Acestea prezintă, între altele, fața umanizată a lui Paul Georgescu, chiar dacă dominanta atitudinii este tot ironia. Dar apare și autoironia, în atâtea rânduri, după cum apar și notele îngrijorării afectuoase pentru necazurile tânărului prieten semiexilat în satul natal din Bihor, unde trudea ca profesor cu prea mici șanse de a-și împlini vocația reală de critic literar. E preocupat de tot
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și expansivitatea cu închideri în sine și cu stări de ursuzlâc, acestea nedurând totuși mult. Dominante în comportarea lui Velea, în acei ani în care abia ieșeam din adolescență, erau bonomia, maliția bonomă, ironia lipsită de răutate și mai ales autoironia. Cultiva despre sine cu mare vervă o imagine a deprecierii scandaloase, a unei rebutări din pornire care-i pecetluise viața. Nu știu cât adevăr era în ce spunea că i se povestise despre ivirea sa pe lume, dar așa cum înfățișa Velea evenimentul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
dacă-l vizitai la vilă te conducea, când plecai, până la treptele de la intrare. Amănunte, știu, dar exprimau un stil. Moldovean de obârșie, epicureu, profesorul Vicol era și un om de spirit. Gusta vorba de duh, gluma subțire, cultiva ironia și autoironia. În sala cantinei de la Cumpătul rămăseserăm odată numai noi, după prânz, să ne bem cafelele, când am intrat pe ușă două superbe tinere în căutarea cuiva care nu eram nici eu, nici profesorul Vicol. Înalte, suple, blonde, cu picioare lungi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Demersul este unul analitic și explicativ, mereu dispus la diagnosticări concluzive, autorul aplecându-se asupra câtorva texte pe care le consideră reprezentative pentru diversele aspete de utilizare a recuzitei comicului. Așa, în Cu gânduri și cu imagini, vorbește despre ironie, autoironie și despre un destin ironic, pentru ca în sonetul Albumul să desfolieze "veșmintele satirice" ale acestuia (metafora ironică, batjocoritoare,"răutăcioasă desfătare"); În Glossă, analizează ironia și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în plan stilistic, text în care descifrează un program, denunțat de poet în felul său, neacademic. "Amatorii de exotism spune Sebastian Drăgulănescu lectorii fascinați de prestigiul străinătății/ stranietății sunt puși pe fugă. Registrul ceremonios ("am avut onoarea") este spulberat de autoironia marcată fastuos ("făcătoare de epocă scrieri") și de formula parodică, amintind pe scribii cronicilor medievale "umilitul de mine", atacul continuând cu garda deschisă "a fost numai o stratagemă". Aici, "paratextul" se întoarce asupra lui însuși: afirmând că nuvela e originală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
câteva colaborări jalnice, neplătite mă mai pot lăuda. Mai sunt încă student la Jurnalism, dar nu prea trec pe acolo decât ca să am unde pleca la o bere cu colegii. O facultate unde, vorba unui profesor cu un simț al autoironiei destul de dezvoltat, ca să ai restanță, trebuie să faci cerere. Acum sunt în spital și încerc să scriu. Am ceva să vă spun neapărat. Mă grăbesc și nu cred că o să fiu prea artist cu textul ăsta. Sunt scriitori care pretind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
artist decît oricare dintre aceștia, Cezar Paul- Bădescu îi bate însă pe toți de departe prin uriașa, sfidătoarea și autodistructiva sa since ritate, prin luciditatea cu care vede-n sine un jerk absolut, demn de milă și de silă, prin autoironia împinsă dincolo de limita de unde oricine ar zice : „Gata ! Pînă aici !“. Dacă Tinuț al lui Verdeș reușește performanța să descrie în timp real o săptămînă din viața lui printr-o oralitate fără cusur, rămînînd mereu acolo, zidit în propria lui subiectivitate
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
operatorului care ”bâțâie” camera, filmând din mână, gestul lui nu este doar ironic la adresa fițelor de bucureștean ale acestuia Toși învățași meserie și-apoi plecași la București ! , ci și autoironic : Porumboiu pune ghilimele pe propriul minimalism. Dar este o dublă autoironie, pentru că numai așa trebuia filmat filmul său : de pe trepied, sec, în cadre fixe și lungi (tăieturile în plan apropiat din timpul emisiunii sunt o licență care putea să lipsească...). Poverismul esteticii televizuale nu a dat niciodată rezultate mai suculente și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
admi țându-se prima constatare, să fie subliniată de fapt cea de-a doua. La baza acestor aforisme pare să fie un cunoscut proverb : „Unde e minte multă, e și prostie”. Radu Cosașu tratează chestiunea cu umor și „cu toată energia autoironiei”. „Ca unul care nu suportă fudulia evreiască În monopolizarea geniului omenesc”, scriitorul evreu conchide : „când un evreu e stupid și nu are nici haz, e de asemenea inegalabil !” <endnote id="(860)"/>. Cu masca imparțialității pe chip, căzând taman În capcana
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
dizolvarea monarhiei și instaurarea Republicii. Ploieștiul a devenit un fel de stație-pilot a acestui act politic improvizat, însă fără efectul scontat de conspiratori. Caragiale copil a luat parte la eve- nimente, prin urmare, relatarea păstrează sensul notației autobiografice cu o autoironie devastatoare. Ceea ce atrage de la început atenția este stilistica proprie discursului memorialistic de o anume solemnitate și cu o anume etalare a distanței calculate scenic față de faptul trăit. Iată cum sună : „Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la spinare! Un răsuflet de ușurare, trece prin țărănime. Ștefan continuă: Unde-am ajunge, dacă oricine și-ar permite obrăznicia... Ajung și cinci! lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de sudoare, vorbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ridicul decât cel ce râde. De fapt, râdem virtualmente de noi înșine. Cine nu e apt de a se lua în râs pe sine însuși va fi totdeauna oripilat și de zeflemea, și de marele comic. Dar inteligența începe cu autoironia. Bachelard spune că, fără puterea de a se lua în râs pe sine însuși, nimeni nu poate înainta pe calea cunoașterii obiective. Există o ierarhizare didactică, pe care o învățam pe vremuri la școală și pe care văd că o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și vii la cel de al doilea, sosit prea târziu pentru o confraternitate profesională, dar uniți amândoi prin comunitatea afinității de spirit. Un erou umil : criticul. E titlul primului text din a doua secțiune a cărții. O confesiune plină de autoironie mortifiantă, mai plină însă, malgré tout, de gravitatea asumării unui rol ingrat, expus tuturor hulelor, ce-și revendică totuși, modest dar ferm, legitimitatea de atâtea ori contestată. Nu rezist ispitei de a cita, fără parcimonie, câteva pasagii : „Când criticul devine
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prietenii români (români, nu din «naționalitățile conlocuitoare»), n-am Întâlnit nimic din amalgamul de vrăji și vrăjeli pe care o gașcă de pontifi, uzurpând și monopolizând reprezentarea culturii și spiritualității românești, le propagă drept specifice. În schimb, câtă tristețe și autoironie, răbdare și blândețe, zeflemea, mândrie și cultură adevărată, fără tricolor și cruce”. Și adăuga: „Apropo de «specificul românesc»: ce mult am iubit amestecul de zeflemea, autoironie și franchețe, cu ambele picioare pe pământ! Și ce mult Îmi lipsește aici, printre
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
reprezentarea culturii și spiritualității românești, le propagă drept specifice. În schimb, câtă tristețe și autoironie, răbdare și blândețe, zeflemea, mândrie și cultură adevărată, fără tricolor și cruce”. Și adăuga: „Apropo de «specificul românesc»: ce mult am iubit amestecul de zeflemea, autoironie și franchețe, cu ambele picioare pe pământ! Și ce mult Îmi lipsește aici, printre nemți, filosofi morocănoși! Ce dor permanent și veninos! Dorul nu m-a părăsit. N-o să mă părăsească până la exitul final”. Nu este de mirare că, Într-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
titlul Ierburi amare și publicat în culegerea Toleranța (1995). Încântărilor juvenile în fața naturii și a iubirii, notate în versuri inegale sub raportul valorii, le ia locul, treptat, o poezie de meditație cu accente nostalgice, din care nu lipsește o fină autoironie. Începând cu Melior (1981), se observă o distilare mai accentuată a lirismului, în versuri a căror expresivitate capătă tonuri sentențioase. E o poezie de autocunoaștere, în care sentimentul morții și al deznădejdii va fi caligrafiat cu o discreție străbătută de
GANE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287159_a_288488]
-
prețios, enunțul grav, melancolic, desperat și chiuitura folclorică” (Cezar Ivănescu). D. cultivă, în consecință, ipostaze histrionice echivalând o criză a interiorității, configurată într-un exces retoric, dar care sublimează adesea într-un cântec ardent, patetic până la beatitudine și narcisiac până la autoironie: „eu vă iubesc pe toți, credeți-mă pe suflet, pe viață, pe cuvânt / și spunând acestea am rămas deodată singur pe pământ” (Iubirea ca lumina). Atât volumele antume (Baladă pentru copilărie, 1982, Lorelei, 1984, Podul cu fân, 1988), cât și
DAVID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286703_a_288032]
-
dominantă, tehnic vorbind. Dar el naște un ethos, construiește reprezentări, și acestea sînt poate cele mai spectaculoase noutăți ale literaturii franceze contemporane, poate singurele. Din punct de vedre etic avem de-a face cu un nou scepticism, uneori colorat cu autoironie, la Jean Echenoz, alteori compact, ca atitudine În fața absurdului, la Marie Redonnet. Reprezentanții acestui curent, gestionat editorial de Minuit, sunt calificați de Jérôme Lindon, regretatul editor, de “impasibili”. Cel mai apropiat gen proxim al acestei literaturi ar fi desenul animat
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
videoclip. Avem de-a face fără Îndoială cu o scriitură psihologizantă - o altă trăsătură feminină - care sondează psihicul feminin răvășit de experiențe traumatizante, abruptă (discursul indirect liber este copios utilizat) dar conectată mai tot timpul la perfuzii cu ironii și autoironii roborative. Lydie Salvayre creează un univers interior halucinant dar totodată foarte precis. Citind-o, alături de alți romancieri ai anilor 1990, putem afirma că o direcție a prozei franceze contemporane este cu atât mai impresionantă cu cât se apropie de tonul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roșii ai crepusculului/ să intri gol/ ca sub un fascicul de raze X; un cearcăn/ (întuneric acvatic) să-ți fie carnea, cortină/ de carne clarobscură - înghețată ca apa,/ penetrantă” (Scara cu șapte trepte). Ingenuitatea se amestecă uneori cu ironia și autoironia. Demersul liric se interiorizează în încercarea de a surprinde înlănțuirea vârstelor, trecerea spre crepuscular fiind un corolar firesc. Intuiția vegetalului rămâne dominantă, dar apare și imaginea unui univers autodevorator. În 1981 a obținut Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din
DAN-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]