727 matches
-
crin, de tabac și haină purtată. Nu părea de nesuportat: izul ăsta ieșea din tapiserii și din bord, din grătarele de nuc veritabil, pe care puneai defunctul cu grijă, din nișa pentru coroane și lumânări. — Moartea nu e chiar cine știe ce, bâiguia Maradona, noi o facem să fie! O facem, o facem, creezi spectacolul, dar îmi iei biștari pentru asta, zicea Max-Dinte. Da’ tu? Îi ceri omului cât trei înmormântări ca să îi dregi gura! Toată lumea se îmbătase. Aici nu-l puteau număra
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ales: mai vrei să-ți vezi fata, băiatul și pe nevastă-ta sau te duci la răcoare. Ca să îi mai vezi pe ai tăi, vei fi obligat să mă vezi mai întâi pe mine. Pricepi ori nu? — Nu întocmai, sarok, bâigui invalidul. — Să îți spun mai exact: ai aici un angajament, e gata făcut, tu, doar să-l semnezi. E vorba că vii săptămână de săptămână și îmi povestești mie de unde ai luat-o și unde ai dus-o pe femeia
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
observat că mă privea cineva. Era o femeie frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de această bănuială, am încercat să bâigui ceva, când a năvălit pe ușă o femeie grasă, corpolentă, cu părul puternic oxigenat care a strigat cu o voce autoritară, de hochmarschall: "Mefista, ce cauți aici?" Da, Mefista, de la Mefisto. E drept, un Mefisto feminin cu chip de înger
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cheamă?" am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. "Ce-ai zis?" Nu sânt nebun", bâigui el. "Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?" Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. "Nu sânt nebun". Am ieșit și i-am scris pe fișă: "Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape". 4
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
director. Le e frică. Nu e normal? ― Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. ― Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? ― Te privește, conchise directorul. Asta-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm, dar nu mai vreau ca oamenii să se teamă. Pricepi? Îți dau termen un ceas ca să-mi dai o soluție. Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. ― Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. ― Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. ― Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o liniștesc, am fost de-a dreptul mojic. ― Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzîndu-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. "Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu..." Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. "Doctore, când vrei să-ți sculptez bustul?", l-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. "Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci". "Da, așa e", am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndeletnicire căreia Grand i se dăruia în fiecare seară. ― Deci, spusese Cottard, scrieți o carte. ― Dacă vreți, dar e mai complicat decât atât. ― Ah! exclamase Cottard, tare aș vrea să fac și eu ca dumneavoastră. Grand păruse surprins și Cottard bâiguise că unui artist i se pot trece multe cu vederea. ― De ce ? întrebase Grand. ― Ei, pentru că un artist are mai multe drepturi decât un oarecine, toată lumea știe asta. I se iartă mai multe. ― De, îi spuse Rieux lui Grand, în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
atât de devreme. M-am simțit foarte dezorientat tot timpul cât am fost în centru. — Ai plecat abia după masa de prânz. — Totuși nu eram în apele mele. Am avut câteva vise rele noaptea trecută. M-am trezit amețit și bâiguind. — Uite, citește ăsta. Am văzut în fiecare zi-n jurnal anunțu’ ăsta. Doamna Reilly ridică ziarul foarte aproape de ochi. Un tip cinstit, muncit... — Adică muncitor. — Cinstit, muncitor, de încredere și liniștit... Un tip liniștit. Ia lasă-mă pe mine, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt duse până la capăt. Cipriano Algor și Isaura se ridicaseră, ea plângea de bucurie și de durere, el bâiguia, Mă voi întoarce, mă voi întoarce, e într-adevăr păcat că poarta de la stradă nu se deschide larg pentru ca vecinii să poată să vadă și să ducă vorba că văduva lui Estudioso și bătrânul de la olărie se iubesc cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii, însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de această bănuială, am încercat să bâigui ceva, când a năvălit pe ușă o femeie grasă, corpolentă, cu părul puternic oxigenat care a strigat cu o voce autoritară, de hochmarschall: „Mefista, ce cauți aici?” Da, Mefista, de la Mefisto. E drept, un Mefisto feminin cu chip de înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cheamă?” am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. „Ce-ai zis?” „Nu sunt nebun”, bâigui el. „Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?” Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. „Nu sunt nebun”. Am ieșit și i-am scris pe fișă: „Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape”. 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
director. Le e frică. Nu e normal? — Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. — Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? — Te privește, conchise directorul. Asta-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm, dar nu mai vreau ca oamenii să se teamă. Pricepi? Îți dau termen un ceas ca să-mi dai o soluție. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o liniștesc, am fost de-a dreptul mojic. — Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzându-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu...” Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta era mai liniștită. Își aranja întruna părul. „Doctore, când vrei să-ți sculptez bustul?”, l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mâna. Când a pornit din nou, avea un tovarăș de drum. — E câinele acela! strigă Tomoe. Potaia cea bătrână cu care se împrietenise Gaston a apărut ca din pământ și a pornit șchiopătând în spatele lui. — Pur și simplu nu-nțeleg, bâigui Tomoe, așezându-se în prag. Pur și simplu nu-nțeleg. Stelele străluceau: unele puternic, altele slab. Privind cerul argintiu, înstelat, Gaston simțea că prinde aripi și că e chemat spre ele. Încă din copilărie i-a plăcut să privească stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
anunță Tomoe. Îți amintești de Shibuya, nu? — Oh, Shibuya! Și-a lipit fruntea bandajată de geam și a privit afară, atent, la străzile luminate puternic, ca și când ar fi căutat ceva. Și aici cerul părea cuprins de flăcări de neon. — Sensei! bâigui Gaston, trist. — Sensei? Adică Higurashitei-san? — Da. O fi cu el câine-san? — Câine-san? Aha, potaia aia vagaboandă... — Vreau să-l văd pe câine-san. Takamori a înțeles din privirile lui cât de mult își dorea să vadă iar câinele. 9 Străluciți, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ură. Pe față i se întipărise moartea și încerca să-i alunge pe preoții care voiau să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căci Camilla Fioravanti tocmai Îl invitase la petrecerea ei de aniversare. Simțea chiar o durere, ca un pumn În stomac. Ne vedem diseară, puișor. Dacă pentru cină Îți fac cotlet și cartofei, de la unu la zece, cât...? — Ze-zece cu fe-felicitări, bâigui Kevin. Emma se aplecă, Îl Îmbrățișă și Îl sărută pe guriță. Maja consideră sărutul prea lung, cu siguranță erotic. Dar blonda Încă nu sfârșise, Îi Îndreptă ochelarii și Îi dădu un pupic și pe frunte, și altul peste plasturele murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dorință care venise peste mine. N-am zis nimic. Și el era descumpănit. A tușit în palmă, a aruncat o privire prin ușa care dădea în camera unde era Așnan și s-a uitat iar la mine. Până la urmă a bâiguit o întrebare despre sora lui de lapte. Probabil că am spus ceva, dar nu-mi mai amintesc. Tot ce-mi amintesc e dorința dureroasă pe care am simțit-o când ne-am întâlnit în acel hol strâmt. E uimitor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ar fi vorbit pînă la urmă... - Ar fi vorbit despre ce? se interesă Arthus, brusc alarmat. PM Își reprimă o strîmbătură. Naiba să-l ia, de ce nu-și ținuse gura? - Dar explică-te odată! tună bătrînul. Soțul Armellei Începu să bîiguie lamentabil. Sosirea inopinată a Juliettei Îl salvă, cel puțin pentru moment, dacă s-ar fi luat după privirea pe care tatăl lui i-o aruncă Înainte de a o studia cu atenție pe fată. Avea cincisprezece ani, era blondă, frumoasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
smulse de pe canapeaua unde În cele din urmă adormise. Lucas sări două cîte două treptele care duceau la mezanin și o văzu chircită, cu genunchii la gură, cu brațele adunate În jurul corpului, cu un aer rătăcit și lac de sudoare, bîiguind cuvinte fără șir: val... mare... roșie... sînge... luminile... nuuu... O luă În brațe și o legănă șoptindu-i vorbe liniștitoare. Încetul cu Încetul se potoli. CÎteva ceasuri mai tîrziu, la primele raze ale soarelui, două Falcon-50 decolară de la baza din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule, firește, bîigui ea dîndu-se la o parte. - Am trecut după vești despre scumpa noastră fată, declară venerabilul bătrîn. Cum se mai simte? - Păi... bine. Doarme. Jeanne aruncă o privire spre scara care ducea sus, spre camerele de culcare. - N-ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]