758 matches
-
pumnii în scândurile ușii. John Robert reuși să se lase întâi într-un genunchi și apoi să se ridice în poziție verticală. Mormăi: — Trebuie să mă duc. Trebuie! Se târî, anchilozat, până în hol, urmat de Hattie și, pe urmă, după ce bâjbâi în întuneric după cheie și clanță, deschise ușa. Răbufnirea de lumină rece, strălucitoare, a dimineții îl orbi o clipă. În ușă stătea Tom McCaffrey. Se uită la ei cu ochi năuci, sălbatici, istoviți. Părul îi era încâlcit, cămașa descheiată, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu mâinile de barele verticale ale scării de deasupra lui, în timp ce genunchiul stâng dibuia în beznă după un loc pe care să se rezeme. Cuțitul cedă, și căzu cu zgomot pe podeaua de beton din fundul prăpastiei. Genunchiul lui Tom bâjbâia pe bare, dar spațiul dintre ele era mult prea îngust. Un moment, Tom rămase agățat cu brațele de bare, cu genunchiul stâng dureros lipit de acestea și piciorul drept atârnându-i în gol. Greutatea suportată de brațe părea să sporească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înălță și găsi un punct de sprijin pe cei câțiva centimetri de metal ai unei trepte care se proiectau în afara barelor. Tom atârna, ghemuit ca un păianjen, pe partea laterală a structurii de trepte. Instinctiv, își eliberă genunchiul stâng și, bâjbâind cu piciorul, reuși să-și introducă talpa între barele unei trepte mai joase. Automat, încordarea brațelor se mai relaxă și își putu îngădui un moment de odihnă, cu trupul complet înclinat într-o parte. După care își desprinse cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la șezut, cu rîie și cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci. 28. Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minții, 29. și vei bîjbîi pe întuneric ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale, și în toate zilele vei fi apăsat, prădat, și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor. 30. Vei avea logodnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85078_a_85865]
-
șoc. Nu se auzea însă nici o mișcare. Strada părea perfect pustie. În afară de zgomotul vântului nu se auzea nimic. După câteva minute am îndrăznit să plec mai departe. Dealtfel, nu mai aveam mult de mers până acasă. Pășeam cu grijă, aproape bâjbâind, deoarece era una din acele nopți oarbe, fără lună, când stelele sporesc noaptea în loc s-o limiteze. Când am ajuns acasă, am răsuflat ușurată. Apoi am uitat de această întîmplare, m-am întors la gândurile obișnuite. În zilele următoare nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dar în a patra sau a cincea zi s-a repetat aceeași poveste cu becurile într-o altă parte a orașului. O stradă nu prea lungă, dar centrală, a rămas cufundată în beznă, încît trecătorii, în primele clipe, se ciocneau, bâjbâind, speriindu-se unii de alții. Întâmplările astea nu erau chiar simple întîmplări. Ele au început să se îndesească. Din ce în ce mai multe becuri se spărgeau. Și culmea era că nimeni nu pricepea cum anume, din ce cauză. Pur și simplu becurile crăpau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
atunci a supraviețui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet. Totul e să te descurci cât mai bine cu frica și să-ți găsești chiar în frică un loc mai ferit. Aștepți, supraviețuiești și în vremea asta moartea vine bâjbâind. Uneori îi spuneam Eleonorei că un singur lucru era mai important pentru noi decât venirea unui tren: încrederea că trenul va veni. Crezând așa, puteam începe să așteptăm. Ca în porunca a doua. De fapt, am înțeles atunci ceva la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vreți să vă faceți o idee despre viața mea e destul să vă gândiți la borderourile cu cifre din gară. Ore precise de plecare a trenurilor și nici o destinație. Sau cel mult o destinație confuză pe care am căutat-o bâjbâind. Dar dacă vreți să vă lămuriți ce s-a petrecut cu mine aici, trebuie să înțelegeți ce a însemnat noaptea aceea pe plajă. Ni se întîmplă uneori, știți prea bine, ca datorită unui amănunt să facem lucruri la care înainte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
oferă o explicație posibilă: "Vă e greu să scăpați de subiectivism, presupun", spune el. Ne oprim la o pompă de benzină. Coborâm să ne dezmorțim puțin. După aceea ne continuăm goana pe autostrada pustie. Sosim seara la San Francisco și bâjbâim, un timp, căutând drumul spre adresa unde trebuie să ajungem, la familia V., care ne va găzdui două nopți. Dan se dovedește de un calm englezesc. Mona, urmărind o hartă, îl pilotează. Cu puțin noroc, nimerim în cartierul cu pricina
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
atâta promptitudine la suferința văduvei și a orfanului încât, exercitându-se atât de des, ajunsese să pună stăpânire pe întreaga mea viață. De exemplu, îmi plăcea la nebunie să-i ajut pe orbi să treacă strada. Cum zăream un băț bâjbâind la colțul unui trotuar, dădeam fuga într-acolo, ajungeam uneori doar cu o clipă înaintea mâinii milostive care se întinsese către orb, îl răpeam oricărei alte solicitudini, spre a-l conduce apoi cu blândețe și hotărâre printre obstacolele circulației, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
acest tip de terapie e recomandabil în situația lui Mark? Tomografia arată că există leziuni. Cât de eficientă va fi schimbarea deprinderilor mentale dacă există afecțiuni fizice? Atinsese o coardă sensibilă - era evident, după modul în care neurologul începu să bâjbâie. —Trebuie să explorăm diverse abordări. În mod sigur, terapia cognitiv-comportamentală nu-i va dăuna fratelui tău, ci-l va învăța să se adapteze noului său eu. Confuzie, furie, anxietate... Ea se strâmbă. Are vreo șansă să-l ajute cu Capgrasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
părea întunericul. Vedea, dar slab, fără culori, afundat în acromatopsie. Ambii acromați pe care-i intervievase se revoltaseră până și împotriva cuvintelor roșu, galben, albastru. Trăiau pentru lumea nocturnă, în care le erau superiori celor care vedeau colorat, banal. Weber bâjbâi în beznă pe o distanță de câteva cvartale, în timp ce simțul direcției îi slăbea. Când luminile se reaprinseră, resimți banalitatea văzului. A doua zi, Mark îl duse la pescuit. —Nu-i mare șpil, frate. Treburi de bază. Poate că fostul Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ea îi evită privirea și murmură o întrebare. —Mai mult la New York, răspunse el. Ea își ridică privirea, zâmbind speriată. — Îmi cer scuze! Am spus cumva „unde“? Am vrut să zic „cum“. Oh, făcu el. Atunci răspunsul este „mai mult bâjbâi“. Cuvintele păreau să fie ale altcuiva. Dar îl surprinseră mai puțin decât efectul lor instantaneu de a-l liniști. Ieșise din ascunzătoare, după luni întregi - îi putea spune orice acestei îngrijitoare neverosimile, acestei femei indescifrabile. Barbara acceptă mărturisirea lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai puțin decât efectul lor instantaneu de a-l liniști. Ieșise din ascunzătoare, după luni întregi - îi putea spune orice acestei îngrijitoare neverosimile, acestei femei indescifrabile. Barbara acceptă mărturisirea lui cu naturalețe. —E normal să fie așa. Dacă n-ați bâjbâi, ar însemna că ceva nu e în regulă cu dumneavoastră. Ați fost luat în colimator chiar acum. Își lăsă mâna jos, ca el să poată vedea. O infirmieră, care era la curent cu cea mai nouă satiră din New Yorker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
amândoi. Ea trecuse printr-o criză care semăna mult cu cea care-l măcina pe el acum. Ea îi căută privirea, tatonând. Întinse mâna peste masa îngustă și-l apucă de încheietură. — Deci asta voiai să spui cu „mai degrabă bâjbâi“? Chiar și susținut de mâna ei, tot nu-și putea controla brațul neputincios. Tot corpul lui tremura de parc-ar fi încercat să ridice deasupra capului ceva mult mai greu decât el. Ea se aplecă și-i ridică bărbia. —Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
demonteze, s-o scoată la lumină. Să-i afle trecutul și povestea de viață. Nu spusese aproape nimic în cele câteva minute pe care le petrecuseră efectiv unul cu celălalt. Și totuși știa ceva despre Mark, ceva după care el bâjbâia. O vedea, îmbrăcată în pantaloni verzi de stambă și cămașă albă de bumbac, urcând o scară de lemn. Scara era sprijinită de o casă albă din Cape Cod, de lângă ocean. Întindea mâna spre streașină. Ce știa despre ea? Absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Nu contează? Smulse pătura militară de pe pat. E adevărat, nu-i așa? L-ai iubit. Chiar l-ai iubit. El a fost singurul motiv... Eu n-am fost decât... Își înfășură umerii în pătura de lână și-i întoarse spatele, bâjbâind pe întuneric după telefon. —Mark? Ești bine? Știu ce mi s-a întâmplat în timpul operației. —Spune-mi. Era încă amețită de somn. —Am murit. Mi-am dat duhul pe masa de operație și nici un doctor nu s-a prins. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vine de prea aproape - ceva străin de corul din zori de pe Platte. Un țârâit de greieri, cu câteva luni prea devreme. Țârâie iar, din haina lui, aruncată la picioare. Se uită la ea, năuc. Expresia ei îi spune: telefonul tău. Bâjbâie ca să găsească buzunarul ce ascunde aparatul. Se uită la numărul de pe ecran, pentru prima oară în viața lui. Închide telefonul și se ghemuiește iar în ea. De acum încolo, totul va fi panică. Straniu, ca nașterea. O să scrie despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fixe, cu un scris tulbure care nu-i al lui, așterne cuvintele: Sunt Nimeni, dar în Noaptea Asta, pe North Line Road, DUMNEZEU m-a îndrumat la tine ca să Trăiești și să aduci și tu înapoi pe altcineva. Îi vâră bâjbâind biletul între degete. În timp ce ea citește, o suliță orbitoare îi lovește emisfera dreaptă. Cade la loc în pat, cu un țipăt sugrumat. Apoi încremenește. L-a distrus de două ori. Într-o panică reptiliană, lasă biletul pe noptieră și dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a vătămat ireparabil, prin simpla lui existență. Distrus și refăcut cu fiecare gând. Un gând pe care trebuie să-l spună cuiva înainte să se ducă și el. O voce anunță coborârea. În îmbulzeala tot mai mare, se ridică și bâjbâie după geanta de mână, revărsându-se pe tot ceea ce atinge. Se împleticește în jos pe scara avionului într-o altă lume, înlocuită la fiecare pas de impostori. Simte nevoia ca ea să fie acolo, de cealaltă parte a sălii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cîteva clipe de viață care-i mai rămăseseră, trupul său avu timp să mai schițeze cîteva mișcări. Se Întoarse pe jumătate, cu genunchii Îndoiți, pregătiți parcă pentru un salt În aer, umărul i se lăsă În jos, iar mîinile cafenii bîjbîiră Într-o Încercare inutilă și neterminată de a apuca găleata. Apoi, pe jumătate chircit și crispat, cu palmele arcuite ca pentru o rugăminte cumplită și grotescă, cu unul din picioare zbătîndu-se oribil În aer, primi moartea de-a dreptul, ieșindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
arcuite ca pentru o rugăminte cumplită și grotescă, cu unul din picioare zbătîndu-se oribil În aer, primi moartea de-a dreptul, ieșindu-i În Întîmpinare. După ce nitul Îl atinse, trupul rămase o clipă neclintit, chircit, crispat, ca o imagine grotescă, bîjbîind oribil și inutil În aer cu unul din picioare, iar un fir de fum acru i se Înălță de la brîu. Apoi hainele ponosite se aprinseră, omul păși orbește Înainte Într-un gol amețitor și se prăbuși, torță strălucitoare aprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
putea face acest lucru într-o povestire despre cine sînt și de ce m-am hotărît să scriu. Dar aici apare o dificultate“. Deveni neliniștit și începu să dea ture prin cameră. Această stare apărea ori de cîte ori gîndurile îi bîjbîiau în jurul propriei identități. „Ce contează cine sînt?“ întrebă el cu glas tare. „De ce să mă preocupe motivul pentru care am venit aici?“ Se duse la fereastră și-și apăsă fruntea de sticlă, sperînd că răceala ei îi va goni gîndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și fete. Știu cîteva fete încîntătoare, de familie foarte bună în pensiunea mea. S-a uitat la mine sfios. Am spus bună seara și am dat să mă întorc, dar m-a prins de braț și mi-a spus pe bîjbîite în ureche: — Ai dreptate, fetele nu sînt bune de nimic, sînt niște vaci, și chiar dacă nu mă placi pe mine, am prieteni, militari... M-a tras din strînsoarea lui și am intrat în baracă. Nu m-a urmărit. Baraca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spuse neînduplecată: — La revedere, Lanark. Avea toate simțurile amorțite, dar rămase nemișcat o clipă, privindu-i prostește picioarele. La revedere, Lanark! repetă ea, îl prinse de braț, îl duse pînă la ușă, îl împinse afară și o trînti după el. Bîjbîi pe scară. Cînd ajunse aproape jos, o auzi deschizînd ușa și strigîndu-l: — Lanark! Se uită în spate. Ceva întunecat și răsucit i se prăbuși în cap învăluindu-l, și ușa se trînti din nou. Trase obiectul și-și dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]