6,215 matches
-
născut ultima un băiat. Vremuri grele, de restriște A venit tăvălugul nemilos al celui de-al Doilea Război Mondial și a luat toată floarea tinereții din toate satele și au mai rămas doar cei cu țâța-n gură și cu barba sură. Au rămas surzii și orbii să scoată la fete ochii. Plânsete și jale s-a așternut peste tot. Muncile grele au căzut pe copii și femei. Ici-colo a mai rămas câte un șobolan care se avea bine cu jandarmii
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
lui. Astfel, rămas singur, s-a consumat și mai mult. Într-o bună zi, s-a apucat de tăiat lemne, era frigul iernii, a făcut focul, a făcut cald în casă, a încălzit apă, s a spălat, și-a ras barba și și-a chemat vecinul spunându-i că se simte slab. La puțină vreme vecinul i a spus: Bade Costache, eu merg acasă, mănânc ceva, îmi iau femeia și venim amândoi. Când a venit Cocoș, Lucache se muncea să treacă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
la piață? Baba Florea a văzut aseară niște stafii care au împins-o de și-a spart capul, iar țața Veta le-a văzut și ea, i-au furat cârja și au trântit-o de și-a spart nasul și barba. Amândouă sunt la spital. − Dar voi, aici, credeți în fantome? − Eu nu cred, dar vecinele astea jură că au văzut ceva. Ceva, ceva tot a fost de le-a băgat în spital. A doua zi vine și Barbie și bunica
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3086]
-
de Bărzăun de la cetate. Nu era un semn bun pentru nimeni. Lîngă birou, alături de domnul Nicanor, se mai aflau doi străini pe care nimeni din grup nu-i mai văzuse vreodată. Unul purta ochelari fumurii, iar celălalt un fel de barbă scurtă și o mustață parcă făcută cu creionul. Ia stați jos, puștilor, li se adresă blînd străinul cel cu aparatul de fotografiat. Unde ați găsit voi tăblița asta? Ochii copiilor se întoarseră speriați spre tăblița ridicată cu foarte mare grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
special pentru a face cercetări la cetatea de pe Dealul Ursului, în vederea restaurării. Cînd aflară că tăblița fusese găsită chiar în zidul cetății și că mai rămăseseră încă două acolo, săriră în sus. Să mergem imediat acolo! spuse repezit cel cu barbă. Nu cumva să dispară! Nu le ia nimeni! îl asigură, stăpîn pe situație, Bărzăunul. Le-am ascuns eu bine sub niște bolovani, ca să am cu ce-mi ascuți cuțitul. Cuum? ! sări ca ars cel cu ochelari fumurii. Le-ai pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
coșuri cu prune și râsete și alte degete îm pletite, vacanțe în Provence, vara în care se născuse Alioșa, sezonul tartelor cu mure, seri cu mesele pline de clienți, de cidru și de vocalele lui Dominique, mirosul de cretă roșie, barba de trei zile a lui Ivan, poveștile cu zăpadă rusească, să cu leții cu lavandă dintre rufe, gleznele ei, incredibil de fine, prânzul pe iarbă, cu picioa rele goale, nopțile fără somn, alte nopți fără somn, cu dinți abia mijiți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ménage à trois aproape perfect. — Mai zi-mi de el. — Poftim? — Mai zi-mi de Alex. Uși care se trântesc și telefoane nocturne. Din ce în ce mai multe țigări. Prea bătrân pentru lacrimi, zice David. Prea bătrân pentru lacrimi, își zice David în barbă și-și promite să nu. Peste două zile ea-i plânge pe umăr și el savurează fiecare moment. E un test de putere. Inexplicabile senzații de erou și mitocan trăite concomitent. — Exact ca tata. Exact. — De ce vorbim așa de mult
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
catastif legat în catifea albastră din ce în ce mai ferfenițită și părăsea corabie după corabie, ca pe-o amantă abandonată în port, în favoarea mereu altei, și altei, și altei goelete... Mergea spre Nord Ivan. Mereu spre Nord. De la o vreme încoace, până și barba i se închisese la cu loare. Chipul i se ascuțise, se colțuroșise într-un profil ca de cer chez, cu perciuni deja argintii, incongruenți cu chica întu necată și vocea din ce în ce mai rar auzită. Pe urmă începuseră festinurile. Rar era căpitanul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tavanul acoperite de rețete. Ani lipsiți de ciocolata matinală. Ani în care Alioșa devenise Alexandre. Faima lui Ivan creștea de la un anotimp la altul, străbă tând Europa, Asia, Americile... Acum ziarele publicau poza lui mare, pe jumătate de pagină. Purta barbă, avea ochi cenușii, triști și perciuni îngrijit tăiați. Dominique le păstra pe toate. Le împăturea atent. Le înghesuia sub pat, acolo unde dormita cutia cu cretă. Pe urmă nu se mai uita la ele niciodată. Pleca să cumpere verdețuri și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-i aia flotă! ) Undeva între cină și pijamale, venea tata. Atmosfera se mohora. Tăcuți, indienii se strecurau sub plăpumi. Numai că nu adormeau întotdeauna. Nu, nu prea adormeau... L-a lăsat să plece. Cu ochii deja uscați de nesomn, cu barba nerasă, cu aerul acela aparent neinteresat, cu un la revedere identic celui adresat atâtor tineri drăguți fascinați de el, fascinați de Thule. Ce era să fi făcut? Îl pierduse, ori cum, de prea mult timp ca să-l mai poată revendica
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lavandă și trupul încins, parcă, într-o mătase grea, care o arde până la os, până când rămâne numai ea, numai suflet, în pâcla subțire a nopții care mijește a ziuă. El era. Omul ușor adus de spate, cu umeri lați și barbă nerasă, îmbrăcat ca în urmă cu douăzeci de ani. Ochii lui nu se în dreaptă spre geam. Poate și el o simte pe ea, acolo, pentru prima oară adevărată, vie, reală, la capătul atâtor nopți în care marea i-a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din nou, așa cum îl che mase, odinioară, Nordul. Așteaptă. Pe urmă, încearcă iar. Fiecare coborâre îl arde ca o întoarcere în Infern. Îi pune câte cinci ani pe umeri. Îl aduce de spate. Îi vălurește pielea de pe gât. Îi încărunțește barba din ce în ce mai neîngrijită. Orașele, toate, sunt fierbinți ca niște cazane din care iese smolit și singur. Ochii îi scapără însă, din nou, ca la 20 de ani. Ceasloave după ceasloave, legate în catifea albastră, se umplu de crabi copți în inimă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă, poate în alt timp, poate într-o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă, poate în alt timp, poate într-o halucinație, poate într-o pană
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
te. Numai că nu e Musa. Dacă te uiți mai bine, undeva, prin tre rânduri, printre gânduri, printre lozinci, printre clișee, o să vezi că avea sprâncenele negre și stufoase, aproape unite, că ochii îi erau smoliți și pielea tuciurie, că barba creștea albă, ceea ce făcea din chipul lui mâncat nu de păduchi, ci de vărsat, o adevărată geografie cu hăuri, cu genuni de păduri negre și de zăpadă cocoțate pe coame și spinări de pomeți și arcade. Avea obrazul stâng despicat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fantezie, pe care un neam de gintă latină ar trebui să o prețuiască. Dar câți dintre noi pot înțelege produsele de geniu în acest secol mercantil? O, timpuri, o, moravuri! exclamă el aproape oftând și trecându-și melancolic degetele prin barba țepoasă. Câți onorabili cetățeni din țara asta plină de mediocrități mai pot detecta sursa latină a citatului de mai sus: Cicero? - se întreabă în sinea lui. Libertatea cuvântului nu se manifestă cu toată plenitudinea numai la frizerie. În acest moment
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
totul „absolut normal”. Mai ușor vezi ce este în afară decât ce este înlăuntru! Și, în realitate, nici nu-i adevărat că tovarășul Radu este lipsit de „simț autocritic”. Ce altceva pot să însemne cuvintele pe care le mormăie în barbă atunci când se recunoaște învins de câte o mașinărie nouă pe care încearcă să o remonteze, chiar în birou, după ce a desfăcut-o pentru a-i găsi vreo imaginară chichiță? Nu constată el atunci, cu oarecare duioșie: „Parcă-s tâmpit! Ar
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
în județul nostru? Dar au existat antecedente cu două-trei secole în urmă! Ne povestește cronicarul că la o nuntă domnească, la Curtea din Iași, văzând că un pehlivan scotea din nas lungi fâșii de mătase, voievodul a mișcat repede din barbă și a ordonat logofătului să-l tocmească pe „artist” în slujba sa. Nu era aceasta o prefigurare a marii dezvoltări ce a luat-o industria textilă în județul nostru? Și așa mai departe... Obsesia întâietății se explică și biografic. Încă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
șaptezeci de ani, cu un nas acvilin și o pereche de ochelari fără rame. O subțirică, ea, și-un negricios, el, tinerei și tăcuți, priponiți unul lângă umărul celuilalt, ținându-se de mână. Lângă el, în dreapta, un tip înalt, cu barbă, mirosind puternic a săpun. Che Guevara întreg. Asemănarea i se păru atât de izbitoare, că-i veni greu să nu caște ochii ca să-l studieze cu maximă mojicie, așa cum își privea studenții când dădeau cu mucii în fasole la câte
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a intrat într-o zonă de lăuzie psihică ce-l făcea să creadă că nu mai știe nici cugeta și, în consecință, nici scrie, în timpul ce a urmat încheierii romanului Annei, nu ne-ar mira să-și fi râs în barba ce pornise a bate în sur, ușurat de propria-i greutate, și să-și fi frecat mâinile de încântare, gata să mai comită o crimă pe care o putem numi, fără spaima de a fi considerați răutăcioși, „tolstoiana răzbunare a
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
acestea se întâmplau cu o zi înainte de înfăptuirea șușanelei-de-viță nobilă, care i-a marcat conte lui, pentru totdeauna, drumul în istorie. Legănându-se gânditor în șezlongul ce scârțâia din când în când la o mișcare mai bruscă, contele își mângâia barba lungă visând probabil la falansterul uriaș care se poticnise în regulile unei societăți prea plictisite ca să mai guste idei inovatoare. Aici, de fapt, intrăm în sfârșit în zona curioasă a șușanelelor-de-viță-nobilă. Căci, dincolo de cele ce au fost scrise, transmise pe cale
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a-l suna pe psiho logul Bogdan Urmuzescu și, cum cu nevoile imperioase nu e bine să te joci, îl și sună, nemaiținând cont că e miez de noapte. Alungat din patul lui călduț, psihologul Bogdan Urmuzescu își jură în barba rară, în timp ce se arunca într-un taxi, că o să înceapă chiar de mâine să studieze ca să devină inginer, că viața de psiholog e de tot căcatul și că să fii sculat din somnul cel mai dulce nu e nici o sfârâială
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
aplecare spre cultură ce ar putea să cadă la drum de seară, momite de o plimbare prin culise. Dar ușile grele, de lemn masiv, rămân țepene la visările pompierului și, în loc să facă loc unei povești toride, lasă să se ițească barba netunsă a actorului plictisit. În urmă, ca și când ar fi fost trasă de-o ață invizibilă, alunecă o nouă arătare deasupra căreia e înfipt un cap pleșuv, schimbul de tură ajuns cu câteva ore mai devreme. Capul pleșuv poartă în prelungire
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pereți înaintând printre uși. E redactorul-șef de la Informația de București, Petru Co marnescu, omul care poate să taie și să spânzure în cerneală tipografică întregi cariere artistice. Actorul nu pare însă impresionat și continuă să-și admire balele din barbă. Statura masivă a redactorului-șef face o mișcare demnă de baletul de la Balșoi și din două răsuciri e lângă masă, zâmbind mieros. Actorul își ridică sprâncenele. Capul pleșuv tace, pompierul se preface că nu există. Ochii redactorului-șef alunecă agale
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
linge cu privirea paharul golit. Își ridică nițel pantalonii de deasupra genunchilor și, mai în râs, mai în serios, se ploconește. Actorului nu-i mai pasă. A adormit cu nasu-n buzunarul de la piept. Suflă adânc, lin, ca un prunc cu barbă. Redactorul-șef bea. Se șterge la gură și dispare după paravan. — Mă duc să dau un telefon. Important! Pompierul nu îndrăznește să se miște. Redactorul-șef, se știe, e prieten cu directorul teatrului, nu se cade să-l verifici. Strada
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]