844 matches
-
ne-am străduit cât am putut mai mult și mai bine, la nivelul, desigur, al posibilităților noastre intelectuale, capacității de efort și mijloacelor financiare disponibile; suntem însă mulțumiți că, cel puțin, nu ne-am complăcut într-o atitudine comodă, de beatitudine ori de indiferență și că independent de calitatea celor descrise în volum (credibilitatea surselor de informare, darul scrisului ș.a.), noi ne-am făcut datoria una pe care o considerăm firească, și că, ceea ce am adus noi la lumină, va putea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
și acum, dar 22 decembrie este momentul din viața mea în care am simțit cel mai puternic bucuria de a aparține unei comunități de care eram, în sfârșit, mândră. Oamenii mi se păreau atât de frumoși, de mândri, de excepționali. Beatitudinea nu a durat foarte mult, de la o zi la alta contextul s-a schimbat. În seara zilei de 22 am fost în pelerinaj la Sala Palatului, să celebrăm toți, fericiți, în familie. Întorcându-ne de acolo am văzut la televizor
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
de un filtru, cealaltă de citirea împreună a poveștii despre iubirea lui Lancelot și a Ginevrei). Mai reiese că imaginația e o facultate de importanță capitală, ceea ce se spune uneori, dar ca simplu clișeu, de regulă cu un aer de beatitudine prostească, mai ales à propos de basme, feerii și istorioare „poetice”, care chipurile ne-ar scoate din așa-zisa platitudine a existenței și a realității „brutale” (e de notat aici că Gordon Craig își mărturisește ̀ într-un loc, la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui Buddha către misterioasele insule albe. Această transcedere mitică se va repeta întocmai și în roman, tot către o insulă situată în afara timpului. Mircea Eliade afirma despre acest spațiu că: „Este un tărâm paradiziac, calitativ deosebit de zona înconjurătoare, în care beatitudinea vieții adamice nu exclude beatitudinea «morții frumoase»; și una și alta sunt stări în care condiția umană drama, durerea, devenirea a fost suspendată [...]. Insula poate simboliza și un tărâm transcendent, participând la realitatea absolută și deosebindu-se, ca atare, de
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
albe. Această transcedere mitică se va repeta întocmai și în roman, tot către o insulă situată în afara timpului. Mircea Eliade afirma despre acest spațiu că: „Este un tărâm paradiziac, calitativ deosebit de zona înconjurătoare, în care beatitudinea vieții adamice nu exclude beatitudinea «morții frumoase»; și una și alta sunt stări în care condiția umană drama, durerea, devenirea a fost suspendată [...]. Insula poate simboliza și un tărâm transcendent, participând la realitatea absolută și deosebindu-se, ca atare, de restul Creației stăpânite de legile
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
El se află într-un labirint, din care sufletul său nu se poate elibera; mai întâi va rătăci prin porumbiște, apoi, ajuns la fluviu, aspiră să treacă dincolo. Gestul din final, acela de a fugi, „simțindu-se coplesit de o beatitudine totală, fără nume, fără înțeles“, spre fluviu, se traduce printr-o mare dorință a lui de a scăpa din labirintul vieții, însă își va aduce, prea târziu, aminte că nu și-a binecuvântat camarazii. Apoi, „șovăind câtva timp“, se va
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
senzația că timpul nu mai curge, că se oprise în loc: „Și parcă toiul se oprise pe loc. Parcă timpul nu mai curgea. Nu erau decât stelele“. Dorința lui obsesivă de a ieși din timp este un efort de a găsi beatitudinea copilăriei. Dar omul sacru nu se oprește doar la aceste aspecte ale timpului, el vrea să cunoască altă experiență, a „ieșirii din timp“. Eroul ar fi vrut ca pentru el timpul să se oprească pe loc, în vreme ce pentru restul muritorilor
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
camera Sambô, o ipostază a insulei lui Euthanasius, unde trăiește: întro continuă, inexplicabilă fericire. Fericirea supremă, dinaintea ieșirii din Timp, când îl orbiră farurile mașinii apărute pe neașteptate, apropiindu-se mult de Ileana: „Simți în acea unică, neșfârșită clipă, întreaga beatitudine după care tânjise atâția. India în conștiința culturală românească (109-180); 31 ani, dăruită în privirea ei înlăcrimată. Știuse de la început că așa va fi. Știuse că, simțindu-l foarte aproape de ea, Ileana va întoarce capul și-l va privi. Știuse
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
discuțiile dintr-o altă cameră, deși doctorii cred că el se află într-o stare de catalepsie. Orobete s-a instalat într-o durată personală, „fără controlul calendarului, nu pot face distincție între trecut și viitor“ și, în starea de beatitudine, el încearcă să dezlege misterul ecuația ultime. Ahasverus e un fel de anima mundi, de Spirit al Lumii, dar e mult mai simplu și mai profund, pentru că în realitate Ahsverus poate fi „oricine dintre noi“. Între timp apare o broșură
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoști, nu-l mai poți uita toată viața. Căci în Sambô simțeam că nu mai trăiesc așa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu știu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambô, am fost sigur că acolo mă aștepta Dumnezeu și mă lua în brațe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simțit, apoi, nicăieri și niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
încearcă să pătrundă și să înțeleagă propriul său proces psihopatologic, ceea ce este diferit de autoanaliză, care vizează cauzele inconștiente. Întâlnim acest tip de analiză în: Nopți la Serampore, Nouăsprezece mii de capete de vite, O fotografie veche de 14 ani... Beatitudine - (cf. lat. beatitudo „fericire“; și fr. béat „calm, fără grijă“) „Beatitudinea este o stare absolută de euforic, care include detașarea, pasivitatea față de obiectivismul realității din jur, realizând (fără a scăpa de sub controlul rațiunii) un echilibru spiritual superior“. P. Janet accentua
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
este diferit de autoanaliză, care vizează cauzele inconștiente. Întâlnim acest tip de analiză în: Nopți la Serampore, Nouăsprezece mii de capete de vite, O fotografie veche de 14 ani... Beatitudine - (cf. lat. beatitudo „fericire“; și fr. béat „calm, fără grijă“) „Beatitudinea este o stare absolută de euforic, care include detașarea, pasivitatea față de obiectivismul realității din jur, realizând (fără a scăpa de sub controlul rațiunii) un echilibru spiritual superior“. P. Janet accentua că această stare de bucurie este condiționată de uitare sau, mai
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Ingeniozitatea umană nu va putea niciodată să conceapă o invenție mai reușită, mai simplă și mai directă decât cea făcută de natură". Astfel, el deschide drumul lui Baruch Spinoza, care, după 150 de ani, în Scurt tratat despre Dumnezeu și beatitudine, scrie: "Natura este creatoarea rațiunii și a spiritului, incluzând în ea emoția", afirmație pe care o plătește scump. Cel căruia i se poate atribui cu certitudine transferul conceptului de emoție de la filosofie la știință este Charles Darwin. Cartea sa Expresia
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
că bietul autor presimțea apropirea acestor crize printr-un sentiment, o stare de uriașă bucurie a ființei, o plenitudine a armoniei existențiale În care, se pare, toate contradicțiile și limitele, suferințele și neînțelegerile lipite de ființa umană se dizolvau În beatitudinea aproape insuportabilă a acestei stări. O formă a extazului, cred eu, comparabilă - dacă nu risc prea mult! -, comparabilă cu acea „ieșire din sine” care este extazul și pe care l-au trăit unii sfinți și sfinte În istoria Bisericii creștine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
formă a unei visate mântuiri, În zonele geniale ale poeticului și ale muzicii, o ridicare de pe tărâmul gravitațional și penibil, un „pas pe lună”, de fapt! Deodată, nu Gândul ne face ușori și Înțelepți, „supraumani”, ci trupul, aflat Într-o beatitudine neînfrânată și care, prin mișcările sale, aceleași și mereu altele, ne leagă, deodată și miraculos, precum memoria, În momentele ei privilegiate, de timpuri vechi și de omul etern, bucuros și uimit de cea de a doua naștere a sa, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se topeau aproape toate piedicile și istețele argumente ale creierului, exersat În a analiza și cântări totul până În detaliile cele mai nesemnificative! - și eram Încă o dată copil, dar nu era vorba de o stare a copilăriei regăsite, ci de o beatitudine trează și puternică, aptă de a mă „ajuta” nu „să Înțeleg”, ci să fiu! Să fiu, În aproape plenitudinea ființei mele, de parcă o zeitate mi-ar fi fluturat hlamida ei În preajmă sau forțe „din mine” aflate Într-o ciudată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie expre- sia supremă a fericirii ca fericire fără obiect. construcție prin nimic. Pentru Cațavencu ideea de Progres vine odată cu vertijul pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât mergi mai iute, cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discuri. Această operă de o frumusețe, intensitate și interiorizare aproape de nedepășit, fără nici o urmă de mișcare bruscă și sumbră, mă făcea fericit, mă întărea și mă consola aproape în fiecare zi; pe scurt, mi-a oferit acel puțin din acea "beatitudine" despre care vorbește însăși Mozart. Și sunt mulți care au savurat asemenea momente ascultându-i muzica. Desigur, pentru binecunoscuții cinici și nihiliști, până și muzica lui Mozart este incapabilă să transmită armonie și frumusețe. Sunt diverse modalități de a asculta
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ca în budismul theravăda), pentru atingerea concentrației prin intermediul excercițiului meditației. Doar acest lucru îmi permite să ies din ciclul renașterilor și să ajung în nirvana, în "extincție", unde se sfârșesc aviditatea, ura și iluzia, unde mă așteaptă nu nimicul, ci beatitudinea. De asemenea, m-aș fi simțit foarte puțin atras de monahismul budist în aceeași măsură ca și de cel creștin. Ambele presupun aceleași lucruri: izolarea de lume, respectul unor reguli severe, viața în sărăcie și abstinență sexuală. Dar, în timp ce în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
creștea în el-u?/ Răchită înflorită/ Trestie măruntă.” (PogoneștiVaslui). Este o natură edenică, regenerată, ce amintește de „perfecțiunea începuturilor”, în termenii lui Mircea Eliade, o „amintire imaginară a unui «Paradis pierdut»”. Eroul descinde în spațiul cu trăsături precosmogonice din speranța „recuperării beatitudinii «începuturilor»”. Apa limpede, răcoarea și roua țin de o dimensiune a purității specifice începutului de lume. Diferența esențială între sacrificiul cerbului și al ciutei rămâne finalitatea vânătorii. Dacă ciutalina dădea spor meșteșugurilor prin împărțirea lor rituală, ciutele creează prin moarte
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
tare,/ De m-o bate vântu-n dos,/ Umplu țara de miros./ De m-o bate vântu-n față/ Umpli țara de dulceață” (Lipova - Arad). Mireasma resimțită în toată țara redă amplitudinea funcției pe care o îndeplinește fecioara inițiată, dăruind universului cunoscut beatitudinea rodirii mirifice. Strigătul creației biruitoare asupra haosului pustiitor are aici o dimensiune olfactivă extremă, dulceața mirosului marcând atât apogeul inițierii nubile, cât și al lumii regenerate de fata - floare. Textele poetice folosesc în mod constant rima florisurori, dincolo de principiul muzicalității
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fatalitate, de a sărbători actul dionisiac al „beției de a fi”! (Vorbind despre artă, despre creație - care este, după Nietzsche, adevărata „voință de putere” -, el afirmă că ea, arta, creația umană se efectuează doar Într-o stare de beție, de beatitudine, o formă a supraexaltării simțurilor, dar și a conștiinței!Ă Ne-am rătăcit puțin În „oțioasa” problemă a morții, deoarece am vrut, tocmai, să o comparăm, În „absurditatea, În nefirescul ei”‚ cu cea amintită mai sus, a „sensului vieții”; concept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
enigmatic și rigid, ce trebuia nu numai să Însumeze voințele și să Înlocuiască fireștile aspirații spre demnitate și liber arbitru, dar mai mult, să „propună” o stare „superioară” spiritului „meschin și individualist burghez” - topirea entuziastă Într-o singură Voință. O beatitudine care se Învecina cu o anume mistică trivială; iar Ceaușescu, alături de omologul său Kim-Ir-Sen al Coreei de Nord, a lunecat cel mai aproape de acest mesianism păgân cu pretenții totalitare - totalitare, Încă o dată, nu (numai!Ă În sensul direct, fizic, polițienesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
totalitate, să fie înțeleasă, să primească un sens61. După Augustin, istoria lumii este o manifestare temporală a unei taine care este iubirea (caritas) divină aflată mereu în acțiune pentru a restaura o creație coruptă de păcat. Predestinarea celor aleși la beatitudine este expresia cea mai înaltă a acestei iubiri 62. Substanța istoriei, care este universală deoarece este controlată de unul Dumnezeu de la început până la sfârșit, este dată de conflictul dintre Civitas Terrena și Civitas Dei: "Două iubiri fac două cetăți, una
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și sofisticată. Schematică, atunci când o confundă cu obediența formală, cu stricta „execuție“ a canoanelor. Sofisticată, atunci când o plasează pe un cer intangibil și solemn, când nu concep faptul de a crede decât ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breșă. Dacă idolatrizezi credința, dacă îți faci „chip cioplit“ din „subli mitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzația că experiența credinței îți este, din principiu, refuzată, că nu ești și nu vei fi niciodată demn de înă lțimile ei
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]